Invierea celor adormiti - Sfantul Ioan Gura de Aur

Invierea celor adormiti - Sfantul Ioan Gura de Aur Mareste imaginea.

Despre spusa Apostolului

Fratilor, despre cei ce au adormit nu voim sa fiti intru nestiinta, ca sa nu va intristati;
si despre Iov si Avraam

1. Patru zile am cheltuit tilcuindu-va pilda lui Lazar, dezgropind comoara pe care am aflat-o in trup bubos, comoara cuprinzind nu aur, si argint, si pietre de mult pret, ci multa filosofie, si barbatie, si rabdare, si tarie sufleteasca. In privinta comorilor pamintesti se intimpla ca deasupra sa fie maracini si buruieni si pamint virtos, iar daca sapa cineva adinc sa se arate multa bogatie. La fel s - a intimplat si in privinta lui Lazar: deasupra rani, dedesubt bogatie nespusa; trupul slabanogit, dar sufletul - ales si priveghetor. Si se putea vedea implinit asupra lui acel cuvint apostolesc: Pe cit se strica omul nostru cel dinafara, pe atinse innoieste cel dinlauntru (II Corinteni 4, 16).



Si am fi putut vorbi si azi despre aceeasi pilda luptindu-ne cu ereticii care defaima Legamintul cel Vechi, osindesc pe patriarhi si isi ascut limba impotriva Ziditorului tuturor - Dumnezeu. Dar ca sa nu va saturati de aceste lupte, haide sa Ie punem deoparte pentru alta data si sa vorbim despre altceva, fiindca de masa la care se pune un singur fel ajunge sa ti se faca greata, iar felurimea mincararilor stirneste pofta. Deci, ca si in privinta ascultarii invataturilor sa se intimple astfel, sa ne intoarcem astazi, dupa vreme indelungata, la fericitul Pavel, fiindca la buna vreme ni s-a citit locul [pasajul, pericopa] apostolesc de astazi, a carui tilcuire va fi o nimerita urmare a celor spuse data trecuta. Ati auzit dar ce striga si graieste astazi Pavel: Despre cei ce au adormit nu voim sa fiti intru nestiinta ca si ceilalti, care nu au nadejde (I Tesaloniceni 4, 13). Data trecuta - struna evanghelica a lui Lazar, acum - glasul apostolesc; dar impreuna-glasuirea lor este deplina. Si cind tilcuiam acea pilda am filosofat multe cu privire la inviere si la tribunalele de dincolo, iar acum cuvintul ne poarta iarasi la aceleasi: asa incit, daca sapam si locul [pasajul] apostolesc, vom gasi aceeasi comoara. Ca si atunci intreg cuvintul meu sirguia sa va invete acest lucru: a nu pune vreun pret pe lucrurile stralu-citoare ale acestei lumi, ci a merge mai departe cu nadejdile si a cugeta in fiecare zi la judetul cel infricosat, si la Judecatorul Cel neinduplecat, si la hotaririle pe care le va lua El in privinta noastra. Asta ne sfatuieste si Pavel prin cuvintele care s-au citit azi. Ci luati aminte: Fratilor, despre cei ce au adormit, nu voim sa fiti intru nestiinta ca si ceilalti, care nu au nadejde: fiindca de credem ca lisus a murit si a inviat, asa Dumnezeu si pe cei adormiti intru lisus aduce-i-va impreuna cu El (I Tesaloniceni 4,13-14).

Mai intii se cuvine, cugetind cu luare-aminte, sa cercetam de ce atunci cind vorbeste despre Hristos numeste moartea Lui „moarte", iar cind vorbeste despre sfirsitul nostru il numeste „adormire", nu „moarte", ca nu a zis: Despre cei morti. Dar cum? Despre cei adormiti; si iarasi: asa Dumnezeu si pe cei adormiti intru lisus aduce-i-va
impreuna cu El - si nu a zis: pe cei morti; si iarasi: Noi, cei vii, citi vom mai fi. ramas la venirea Domnului, nu o vom lua inaintea celor adormitii}. Si nici aici n-a zis: cei morti, ci de trei ori pomenind de moartea lor, de tot atitea ori a numit-o „adormire". Iar cu privire la Hristos nu face asa. Dar cum? Fiindca de credem ca Iisus a murit. Vedeti ? N-a zis: a adormit, ci: a murit. Pentru ce dar a numit moartea lui Hristos „moarte", iar moartea noastra, „adormire"? Ca nu degeaba, nici la intimplare intrebuinteaza anume cuvintele acestea, ci avind in vedere un lucru mare si minunat: in privinta lui Hristos vorbeste de „moarte" ca sa arate ca El a patimit intr-adevar, iar in privinta noastra vorbeste de „adormire" spre a ne alina durerea. Ca acolo unde invierea a avut loc, spune cu indrazneala „moarte" iar acolo unde invierea e doar nadajduita vorbeste de „adormire" prin aceasta numire imbarbatindu-ne si dindu-ne bune nadejdi: fiindca cel ce doarme se va scula negresit, si moartea nu e altceva decit un somn lung. Si sa nu-mi spui ca raposatul nu aude, nici nu da glas, nici nu vede si nici nu simte, fiindca nici adormitul nu face aceste lucruri. Iar daca chiar este nevoie sa spun ceva uimitor, si sufletul adormitului doarme intr-un fel - iar al celui raposat nu doarme, ci privegheaza. „Dar mortul putrezeste si se strica, vei spune, facindu-se praf si cenusa!" Si ce daca, iubitule? Tocmai pentru aceasta se cade sa ne bucuram si mai mult: fiindca si cel ce voieste sa refaca o casa veche si putreda incepe prin a-i scoate afara pe cei ce locuiesc intr-insa si apoi o strica, dupa care o recladeste mai frumoasa ca inainte - si pe cei scosi din casa nu ii mihnesc cele intimplate, ci mai degraba ii veselesc. Ca nu iau seama la darimarea cea vazuta, ci se gindesc la recladirea care urmeaza si inca nu se vede. Intocmai la fel si Dumnezeu ne strica trupul si scoate din el ca dintr-o casa pe locuitorul lui - sufletul -, ca rezidind aceasta casa mai stralucita ca inainte, cu mai multa slava sa-l readuca pe suflet inauntru. Deci sa nu luam aminte la stricarea cea vazuta, ci la stralucirea cea viitoare.

2. Si iarasi: cind are cineva o statuie stricata de cocleala si de timp, careia buna parte din madulare ii sint roase, ce face? O sfarma, o baga in cuptor si, retopind-o bine, o reface mai frumoasa decit era. Asadar, precum topirea cea din cuptor a statuii nu este nimicire, ci refacere, asa si moartea trupurilor noastre nu e pierzare, ci innoire.

Drept aceea, cind vezi ca trupul nostru se desface ca in cuptor si putrezeste, nu te opri la privelistea aceasta, ci asteapta retopirea - si nici cu aceasta masura a pildei sa nu te multumesti, ci inainteaza si mai mult cu gindul. Ca facatorul de statui, bagind in cuptor arama, nu iti inapoiaza statuie de aur sau fara de moarte, ci tot de arama o face - iar la Dumnezeu nu este asa, ci bagind El trup de lut si muritor, iti da statuia de aur si fara de moarte; fiindca primind trup stricacios si muritor, il inapoiaza nestricacios si nemuritor. Deci nu te uita ca trupul zace cu ochii inchisi, lipsit de glas, ci gindeste-te ca va invia si va primi de la Dumnezeu slava negraita si infricosata si minunata, si de la privelistea de acum stramuta-ti gindurile catre nadejdea ce va sa vina. Dar poate iti pare rau pentru despartire, si pentru asta plingi si te tinguiesti? Dar daca, maritindu-ti tu fata cu cineva, acela ar pleca, luind-o cu sine in tara departata, unde ar duce-o bine, oare ar fi un lucru nelalocul lui daca n-ai vedea nici o grozavie in cele intimplate, ci te-ai mingiia de necazul plecarii fiicei cu vestile despre propasirea ei cea de acolo ? Iar atunci cind nu un om, nu un impreuna-rob cu tine, ci Stapinul insusi ia pe cine se cuvine, plingi si te tinguiesti? „Dar cum se poate sa nu pling, zici, de vreme ce om sint?" Nici eu nu spun sa nu plingi; nu intristarea caut s-o inlatur, ci intristarea cea peste masura: fiindca a te intrista este firesc, iar a te intris-ta peste masura e semn de nebunie, de zaticneala, de suflet femeiesc.

Indurereaza-te, plingi, dar nu cirti, nu te razvra-ti, nu te minia - da multumita Celui ce a luat pe robul Sau, ca astfel sa-l impodobesti pe cel plecat si sa trimiti impreuna cu el dincolo stralucite vesminte de ingropaciune. Ca de cirtesti, si pe raposat il jignesti, si pe Cel care l-a luat il intariti, si pe tine insuti te vatami; iar daca dai multumita lui Dumnezeu, si pe raposat il impodobesti, si pe Cel care l-a luat il slavesti, si pe tine insuti te folosesti. Lacrimeaza precum a lacrimat Stapinul tau pentru Lazar, punindu-ne masuri si dreptare si hotare ale intristarii pe care nu se cade sa le trecem. De aceea a grait si Pavel: Iar despre cei adormiti nu voim sa fiti intru nestiinta ca si ceilalti, care nu au nadejde. „intristeaza-te, zice, dar nu precum paginul, care tagaduieste invierea, care deznadajduieste de viata viitoare." Ma rusinez, credeti-ma, si rosesc vazind prin piata cete de femei care fac urit, isi smulg parul, isi fring miinile, isi zgirie fetele - si asta sub ochii paginilor. Ce nu vor spune acestia si ce nu vor zice despre noi? „Astia sint cei care filosofeaza despre inviere? Halal! Ca faptele nu li se potrivesc cu invataturile: in vorbe filosofeaza despre inviere, iar in fapte se poarta ca cei fara nadej-de. Daca ar fi indraznit intru nadejdea invierii, n-ar fi facut acestea; dac-ar fi fost incredintati ca raposatul s-a dus la o soarta mai buna, n-ar fi bocit."

Acestea si mai multe decit acestea graiesc necredinciosii ascultind bocetele acelea. Sa ne rusinam dar, si sa avem intreaga intelepciune, si sa nu mijlocim atita vatamare atit noua, cit si celor care ne vad. Spune-mi, pentru ce plingi atita dupa cel raposat? Fiindca era rau? Pentru asta se cuvine sa dai multumita lui Dumnezeu, ca au fost curmate rautatile lui. Fiindca era vrednic si bun? Si pentru asta se cuvine sa te bucuri, ca a fost rapit grabnic, mai inainte ca rautatea sa schimbe priceperea lui (intelepciu-nea lui Solomon 4, 11), si a plecat in loc unde s-a statornicit de acum afara de primejdie si unde nu mai e vreo temere de intorsaturi ale sortii. Poate plingi fiindca era tinar? Si pentru asta da slava Celui ce l- a luat, ca degrab l- a chemat la soarta mai buna. Plingi fiindca era batrin? Si pentru asta da multumita, si iarasi slaveste-L pe Cel ce l-a luat pe raposat. Rusineaza-te de insasi rinduiala prohodului: cintari de psalmi, si rugaciuni, si adunare de parinti [duhovnicesti], si atita ceata de frati [in Hristos] - acestea nu ca sa bocesti si sa te tingui si sa cirtesti, ci ca sa dai multumita Celui ce l- a luat pe raposat. Ca precum pe cei chemati in dregatorii ii petrece multimea cu laude, asa si pe aceia dintre sfinti care pleaca de aici toti ii petrec cu multa lauda, ca pe unii ce sint chemati la mai mare cinste.

Odihna este moartea, scapare de sudorile si ostenelile lumesti. Deci, cind vezi pe careva dintre cei apropiati ca pleaca din aceasta lume, nu cirti, ci fringe-ti inima, aduna-te in tine insuti, cearca-ti constiinta, gindeste-te ca nu dupa multa vreme acelasi sfirsit te asteapta si pe tine. Intelepteste-te si teme-te vazind sfirsitul celuilalt, taie toata lenevirea, cerceteaza-ti faptele, indreapta-ti greselile, prefa-te cu prefacerea cea buna. Prin asta ne deosebim de necredinciosi: ca judecam altfel lucrurile. Necredinciosul cauta spre cer si i se inchina, ca il socontc dumnezeu; cauta spre pamint si il cinsteste, si e vrajit de cele ce cad sub simturi. Noi insa nu sintem asa, ci cautam spre cer si ne minunam de Cel care I - a facut pe el: fiindca nu il soco-tim dumnezeu, ci lucru al lui Dumnezeu. Privesc zidirea intreaga, si prin ea sint calauzit la Ziditor. Necredincio-sul vede bogatie, si casca gura cu mirare; o vad si eu, si ma umfla risul. El vede saracie, si se intristeaza; o vad si eu, si ma veselesc. Intr-un fel vad eu lucrurile, si-ntr-altul le vede el. La fel si in privinta mortii: el priveste un mort, si il socoate a fi mort; privesc si eu un mort, si in loc de moar-te vad somn. Si precum in privinta slovelor cu aceiasi ochi le privim citi stim citi si citi nu, dar nu cu aceeasi intelegere - caci nestiutorii de carte le socot niste semne oarecare, iar stiutorii citesc cu mult mestesug intelesul cuprins in ele -, asa si in privinta lucrurilor: cu acelasi ochi privim cele ce se petrec, dar nu cu aceeasi intelegere si cu aceeasi socotinta. Si atunci, deosebindu-ne de ei in toate celelalte, ne vom potrivi lor in parerile despre moarte ?

3. Gindeste-te la cine a plecat raposatul, si afla mingiiere: s-a dus acolo unde este Pavel, unde e Petru, unde e toata ceata sfintilor; gindeste-te cum va invia, cu cita slava si stralucire; gindeste-te ca plingind si tinguindu-te nu vei putea sa indrepti cu tinguirile ceea ce s-a intimplat, iar pe tine insuti te vei vatama cit se poate de rau; gindeste-te cui urmezi facind asta, si fugi de partasia pacatului. Pe cine dar urmezi si cui rivnesti? Necredinciosilor, celor ce n-au nadejde, precum a zis si Pavel: Ca sa nu va intristati, precum ceilalti, care nu au nadejde. Si ia aminte cu cita acrivie [exactitate] a vorbit - ca nu a zis: care nu au nadejdea invierii, ci doar care nu au nadejde. Ca cel ce nu are nadejdea judecatii de dincolo n-are nici o nadejde, nici nu stie ca este Dumnezeu, nici ca El Se ingrijeste de cele ale acestei vieti, nici ca toate se petrec sub ochiul unei dreptati Dumnezeiesti; iar cel ce nu cunoaste acestea, nici nu le ia in socoteala, este mai dobitoc [irational] decit orisice fiara si a izgonit din sufletul sau si legi, si judecati, si rinduieli - pe scurt, toate bunatatile. Ca cel ce nu asteapta sa dea socoteala de cele faptuite de toata fapta buna se departeaza si toata rautatea o imbratiseaza.

Avind in minte aceste lucruri, precum si nebunia si vatamarea de minte a paginilor, carora ne facem partasi prin bocete, sa fugim de impreuna-glasuirea cu ei. Pavel a pomenit de ei tocmai ca, gindindu-te la necinstea in care cazi, sa te trezesti din impreuna-glasuirea cu ei si sa te intorci la nobletea care iti este proprie. Si nu numai aici, ci in multe locuri si mereu face aceasta fericitul Pavel, fiindca atunci cind vrea sa ne abata de la pacate arata cui ne facem partasi prin pacate, ca ingretosindu-te de aceia sa fugi de partasia cu ei. De pilda, scriind tesalonicenilor spune precum urmeaza: Fiecare din voi sa-si stapineasca vasul sau intru sfintenie si cinste, nu intru patima de pofta precum neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu (I Tesaloniceni 4,4-5). Si iarasi: Nu umblati precum umbla neamurile intru desertaciunea mintii lor (Efeseni 4, 17).

La fel si aici: Nu voiesc sa fiti intru nestiinta, fratilor, cu privire la cei adormiti, ca sa nu va intristati ca si ceilalti, care nu au nadejde - fiindca nu firea lucrurilor, ci voia noastra este cea care ne intristeaza; nu moartea celui dus, ci neputinta celor care se tinguiesc. Iar pe cel credincios nimic din cele de aici nu va putea sa-l intristeze, ci el se deosebes-te de pagini si aici, inainte de bunatatile viitoare, nu mici bunatati cistigind din filosofia cea dupa Hristos si cule-gind de aici roada unei foarte mari veselii si a unei bucurii neincetate. De aceea zice si Pavel: Bucurati-va pururea intru Domnul, si iarasi zic: bucurati-va (Filipeni 4,4). Asa incit si inainte de inviere nu mica este plata pe care am primit-o: a nu fi doboriti de nici unul din necazurile ce ni se intimpla, ci a ne bucura de multa mingiiere prin nadejdea celor ce au sa vina.

Asadar, in vreme ce noi cistigam din amindoua partile, necredinciosul se pagubeste din amindoua partile: atit fiind pedepsit mai tirziu (fiindca nu crede in inviere), cit sl deznadajduind in necazurile de aici (fiindca nu asteapta nimic bun dupa acestea). Prin urmare, trebuie sa multumim lui Dumnezeu nu numai pentru inviere, ci si pentru nadejdea invierii, ce poate mingiia sufletul indurerat si-l poate incredinta ca trebuie sa indrazneasca in privinta celor dusi, caci vor invia iarasi si vor fi impreuna cu noi. Ca
daca este sa ne indureram si sa ne tinguim, apoi pentru cei care traiesc in pacate trebuie sa ne doara si sa ne tinguim, nu pentru cei ce au plecat cu viata imbunatatita. Asa face si Pavel - caci scriind corintenilor zice: Nu cumva, daca voi veni iarasi, sa ma smereasca Dumnezeu, si voi plinge pe multi. Nu vorbeste de morti, ci de cei care au pacatuit mai inainte si nu s-au pocait de curvia si necuratia si spurcaciunea pe care au facut-o (II Corinteni 12,21): acestia trebuie plinsi. In acelasi chip indeamna si altul, zicind: Plingi pentru mort, ca i-a lipsit lumina; si pentru cel nebun plingi, ca i-a lipsit intelegerea. Plingi putin pentru mort, cas-a odihnit; iar viata nebunului este mai rea decit moartea (Sirah 22, 9-10). Iar daca cel lipsit de minte este vrednic a fi jelit mereu, cu mult mai mult cel desert de dreptate si cazut din nadejdea cea dupa Dumnezeu.
Prin urmare, pe acestia sa-i jelim noi, ca aceasta e tinguirea cea cu folos. Intr-adevar, de multe ori s-a intimplat sa ne indreptam jelind pe unii ca acestia; iar in ce-i prives-te pe cei dusi, tinguirea este un lucru nefolositor si vatamator in acelasi timp. Deci sa nu rasturnam rinduiala, ci sa jelim numai pacatul; iar in ce priveste toate celelalte -fie saracie, fie boala, fie moarte la virsta tinara, fie impilare, fie pira mincinoasa, fie oricare altul dintre relele omenesti -, toate sa le ducem cu vitejie: ca necazurile acestea ni se fac temei de mai multe cununi, de vom avea trezvie.

4. „Dar cum sa nu ma intristez, de vreme ce om sint ?" Insa eu, dimpotriva, zic: cum este cu putinta sa te intristezi, de vreme ce esti om, cinstit cu intelegere si gindire si cu nadejdile celor viitoare? „Dar cine n-a fost coplesit de suferinta asta?" Multi si in multe locuri, atit in vremea noastra, cit si in cea strabuna. Iata, asculta ce a zis Iov atunci cind i-a raposat toata ceata odraslelor: Domnul a dat, Domnul a luat; cum a voit Domnul, asa s-a si facut (1, 21). Merita sa ne minunam de cuvintele acestea la simpla auzire; iar daca le vei cerceta cu de-amanuntul, mai deslusit vei vedea minunea. Caci ia gindeste-te: nu jumatate din copii i-a luat diavolul, lasindu-i cealalta jumatate; nu i-a luat cea mai mare parte din ei si i-a lasat macar putini - ci a cules toata roada, iar pomul nu l- a doborit; a tulburat toata marea cu valurile, iar luntrea nu a scufundat-o; si-a cheltuit toata puterea, dar turnul nu l- a clatinat. Dimpotriva: izbit din toate partile, raminea neclintit si nori de sageti veneau asupra lui fara a il rani; erau trimise, dar nu il strapungeau. Gindeste-te ce inseamna sa vezi pierind atiti copii, fiindca toate imprejurarile erau dureroase: si ca ii fusesera rapiti toti, si ca pierisera deodata, intr-o singura zi, si ca erau in floarea virstei, si ca dovedisera multa imbunatatire, si ca viata le fusese curmata de asemenea urgie, si ca, dupa atitea alte lovituri, aceasta venise cea din urma, si ca Iov era un tata iubitor, si ca cei dusi ii erau dragi. Ca de ar fi pierdut odrasle rele, s-ar fi indurerat, dar nu atit de mult, caci rautatea celor raposati nu ingaduie durerii sa se inteteasca; dar cind sint imbunatatiti, atunci rana nu se inchide, pomenirea lor e nestearsa, necazul nu cunoaste alinare, indoita fiind durerea atit de pe urma firii, cit si de pe urma faptei bune a celor raposati. Iar ca erau imbunatatiti, asta se vede din urmatorul fapt: tatal lor le purta mul-ta grija, si sculindu-se aducea jertfe pentru ei din teama de pacatele lor cele nestiute, si decit asta nimic nu ii era mai insemnat; iar asta arata nu doar viata cea imbunatatita a fiilor, ci si iubirea tatalui.

Asadar, daca Iov era parinte, si inca unul atit de iubitor, ce arata nu numai dragostea cea din fire, ci si pe cea din cucernicie, ba cei raposati erau inca si atit de imbuna-tatiti, inseamna ca intreit i-a fost focul necazului. Pe de alta parte: cind odraslele sint rapite doar in parte, suferinta cunoaste oarecare mingiiere, fiindca cele ramase alina durerea pentru cele raposate; dar cind moare intreaga ceata, spre cine va putea sa caute parintele cu multi copii, ajungind deodata fara copii? Pe linga acestea, poate fi ara-tata si o a cincea rana. Care este aceasta? Faptul ca au fost rapiti toti copiii pe neasteptate: ca daca atunci cind mor unii in trei, in cinci zile, toate femeile si toti apropiatii se tinguie in primul rind pentru ca cel ce s-a savirsit a fost luat de la ei degrab si fara veste, cu cit mai mult nu era sa se intristeze Iov, care nu in trei zile, sau in doua, sau intr-una, ci intr-un ceas a fost vaduvit de ei in asemenea chip ? Ca necazul la care te astepti, chiar de ar fi tare nesuferit, se usureaza prin aceea ca ai ragazul sa te obisnuiesti cu gindul lui: dar cel care se intimpla pe neasteptate si fara veste e de neindurat.

Cind Ia ceva ce e in sine o nenorocire se adauga si faptul ca se intimpla pe neasteptate, gindeste-te cit de anevoie este de suferit: e ceva dincolo de cuvinte! Vrei sa auzi si o a sasea rana? I-a pierdut pe toti fiind ei in floarea virstei. Stiti cit de mult dor mortile timpurii si cit inmultesc ele jalea; iar moartea aceasta nu doar ca a fost timpurie, ci si naprasnica - iata a saptea rana: ca Iov nu i-a vazut dindu-si duhul in pat, ci ingropati sub darima-turile casei. Gindeste-te dar cum ii era ca, sapind in mormanul de ruine, sa scoata cind o piatra, cind un madular de odrasla, si sa vada ba o mina inca tinind paharul, ba alta mina pe farfurie, si trupul copilului stilcit, cu nasul sfarimat, capul strivit, ochii scursi, creierii imprastiati -intr-un cuvint, cu toata infatisarea slutita, incit din pricina multimii ranilor parintele nu putea sa recunoasca chipurile iubite. Va tulburati si plingeti auzind asta: ginditi-va -atunci ce simtea el vazind acestea. Ca daca noi, dupa atita vreme, nu putem indura fara sa plingem povestirea ace-lei nenorociri, fiind vorba inca si de necaz strain, ce sim-tea acel om de diamant care o vedea cu ochii sai si filosofa in nenorociri nu straine, ci ale sale! Ca nu s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu, nici n-a grait vreunele ca acestea: „Ce inseamna asta?Asa sint rasplatit pentru binefacerile mele? De asta mi-am deschis casa strainilor, ca sa o vad facindu-se mormint copiilor? Pentru asta am aratat in privinta lor toata fapta buna, ca sa sufere asemenea moarte ?" Nimic de acest fel n-a zis, nici n-a gindit, ci a rabdat toate cu vitejie, cu toate ca ramasese lipsit de ei dupa ce le purtase atit de grija. Ca precum un faurar de statui iscusit, lucrind [modelindj statui din aur, le infrumuseteaza cu multa migala, asa si el facea cu sufletele lor, slefuindu-le si impodobindu-le. Si precum un lucrator de pamint harnic petrece mereu udind, ingradind, imprejmuind, in tot felul ingrijind tulpini de finici ori de maslini, asijderea si Iov nu inceta crescind sufletul fiecaruia, ca pe un maslin roditor, spre mai multa sporire in fapta buna. Dar a vazut tulpinile smulse de duhul rau, si intinse pe pamint, si suferind un sfirsit jalnic - si n-a grait nimic de hula, ba a si multumit lui Dumnezeu, facind rana de moarte diavolului.

Sfantul Ioan Gura de Aur

.

26 Iunie 2014

Vizualizari: 816

Voteaza:

Invierea celor adormiti - Sfantul Ioan Gura de Aur 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE