Povestire pentru copii despre Sfantul Mare Mucenic Dimitrie

Povestire pentru copii despre Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Mareste imaginea.

Cu veacuri multe în urmă se afla în fruntea ţinutului Tesalonic o familie de voievozi creştini. Dar vedeţi, pe-atunci creştinii erau tare ocărâţi de oamenii păgâni. Voievodul nostru se temea ca nu cumva împăratul Maximilian să afle de la vreun clevetitor că el şi soaţa lui dragă erau creştini. De aceea zidise în mare taină o cămăruţă pe care o împodobiseră cu icoane sfinte şi căndeluţe. Când se lumina de ziuă, îşi lua soţioara de mânuţă şi se furişau amândoi în odăiţa aceea. Se-nchinau, tămâiau şi apoi se rugau în genunchi cu lacrimi la Măicuţa Domnului ca Dumnezeu să le dăruiască înţelepciune şi bunătate pentru treburile ţării. Şi se mai rugau ei pentru ceva: ar fi vrut să aibă şi-un copilaş, căci, deh, bătrâneţile le băteau la uşă şi nu căpătaseră încă un moştenitor la tron. La fel şi seara, după ce terminau cu toată alergătura, mulţumeau Domnului pentru ajutorul de peste zi şi cereau somn cu pace şi iarăşi se rugau pentru un copilaş.

Ani de-a rândul au avut această rânduială sfântă. De aceea şi Bunul Dumnezeu le dărui înţelepciune şi dragoste pentru toţi supuşii. Iar în cele din urmă Se milostivi şi făcu să rodească şi pântecele femeii.

Bucuria-i bucurie, nu-i cuvânt care s-o ţie! Alergau de-acum la rugăciune şi cu pruncuţul în pântece, care deşi nu era încă născut, vorbea şi el pe graiul său cu Dumnezeu, alături de părinţii săi. După ce se născu, îl botezară în mare» taină şi-i puseră numele Dimitrie. Fecioraşul creştea repede şi era tare frumuşel şi plin de putere.

Intr-o zi, veni înaintea părinţilor săi şi le zise: - Tată şi mamă, când eram eu încă în burta mamei, nenăscut, visam că de două ori pe zi mergeam într-un loc tare liniştitor! Acum mă învârtesc încolo şi-ncoace, cu rost şi fără rost, dar pacea pe care am simţit-o în locul acela n-am găsit-o pe nicăieri pe unde-am umblat!

Ce să zică părinţii? Ii dădeau dreptate, căci pesemne ştiau ei despre ce loc era vorba. Locul acesta nu era altul decât mica bisericuţă pe care o zidiseră în ascuns din tinereţile lor şi unde v-am spus că mergeau în fiecare zi să se roage.

- Bine zici, dragul tatei - răspunse voievodul. A cam venit vremea să-ţi predăm cum se cuvine învăţătura despre Dumnezeu.

Şi-l luă frumuşel de mână şi-l duse la odăiţa cu icoane.

- Ei, fiul nostru, aceasta este bisericuţa care ţi s-a arătat în vis. Nimeni însă nu trebuie să afle de ea, căci altfel oamenii împăratului te vor prinde şi te vor chinui până ce vei muri. Credinţa în care ai fost botezat să o ţii tăinuită şi numai dacă Dumnezeu îţi va cere să o mărturiseşti, tu să o dezvălui, şi să nu te lepezi de ea.

Dimitrie promise că va păzi poveţele părinteşti. Treceau zilele, iar copilaşul drăgălaş care era Dimitrie deveni un fecior mândru de-ţi lua ochii şi viteaz de băga spaima-n duşmani numai când auzeau de dânsul vorbindu-se. Căci aşa-i sade bine frumuseţii, lângă vitejie. Dimitrie era puternic, la trup şi smerit la cuget, aprig cu vrăjmaşii ţării şi răbdător şi plin de dragoste cu cei aflaţi în nevoi. Luase şi el rânduială părinţilor săi şi în fiecare zi se ducea la bisericuţa de taină şi se ruga înaintea icoanelor dumnezeieşti.

Când sosi vremea care nu cruţă pe nimeni şi părinţii săi se mutară de la cârma împărăţiei acestei lumi vremelnice la locaşurile de odihnă ale împărăţiei celei veşnice din cer, Dimitrie rămase voievod în locul lor.

Dar iată că nu trecu mult de când luase cârma ţării Dimitrie, şi împăratul care era mai mare peste toate ţinuturile acelea dădu poruncă tuturor voievozilor ca să nimicească fără îndurare orice suflet creştin pe care l-ar afla. Ei, acum să-ţi vedem vitejia, Dimitrie!

Voievodaşului nostru nici prin gând nu-i trecea să facă pe plac împăratului. Ba, dimpotrivă, îşi îmbrăcă îndată hainele sale de domnitor, chemă boierii pe lângă sine şi ieşi înconjurat de toţi în pieţele oraşelor şi începu să strige în gura mare:

- Oameni buni, luaţi seama la ce vă îndeamnă voievodul vostru! Pe unde-ţi vedea creştini, să-i primiţi cu mare bucurie, căci ei sunt fiii lui Dumnezeu. Să-i iubiţi şi să-i cinstiţi, fraţilor, şi să le urmaţi pilda!

- A-nnebunit voievodul nostru! - ziceau unii, nevenindu-le a crede ce auzeau.

Ba alţii se minunau de aşa curaj. Pe alocuri auzeai abia şoptit:

- Doamne-ajută, c-avem voievod creştin!

Vreo câţiva boieri îşi frecau mâinile nerăbdători, vorbind între ei:

- Auziţi, auziţi? Nu mai e vreme de stat! Ne-a venit şi nouă rândul la domnie!

Şi mai ales aceştia îşi făceau care mai de care planuri cum să-l pârască mai degrabă la împăratul, căci ştiau prea bine că împăratul nu era dintre aceia care să se lase nesocotit fără să pedepsească pe vinovat.

Vorbele rele aleargă iute... împăratul află repede despre purtarea voievodului Dimitrie şi, drept să vă spun, nu prea se bucură de aşa veşti. Mai-mai că nu-i venea să creadă... Se suci, se învârti, se răsuci, tot gândindu-se ce hotărâre să ia... Deh, voievodul îi era drag, căci îl ştia vrednic în lupte. Tare se mai mira şi nu putea cu nici un chip să înţeleagă cum era posibil ca cel mai viteaz şi mai credincios dintre voievozii săi să-i nesocotească tocmai acum poruncile... Până la urmă, ce-şi zise? - "Mai bine să merg eu la Tesalonic, la cetatea de scaun a voievodului Dimitrie, să văd cu ochii mei dacă e adevărat tot ce mi se spune..."

Şi aşa făcu. Fără să piardă prea mult timp, îşi luă suita de slujitori după sine şi o porni cu mare fast spre ţărişoara condusă de Dimitrie.

Mergi împărate, mergi, că de nu te-ar fi îngăduit Dumnezeu, ai fi stat tu mult şi bine pe loc!

După trei zile şi trei nopţi, ajunse la curtea lui Dimitrie.

Dar ce credeţi, că Dimitrie a stat cu mâinile în sân aşteptând să vină împăratul? Ştia prea-bine că nu-i a glumă şi că-l paşte moartea! Aşa că în vremea asta îşi chemă sfetnicul de taină, pe care îl chema Lupu, şi-i spuse:

- Lupule, văd că mi s-a apropiat vremea să plec din lumea asta... împăratul vine-ncoace cu oaste mare şi n-am scăpare. De aceea, te rog să iei toata averea mea şi să o împărţi chiar acum la săraci, până mai este vreme. S-o dai cui ştii tu că are mai mare nevoie, la oameni cumsecade, ca să-mi fie de pomană pe lumea cealaltă... Iar după ce n-oi mai fi, să ai grijă şi de trupuşorul meu şi să-1 îngropi cum se cuvine.

- Aşa voi face, stăpâne! - zise slujitorul cel credincios şi plecă în grabă să împlinească porunca voievodului.

Ei, nu trecu prea mult timp şi iacătă-l şi pe împăratul sosind la curte... Dimitrie îl întâmpină împreună cu toţi boierii săi. Ce mai fast, ce mai pregătire, aşa cum este obiceiul pe la curţile împăraţilor!

- Bine-ai venit, împărate! - îi spuse Dimitrie. Bucurii sau necazuri te-aduc pe meleagurile noastre?

- Bine te-am găsit, Dimitrie! Dragi mi-au fost părinţii tăi şi drag îmi eşti şi tu, şi mă bucur că te văd. Cât despre bucurii şi necazuri, mai mult veştile rele şi duşmănoase m-au mânat încoace. Nişte pui de vipere mi-au muşcat inima şi mi-au dat să beau otrava îndoielii şi întristării. Dar să şedem olecuţă, că sunt cam obosit de-atâta umblet... Şi-apoi tot om sta de vorbă, că doar nu pentru alta am venit aici!

După ce împăratul îşi mai trase răsuflarea şi şezurâ la masă cu toţii, îl întrebă pe Dimitrie:

- Drept să-ţi spun, n-aş fi bătut atâta cale de nu mi-ai fi fost aşa drag. Umblă nişte zvonuri cum că iei apărarea creştinilor şi-mi nesocoteşti poruncile... Nu prea mi-a venit a crede, de aceea am venit chiar eu să te-ntreb dacă-i adevărat ce spun gurile rele. Ia spune-mi, cum te aperi de aceste acuzaţii?

- Impărate, nu mi-e ruşine şi nici nu mi-e frică: tot ce-ai auzit este foarte adevărat. Pe creştinii din ţărişoara mea îi apăr pe cât pot de greutăţi şi de pedepse. Ba, mai mult, şi eu sunt creştin. Cum dar să-i prigonesc pe cei ce-mi sunt fraţi?

- Den... - se întrista împăratul. Te văd sincer. Dar mă doare sufletul că tocmai tu m-ai dezamăgit. Eşti însă tânăr şi nu cred că-ţi dai seama că am putere să-ţi iau viaţa. Nu tot ce zboară se mănâncă, băiete, şi nici creştinii n-au ce căuta în împărăţia mea. Mi-este milă de tinereţile tale şi, de nu mi-ai fi fost drag, într-o clipită aş fi dat ordin să-ţi zboare capul! Dar ca să vezi cât sunt de milostiv, îţi mai dau o şansă: te lepezi de credinţa asta creştină şi te închini zeilor noştri, căci nu se cuvine să-i dispreţuieşti pe zei.
- Impărate, cât ţi-oi fi de drag nu ştiu. Dar că Dumnezeu mă iubeşte cu adevărat, asta ştiu. Şi de nu ţi-oi fi drag ţie, mai bucuros aş fi să-I fiu drag Lui.

Multe putea suferi împăratul, dar să-l înfrunte cineva era de neconceput. Pe cât de drag îi fusese Dimitrie înainte, pe atât de mult îl ura acum. Şi multe putea să ierte împăratul acesta, dar să-i ierte pe oamenii care aveau curajul să mărturisească adevărul curat, fără frică, asta nu putea să ierte, căci era mândru din cale-afară. Aşa că nu mai stătu prea mult pe gânduri şi porunci oştenilor să-l lege pe voievodul Dimitrie şi să-l arunce în temniţă.

Apoi împăratul, întărindu-se şi mai mult în cruzimea lui, zise în sinea lui: "Las' că am eu ac de cojocul tuturor creştinilor. Când or vedea ce chinuri le-am pregătit, vor veni la mine plângând, să ceară îndurare."

Şi hotărî ca în zilele ce vor urma, până să aleagă un nou voievod dintre boierii cei vechi, care nu erau alţii decât pârâşii lui Dimitrie, să se organizeze o întrecere de lupte la care îi pofti pe toţi oamenii din cetate, împăratul avea un luptător pe care nimeni nu-l biruise vreodată în luptă. Pe acest luptător temut de mulţi viteji îl chema Lie. Iar împăratul îşi dăduse cuvântul înaintea întregului popor că aceluia care-l va doborî pe Lie în luptă dreaptă îi va da foarte multe averi.

Mulţi viteji veniseră din toate colţurile împărăţiei ca să se înfrunte cu Lie, dar niciunul nu izbândise. Şi mai cu seamă împăratul avea dorinţa aceasta nebu¬nească de a-i da pe bieţii creştini pe mâna luptătorului său, pentru că ştia că nu-l vor putea birui.

Dar iată că printre oamenii adunaţi la acel spectacol înfricoşător se afla şi un creştin, pe nume Nestor, care să fi avut vreo 20 de ani. Văzând Nestor că prietenii lui creştini sunt daţi pe mâna lui Lie, alergă degrabă la locul unde era închis Dimitrie şi-i povesti toata tărăşenia - cum vrea împăratul să se răzbune pe oamenii nevinovaţi, care nu aveau altă vină decât că-L iubeau pe Dumnezeu din tot sufletul lor. Dimitrie însă îi zise:

- Nu mai plânge ca o femeie şi nu te teme, Nestore! De vrei să le fii de vreun folos prietenilor tăi, du-te tu şi te luptă cu Lie în locul lor.

- Dar cum să fac eu aceasta, când sunt slab şi mic? - răspunse Nestor.

- Multe ar putea să facă omul, de-ar avea credinţă cât un bob de muştar! Ci du-te, după cum îţi spun, căci eu voi fi alături de tine şi mă voi ruga Domnului să ieşi învingător şi să-l ruşinezi pe împăratul. Dumnezeu să te binecuvânteze! Du-te, şi-l vei birui pe Lie mărturisindu-l pe Hristos!

Şi s-a dus Nestor tocmai înaintea împăratului şi i-a spus, după cum îl sfătuise Dimitrie:

- Impărate, vreau să mă lupt cu Lie!

Când auzi împăratul una ca asta, se uită cam dintr-o parte la Nestor şi, văzându-l atât de fraged la vârstă, zâmbi zeflemitor. Iar Lie se prăpădea de râs văzând că un prichindel de om vrea să-şi măsoare puterile cu el. Dar Nestor o ţinea una şi bună:

- Impărate, vreau să mă lupt cu Lie!

Dacă văzu că tânărul nu-i dă pace, împăratul îl chemă la sine şi-i zise:

- Băiete, ţi s-a urât cu viaţa asta? Lasă-i pe alţii mai încercaţi să-şi arate puterile! Oare nu vezi că Lie al meu nu poate fi biruit de nimeni?

- Impărate, crede-mă că eu îl voi birui pe Lie!

- Pesemne ţi-or fi plecat minţile de-acasă, băieţaş! Dar fie după cum vrei!

Nestor îşi făcu cruce şi, cu gândul la Dumnezeu şi la rugăciunile lui Dimitrie, merse înaintea uriaşului Lie şi-i zise:

-Ţine-te bine, că ce-o să vezi acum nici n-ai să mai vezi vreodată!

- Ha, ha! - râse Lie. Ba ţine-te tu bine, dacă ai putere, căci eu n-am să-mi fac griji din pricina unui pricăjit ca tine!

De-ar fi ştiut Lie măcar proverbul românului, că buturuga mică răstoarnă carul mare, poate n-ar mai fi râs fără de minte. Căci nici n-apucă bine să ia seama la ce se întâmplă, că se şi trezi luat de subţiori şi aruncat în sus. Iar de-a mai ajuns vreodată jos, cu siguranţă nu era prea rumen la faţă. Chiar şi lui Nestor nu i-a venit a crede că din braţele lui a ieşit o putere atât de mare. Dar adevărat este că Dumnezeu nu uită niciodată să vină în ajutorul celor ce-şi pun toată nădejdea în El. Pesemne auzise Domnul rugăciunile fierbinţi ale lui Dimitrie, şi cum să nu se îndure de oamenii care pătimesc tocmai pentru a da slavă numelui lui Dumnezeu?

Dacă văzu împăratul că viteazul lui cel mult lăudat pierise dintr-o dată, fără prea mult tărăboi dar cu ruşine peste măsură, se mâhni. îl chemă la sine pe Nestor şi-l întrebă:

- Nu este în firea lucrurilor ca un pipernicit ca tine să doboare fără de veste un viteaz atât de încercat ca Lie... Văd însă că ai o putere mare. Cu ce farmece ai dobândit-o?
- Dacă te interesează de unde primesc eu puterea, atunci să ştii, împărate, ca răspunsul meu nu-ţi va fi pe plac - spuse Nestor. Află că puterea aceasta este puterea lui Dumnezeu.

Auzind împăratul una ca asta, se supară foc. Cum? Tocmai un creştin să-l facă de râs înaintea poporului şi a tuturor împăraţilor lumii?! Că până şi urmaşii vor râde de el şi numele lui va fi pătat de ocară până la sfârşitul veacurilor...

- Apăi văd eu că numai voievodul Dimitric putea să dea nas unor asemenea oameni, de i-a îngăduit şi i-a încurajat să iasă cu obrăznicie din bârlogurile lor -mormăia împăratul pe sub mustaţă. Las' că voi avea grijă ca nici un voievod de-acum înainte să nu-mi mai iasă din cuvânt. Iar pe Dimitrie îl voi pedepsi amarnic, să fie spre pilda tuturor celor care vor mai îndrăzni să ia apărarea creştinilor şi să calce poruncile pe care le dau eu! Să mai ai milă de netrebnici şi de nerecunoscători!

Şi porunci îndată ca să se taie capul lui Nestor. Iar pe Dimitrie l-au împuns ostaşii cu suliţele în coasta dreaptă pe când se ruga în temniţă şi l-au lăsat acolo. Dar credincioasa slugă a lui Dimitrie, Lupu, a venit în secret şi i-a luat trupul de-acolo şi l-a îngropat cu cinste, aşa cum este obiceiul la creştini.

Povestirea noastră se încheie aici, dar să ştiţi, dragi copii, ca încă n-am spus ce s-a mai întâmplat şi după moartea cea mucenicească a sfinţilor Dimitrie şi Nestor. Poate s-ar fi cuvenit să încep cu sfârşitul, adică să vă relatez mai întâi viaţa cea de după moarte a Sfanţului Dimitrie. Aceasta este foarte frumoasă şi cu adevărat minunată, şi va mai fi, că nu s-a sfârşit încă. Iar aceasta este atât de uimitoare, presărată cu minuni mari până-n zilele noastre tocmai pentru că în timpul vieţii sale pământeşti Dimitrie L-a iubit pe Dumnezeu şi şi-a jertfit viaţa pentru El.

Dumnezeu dăruieşte astfel de binecuvântări supuşilor Săi după cum crede de cuviinţă. Noi atât avem de făcut: să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră şi să nu pregetăm să ne dăm viaţa pentru El atunci când duşmanii Lui ne cer să ne lepădăm de credinţa noastră. Căci El este cel mai bun prieten al nostru. Iar de vom face aşa, cu siguranţă vom avea bucurii mai mari în ceruri, alături de Domnul Iisus Hristos şi de prietenii Lui, sfinţii. Să nu uităm deci niciodată că Hristos ne cheamă să fim prietenii Lui şi ne aşteaptă întotdeauna cu braţele deschise.

SILVIA TINA BUSUIOC
POVESTIRI PENTRU COPII, EDITURA BIZANTINA

Cumpara cartea "POVESTIRI PENTRU COPII"


 

26 Octombrie 2015

Vizualizari: 2692

Voteaza:

Povestire pentru copii despre Sfantul Mare Mucenic Dimitrie 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE