Vindecarea miraculoasa: sacru si profan

Vindecarea miraculoasa: sacru si profan Mareste imaginea.


Vindecarea miraculoasa: sacru si profan

Vindecarea este procesul de remisie a bolii. Sub aspect pasiv reprezinta trecerea de la stadiul de boala la stadiul de lipsa a bolii. Privita din acest unghi, vindecarea este un fenomen care implica doar pe suferind. Sub aspect activ, vindecarea este procesul prin care se determina trecerea de la stadiul de boala la cel de sanatate. Din acest punct de vedere, vindecarea este un fenomen care implica o persoana sau mai multe, diferite de suferind, care actioneaza in scopul restaurarii starii de sanatate. In cele ce urmeaza, ne vom adresa acestui aspect al vindecarii, deoarece implica actiunea unui vindecator, adica al unei persoane capabile sa invinga starea de boala.

Rolul de vindecator este asumat fie de un profesionist al tamaduirii, care detine cunostinte sistematice decurgand din studii, fie de un profesionist al religiei, care isi bazeaza activitatea pe influente transcedentale. Intre profesionistii fiecareia dintre aceste categorii se pot interpune si falsi vindecatori, persoane de rea credinta si fara cunostinte profesionale, care vizeaza interese pecuniare si nu au scrupule privitoare la calitatea actelor terapeutice.

Vindecatorii inzestrati cu cunostinte medicale sunt practicanti si adepti ai medicinei. Pentru ei vindecarea este explicata stiintific prin efectul medicamentelor sau manevrelor terapeutice. Demersul lor apartine laicismului sau profanului.

Vindecatorii religiosi se bazeaza pe eficienta invocarii spiritelor divine si a credintei intense in capacitatea de vindecare supranaturala. Demersul lor nu este laicist, ci mistic. Vindecarea este transcedentala si nu atribuita unor cunostinte pozitiviste. Acest tip de vindecare se circumscrie sacrului si inefabilului.

Dupa cum sugera T. Baconsky, exista o complementaritate intre sacru si profan, care explica bunele relatii de colaborare intre medicina si religie.

Relatia dintre sacru si profan in domeniul medicinei este reflectata de tendintele contradictorii din prezent in cadrul social. Ele sunt:

- denaturarea ideii de sacru

- efervescenta religioasa

Primul efect este cel al renuntarii la motivele traditionale religioase si atribuirea tuturor marilor puteri sanogenice fortelor religioase. In contrast traim o efervescenta a influentei religioase, care a condus la faptul ca vindecarii i se atribuie haruri supranaturale.

Dar ce este vindecarea miraculoasa?

Vindecare miraculoasa = vindecare fara explicatie + interventia supranaturala

La acest enunt sintetic trebuie precizat ca nu orice vindecare neexplicata este si de natura divina. Caracterul de miraculos poate fi explicat prin lipsa de experienta la punerea diagnosticului, pe lipsa de semnificatie a unor teste de laborator sau prin faptul ca stiinta medicala nu este dezvoltata la nivel maxim. Dar in sens mai larg, vindecarea miraculoasa reprezinta asadar vindecarea cu ajutorul fortelor divine.

Exista si vindecari denumite "aparent miraculoase". Acestea au elemente de sacru si profan, dar isi pierd gradul de inexplicabilitate de indata ce se stie mai mult despre procesele de vindecare.

Asadar, exista un raport de intersectie intre vindecrea stiintifica, vindecarea miraculoasa si vindecarea aparent miraculoasa. Fiecare dintre aceste domenii isi pastreaza identitatea, dar totodata se intrepatrund ca niste cercuri Veen cu fiecare dintre celelalte doua entitati.

Vindecarea stiintifica nu este miraculoasa, chiar daca este spectaculoasa! Ea este in prezent tot mai mult fundamentata teoretic cu ajutorul medicinei bazate pe dovezi (EBM, evidence-based medicine). Ea poate fi deja prognosticata cu sanse destul de mari de precizie. Este suficient sa fie studiate baze de EBM precum baza de date Cochrane spre a sti ce sanse de vindecare are un anumit caz. Desigur ca in aceste situatii spectaculosul dispare, de asemenea trasaturile de miraculos.

Vindecarea miraculoasa propriu-zisa are insa trasaturi mai dramatice. Ea are in primul rand un caracter exceptional si de unicitate.

In aparitia ei este implicata influenta factorului divin. Fara rugaciune si credinta in puterea divina, vindecarea miraculoasa nu ar fi posibila. Un fapt tipic este ca vindecarea miraculoasa este comuna diverselor religii: precrestine, necrestine, dar si celor crestine, atat pentru biserica catolica cat si pentru biserica ortodoxa.

Vindecari miraculoase se intalnesc nenumarate in Biblie si mai ales in Noul Testament. Nenumarate sunt gesturile de terapie cu vindecare miraculoasa ale lui Iisus. Aparitia acestor vindecari sunt tot atatea gesturi prin care cei initiati ar fi putut intelege elementul suprauman din fiinta lui Iisus.

Dar vindecarile miraculoase nu sunt doar apanajul lui Iisus si al sfintilor. Intr-adevar, exista numerosi clerici sau pur si simplu oameni de buna credinta care traiesc cu impresia (certitudinea?) ca sunt capabli sa produca si in ziua de azi vindecari sacre. O lista a localitatilor din Romania unde s-ar gasi schituri sau manastiri sau biserici unde cei bolnavi pot fi vindeti miraculos este prezentata in continuare.

Lista cu locuri facatoare de minuni: Dragomiresti, Izbuc, Nicula, Ramet, Bodrog, Bixad, Rohia, Calugara, Izvorul Miron, Saraca, Vasiova, Valiug, Cocos, Dervent, Pestera Sf. Andrei, Agapia, Bisericani, Floresti, Icoana, Pangarati, Parvesti, Bistrita, Secu, Voronet, Antim, Cernica, Glavacioc, Namaiesti, Bistrita VL, Dintr 'un lemn, Horezu Ostrov, Patrunsa, Tismana.

In: Rodica Ardelean: Retete culinare pentru bolnavii cardiovasculari. Vindecari in biserica ortodoxa, Ed. Zori Noi Hunedoara, f.a., pag. 138.

Remarcabil este faptul ca uneori doar obiectele sfintite, cum sunt moastele, au reputatia de a detine efecte sanogenetice, in absenta oricarei personalitati cu valoare de terapeut.

Vindecarile miraculoase trebuie deosebite de vindecarile aparent miraculoase. Acestea sunt tot vindecari spectaculoase, dar in a caror natura divinul nu detine un rol semnificativ, ci se explica totusi pe efecte farmacologice predictibile.

Este de mare importanta ca vindecarile miraculoase sa fie corect delimitate de vindecarea propriu-zisa, fara caracter inexplicabil, oricat ar fi de spectaculoasa. in general, vindecarile miraculoase azi sunt asigurate de persoane cu har divin, care aspira spre sanctificare.

Conform cu ceea ce a declarat Sir William Osler:

In tot ce are legatura cu boala, credulitatea ramane ceva permanent, neinfluentata de civilizatie sau educatie.

Vindecarea aparent miraculoasa este legata de credulitate, vindecarea miraculoasa este legata de credinta.

O problema particulara este cea prezentata de Biserica Ortodoxa. Ea isi cultiva numerosi predicatori, care trebuie sa tina cont de constructele sale.

Vindecarea in medicina alternativa este o alta problematica per se.

Medicina alternativa a devenit din pacate calul de bataie controversat al oricarei victorii terapeutice. Cine nu gaseste explicatii fiziopatologice ale bolii, acela este tentat sa atribuie schimbarea starii de boala divinitatii.

Desigur, este nevoie sa se stie daca terapia alternativa are standarde de calitate (daca de exemplu decocturile sau ceaiurile sunt corect elaborate, daca se respecta sau se verifica concentratiile etc).

Citind ziarele interbelice se regasesc reclame care promoveaza periodic metode terapeutice (de ex. centura Capitanului Iov) care in prezent nu mai tin de medicina alternativa, ci frizeaza mercantilul sau sarlatania.

Sarlatania este de etimologie italiana: este numele dat locuitorilor din zona Cerruto. Sarlatania se deosebeste de vindecarea miraculoasa prin faptul ca nu produce vindecare, ci doar iluzia vindecarii. De asemenea este exclus harul divin. Sarlatania va fi tot mai greu de intalnit pe masura ce se va dezvolta medicina si paradigma EBM va deveni tot mai frecventata de medici si alti profesionisti ai sanatatii.

In loc de concluzie:

"Stiinta fara constiinta este ruina sufletului." F. Rabelais

Lucian Dumitrascu

23 Iulie 2012

Vizualizari: 12540

Voteaza:

Vindecarea miraculoasa: sacru si profan 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE