Samarineanca

Samarineanca Mareste imaginea.

Intalnirea personala cu Dumnezeu - pedagogia lui Hristos

In traditia liturgica universala, atat in Rasarit cat si in Apus, timpul pascal are doua perioade: prima parte este o prelungire a sarbatorii Pastelui, cea de-a doua anunta Cincizecimea si are in centru taina apei, unul dintre simbolurile persoanei si economiei Sfantului Duh. Evanghelia celei de-a cincea duminici dupa Pasti, a Samarinencei (Ioan 4, 4-42) este o frumoasa ilustrare in acest sens. Dar as vrea sa ma opresc astazi asupra altor doua aspecte : intalnirea extraordinara intre Hristos si femeia samarineanca si admirabila pedagogie a lui Hristos.

Episodul este raportat doar de Sfantul Ioan, si este o pericopa deosebit de lunga.

Hristos paraseste brusc Iudeea pentru a merge in Galileea si trebuie sa treaca prin Samaria. Face o oprire catre pranz la Sichem[1], si in timp ce apostolii pleaca sa caute merinde, se intampla ceva minunat si neasteptat: o intalnire cu o femeie din partea locului care venise sa ia apa de la "putul lui Iacov"[2]. Totul este extraordinar in aceasta intalnire intamplatoare. Era absolut imposibil ca aceasta femeie sa vina catre Iisus si sa-i vorbeasca, mai intai pentru ca era o femeie (o femeie nu putea sa se apropie de un rabbi : ii transmitea intrebarile printr-un barbat, de unde marea mirare a apostolilor de a-L vedea discutand cu o femeie, dar nu indraznesc sa-I spuna nimic) si apoi pentru ca era eretica[3]. Cum ea nu poate sa vina catre El, Iisus vine catre ea; si cum ea nu poate sa-i vorbeasca, Iisus ii vorbeste. Si ce ii spune: "da-mi sa beau"! Lucrul cel mai anodin in plan omenesc, dar extraordinar in plan duhovnicesc: Dumezeu cere de baut fapturii Sale! E rasturnarea valorilor. Hristos ii cere de baut pentru ca e obosit de drumul facut pe jos, si pentru ca Ii este sete, ca om care a primit sa poarte in Trupul sau urmarea caderii. Dar in aceasta sete a lui Hristos este si un aspect simbolic: Ii este sete de mantuirea oamenilor.

Ar fi putut sa nu se intample nimic. Hristos aruncase nada: pestele ar fi putut sa nu muste. Femeia ar fi putut sa nu raspunda, din teama sau din neintelegere (ar fi putut sa-si spuna: nu sunt decat o biata femeie samarineanca, ce am eu cu acest rabin evreu?) sau ar fi putut sa-i dea doar sa bea, fara sa spuna un cuvant. Dar aici se va petrece ceva: femeia va lua franghia care i se intinde. Va raspunde cu cuvinte potrivite, si se va infiripa un dialog intre ea si Hristos, intre om si Dumnezeu. Este intalnirea vietii ei si nu o va lasa sa scape[4].

Dialogul este savuros pentru ca folosesc aceleasi cuvinte dar nu cu acelasi sens. E un fel de quiproquo care se va dovedi pedagogic: Domnul aduce putin cate putin pe femeie la intelegerea marii taine duhovnicesti a apei. Dar dialogul s-a adancit asa curand pentru ca primul raspuns al lui Hristos este surprinzator. Nu ii face o lectie de morala, nici un rezumat din Tora, ci ii deschide inima ("daca ai cunoaste darul lui Dumnezeu…"). Este un moment emotionant, aproape tandru, ca si cum Dumnezeu si-ar destainui inima in fata acestei femei. Iar inima ei este atinsa de simplitatea lui Dumnezeu. Si atunci ea continua sa-i puna intrebarile potrivite.

Apoi deodata, Domnul introduce un nou element, care poate descumpani: "cheama pe barbatul tau". Aceasta ar fi trebuit sa provoace o ruptura de dialog. Dar era nevoie ca Domnul sa dea Samarinencei ceva care sa o faca sa inteleaga ca El este Mesia. Fara sa fi abordat problema barbatului, ar fi fost greu sa-i vorbeasca de viata ei personala. Raspunsul femeii (care nu a mintit, dar nu a spus tot: raspunsul ei este sibilinic). I-a ingaduit sa o faca: iar ea a inteles pe data ca era un "prooroc". Si Domnul continua sa o initieze pana pe culmile teologiei. Atunci ea pune intrebarea ultima (sau mai degraba si-o pune dinaintea lui Iisus, pentru ca nu indrazneste sa I-o puna direct :« stiu ca are sa vina Mesia …. »). Vazand ca era pregatita, Domnul ii face aceasta revelatie extraordinara : « Eu sunt Mesia ». El care nu a spus nimic carturarilor si fariseilor, si care a tacut dinaintea lui Irod si a lui Pilat, Se descopera acestei femei samarinence ca fiind Mesia! Este uimitor. Domnul se descopera nu celor intelepti si inteligenti, ci celor mici si smeriti, celor care au o inima pregatita, si care lupta.

Exista mai multe invataminte importante in aceasta emotionanta si minunata intalnire.

Putem admira aici libertatea suverana a lui Hristos, pe care o manifesta adesea in Evanghelie, dar mai ales aici. Hristos distruge tabu-urile, regulile, canoanele, obiceiurile, formalismul, conformismul. El nu va inceta sa spuna de-a lungul intregii Sale vieti pamantesti ca legea e facuta pentru om si nu omul pentru lege, ca adevarata lege e cea interioara si nu cea exterioara, ca trebuie sa luam aminte mai mult la continut ca la vas, la duh mai mult ca la litera, dar degeaba. El va fi urat de preotii din poporul Sau pentru libertatea Sa! Dar preotii din poporul Sau nu-L vor primi ca Mesia, pe cand Samaritenii, urmand acestei femei, L-au primit ca pe « Mantuitorul lumii ». Ce lectie admirabila! Si e o lectie si pentru noi, Biserica, pentru greutatea si formalismul nostru ecleziastic, pentru obiceiurile noastre, care fac adesea ca esentialul sa fie lasat la o parte: relatia personala si libera a omului cu Dumnezeu.

Celalalt aspect remarcabil este lupta femeii samarinence: Domnul a aruncat plasa, nada: ea a muscat si s-a luptat. A pus intrebarile potrivite si a dat deasemenea raspunsuri potrivite. Cand dialogul a riscat sa se intrerupa, Domnul l-a relansat cu un nou element. S-a stabilit un fel de dialectica constructiva care a ingaduit lui Hristos sa aduca treptat aceasta inima pregatita la o cunoasterea din ce in ce mai inalta a tainelor celor de sus, pentru a atinge in cele din urma varful, revelatia ca El este Mesia, Mantuitorul lumii. Exista o sinergie admirabila intre Samarineanca si Hristos: Hristos voia sa o mantuiasca, dar si ea a vrut sa fie mantuita.

Traditia hagiografica orientala va da un nume Samarinencei: ea este introdusa in Minei cu numele de « Fotini » (cea luminata[5]), a carei sarbatoare este pe 26 februarie la greci si pe 20 martie la slavi (si in Occident).

Sfanta Fotini Samarineanca sa ne ajute sa trecem de la taina focului (Hristos inviat) la cea a apei, adica a Duhului, care se face in inima noastra izvor datator de viata!

Pr. Noël Tanazacq, Paris
________________________________________
[1] Astazi Napluz.
[2]Putul lui Iacov, care se afla la poalele muntelui Garizim, nu este mentionat in Vechiul Testament, dar este bine cunoscut de pelerini si arheologi incepand cu secolul al IV-lea. Putul are o adancime de aproximativ 32 m.
[3] Samarinenii erau o populatie amestecata provenita in parte in urma colonizarii asiriene. La intoarcerea din Exil, evreii au refuzat participarea acestora la reconstruirea Templului. Atunci ei si-au contruit propriul lor templu pe muntele Garizim. Pastrasera Tora, dar nu-i recunosteau pe Prooroci, de unde neputinta lor de a cunoaste pe Mesia. Evreii ii considerau ca necurati si nu aveau nici o legatura cu ei.
[4]Sf Efrem, in comentariul la Diatessaron, spune : « Isi arunca nada porumbitei, nadajduind astfel sa prinda tot stolul » (S.C.n°12 : XII, VI, 16-20).
[5] De la Photos, lumina.
Sursa: apostolia.eu

.

13 Mai 2014

Vizualizari: 1003

Voteaza:

Samarineanca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE