Sacrificiul - coordonata comuna tuturor religiilor

Sacrificiul - coordonata comuna tuturor religiilor Mareste imaginea.

Sacrificiul - coordonata comuna tuturor religiilor

- evaluare crestina -

In incercarea lui de a mentine legatura cu Divinitatea de care depinde viata lui, omul aduce dintotdeauna sacrificii. Desigur, de fiecare data el gandeste ca are de primit in schimbul acestora bunavointa divinului. De fiecare data insa, sacrificiul nu este lipsit de pietate, fie ea individuala sau colectiva. Sacrificiul religios este incadrat in ceremonii rituale si este manifestarea individuala a credintei omului, un element al acesteia.

1. Sacrificiul - definitie

Cea mai cuprinzatoare definitie a sacrificiului religios o da Prof. dr. Remus Rus si este urmatoarea: "Sacrificiul este o pluraritate de expresii incoerente, datorita motivarii sale. In anumite instante este intalnit ca o materializare a unui moment sau functiuni a vietii, iar in altele ca o expresie sintetica a vietii umane. in toate cazurile insa, el este expresie a unei credinte. Acest lucru se explica prin faptul ca intreaga expresie a comportamentului religios este controlata in adancime de credinta. Sacrificiul este, in genere, savarsit in corelatie cu misterul prezentei supranaturale sau divine. Ceremoniile sacrificiale au ca efect abolirea granitelor ordinii naturale, fapt din care rezulta realizarea unei legaturi fiintiale cu acea prezenta transcendentala sau divina".

In fapt, sacrificiul este un dar prin intermediul caruia se urmareste realizarea legaturii cu spiritele (cu divinul sau cu stramosii, s.a.). Popoarele din perioada veche urmareau ca prin sacrificiile oferite, zeitatile sa fie imblanzite, pentru ca mania zeilor sa nu cada asupra familiilor, popoarelor, se urmarea, de asemenea, castigarea protectiei in cazurile unor lupte (cazul sacrificarii Ifigeniei, fiica regelui Agamemnon, conducatorul grecilor in lupta cu troienii); in alte cazuri, se dorea controlul fenomenelor naturale, totul fiind in puterea zeilor (cazul sacrificarii unor prizonieri egipteni de catre Menelau, fratele lui Agamemnon, spre a obtine vantul necesar inaintarii corabiilor sale care se intorceau din razboi) si multe alte aspecte legate de viata.

2. Sacrificiul - o posibila clasificare

Dupa periodicitatea ritualului

Sacrificiile erau fie periodice, fie ocazionale. Sacrificiile periodice erau in legatura cu ciclul lunar-solar. De exemplu soarele - aflat la solstitiul de iarna - era revigorat prin sacrificiile credinciosilor. Sacrificiile ocazionale erau mai putin colective si mai mult individuale, personale. Dar, am vazut ca in cazul grecilor, asa cum relateaza Homer, existau multe ocazii pentru aducerea unor sacrificii ocazionale colective.

Dupa forma exterioara, sacrificiul poate fi sangeros sau nesangeros

1. Sacrificiul sangeros este intalnit la toate popoarele lumii vechi, fapt pentru care reprezentantii gandirii crestine aveau sa protesteze impotriva unor astfel de practici rituale. Grecii practicau sacrificiul sangeros uman.

Istoria consemneaza faptul ca, inainte de victoria de la Salamina (480 i.Hr.), Temistocles, conducatorul armatei grecesti, sacrifica trei prizonieri, in dorinta de a capata ajutorul zeilor pentru castigarea victoriei asupra persilor, in Preparatio evangelica, Eusebiu de Cezareea reda miturile feniciene din care aflam ca acestia practicau arderea copiilor, pe care o considerau drept jertfa de ispasire.

"Era obiceiul la cei vechi - scrie Eusebiu - ca in cazuri grave de primejdie, capeteniile orasului sau ale poporului sa aduca jertfa, spre a evita nimicirile tuturor, pe cel mai indragit dintre copiii lor. Cei care erau dati astfel jertfa erau injunghiati in cadrul unei ceremonii".

La romani intalnim gestul "devotio", adica jertfirea de sine pentru binele patriei. Amintim aici un fapt istoric: lupta de la Kezukia (340 i.Hr.): in caz de slabire a armatei romane s-a decis sacrificarea unuia dintre cei doi conducatori ai acesteia - Publius Decius Inus si Tulius Maulius. Este sacrificat primul, deoarece slabirea armatei romane vine din partea trupelor conduse de el. Este pastrata relatarea sacrificarii lui Inus.

"Preotul l-a imbracat intr-o toga purpurie, i-a cerut sa stea in picioare pe o lance si a recitat o lunga formula pe care consulul a repetat-o cuvant cu cuvant. Decius declara ca in numele poporului roman si al armatei sale, incredinteaza lumii umbrelor (mortii) si pamantului rugaciunile dusmane ca si propria sa persoana. Apoi se imbraca cu "toga Babiilor", ornament sacerdotal, se suie pe cal si cu capul plecat, se napusteste spre a fi ucis in randurile latinilor, ca si cand ar fi fost un trimis al cerului pentru a imblanzi mania zeilor".

Semitii au practicat si ei sacrificiul uman: sacrificau in special prizonierii de razboi, adusi jertfa lui Marduk, zeul suprem al Babilonului sau lui Assur in Ninive. Canaanitii si fenicienii sacrificau copii apartinand unor familii insemnate sau prizonieri de razboi.

In credintele popoarelor nordice sacrificiul uman este cunoscut. "Aceleasi sacrificii umane se intalnesc si in miturile scandinave, de vreme ce Odin se ofera de bunavoie intr-un sacrificiu de ispasire, inainte de a crea semnele alfabetului vikingilor. Datorita acestora insa, el isi recapata vigoarea, ca intr-o inviere la o noua viata".

La popoarele Americii Centrale si in Mexic sacrificiul uman va dura pana in sec. al XVI-lea, in vremea conquistei spaniole.

Sacrificiile umane vor fi inlocuite de jertfele de animale sau oamenii vor ceda o parte a trupului lor prin circumcidere, prin taierea unor madulare sau prin strapungerea trupului cu unelte ascutite, ca in ritualurile legate de cultul lui Cibele - marea Zeita sau Zeita Boema a Orientului Apropiat.

Animale vor fi folosite cel mai mult in ritualul sacrificiului religios ca "materie sangeroasa" de jertfa. Victimele erau injunghiate, iar sangele era lasat sa curga spre a stropi altarul si chiar pe participanti. Dar victima putea fi sugrumata sau aruncata in foc sau data fiarelor. Sa ne amintim de "tapul ispasitor", alungat in afara taberei spre a fi primit de duhul rau - Azazel (la evrei).

2. Sacrificiul nesangeros consta din oferirea de bauturi sau vegetale zeilor. Si astazi exista obiceiul pastrat din vechime de a duce la biserica primele roade ale pomilor fructiferi, ale cerealelor, ale mierii de albine. in vechime, cu sucurile extrase din plante se stingea focul sacru pastrat pe altar si se stropeau credinciosii. De cele mai multe ori, acestea erau jertfe de multumire pentru grija purtata de zei oamenilor, zeii fiind singurii in masura sa dirijeze natura.

3. Sacrificiul in marile religii

Sacrificiul in Hinduism

a) Hinduismul vedic

Din textele vedice intelegem ca singurele manifestari religioase posibile pentru un indo-arian erau cele liturgice, in speta sacrificiile, importanta era doar persoana celui care sacrifica pentru sine (yajamana), el fiind unicul posesor al darurilor Divinitatii. Este vorba de binefacerile acordate lui si familiei sale, sotia fiind considerata ca fiind una cu sotul, iar copiii erau considerati simple "virtualitati" pana sa se realizeze prin upanayana si casatorie. Apoi, ei urmau sa sacrifice pentru ei insisi.

In Vede este ilustrat interesul pentru sacrificiul religios. Astfel, in Rig-Veda sunt numeroase imne de adorare a divinitatilor hinduse, dar si altele care indeamna la practica sacrificiala. in Atharva-Veda sunt date chiar unele formule de sacrificiu, de cele mai multe ori acestea avand un caracter magic.

Doua divinitati sunt implicate cel mai adesea in sacrificiul religios: Agni si Soma. Agni este zeul focului, si de aceea indienii ard cadavrele punandu-le in felul acesta sub protectia sa. De asemenea, Agni este zeul vesnic tanar. "El este acela care imparte in chip drept lucrurile ravnite de om. El este invocat cu deplina incredere: Dune, Agni, spre belsug pe drumul cel bun, curata-ne de greseala care ne rataceste, curata-ne de boli. Apara-ne mereu. Agni, cu neobositatipaza. Nu ne parasi in mana celui viclean, distrugator, mincinos, nu ne lasa nenorocului." se spune, intr-un imn inchinat lui.

Cat despre Soma, cea de a doua divinitate vedica careia i se aduceau sacrificii, la inceput era o bautura obtinuta prin zdrobirea unei plante; amestecata cu lapte, dupa ce a fost pusa la macerat, se obtinea o bautura ametitoare. Soma devine apoi bautura folosita la sacrificiu, fiind considerata placuta zeilor; apoi devine in conceptia hindusa un zeu puternic cu mare influenta asupra celorlalti zei, in demersul omului de a obtine favoruri din partea acestora. in imnele vedice, Soma este pur, clarvazator, inteligent, intelept si victorios. El este prietenul zeilor si al oamenilor. Dupa Rig-Veda, sacrificiul Somei era cel mai popular, "inima si centrul sacrificiului". Consumata de oameni, Soma asigura nemurirea, sporeste vigoarea si vindeca bolile.

Locul sacrificiilor vedice nu era legat de un altar deoarece acesta nu" era cunoscut de cultul vedic. Sacrificiile se aduceau fie la casa sacrifican-tului, fie pe un teren din vecinatatea casei, unde se aprindeau trei focuri. Stadiul rig-vedic al hinduismului a fost definit ca "religia puterilor mistice: care sunt agentii sacrificiului, Agni si Soma (focul si planta-licoare), regii celesti". Dar, in vreme ce ritualurile focului erau scurte si simple, fara mantre numeroase, sacrificiul Somei era foarte elaborat, dura foarte mult timp si se recitau sute de formule sacre (mantre).

Preotii brahmani erau cei care oficiau sacrificiul, "celebrarea sacrificiului vedic cerea concursul preotilor brahmani oficianti, carora sacrificantul trebuie sa le ofere "o recompensa rituala" (daksina) in schimbul urcarii sale la cer.

Pe toata durata sacrificiului se recitau mantre si se cantau cantece. In Vede mai sunt prezentate si alte sacrificii: "Sacrificiul calului" - indeplinit numai de un rege victorios, ceremoniile pregatitoare durand chiar si un an. Efectele acestui sacrificiu se extindeau asupra intregii tari. Exista si "sacrificiul barbatului" (parushamedha) prin care se considera ca se putea obtine ceea ce nu se putea atinge prin asvamedha. in cazul acesta era sacrificat si un brahman.

Concluzia este ca in conceptia vedica, sacrificiul este un banchet amical oferit de oameni zeilor. Ofrandele aduse, cantecele, recitarile nu fac altceva decat ii imbuneaza pe zei creandu-se o stare de buna dispozitie si de amicitie fata de oameni.

b) Sacrificiul in Brahmane

Brahmanele scriu ca sacrificiul "este un om", adica o persoana (parusa). "Cand un preot adreseaza un cuvant altui preot, el vorbeste de fapt sacrificiului: "Asculta-ne! intoarce-te spre noi!". Sacrificiul se bucura cand se apropie un invatat. El se sperie ca o gazela, indeplinind sacrificiul il omor".

Din textele Brahmane reiese ideea ca divinitatile sunt simpli figuranti, avand aceeasi importanta ca fiecare dintre elementele sacrificiului (instrumente sau victime). Aceste texte sunt speculative, pe de o parte, deoarece doar cunoasterea tainelor sacrificiului il poate face pe acesta operant.

Preotul este dator sa cunoasca misterul sacrificial, chiar daca acesta nu este expus intr-un corpus doctrinar precis. Dar, pe de alta parte, Brahmanele au si scopuri practice: realizarea unor dorinte, divinizarea sacrificantului, a preotilor. Daca vedicii faceau sacrificii pentru belsug, pentru prosperitate in lumea aceasta vazuta in care ei doreau sa ramana cat mai mult, contemporanii Brahmanelor confera sacrificiului o lumina mai enigmatica, el fiind pus in legatura cu asteptarile si semnificatiile mult mai profunde: jprin sacrificiu se poate dobandi nemurirea, calitatea de zeu (devatra).

In timpul sacrificiului, sacrificatorul era patruns de atata sacralitate, incat, odata terminat ceremonialul, revenirea sa la starea de om se facea cu mare dificultate. Era o deificare provizorie care se pastra pana la moartea initiatului, cand acesta avea sa-si primeasca natura divina obtinuta prin sacrificiu.

In lumina Brahmanelor, sacrificiul nu numai ca restaureaza unitatea fiintei primordiale, ci el este in stare sa creeze o fiinta spirituala si indestructibila - "persoana" sau atman. Deci sacrificiul se afla la temelia unui nou mod de existenta.

c) Sacrificiul in Upanisade

Puterea sacrificiului este diminuata in Upanisade. Astfel, se afirma ca fara o meditatie asupra lui Atman, sacrificiul este incomplet (Maitri Up.). Lumea dobandita prin sacrificii va pieri (Chandogya Up.). Specialistii au vorbit chiar de o criza spirituala provocata de "medotatia" asupra puterilor sacrificiului. Potrivit textelor upanisadice, orice fapta (karmari) fie ea religioasa sau profana, perpetueaza transmigratia: eliberarea (moksa) nu se poate obtine nici macar prin sacrificiu, nici prin asceza, ci doar prin cunoasterea de ordin metafizic (jnana, vidyd) care distruge puterea funesta a nestiintei (avidya).

Sacrificiul principal in Upanisade este sacrificiul de sine: astfel se "propune o noua cale de mantuire: sacrificiul de sine, prin indeplinirea dezinteresata a ceea ce nasterea, varsta, sexul etc. impun in privinta "kegii proprii" (svadharma). Depasind diferentele dintre caste ea propune oricarui hindus, de la rege la maturatorul de pe strada, posibilitatea de a deveni "un ascet in lume", de a participa - acesta este primul sens al termenului bhakti - la opera divina si de a merita in schimb pogorarea gratiei (prasada).

d) Sacrificiul in Bhagavad-Gita

Lucrarea este considerata a fi cea mai cuprinzatoare sinteza a spiritualitatii indiene. Se afirma ca libertatea si desavarsirea spirituala se obtin in interiorul actiunii si al rolului in care ai fost distribuit in istorie. Libertatea presupune o desprindere interioara de act si nu una exterioara, prin abandonarea lui si a lumii.

In ordinea naturii nu exista, de fapt, optiune, ci numai determinism si necesitate, caci "esti legat de fapta nascuta din firea ta; ceea ce nu doresti sa faptuiesti vei faptui silit". Omul este deci legat prin nastere de anumite fapte, fiecare avand incarcatura faptelor anterioare. Lumea este sacrificiul divinitatii supreme: divinitatea nu urmareste efectele actiunii sale deoarece ea este libera.

Upanisadele propun sacrificiul mental, deoarece renuntand la rodul faptei, esenta acesteia dispare. Adevarata abtinere de la act este sacrificiul mental; daca fapta are loc numai cu trupul, atunci este egala cu lipsa faptei. Sacrificiul conceput in Gita valideaza fapta numai la nivelul intentiei, nu la materializarea acesteia.

Sacrificiul in budism

Budismul nu a cunoscut sacrificiul sangeros religios. Explicatia o gasim in oroarea pe care o manifesta fata de excesele din epoca vedica, pe de o parte; pe de alta parte, distrugand credinta intr-o instanta supraindividuala, transumana si transistorica, budismul a preconizat autoizbavirea, sacrificiile fiind devalorizate pana la desfiintare si interzicere.

Sacrificiul in zoroastrism

La inceputul istoriei lor, mazdeenii ofereau jertfe cu haroma prin intermediul preotilor lor, care veneau sa participe la ceremonie dupa o purificare prealabila. Zarathustra a mentinut sacrificiul cu conditia ca acesta sa fie nesangeros. Textele sacre se recitau in cursul sacrificiului. Sunt adunate in Avesta, in partea intitulata Yasna. Aici aflam invocari catre Yazata, binecuvantari, dar mai ales imne lasate mostenire de Zarathustra, acel Gatha care sunt considerate inima sfanta a scrierilor mazdeene.

Sacrificiul in religia geto-dacilor

Sacrificarea animalelor era facuta pentru zei, pentru eroi, pentru morti. Credinciosii mancau o parte din hrana oferita zeilor, caci prin intermediul sacrificiului, animalul sacrificat devine mediator intre om si Divinitate. Sacrificiul este garantat numai respectandu-se ritualurile sacre. J. Prieur apreciaza ca sacrificiul animalului iurmat de consumarea carnii se adreseaza divinitatilor cerului, in vreme ce sacrificiul fara banchet se refera la divinitatile pamantului.

Sunt sacrificate animalele domestice, cele salbatice fiind considerate impure. Dar mai era si un sacrificiu sangeros uman: din patru in patru ani, era trimis un sol la zeu spre a-i comunica dorintele oamenilor. Practica era de o cruzime deosebita: erau tinute trei sulite cu varful in sus; "solul" era aruncat in sus de cativa barbati si cadea exact in sulite. Istoricii mai vorbesc si despre unele ospete sacrificiale date de geto-daci pentru imbunarea zeului adorat.

Sacrificiul dupa invatatura crestina. Jertfa Noului Testament este Fiul lui Dumnezeu-Om. Pe langa aceasta, legatura dintre preot si jertfa este aici atat (de stransa incat jertfa este insusi Jertfitorul. Arhiereul Suprem se aduce pe Sine drept Jertfa. Aceasta constituie cheia intelesului inalt pe care il are jertfa in raport cu Dumnezeu.

In relatarea despre prima jertfa din Vechiul Testament - a lui Cain si Abel - niu se spune nimic despre pacat, dar nici nu se exclude. Rezultatul jertfei este indurarea lui Dumnezeu, deci se poate intelege ca a fost vorba anterior de o suparare a lui Dumnezeu. Prin Legea lui Moise nu se evi-denjiaza caracterul expiator al jertfei. Epistola catre Evrei este cea mai autentica interpretare a jertfelor Vechiului Testament.

Prin sacrificiul religios se urmareste inlaturarea pacatului si refacerea spirituala a invidiului. Pacatul fiind o realitate morala, nu poate fi depasit deca tot printr-o realitate morala. Animalul nu putea face nimic in acest sens. Suferinta este singura cale spirituala pe care se poate duce lupta cu pacatul, sjingura forta ce poate fi opusa pacatului.

In Hristos, durerea si moartea si-au schimbat rostul de pedeapsa pentru pacat, desi El le-a asumat ca urmari ale pacatului. Datorita marii iubiri cu are ne-a iubit (Efes. 2, 4), Fiul lui Dumnezeu S-a suit pe Cruce si de acofo a riidicat Pacatul lumii (Ioan 1, 29). Iisus a dorit Crucea ca ascultare fata de Tatal. El nu a murit din slabiciune omeneasca si nici intr-un mod secret si retras. El a acceptat moartea de bunavoie si rastignirea publica, fiind victima urii.

Omul, prin neascultare, a ales moartea in loc de viata; Iisus Hristos, prin Jertfa Lui, a ales viata pentru moarte. "S-a dat pe Sine schimb mortii" (Anamneza, Sfanta Litrughie a Sfantului Vasile cel Mare). Si astfel "a nimicit moartea si a adus la lumina viata si nemurirea" (II Tim. 1, 10).

Jertfa, ca si celelalte fapte ale lui Iisus Hristos sunt acte in care se manifesta puterea lui Dumnezeu. Sfantul Atanasie cel Mare spune ca in faptele lui Iisus Hristos, posibile datorita intruparii, adica savarsire in Trupul Sau, se poate percepe dumnezeirea Cuvantului. Iar lucrarea Cuvantului, aducerea ca ofranda (prosphora) a propriului Sau Trup este inseparabila de restaurarea totala a conditiei umanitatii prin puterea Sa (dynamism).

Jertfa lui Hristos este sfintitoare, deoarece ea deschide calea spre indumnezeirea omului. De fapt, Jertfa lui Hristos realizeaza trei deziderate: sa ne atraga in comuniune cu Sine, omorand omul egoist din noi; sa ne faca sa impartasim soarta Lui de fericire si comuniune cu Tatal; sa indeplineasca dreptatea divina. Prezenta lui Hristos in Cer ca Jertfa pentru noi este o pledoarie a Lui in favoarea noastra inaintea Tatalui; iar pentru noi, este o sursa de putere in stradania noastra de a ne sui la El.

Concluzii

Ideea de sacrificiu este intalnita la toate religiile lumii. Originea ei trebuie cautata in dorinta de legatura a omului cu Divinitatea, in starea edenica, sacrificiul nu a existat, relatia dintre om si Creator manifestandu-se printr-o comuniune spirituala directa. Sacrificiul s-a nascut in urma caderii protoparintilor. Oamenii s-au straduit sa refaca legatura lor spirituala cu Tatal ceresc cu ajutorul sacrificiului. Numai ca, in urma slabirii spirituale a omului coplesit de pacat, sacrificiul si-a pierdut din spiritualitate devenind mai mult material, extern si chiar egoist.

Sacrificiul are, in fiecare traditie, o trasatura caracteristica care a evoluat din conceptia despre viata si interpretarea relatiei omului cu divinitatea. De aceea, notiunea de sacrificiu si multiplele ei forme de manifestare constituie elemente importante in studierea fenomenologica a sentimentului religios asa cum acesta s-a manifestat in diferitele traditii, de-a lungul veacurilor.

pr. conf. dr. Ioan Stancu

20 Iulie 2012

Vizualizari: 10394

Voteaza:

Sacrificiul - coordonata comuna tuturor religiilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE