Asigurarea ingrijirii sanatatii intr-o epoca postcrestina

Asigurarea ingrijirii sanatatii intr-o epoca postcrestina Mareste imaginea.


Asigurarea ingrijirii sanatatii intr-o epoca postcrestina

La rugaciunile de pregatire a Liturghiei (la rugaciunile Proscomodiei), preotul pomeneste pe "Sfintii doctori fara de arginti Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, facatorii de minuni, si pe toti sfintii doctori fara de arginti". Acesti sfinti ofera exemple crestine de ingrijire medicala: (1) unesc medicalul cu duhovnicescul si (2) folosesc rolul lor de medici pentru a-i aduce pe pacienti la credinta, (3) savarsind adeseori vindecari miraculoase. Ei au urmat chemarea crestina radicala la o iubire absoluta - "vinde tot ce ai si da-le saracilor" (Mc 10, 21). Ei au dat de bunavoie din ceea ce au primit (Mt 10, 8). Chiar atunci cand medicii, asistentele si alti profesionisti din domeniul sanitar nu sunt dispusi sa dea cu iubirea radicala a sfintilor doctori fara de arginti, sunt totusi chemati sa raspunda celor aflati in nevoi asemenea samariteanului milostiv (Le 10, 30-37). In acest raspuns oferirea ingrijirii sanatatii e subordonata cautarii sfinteniei. Toate preocuparile legate de sanatate si starea de bine trebuie situate in interiorul constrangerilor moralei crestine si orientate spre imparatia cerurilor. Cautarea imparatiei cerurilor are o prioritate morala si ontologica. "Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea vi se vor adauga" (Mt 6,33).

Aceasta centralitate a cautarii imparatiei cerurilor trebuie sa transforme practica medicilor crestini, a asistentelor crestine si a altor persoane crestine implicate in asigurarea ingrijirii sanatatii. Sfintii doctori fara de arginti au integrat rolul lor de medici si ingrijitori in vietile lor de crestini. Profesionistii din domeniul medical trebuie cel putin sa nu-si tagaduiasca credinta in practica profesiei lor. Ceea ce va fi tot mai dificil. Ca si sfintii doctori fara de arginti a caror cariera s-a incheiat in martiriu, profesionistii crestinii ai ingrijirii sanatatii intr-o cultura seculara, neopagana, vor fi probabil chemati sa explice de ce angajamentele lor in ingrijirea sanatatii se ciocnesc de cele ale culturii seculare cosmopolite liberale dominante. Refuzul lor constient de a oferi ceea ce multi privesc drept servicii necesare, drept elemente ale unei ingrijiri medicale standard (de exemplu, diagnoza prenatala si avortul), va fi prin el insusi un afront. Cand profesionistii crestini traditionali din domeniul medical cer sa nu li se pretinda sa participe la multe din cele pe care societatea seculara le apreciaza ca potrivite moral, de la reproducerea asistata pana la avort si eutanasie, ei formuleaza o judecata implicita asupra imoralitatii societatii seculare inconjuratoare. Refuzul constient ca cerinta a constiintei este in miezul sau un protest indreptat impotriva angajamentelor morale ale culturii inconjuratoare. Refuzand implicari in actiuni privite de altii drept necesare si potrivite, crestinii traditionali judeca acele actiuni si morala care le sustine ca fiind in cel mai bun caz rau indrumate, iar in cel mai rau caz ca pervertite. Cand o femeie sarmana ramasa insarcinata in afara casatoriei cerseste un avort, crestinul ortodox trebuie sa-i raspunda ca a-i face un avort inseamna a traumatiza sever acea femeie si a ucide copilul ei nenascut. A spune limpede acest adevar brutal cat mai delicat si iubitor cu putinta va fi un act de bunatate. Iubirea cere spunerea adevarului: pacatul e o trauma.

De asemenea, atunci cand o persoana moare in dureri incurabile cersind o sinucidere asistata de medic, crestinul ortodox trebuie sa incerce din iubire sa amelioreze durerile, refuzandu-i sistematic cererea. In asemenea imprejurari, aceste refuzuri pot parea drept afronturi imorale nu doar celor care le cer, ci in general celorlalti din acel mediu cultural care vor vedea acest refuz drept insensibil, daca nu chiar lipsit de respect si revoltator. Intr-o cultura care cere respect reciproc in sensul evitarii unei judecati asupra modului de viata al celuilalt, crestinismul traditional nu va reusi sa respecte angajamentele centrale ale etosului cosmopolit liberal. Cand profesionistii crestini traditionali ai ingrijirii sanatatii vor refuza sa se implice in elementele centrale ale intelegerilor cosmopolite liberale ale unei ingrijiri decente a sanatatii, va fi limpede ca crestinii traditionali sustin puncte de vedere in dezacord cu valorile ingrijirii sanatatii din societatea inconjuratoare. Prin faptul ca sunt fideli propriilor angajamente morale, crestinii traditionali vor aparea, in temeni cosmopoliti liberali, ca profund insensibili fata de intelegerile si angajamentele altora, daca nu chiar drept inamici ai probitatii civice.

Sa ne gandim la reactia ce va aparea daca singurii medici dintr-un orasel sunt crestini traditionali, care nu vor face nici avorturi, nici reproduceri asistate de medic (inseminari artificiale de catre un donor), nici sinucideri asistate de medic. Multi din oras se vor socoti impovarati de nevoia de a calatori la oarecare distanta pentru a-si avorta copiii inca nenascuti. Daca nu vor gasi pe nici unul dintre medicii licentiati din orasul lor dispusi sa-i ajute sa evite durerea, suferinta si nedemnitatea mortii, ei ii vor socoti pe acesti medici drept lipsiti de profesionalism. Lucrurile vor fi chiar mai rele daca singurul spital din oras e unul afiliat religios care nu va asigura servicii socotite ca mentin un control asupra destinului uman in ce priveste reproducerea si moartea. O alta treapta a indignarii va fi generata de refuzul de a veni in ajutor fie si numai prin oferirea de informatii despre acei practicieni si acele institutii dispuse sa ofere serviciile dorite. La urma urmei, trebuie nu doar sa nu ucidem, dar nici sa indrumam spre cei care ucid. Pentru cei ce recunosc avortul si sinuciderea asistata de medic drept egale cu crima, de aici va urma nu numai ca nu vor provoca avorturi si nu vor ajuta la sinucideri asistate, dar nici nu vor recomanda sau indruma pe cineva spre cei ce fac avorturi sau ajuta la sinucideri asistate de medic. Chiar si acolo unde crestinii nu sunt singurii care ofera servicii de sanatate sau controleaza singura institutie de ingrijire a sanatatii din zona, crestinii traditionali vor fi pietre de poticneala in calea politicii seculare de ingrijire a sanatatii.

Neparticiparea lor la avorturi sau la sinucideri asistate de medic va cere acomodari ale programului si ajustari ale personalului. Prezenta crestinilor traditionali va impune cel putin costurile unor tranzactii. Din perspectiva unei societati cosmopolite liberale, prezenta crestinilor traditionali va fi o povara si un afront moral. Intrebarea care poate fi pusa din perspectiva crestinilor este atunci: cat de mult se pot implica si ce fel de implicari in activitati rele pot fi admise. Cat de distanta poate fi o implicare astfel incat sa ramana fara pacat? In ce moment trebuie formulata o obiectie constienta la orice implicare intr-o procedura sau practica interzisa? Ii este permis, de exemplu, unui crestin sa lucreze ca medic intr-o clinica in care se fac avorturi, atat timp cat nu face personal avorturi sau nu asista la ele? Pot asistentele sa aranjeze echipamentul medical care va fi folosit eventual in intregime sau in parte pentru avorturi, pentru reproduceri asistate de medic, sau pentru sinucideri asistate de medic? Pana unde se poate cineva concentra pe sarcinile imediate fara sa se preocupe de felul cum pot fi ele cooptate in cadrul diferitelor proiecte imorale? In ce moment trebuie cineva sa se izoleze de cei aplecati asupra facerii raului? E o intrebare care a existat inca in vremea apostolilor. Produsele unui vanzator de vinuri pot fi folosite pentru a savarsi Euharistia, pentru inveseli inima omului sau pentru destrabalari. Cand anume va trebui vanzatorul sa refuze sa vanda vinul? Cand si pana unde va trebui vanzatorul de vinuri sa-si interogheze cumparatorii in ce priveste scopul in care va fi utilizat vinul?

Spre deosebire de Biserica Romano-Catolica, care s-a dezvoltat in Evul Mediu, crestinismul primului mileniu n-a dezvoltat distinctii elaborate intre diferitele grade de conlucrare la activitatile rele ale altora. Cu toate acestea, crestinismul primului mileniu a avut puncte de vedere foarte clare ca anumite implicari in practici rele, chiar fara voie, nu pot fi niciodata admise. De exemplu, vorbind despre cazul sclavilor crestini siliti sa jertfeasca zeilor pagani in locul stapanilor lor, Biserica nu i-a socotit nevinovati doar pentru ca stapanii lor le-au poruncit sa faca asa. Aici trebuie sa ne amintim ca, spre deosebire de sudul american antebelic, in lumea greco-romana un sclav putea fi torturat si ucis de stapanul sau.

"Iar in privinta celor ce au pus sclavi crestini sa jertfeasca idolilor in locul lor, si sclavii, ca unii care sunt sub stapanire si sunt intr-un fel oarecare intemnitati de stapani si ingrozindu-se de acestia si de frica lor au venit si au alunecat la aceasta, aceia intr-un an vor arata faptele pocaintei, invatandu-se pentru viitor sa faca voia lui Dumnezeu si sa se teama de El ca robi ai lui Hristos, mai ales auzind ca, daca va face ceva bine, fiecare va lua de la Domnul, fie rob, fie slobod (Ev. 6, 8)". Fapte cum ar fi idolatria, adulterul, desfranarea si crima sunt rele prin ele insele in asa fel incat nu pot fi scuzate de vreo amenintare externa cu tortura sau moartea.

Trasand linii si organizandu-ne viata intr-o cultura medicala seculara care accepta multe rele, ba chiar le lauda (de exemplu, diagnosticul prenatal si avortul ca elemente ale unui parentaj responsabil), trebuie sa fim cu grija sa nu ne trezim inglodati fara de voie in demersuri rele. Chiar si o implicare fara voie poate avea efecte daunatoare. Trebuie observat iarasi ca si omuciderea involuntara si pierderea sarcinii cer raspunsul terapeutic al ascetismului si rugaciunii. Prin urmare trebuie sa ne retragem si sa ne curatam inima de o implicare cauzala indeaproape in rau. Faptul ca suntem implicati involuntar in rau nu ne fereste neaparat de rezultatele implicarii, cum arata traditia raspunsurilor ascetice la omuciderea involuntara.

Pentru a stabili cat de mult ne putem implica in rele fara a lua contramasuri ascetice speciale pentru a ne proteja, putem spune cel putin urmatoarele:

1. N-avem voie sa fim implicati in mod voluntar in rau; cu alte cuvinte nu trebuie sa dorim sau sa voim ca raul sa apara.

2. Nu trebuie sa fim implicati cauzal in mod nemijlocit in producerea raului. Cu alte cuvinte, trebuie sa fim separati de cauzarea raului cel putin printr-o alta persoana care nu este sub controlul direct sau autoritatea cuiva. De exemplu, daca un vanzator de vinuri vinde vinuri unui client, stiind ca acela intentioneaza sa se dedea desfraului, el neincurajand asemenea utilizari, vanzatorul nu este implicat intim in raul care apare din reaua folosire a vinului, desi vanzatorul va fi totusi implicat in ceva rau.

3. Trebuie sa ne opunem limpede raului in care ne aflam inglodati, dat fiind caracterul cazut al lumii. Vanzatorul de vinuri nu trebuie cel putin sa faca vinului o publicitate care sa sugereze ca trebuie folosit in orice alt chip, mai putin in cel cuviincios. Cand are banuiala unei rele intrebuintari, vanzatorul trebuie macar sa se opuna acelei intrebuintari. Daca e posibil, vanzatorul trebuie sa faca reclama vinului intr-un mod care sa se opuna relei intrebuintari.

4. Cand suntem liberi sa refuzam sa fim implicati in furnizarea de resurse cuiva cunoscut ca se va angaja in rau, trebuie sa refuzam sa fim implicati. Comerciantul nu trebuie sa vanda vinul cuiva care spune ca-l va folosi pentru depravari.

5. Cand suntem servitorii sau angajatii altcuiva, putem furniza pur si simplu plini de regrete si fara aprobare materiale pe care altii le pot cere conform legii si care vor fi folosite nepotrivit. Un functionar poate furniza vinul comandat de un client chiar daca este pentru scopuri rele.

6. Cu parere de rau plina de rugaciune putem fi implicati in relatii complexe in care nu cauzam, incurajam sau aprobam in mod direct relele in care sunt angajati altii cu care suntem angajati. De exemplu, putem plati taxe, stiind ca fondurile vor fi folosite de stat in scopuri imorale. La urma urmei, Hristos insusi a contracarat preocuparea daca era legitim sa se plateasca taxe cezarului: "Dati-i dar cezarului cele ce sunt ale cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (M 22, 21).

7. Faptele noastre nu trebuie sa-i scandalizeze pe altii. Nu trebuie sa fim vazuti compromitandu-ne in asa fel incat sa subminam hotararea altora de a sta neclintiti impotriva raului.

8. Intr-o lume in care va fi aproape imposibil sa nu fim partial cooptati si oarecum inglodati in producerea raului (de exemplu, un barbat poate vizita o manastire impreuna cu o femeie in speranta ca asa ii va castiga increderea, ca mai tarziu sa o seduca), trebuie sa ne rugam atat pentru noi insine, cat si pentru cei care-i vor implica pe altii in rau.

Rezumand, crestinii trebuie sa evite o implicare directa cauzala in demersuri cum sunt avortul, sinuciderea asistata de medic sau eutanasia. Intr-o societate in care moravurile sunt atat de decazute, incat asemenea practici fac parte integranta din viata obisnuita, va fi imposibil sa fim cu totul neimplicati cauzal in pregatirea raului. Ca de obicei, fiecare persoana va trebui sa gaseasca indrumarea unui parinte duhovnicesc. Dat fiind caracterul invadant al culturii noastre seculare, fiecare va fi nevoit sa-si dubleze intensitatea rugaciunii si pocaintei pentru a-si intoarce inima in cainta spre Dumnezeu. De asemenea, pe cat este posibil, pe masura ce cultura in general si ingrijirea sanatatii in particular devin agresiv secularizate, crestinii trebuie sa gaseasca moduri de a oferi ingrijirea sanatatii care sa faca limpezi, fara ambiguitate, angajamentele lor crestine.

H. Tristram Engelhardt jr.

23 Iulie 2012

Vizualizari: 2659

Voteaza:

Asigurarea ingrijirii sanatatii intr-o epoca postcrestina 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE