- Cum să ne gândim la Judecata lui Dumnezeu? Poate omul să fie îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu, căci fiecare dintre noi este păcătos?
- Depinde foarte mult de ceea ce credeţi despre cealaltă viaţă. Dacă îl vedeţi pe Dumnezeu ca pe un Judecător crud şi dacă percepeţi judecata ca pe o moarte aproape sigură, pentru că nimeni nu se poate ridica la nivelul aşteptărilor Judecătorului, nu cred că ar trebui să vă exprimaţi opiniile. Vă voi spune ce simt în legătură cu aceasta. In primul rând, aş spune că Dumnezeul în Care credem este un Dumnezeu al iubirii. Atunci când vede răul în noi, El nu ne identifică cu răul, aşa cum un medic nu identifică pacientul cu boala. Pentru a fi mai scurt, medicul poate spune: „Aceasta este pneumonia sau apendicita", dar persoana nu este definită în acest fel.
Consider că Dumnezeu se uită la noi cu o compasiune infinită, aşa cum noi înşine ne uităm la cineva care suferă de o boală sau este victima a ceva.
Sartre41 are o frază teribilă: „Iuda nu este un trădător pentru că L-a trădat pe Hristos, ci L-a trădat pe Hristos pentru că era un trădător". Sunt de părerea că aceasta este una dintre cele mai monstruoase afirmaţii, pentru că este nedreaptă. Aceasta face din Iuda doar un trădător, în timp ce el a fost un om care a trădat. Pe de altă parte, dacă vă aşteptaţi la un răspuns semi-teologic (văd că sunt clerici aici, aşa că vorbesc cu frică şi cutremur), să ştiţi că noţiunea de judecată este foarte înşelătoare. Ştiţi ce este o instanţă de judecată. Există legislativul care întocmeşte legile, există judecători a căror sarcină este de a aplica legea, există acuzarea, există apărarea, există inculpatul, există martori ai acuzării sau ai apărării.
Toţi aceşti oameni sunt relativ independenţi şi nu interferează cu nimeni. Nu judecătorul face legea, nu procurorul judecă şi aşa mai departe.
Acum, dacă vă întoarceţi la imaginile simbolice din Noul Testament, veţi descoperi că Domnul este deopotrivă Legiuitor, Judecător şi Răscumpărător al păcatelor noastre. Hristos este „Avocatul" nostru, El a murit pentru noi. La ce fel de justiţie ne putem aştepta aici? Ne-am putea aştepta la milă, la compasiune, la multe, dar cu siguranţă nu la dreptate. Prin urmare, trebuie să fim atenti atunci când transferăm viziunea noastră asupra judecăţii de la viaţa noastră cotidiană la Evanghelie.
Desigur, există întotdeauna vreun element deconcertant (mă rog, nu pentru mine, nu mă tulbur uşor) în ceea ce priveşte judecata. Dacă există un iad şi există un paradis, iar măsura vieţii veşnice este iubirea, care a existat şi există în tine, atunci mi se pare că apar nişte cercuri concentrice. In centru se află Dumnezeu, care este iubirea desăvârşită. In jurul Lui se plasează cei mari şi cei mici, cei care au suficientă iubire în ei înşişi pentru a rămâne în această zonă. Iar afară, în întuneric, sunt oamenii care nu au dragoste în ei.
Iubirea este înrudită cu compasiunea, cu durerea inimii pentru suferinţa celorlalţi. Cu cât mai multă iubire, milă şi tristeţe veţi simţi la gândul celor din afara tărâmului iubirii! Astfel, în centru se află Dumnezeu, Care va fi cu totul şi cu totul nefericit, iar apoi sfinţii, care vor fi din ce în ce mai puţin nefericiţi, pe măsură ce măsura dragostei se diminuează în ei. Şi atunci, singurii care vor fi perfect fericiţi vor fi cei care se află într-o situaţie limită, care pot fi comparaţi cu cineva care a sărit din mers în autobuz şi se agaţă, fără să ştie dacă vor rezista sau nu. Ei se gândesc doar: „Sunt înăuntru, sunt înăuntru!".
Nu-mi pot imagina un astfel de Eden. La fel, nu mi-o pot imagina pe mama mea uitându-se în rai şi, nevăzându-mă acolo, să privească dincolo de armura balustradei şi să mă surprindă în flăcări, spunându-mi: „Poftim. Ţi-am spus eu!". Imi pare rău, nu este foarte sublim, dar aceasta este ceea ce aş vrea să transmit: dacă credem cu adevărat într-un Dumnezeu Care este Iubire, iubire vom şi întâlni. Mă aştept ca Domnul să ne întâlnească şi să-I spunem: „Iartă-mă, vezi ce dezgustător sunt. Sunt acoperit tot de răni şi în zdrenţe". Iar El ne va răspunde: „Vino şi stai pe genunchii Mei. Plânge liniştit, totul va trece".
Poate că sunt prea optimist, un optimist în sens teologic. S-ar putea să prezint lucrurile într-un mod- amuzant, dar chiar cred că există un adevăr în aceasta. Dacă Dumnezeul nostru este Dumnezeul iubirii, trebuie să existe o cale de ieşire. Poate că nu o vedem, dar putem intra în veşnicie cu speranţă în loc de teamă. Nu cred că Judecata este despre a fi judecat şi osândit. Judecata înseamnă să ne aflăm faţă în faţă cu Frumuseţea de nedescris, cu Iubirea desăvârşită. Să vedem cât de nevrednici suntem şi cum, în ciuda nevredniciei noastre, am fost iubiţi cu toată viaţa şi moartea Fiului lui Dumnezeu, Care s-a făcut Fiul Omului. Şi că în aceasta constă mântuirea noastră.
Mitropolitul Antonie de Suroj
Fragment din cartea "Viata si vesnicia. 15 convorbiri duhovnicesti despre moarte si suferinta", Edituar Egumenita
Cumpara cartea "Viata si vesnicia. 15 convorbiri duhovnicesti despre moarte si suferinta"
Nota:
41 Jean-Paul Charles Aymard Sartre (1905-1980) a fost un filozof francez, reprezentant al existenţialismului ateu, scriitor, dramaturg şi eseist, precum şi pedagog.
-
Judecata particulara
Publicat in : Credinta -
Dreptatea divina sau judecata particulara
Publicat in : Dogma -
Judecata particulara si universala
Publicat in : Viata vesnica -
Martorii, acuzatorii si aparatorii de la judecata particulara
Publicat in : Viata vesnica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.