MARINA:

- Bună ziua! Ajutaţi-mă! Spuneţi-mi, poate fac ceva care nu e în regulă sau poate gândesc nepotrivit.

S-a întâmplat să fiu divorţată. Iar de opt ani nu s-a mai legat nici o relaţie. De la soţul meu am plecat pe când eram însărcinată şi mai aveam şi un copil mic. Acum mă munceşte întrebarea şi mă doare sunetul tot mai tare pe zi ce trece că doar şi noi ar fi trebuit să fi fost o familie adevărată, cu un cap al familiei, cu o gospodărie tocmită etc. Fostul soţ spune că ar vrea să fim din nou împreună, dar văd şi simt eu că lui nu îi este cu adevărat aminte de asta: continuă să bea, continuă să se distreze, problema unei Iocuinţe nu o rezolvă în nici un fel, deşi ar putea, cu fetiţa  cea mică e pururi în conflict, o supără de câte ori vine (o dată pe lună adică). Imi doresc ca fetiţele mele să aibă un tată, e limpede ca ziua că au nevoie de aceasta, adică să simtă un astfel de sprijin.

Inţeleg că acesta este o încercare pe care mi-a lăsat-o  Dumnezeu şi sunt gata să o port cu smerenie şi sper că  îmi voi întâlni jumătatea mea cu ajutorul Său; sunt opt ani de când cu lacrimi mă rog Domnului să-mi trimită un om bun, de nădejde. Se vede treaba că voi fi mâhnit foarte mult pe cineva, de vreme ce nu ajung să găsesc dragostea, sau poate cer ce nu trebuie. M-am împotmolit. Cu fiecare zi care trece îmi este tot mai greu. Ajutaţi-mă, puterile mele sunt pe sfârşite. Ştiu şi cred că Dumnezeu mă va ajuta ca măcar mâine să-l întâlnesc. Cu gândul acesta mă trezesc în fiecare zi. Vă mulţumesc!

AUTORUL:

- Bună ziua!

Probabilitatea de a întâlni pe cineva creşte în mare măsură dacă veţi hotărî să lucraţi asupră-vă din două perspective.

Mai întâi este necesar să vă eliberaţi de dorinţa bolnăvicioasă de a vă căsători. A devenit aproape obsesivă. Atunci când omul este, ca dumneavoastră, fixat pe această idee, nu va avea loc, din principiu, o întâlnire normală. O întâlnire necorespunzătoare da, întâlnirea cu exact cine nu ar trebui. De aceea, slavă lui Dumnezeu că nu a fost nici una!

Aţi scris: „Sunt gata să rabd cu smerenie." Vă minţiţi singură. Inăuntru-vă nu se află încă nici un fel de smerenie. Sunteţi gata să purtaţi cu smerenie ceva care încă nu există (eu aşa înţeleg, că vă referiţi la eventualele defecte pe care le-ar avea viitorul dumneavoastră soţ), dar atunci pentru ce nu sunteţi la fel de „gata să răbdaţi cu smerenie" ceea ce aveţi: viaţa fără soţ?

A ne smeri este de trebuinţă întotdeauna în greutăţile care se petrec deja cu noi, primindu-le ca pe voia lui Dumnezeu.

In al doilea rând şi extrem de important! Ce fel de relaţii aveţi cu părinţii dumneavoastră, mai exact, care este atitudinea dumneavoastră faţă de ei (indiferent dacă trăiesc sau au trecut la Domnul) ? Pentru că tocmai o rea stare de fapt a lucrurilor în această privinţă (fie relaţiile tensionate cu ei, fie lipsa unuia dintre ei), de obicei, se face pricină a nerealizării de mai târziu în viaţa personală. Dar mulţi sunt cei cărora, cum au început să-şi pună la punct relaţiile cu părinţii (vă pot explica în ce mod), li s-au şi aranjat relaţiile în plan personal.

MARINA:

- Mulţumesc pentru sfat! Aţi nimerit la ţintă! Eu locuiesc împreună cu părinţii mei, iar cu mama sunt într-un permanent conflict. Nu ne certăm, dar pururi se simte tulburare şi, la spovedanie, de câteva ori, cu lacrimi am mărturisit că vina este numai a mea. Ştiu că numai eu sunt de vină, că mereu vreau altceva decât ea. Dar numai ce ajung acasă, că iarăşi încep să mă tulbur, şi abia mă abţin să mă manifest. Mă lupt tot timpul să nu spun grosolănii.

AUTORUL:

- Nu e nimic de mirare că am nimerit la ţintă, pentru că aceasta este pur şi simplu o lege a vieţii. La fel cum este şi existenţa legăturii dintre îmbunătăţirea relaţiilor cu părinţii (iar aceasta o puteţi face!) şi îmbunătăţirea lucrurilor pe plan personal.

Vreţi să faceţi tot ceea ce vă stă în putinţă pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu mama? Dacă nu o veţi face, şansele de a vă putea întocmi o viaţă de familie sănătoasă vor fi mici.

MARINA:

- Aş vrea să-mi îmbunătăţesc relaţiile cu mama mea; Vă rog, spuneţi-mi, cum aş putea face aceasta ?

AUTORUL:

- Noi avem multe materiale pe care le-am pregătit pe această temă, tocmai pentru situaţiile în care se află cei asemenea dumneavoastră. Adresa este http://www.realis-ti.ru/main/rodit.

Ar fi bine să parcurgeţi tot materialul. Dar cel indispensabil şi pe care ar trebui să-l luaţi ca bază a întregii lucrări care vă stă înainte se numeşte „înfierea părinţilor". Este cea mai bună şi mai roditoare dintre metode, recunoscută şi împărtăşită de către terapeuţii de familie cu cea mai mare autoritate în domeniu. Citiţi acea expunere iar şi iar, şi întrebuinţaţi metoda aceasta.

MARINA:

- Vă mulţumesc mult!

MARINA:

- Bună ziua, frate Dmitry! Iertaţi-mă că vă deranjez.

Mă simt foarte rău, moralmente. Nu pot îmbunătăţi cu nimic relaţia cu mama, o iubesc, dar ajunge numai să intru în casă, că iar încep toate.

Pricina se află în mine. Eu nu mă pot schimba. Numai ce mă îmbărbătez puţin cu duhul, mă duc să vorbim de la suflet la suflet, încep discuţia, şi vine brusc un răspuns care mă seceră. Şi gata, nu îmi mai trebuie nimic. Mai bine tac.

Imi doresc să îmbunătăţesc legătura cu mama, dar se ridică mereu un nou zid. Ce e cu mine?

AUTORUL:

- A spune: „Nu merge" este cu putinţă numai după ce omul s-a străduit îndelung. Şi nu aşa, cum s-a nimerit, ci cu adevărat.

Spuneţi-mi, rogu-vă, ce anume aţi împlinit din ce aţi citit în materialele pe care vi le-am propus spre parcurgere.

MARINA:

- Am scos la imprimantă articolele de bază, le-am citit înainte să mă culc, m-am străduit să mi le fixez în minte, să le aplic în viaţa de zi cu zi. Dar în practică mi-e foarte greu să le aplic.

Se pare, din câte îmi amintesc, că eu din copilăria mică am adunat numai nemulţumire şi amărăciuni. Anumite trăsături ale mamei le văd acum şi la mine, ştiu că, dacă voi face aşa, voi arăta foarte urât, dar o fac automat, fără să mă gândesc.

Incercări de conciliere au fost multe. Mi-am cerut iertare, am vorbit sincer de la suflet la suflet, dar răspunsul nu a fost cel aşteptat. Ştiu că e nevoie de timp, dar problema nu e la mama, ci la mine, eu sunt cea care nu mă pot schimba. Ceva mă împiedică. Mă gândesc că poate mândria.

Imi amintesc că au fost răstimpuri în care mi-am căleai această mândrie, m-am dus la mama, am vorbit sincer ci ea, sufletul se simţea aşa de bine... Dar ea nu îmi ieşea în întâmpinare, fie mă gonea, fie schimba subiectul, veşnici întrerupându-mă...

Acum, acasă, mă străduiesc să evit unele teme, să nu încep nici o discuţie. Mi-a intrat în obicei cred - cu mama, cât mai puţine cuvinte! Oricum mă va întrerupe, fără să mă lase să mă exprim şi eu ca personalitate.

Am observat că şi la serviciu am aceeaşi problemă: nu vreau să iau parte la nici o discuţie. Cu colegii, lucrez ce-i de lucrat şi am plecat! Or, după cum se ştie, comunicarea este una din condiţiile unei evoluţii normale a personalităţii.

Bine măcar că lucrez cu copii, cu ei nu am probleme, cu ei sunt ca peştele în apă. Ei îmi dau putere să trăiesc. Seara, cu dragele mele piticuţe, pe care le iubesc foarte mult, iar ziua cu ceilalţi, pe care la fel îi iubesc, cu care m-am obişnuit, care mereu mă ascultă şi mă înveselesc; cu ei mi-e bine.

AUTORUL:

- Bineînţeles că problema nu e mama. Bineînţeles că acesta este un obicei şi că a scăpa de el nu este lucru uşor. Dar fără efort nu faci nimic serios pe lumea aceasta. Nu trebuie să căutaţi căi uşoare. Trebuie exact să „vă înfiaţi părinţii".

Vă este greu? Atunci răbdaţi acest fel de viaţă.

Nu vreţi să răbdaţi? Atunci „înfiaţi-vă mama" peste acest „nu pot".

Greşeala dumneavoastră constă în aceea că, la fiecare discuţie cu mama, aşteptaţi cu atenţia încordată să vedeţi cum va reacţiona ea: ca întotdeauna sau, în sfârşit, va fi şi ea cum trebuie să fie o mamă iubitoare ? Dar scopul înnoirii atitudinii pe principiul „înfierii părinţilor" nu este acela al schimbării lor, al schimbării raportării lor la dumneavoastră, al schimbării felului lor de a discuta, ci este acela al schimbării atitudinii dumneavoastră faţă de ei. Dacă vă veţi concentra asupra acestui aspect, asupra propriei dumneavoastră atitudini, nu veţi mai depinde de felul în care vă vorbeşte mama şi nici nu vă va putea împiedica ea de la a vă atinge scopul.

MARINA:

- Bună ziua! Astăzi am citit iarăşi articolul despre înfierea părinţilor şi sunt de acord cu tot ce scrie acolo; am început cumva să mă ocup mai mult de mama. Un oarecare zid există în continuare, mă mir şi eu. Ca şi cum mă silesc pe mine însămi, cu toate puterile mele, iar gura se încăpăţânează să rămână închisă şi nu scot un cuvânt.

Chiar a început să-mi fie puţin frică. începe să mă doară capul, mă apucă o slăbiciune, îmi scade tensiunea. Ies pe stradă, abia-abia mă târâi să mă duc la treburile mele. Până la urmă uit de mine, mă gândesc la cele pe care le am la serviciu, la sesiune, şi bag de seamă că mă simt ceva mai bine, îmi cresc puterile, vreau iar să trăiesc.

Am încercat să mă duc cu gândul la mama chiar în aceste clipe. Sau, mai exact spus, a trecut pe lângă mine o pereche care avea pare-se o legătură aşa frumoasă, caldă îmi vine să zic... Şi m-am gândit: ce bine ar fi dacă şi cu mine ar fi aşa! In gând mi-am şi făcut o imagine, care s-a derulat cu precizie, chiar mi se încălzise sufletul. Apoi m-am gândit imediat la mama, că dacă m-aş adresa ei cu căldura pe care o simţeam şi dacă aş privi cu alţi ochi legătura mea cu ea, şi sufletul s-ar bucura şi mi-ar fi drag şi să trăiesc, şi toate în jur s-ar zugrăvi în alte culori. Am ajuns acasă şi frică mi-era să nu pierd starea aceea în care mă găseam. Am venit acasă cu fetiţele şi văd cu bucurie că, iată, vorbesc cu mama fără nici o problemă. Ce este aceasta, nu ştiu, dar de atunci „îmi cântă sufletul".

Şi încă ceva, Dmitry, voiam să vă întreb: am auzit de tehnica „iertării radicale". Ce este aceasta şi chiar este nevoie de ea?

AUTORUL:

- Aţi scris: „Un oarecare zid există în continuare, mă mir şi eu. Ca şi cum mă silesc pe mine însămi cu toate puterile mele, iar gura se încăpăţânează să rămână închisă şi nu scot un cuvânt. Chiar a început să-mi fie puţin frică, începe să mă doară capul, mă apucă o slăbiciune, îmi scade tensiunea."

Este normal în situaţia în care vă aflaţi, aşa şi trebuie să fie.

Să nu cereţi de la dumneavoastră însivă să treceţi într-o clipă de la relaţia pe care o aveaţi la una ideală! Primii paşi sunt alcătuiţi din sarcini micuţe - să nu vă mai tulburaţi lăuntric atunci când mama face un lucru nedrept, iar, dacă îl face, să o priviţi numai ca pe un om slab, aşa cum slabă sunteţi şi dumneavoastră, chiar ca pe un copil. Şi fireşte că făcând aşa, şi dumneavoastră veţi vorbi mai liniştit decât înainte.

Abia după ce vă veţi deprinde cu aceasta, mergeri mai departe.

Despre tehnica „iertării radicale" eu nu am auzit nimic.

MARINA (după câteva săptămâni):

-Bună seara!

Vreau să vă împărtăşesc ultimele noutăţi despre legătura mea cu mama. Am veşti foarte bune, mi-e şi frică, cum se spune, să zic. Dar lucrurile parcă s-au întrecut pe sine.
Mă port cu ea cu dragoste, nimic nu mă mai supără, simt dragoste faţă de ea şi grijă, şi vorbesc cu ea fără nici o greutate. Iar în ceea ce o priveşte, parcă sunt chiar nişte încercări de a mă susţine, demult n-am mai simţit eu aşa ceva.

Trăiesc cu adevărat, respir în voie, mi-e drag să trăiesc.

Toate s-au petrecut după „iertarea radicală".

Ce să fac mai departe? Cum să întăresc legătura cu mama?

AUTORUL:

- Mă bucur pentru dumneavoastră. Simţirea lăuntrică trebuie întărită prin fapte. Altfel, cum a venit, aşa poate să şi dispară. Cu atât mai mult, cu cât aceasta poate fi rezultatul unei abordări uşuratice, de genul one time show, cum e cazul cu „iertarea radicală". Sincer, eu tare puţin mă încred în asemenea victorii care se obţin pe mai nimic... Uşor i se dă omului numai ce e prost, tot ce e bun se câştigă anevoie, cu osteneală.

Deci: trebuie să îmbunătăţiţi deprinderile care fundamentează relaţia dumneavoastră cu mama.

Am citit câteva materiale despre „iertarea radicală" (capitole din cartea lor de căpătâi).

Aceasta este o literatură cu elemente ezoterice şi, prin urmare, primejdioasă.

Caracteristic pentru acest tip de literatură este aceea că în ea doar mai puţin de jumătate din conţinut este sănătos, adevărat, convingător, frumos. Dar laolaltă cu acesta sunt strecurate şi rătăciri pline de minciună şi de înşelare. Reîncarnare, karma, energii şi altele, nu puţine!

A te îneca în mlaştina ezotericului e o îndeletnicire mai uşoară şi chiar plină de euforie faţă de osteneala pe care o cere o viaţă duhovnicească dreaptă. De aceea, acolo se împotmolesc adesea şi se pierd cei ce caută căi uşoare şi la îndemână. Doar că aceste căi „luminoase" duc către locuri tare întunecate. Chiar dacă pentru început se năluceşte priveliştea unor oarecare foloase şi îmbunătăţiri ale vieţii!

Aşa încât nu sfătuiesc pe nimeni să citească asemenea cărţi despre „iertarea radicală", nici să urmeze training-uri-lelor.

MARINA:

- Eu nu am citit cartea, o singură dată m-am folosit de un test de-al lor şi nu aveam deloc de gând să o utilizez mai departe. Nu sunt o neştiutoare, cunosc toate tipurile de literatură şi nu primesc orice. Ştiu că e păguboasă nu doar pentru mine, ci şi pentru cei apropiaţi. Dar în acest test nu am găsit nimic criticabil, era ca la o spovedanie, când îţi scrii păcatele.

Postul şi rugăciunea nu mi le-a luat nimeni, încă sunt în putere să mă nevoiesc duhovniceşte.

Ceea ce mă tulbura la mama era de fapt înăuntrul meu. Vedem la ceilalţi numai acele neajunsuri pe care noi înşine le avem.

Am înţeles că vinovată eram eu, nu mama. Mai bine zis, greşita mea părere despre lumea aceasta, împietrirea sufletului din pricina faptului că în el stăpânea păcatul. Am înţeles că singură nu pot face cu adevărat nimic bun, că pot numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

Dar vreau să adaug şi aceasta, şi anume că eu am început să mă simt bine şi relaţia cu mama a început să se îmbunătăţească înainte ca să fi parcurs testul cu pricina...

AUTORUL:

- Să dea Domnul ca din aceasta numai folos să aveţi şi nimic altceva!

Cum să întăriţi şi să dezvoltaţi această stare ? Luaţi-o ca pe milostivirea lui Dumnezeu, ca pe o stare care a venit să vă aducă uşurare pentru o vreme, pentru ca dumneavoastră să vă puteţi astfel, în cele din urmă, îmbărbăta, spre a săvârşi osteneala de zi cu zi care vă stă înainte pentru a schimba cu adevărat, până în adânc, raportarea dumneavoastră la mama. Incetaţi să mai fiţi tributară purtării pe care mama o are faţă de dumneavoastră, ca şi altor stări care vin nu se ştie de unde. Amintiţi-vă că totul stă în mâinile dumneavoastră. Ingăduiţi-vă să depindeţi numai „de Sus", numai de Dumnezeu, iar pentru ceilalţi, străduiţi-vă să fiţi un izvor al luminii şi al dragostei - fără schimbare, ca şi Tatăl nostru, Căruia avem a ne asemăna.

DMITRYSEMENIK
PROBLEMELE PSIHOLOGICE: OBSTACOL PE CALEA VIEŢII DUHOVNICEŞTI, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "PROBLEMELE PSIHOLOGICE: OBSTACOL PE CALEA VIEŢII DUHOVNICEŞTI"