Cimitirele sunt adevarate clinici duhovnicesti pentru noi, cei aflati inca in aceasta viata. In pofida faptului ca au ajuns adesea subiecte de filme inspaimantatoare, cu monstri si cu duhuri razbunatoare venite din lumea cealalta, cimitirele trebuie sa ramane insa niste "propovaduitori" ai invierii noastre trupesti.
Celor veniti pentru cuvant duhovnicesc, parintele Cleopa Ilie le spunea adesea: "Cimitirul este facultatea facultatilor si scoala scolilor." El urma cu credinta un indemn al Sfantului Ioan Gura de Aur, care zice: "Mergi in cimitire, o frate, ca acolo este scoala cea mai inalta a sufletelor care ne vorbeste despre Dumnezeu."
Cimitirele, clinici duhovnicesti parasite
Daca in trecut omul nu se ferea sa vorbeasca zilnic despre moarte, omul modern secularizat a ajuns sa o ignore cu desavarsire. Toate reclamele si mesajele moderne, ca niste lupi imbracati in piei de oaie, indumnezeiesc parca tineretea, frumusetea si puterea trupului, trecand cu desavarsire peste lipsa acestuia de a birui moartea. Moartea a ajuns un subiect "tabu" al societatii contemporane, in vreme ce sexualitatea a ajuns preacinstita, ea fiind etalata (fatis sau in mod subtil) in toate locurile publice si pe toate produsele comerciale. Astfel, omul de astazi, orbit de stralucirea reclamelor mincinoase, alege sa isi traiesca viata ca si cand nu ar muri niciodata.
De cealalta parte, Sfintii Parinti nu inceteaza a ne indemna sa cugetam tot timpul la moarte, zicand: "Sa ai pururea moartea inaintea ta si nu vei mai pacatui." Parintii cei de demult aveau intotdeauna in chiliile lor un sicriu, o cruce si un cap de mort, ca sa le aduca aminte ziua si noaptea de ceasul mortii si sa aiba lacrimi de pocainta in vremea rugaciunii. Iar cand erau tulburati sau impietriti la inima, nemaiputand a se ruga, se duceau in cimitire sau la cei ce zaceau pe patul de moarte si asa dobandeau iarasi lacrimi de pocainta si ravna de rugaciune.
Indemnul de a cugeta la moarte il gasim si in Sfanta Scriptura, unde citim: "In tot ce faci, adu-ti aminte de sfarsitul tau si nu vei pacatui niciodata" (Intelepciunea lui Sirah 7, 38). La randul lor, mai toti inteleptii lumii antice au spus: "Aminteste-ti ca vei muri si vei fi mai bun!" Cugetarea la moarte, vazuta ca o stare de sanatate sufleteasca, este una dintre indeletnicirile de capatai ale tuturor traitorilor in Hristos.
Cimitirul inspira multa liniste, iar gandul la moarte starpeste toate mandriile, rautatile si miscarile cele rele ale inimii. In cimitire, printre cei ca noi, trecuti insa dincolo, omul se simte mai viu ca oricand, in vreme ce in lume si in spatiile publice ale acesteia, gandul la viata si la moartea este complet anihilat din mintea omului.
Cimitirele ajung astfel singurele marturii ale certitudinii mortii, ale unei vieti vesnice, ale unei invieri si ale unei judecati absolute. In cimitire nu au datoria de a veni doar aceia care au acolo morminte ale celor dragi, ci si aceia care doresc a se linisti si a dobandi putere. Cimitirele devin astfel locuri importante pentru cei dornici de viata duhovniceasca: aici vin preotii si rudele, spre a-i pomeni pe cei adormiti, vin toti cei care cauta a se lepada de grijile lumesti, vin si crestini trecatori, spre a se aseza pentru cateva clipe din invalmaseaza de zi cu zi a supararilor.
Moartea este un martor al Adevarului si un predicator ce nu cauta la fata omului. Moartea isi rosteste predica despre conditia cazuta a omului si despre viata vesnica netinand seama de nimic si de nimeni, nici de bogat, nici de sarac, nici de imparat, nici de viteaz, nici de batran, nici de copil. Moarta predica intr-o limba universala, fiecare putand asculta si intelege mesajul ei: "Omule, adu-ti aminte ca vei muri, adu-ti aminte ca trupul tau nu este inca vesnic!"
Moartea vorbeste lumii cu atata putere, incat face pe toata lumea sa planga. Nu este inima care sa nu se fi miscat sau ochi care sa nu fi varsat lacrimi in fata acestui predicator nemilos. Nimic nu vedem mai des decat moartea si totusi nimic nu credem mai anevoie decat moartea, iar acest lucru se datoreaza numai lenevirii noastre sufletesti, caci vazand, nu intelegem, si ascultand, nu auzim.
Cugetarea la moarte trebuie facuta insa numai urmandu-L pe Hristos, ca pe Cel ce a biruit moartea. In acest sens, parintele Arsenie Papacioc ne indeamna pe toi, zicand: "Cu totii trebuie sa traim cu constiinta mortii; nu putem ocoli moartea si toata viata ne pregatim pentru ea, dar daca il urmam pe Hristos, dincolo de moarte vom afla fericirea vesnica."
Teodor Danalache
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.