Gingasie si sfintenie - Parintele Dumitru Staniloae

Gingasie si sfintenie - Parintele Dumitru Staniloae Mareste imaginea.

Gingasie si sfintenie - Parintele Dumitru Staniloae

In persoana sfantului prin disponibilita­tea sa in relatii, prin extrema sa atentie fata de celalalt, prin promptitudinea cu care se daruie lui Hristos, umanitatea este tamadui­ta si innoita. Cum se manifesta in mod con­cret aceasta umanitate innoita? Sfantul lasa sa se intrevada fata de fiecare fiinta umana un comportament plin de delicatete, de trans­parenta, de puritate in ganduri si in senti­mente. Delicatetea sa se rasfrange chiar si asupra animalelor si a lucrurilor, pentru ca in tot si in toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu si pentru ca nu vrea sa raneasca aceasta iubire tratand aceste daruri cu ne­pasare si indiferenta. El respecta pe fiecare om si fiecare lucru si daca un om sau chiar un animal sufera, el le arata o compasiune profunda.

Sfantul Isaac Sirul spune despre compa­siunea Sfantului: "Ce este un suflet, o inima plina de compasiune? Este o ardere a inimii pentru fiecare faptura: pentru oameni, pen­tru pasari, pentru animale, pentru taratoare, pentru diavoli. Gandul la ele ori vederea lor ii face pe sfinti sa verse din ochi siroaie de lacrimi. Iar compasiunea adanca si intensa care stapaneste inima sfintilor ii face incapa­bili sa suporte vederea celei mai mici rani, oricat de neinsemnate, facute vreunei fap­turi. Pentru aceasta ei se roaga in tot ceasul cu lacrimi chiar si pentru animale, pentru dusmanii adevarului si pentru cei ce le fac rau".

Cat despre Sfantul Calinic de la Cernica, cand nu avea bani sa dea saracilor in orice oras s-ar fi aflat, el se intorcea plangand catre cei din preajma sa: "Face-ti-mi rost de bani sa-i dau acestor fratiori ai lui Iisus" (cf. Mt 25, 40.45).

Aceasta compasiune descopera o inima de­licata, extrem de sensibila, straina de orice asprime, indiferenta si brutalitate. Ea ne arata ca inasprirea este roada pacatului si a patimilor. in comportamentul sfantului pana si in gandurile lui, nu se intalneste nici vulgaritate, nici josnicie, nici meschinarie. Nici urma de afectare, nici lipsa de sinceritate. In el culmineaza gingasia, sensibilitatea, trans­parenta si ele se asociaza curatiei, atentiei generoase fata de oameni, disponibilitatii prin care el participa cu toata fiinta sa la problemele si necazurile lor. In toate aceste calitati se manifesta o realizare exceptionala a umanului.

Exista intr-adevar o distinctie si o noblete plina de afectiune in aceste forme superioa­re ale gingasiei care lasa in urma distinctia si nobletea obisnuite, distante si formale. Aceasta gingasie nu evita contactele cu oame­nii cei mai umili si nu se sperie de situatiile in care altii ar crede ca se injosesc. Modelul acestei gingasii este "kenoza" lui Hristos, po­gorarea Lui. El n-a vrut sa ramana departe de pacatosi, nici de femeile pe care le oco­lesc cei ce tin la reputatia lor. "Kenoza" lui Hristos este o gingasie spirituala. El isi arata prin acea sta vointa de a nu-i apasa pe cei umili, de a nu-i stanjeni. Prin "kenoza", el a vrut sa deschida drum spre inima lor. Prin gingasie voia sa-i faca sa renunte la brutali­tate, in loc ca ei sa persiste intr-o duritate in care dispretul celui inferior corespunde ce­lui al superiorului.

Prin "kenoza" Sa, Hristos a vrut sa franga zidul brutalitatii si duritatii care invaluie ca o cochilie, pentru a o apara, delicata esenta a umanitatii adevarate.

In gingasia comportamentului lor, sfintii s-au inspirat din "kenoza" lui Hristos. Ei sunt, in acelasi timp, precursorii etapei vii­toare a umanitatii cand in relatiile umane va domni gingasia. Caci oamenii, mereu nesa­tisfacuti de egalitatea exterioara pe care reu­sesc sa o realizeze intre ei, aspira acum spre un nivel superior al relatiilor reciproce mar­cate de gingasie. Gratie unei constiinte a carei sensibilitate a fost hranita si desavarsita prin aceasta sen­sibilitate a lui Dumnezeu facut om pentru oameni la care ei participa, sfintii sesizeaza starile de spirit cele mai discrete ale celorlalti si evita tot ce ar putea sa-i contrarieze, fara a omite totusi sa-i ajute sa triumfe asu­pra slabiciunilor lor si sa-si invinga dificul­tatile. De aceea un sfant este cautat ca un confident al secretelor celor mai intime. Caci el este capabil sa citeasca la ceilalti o nevoie abia schitata, tot lucrul bun pe care ei il pot dori. El se grabeste atunci sa implineasca aceasta Cerere si se daruie in intregime. Dar el citeste la ceilalti si necuratiile lor, chiar si pe cele pe care ei le ascund mai abil. Com­pasiunea sa devine atunci curatitoare prin forta delicata a propriei sale curatii si prin suferinta pe care i-o provoaca intentiile rele ale celorlalti sau dorintele lor perverse, si aceasta suferinta ramane in el.

In fiecare din aceste situatii el stie cand si ce trebuie sa faca; stie de asemenea cand trebuie sa taca si ce trebuie sa faca. Acest discernamant subtil al sfintilor, manifestare noua a nobletei distinctiei lor, poate fi con­siderat un fel de "diplomatie pastorala".

Din persoana sfantului se revarsa mereu un duh de generozitate, de autojertfire, de atentie, de participare, fara nici o grija fata de sine, o caldura care ii incalzeste pe cei­lalti si care le da sentimentul ca au dobandit putere si ii face sa simta bucuria de a nu fi singuri. Sfantul este mielul nevinovat, tot­deauna gata sa se jertfeasca, sa ia asupra sa durerile celorlalti, dar si un zid neclintit pe care toti se pot sprijini. Participand astfel la destinul celorlalti, el face uneori dovada unei mari discretii, alteori dimpotriva el se mani­festa cu efuziune. Inutil sa mai amintim dez­interesul sau desavarsit in relatiile cu ceilalti.

De altfel, nimeni nu este mai smerit decat el, mai lipsit de orice artificialitate, mai de­parte de orice fanfaronada, mai firesc in comportamentul sau, desi accepta si intele­ge tot ceea ce este cu adevarat omenesc, toate situatiile modeste si uneori ridicole ale umanitatii noastre care este mare doar atunci cand nu se lauda cu maretia sa. Sfantul ereeaza astfel, de indata, o atmosfera de fami­liaritate, de apropiere umana, de intimitate intre el si ceilalti. In acest fel, el umanizeaza relatiile cu ceilalti si le imprima o pecete de autenticitate, pentru ca el insusi a devenit profund uman si autentic. El vorbeste cu gingasie, evitand sa numeasca in mod brutal cu numele lor slabiciunile celorlalti, in ace­lasi timp creeaza conditiile unei relatii di­recte, sincere si deschise a celorlalti cu el; ii impinge astfel sa-i marturiseasca sincer sla­biciunile si pacatele lor si le da puterea de a le birui.

Sfintii au ajuns la simplitatea pura pentru ca au depasit in ei insisi orice dualitate, ori­ce duplicitate, spune Sfantul Maxim Martu­risitorul. Ei au depasit lupta dintre suflet si trup, dintre bunele intentii si faptele pe care le savarsesc, dintre aparentele inselatoare si gandurile ascunse, dintre ceea ce pretindem ca suntem si ceea ce suntem de fapt. Ei s-au "simplificat" pentru ca s-au daruit in intre­gime lui Dumnezeu. Este motivul pentru care se pot darui in intregime si oamenilor in relatiile cu acestia. Daca evita uneori sa numeasca cu brutalitate pe nume slabiciuni­le acestora, o fac pentru a nu-i descuraja si pentru ca si in ei sa sporeasca rusinea, deli­catetea, recunostinta, simplitatea si sinceri­tatea.

Sfintii dau intotdeauna curaj. Uneori ei micsoreaza pentru aceasta proportiile exa­gerate de inchipuire pe care oamenii le atri­buie prin imaginatie slabiciunilor lor, paca­telor si patimilor lor. Ei ii vindeca de senti­mentul deznadejdii sau al neputintei totale. Dar uneori ei reduc de asemenea si orgoliul celorlalti cu un umor delicat. Ei surad dar nu rad cu zgomot sau sarcastic. Alteori in fata faptelor imorale si a patimilor condam­nabile ei isi arata seriozitatea dar nu inspira niciodata spaima. Ei acorda o valoare infinita celor mai sarmani oameni, pentru ca intrupandu-se Fiul lui Dumnezeu insusi a dat aceasta valoare infinita tuturor oamenilor, in fiecare om ei il vad pe Hristos, cum spun in cugetarile lor unii parinti duhovnicesti. Dar, in acelasi timp, ei injosesc orgoliul ce­lorlalti dandu-se pe sine pilde de smerenie. Astfel ei restabilesc neincetat egalitatea na­turala dintre oameni.

Prin smerenia sa sfantul trece aproape neobservat, dar el se face totdeauna prezent cand e nevoie de sprijin, de mangaiere, de incurajare. El ramane alaturi de cel pe care toti l-au parasit. Pentru el nici o greutate nu este de netrecut, nici o piedica de neinvins, cand e vorba de a scoate pe cineva dintr-o situatie disperata. El vadeste atunci o putere si o dibacie uimitoare, ingemanate cu un elan si o incredere de nezdruncinat, pentru ca el crede cu tarie in ajutorul lui Dumnezeu cerut printr-o rugaciune staruitoare.

El este fiinta umana cea mai smerita dar, in acelasi timp, el este o figura neobisnuita si uimitoare. El provoaca la ceilalti senti­mentul ca au descoperit in el, si prin el in ei insisi, umanitatea adevarata.

Aceasta umanitate a fost atat de acoperita de artificial, de vointa de a parea in loc de a fi, incat, atunci cand ni se dezvaluie, ea ne uimeste ca ceva ce nu este natural. Sfantul este cel mai binevoitor dintre oameni si, in acelasi timp, fara sa vrea, cel mai impuna­tor, cel care atrage cel mai mult atentia si provoaca cel mai mult respect. Pentru fieca­re el devine un apropiat, cel care te intelege cel mai bine, cel care te face sa te simti in tihna alaturi de el si, in acelasi timp, te face sa te simti stanjenit facandu-te sa-ti vezi pro­priile insuficiente morale si pacate pe care eviti sa le privesti. El te copleseste prin ma­retia simpla a curatiei sale si prin caldura bunatatii si atentiei lui; el produce in noi rusinea de a avea un nivel moral atat de jos, de a fi desfigurat umanitatea in noi, de a fi necurati, artificiali, plini de duplicitate, de meschinarie. Toate acestea dobandesc un re­lief surprinzator in comparatia pe care fara sa vrem o facem intre noi si el. Sfantul nu face uz de nici o forta paman­teasca, nu da ordine cu asprime, nu porun­ceste cu severitate. De asemenea, nici o cri­tica nu se ridica in noi impotriva lui si nu simtim nascandu-se nici o impotrivire fata de el. Caci el intruchipeaza pentru noi per­soana lui Hristos, deopotriva delicata si pu­ternica. Si astfel, nu cautam sa ne ascundem de el sau sa ne eschivam in fata sa; sau poa­te vom cauta sa-l evitam mai mult decat pe cel care ar comanda cu severitate. Caci in el simtim aceasta ireductibila fermitate, totala identificare a persoanei sale cu binele, desi aceasta fermitate in convingeri, in viata, in opinii si in sfaturile pe care le da este o fer­mitate fara crispare.

Acesta este motivul pentru care, prin caracterul lor cu totul paradoxal, parerile si sfaturile pe care el le exprima cu delicatete, cu privire la ceea ce ar trebui sa facem, de­vin pentru noi porunci mai imperioase decat orice porunca pamanteasca, porunci pentru a caror implinire am fi capabili de orice efort si orice sacrificiu. Caci gingasia sfantu­lui este deopotriva fermitate si bunatate. Si una si alta se situeaza in iradierea divina si lasa sa transpara ordinea bunatatii divine care prin blandete se impune cu o autoritate absoluta. In acelasi fel, sfatul sfantului se impune ca o eliberare de aceasta desfigurare si de aceasta neputinta in care ne aflam, de aceasta neincredere care se afla in noi. Sim­tim ceea ce sfantul ne-a recomandat ca o putere si o lumina sigura pe calea mantuirii pe care ne-a facut sa mergem pentru a ne salva de resemnarea care ne pierdea. Sim­tim ca prin sfant ajungem la puterea si lu­mina ce vin din izvorul suprem al puterii si al luminii, dar si al bunatatii care tasneste de la izvorul suprem al bunatatii. Ne temem totusi ca sfantul sa nu-si cufunde privirea in sufletul nostru, cum ne temem sa nu se des­copere un adevar care ne-ar fi defavorabil dar pe care totusi il asteptam intocmai ca pe privirea medicului de o competenta neindo­ielnica si de o prietenie sigura. El ne va da - o stim - si diagnosticul si remediul eficace pentru a ne vindeca de o maladie despre care stim in mod vag ca este mortala.

In gingasia, in blandetea si smerenia lui percepem o putere pe care nici o alta putere pamanteasca nu o poate incovoia pentru a o face sa cada din curatia ei, din iubirea sa pentru Dumnezeu si pentru oameni, din vo­inta sa de a se darui lui Dumnezeu cu totul si de a sluji oamenilor pentru a-i ajuta sa se mantuiasca.

Cel care se apropie de un sfant descopera in el culmea bunatatii si a curatiei, acoperita de voalul smereniei care o face inca si mai atragatoare. Trebuie sa facem un efort sa descoperim stradaniile renuntarilor sale as­cetice si ale iubirii sale de oameni, dar ma­retia sa impune prin aerul de bunatate, de simplitate, de smerenie si de curatie care se degaja din el. Maretia sa coincide cu apropi­erea lui. El este ilustrarea maretiei in "kenoza" sau in umilinta. Din persoana sfantului straluceste un calm, o pace pe care nimic nu o poate tulbura. Dar acest calm, aceasta pa­ce sunt cucerite si mentinute printr-o lupta sustinuta. In acelasi timp, sfantul ia parte la durerile celorlalti pana la lacrimi. Sfantul este inradacinat in statornicia iubirii si a suferintei Dumnezeului intrupat, pentru ca aceasta iubire iradiaza din Dumnezeu Cel care S-a intrupat si a patimit pentru oa­meni. El se odihneste in vesnicia puterii si bunatatii lui Dumnezeu devenite in Hristos accesibile oamenilor, spune Sfantul Maxim Marturisitorul, caci el este in intregime mar­cat de prezenta lui Dumnezeu, intocmai ca Melchisedec. Dar ramanerea sa in iubirea vesnica de Dumnezeu si de oameni nu ex­clude participarea lui Ia durerile oamenilor si la aspiratiile lor bune, asa cum Hristos nu inceteaza sa fie pentru ei in stare de jertfa si nici ingerii nu inceteaza sa le ofere neincetat slujirea lor. Caci ramanerea in iubirea com­patimitoare si miloasa este ea insasi o ves­nicie, o vesnicie vie. Aceasta este "odihna", linistea, "sabatul" in care au intrat sfintii (Evr 3,18 - 4,14), cei care au iesit din Egip­tul patimilor. Nu este sabatul Nirvanei in­sensibile. Caci odihna sfantului in vesnicia iubirii neclintite, a iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, are puterea de a-i atrage si pe ceilalti spre ea si de a-i ajuta astfel sa-si invinga durerile cu curaj, sa nu cada in dez­nadejde.

Din aceasta cauza sfantul este un inainte mergator si sprijinitorul umanitatii pe calea care duce la desavarsirea,viitoare a eshatonului. Sfantul a triumfat asupra timpului fiind puternic ancorat in timp. El a atins astfel cea mai mare asemanare cu Hristos Care, desi in ceruri, este in acelasi timp cu noi cu cea mai mare eficienta. Sfantul il poarta pe Hristos in el cu puterea nebiruita a iubirii Sale pentru mantuirea oamenilor. Sfantul reprezinta firea omeneasca curati­ta de zgura subumanului sau inumanului. Este indreptarea umanului desfigurat de ani­malitate; el reprezinta firea omeneasca a ca­rei transparenta restaurata lasa sa se stra­vada modelul de bunatate nemarginita, de putere si sensibilitate infinita care este Dum­nezeul intrupat. El este chipul restabilit al Absolutului viu si personal devenit om, un pisc al unei inaltimi ametitoare dar si al unei apropieri extrem de familiare prin uma­nitatea sa desavarsita in Dumnezeu. Este persoana angajata intr-un dialog pe deplin deschis si neincetat cu Dumnezeu si cu oa­menii. Este transparenta clara a zorilor lu­minii divine eterne in care se va desavarsi umanitatea. Este reflexul maxim al umani­tatii lui Hristos.

Pr. Prof. Dumitru Staniloae

"Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant", Editura Deisis

Cumpara cartea "Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant"

03 Iunie 2015

Vizualizari: 9053

Voteaza:

Gingasie si sfintenie - Parintele Dumitru Staniloae 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Catalin DumitriuPostat la 2015-06-07 13:43

    Tocmai am terminat de citit cartea "Iubirea Crestina" scrisa de Preot Dumitru Staniloae si am gasit idei care ne pot inalta cu adevarat. Una din cele mai importante este ca iubirea adevarata o poti gasi doar in comunitate, ca nu ai cum sa te mantuiesti sau sa fii fericit de unul singur doar citind, pe net, la TV. Avem nevoie unii de altii, sa traim si sa ne sprijinim in comunitate. Cred ca asta au facut si sfintii si chiar daca nu reusim sa fim sfinti, fiind atat de usor atrasi de lucrurile materiale din jurul nostru, cel putin putem invata de la ei si macar un pic de tot sa le urmam examplu in fapte, modestie, incredere, compasiune, iubire, etc. Catalin p.s. mi-ar place sa gasesc o singura persoana reala cu care sa pot discuta din cand in cand ... fata in fata... un prieten virtual mi-a spus ceva de genul: You must get yourself a soul friend! ST. Brigid says that a person without a soul friend is a body without a head! ....

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE