Invinovatirea de sine

Invinovatirea de sine Mareste imaginea.

Invinovatirea de sine este miscarea fireasca a sufletului smerit. Cand vei incepe sa nu mai cauti spre pacatele aproapelui tau, ci sa te socotesti numai pe tine vinovat intru toate, atunci dragostea si smerenie vor imbraca toate faptele tale, iar pocainta iti va infrumuseteaza inima.

Primul locuitor in Imparatia lui Dumnezeu

"Atunci au fost rastigniti impreuna cu El doi talhari, unul de-a dreapta si altul de-a stanga" (Matei 27, 38). "Iar unul dintre facatorii de rele rastigniti Il hulea, zicand: Nu esti Tu Hristosul? Mantuieste-Te pe Tine Insuti si pe noi. Si celalalt, raspunzand, il certa, zicand: Nu te temi tu de Dumnezeu, ca esti in aceeasi osanda? Si noi pe drept, caci noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre; Acesta insa n-a facut nici un rau. Si zicea lui Iisus: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta. Si Iisus i-a zis: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai" (Luca 23, 39-43).

Sa ne vedem pe noi insine !

"De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, iar barna din ochiul tau nu o iei in seama? Sau cum poti sa zici fratelui tau: Frate, lasa sa scot paiul din ochiul tau, nevazand barna care este in ochiul tau? Fatarnice, scoate mai intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau" (Luca 6, 41-42).

Asumarea unui pacat nefacut

Sfantul Macarie Egipteanul ne invata cu fapta cum ne putem invinovati pe noi insine chiar si pentru unele pacate facute de altii. In apropiere de pestera in care se nevoia Cuviosul se afla un sat, iar in satul acesta s-a intamplat ca o tanara fecioara sa ramana insarcinata cu un tanar, afara de Nunta si fara binecuvantarea parintilor ei. Cand s-a aflat ca este insarcinata, fata a mintit, zicand ca Pustnicul Macarie a silit-o candva, pe cand se afla in afara satului.

Crezand cuvintelor ei, parintii fetei si multime de oameni din sat au alergat la pestera Sfantului Macarie si, scotandu-l afara, l-au batut crunt multa vreme. In viata sa sta scris: "Aducind multe vase lepadate, ulcele innegrite, toarte de ulcioare, si legindu-le intr-o funie, le-au spinzurat de grumajii lui si-l purtau prin sat cu negraita batjocura, batandu-l, impingandu-l, tragandu-l de par, calcandu-l cu picioarele si strigand: Acest monah a necinstit pe fecioara noastra; apucati-l toti si-l bateti. Si l-au batut pe Macarie cu betele, pina ce si-au saturat minia si iutimea, incit se tavalea pe cale aproape mort."

Parintii fetei s-au invoit sa nu-l lase liber pe Sfantul Macarie pana ce nu le va fagadui ca o va hrani pe fiica lor, de acum inainte. Cuviosul a primit cuvantul lor, apoi, ajutat de un om cinstit, a pornit spre pestera sa, la care cu greu a ajuns, din pricina batailor crunte pe care le-a suferit cu smerenie.

Dupa ce s-a tamaduit, el a inceput a munci, zicand intru sine: "Macarie, ai femeie si copii, deci nevoie iti este ca ziua si noaptea sa lucrezi, ca sa-i hranesti." Si, lucrand cosuri impletite din nuiele, le dadea spre vanzare, iar banii castigati ii trimitea fetei insarcinate.

Cand a sosit vremea nasterii, insa, pe fata a ajuns-o dreapta judecata a lui Dumnezeu, pentru ca a grait minciuna asupra dreptului, si nu putea sa nasca. Dupa mai multe zile si nopti de chinuri crunte, fata si-a venit in fire si a zis, cu glas mare: "Amar mie, ticaloasa, care sunt vrednica de moarte, caci asupra dreptului acestuia am adus clevetire si am mintit ca este vinovatul stricaciunii mele; el este nevinovat, iar tanarul care a voit sa ma ia, acela mi-a facut acestea." Si, indata, ea a nascut copilul.

Afland adevarul, parintii fetei au inceput sa tremure de frica si de rusine, inaintea lui Dumnezeu si a poporului, amintindu-si cat de mult l-au batut si l-au umilit pe Cuviosul Macarie. Si, impreuna cu dansii, tot poporul striga: "Vai, noua!", caci toti il batusera pe sfant. Apoi, tinand sfat, au hotarat sa mearga la robul lui Dumnezeu si sa cada cu plangere multa la picioarele lui, cerand iertare, ca nu cumva sa-i ajunga mania lui Dumnezeu pe toti, pentru chinuirea lui cea fara de vina.

Sfantul Macarie, cunoscand ce anume vor sa faca satenii, pentru a nu avea parte de cinstea si slava omeneasca, s-a sculat noaptea si a fugit de acolo. Daca astfel se cuvine sa purtam pacatele aproapelui nostru, cu atat mai vartos se cuvine sa le purtam pe ale noastre si sa ne invinovatim pe noi insine pentru necazuri.

"Domnul i-a poruncit sa ma blesteme!"

"Cand a ajuns regele David la Bahurim, iesea de acolo un om din neamul casei lui Saul, cu numele de Simei, fiul lui Ghera. El mergea si blestema, aruncand cu pietre asupra lui David si asupra tuturor robilor lui David, iar poporul tot si toti oamenii de lupta erau la dreapta si la stanga regelui.

"Pleaca, pleaca, ucigasule si nelegiuitule, zicea Simei, blestemandu-l pe rege. Domnul a intors asupra ta tot sangele casei lui Saul, in locul caruia te-ai facut tu rege, si a dat Domnul domnia in mainile lui Abesalom, fiul tau, si, iata, tu esti in necaz, pentru ca esti bautor de sange."

"Pentru ce acest caine lesinat blesteama pe domnul meu, rege?, a zis Abisai, fiul Teruiei. Ma duc sa-i iau capul."

"Fiii Teruiei, a zis regele, ce ne priveste aceasta pe mine si pe voi? Lasati-l sa blesteme, caci Domnul i-a poruncit sa blesteme pe David. Cine, deci, poate sa-i zica: "De ce faci tu asa?"

Apoi, David a mai zis lui Abisai si tuturor slugilor sale: "Iata, daca fiul meu, care a iesit din coapsele mele, cauta sufletul meu, cu atat mai vartos fiul unui veniaminean. Lasati-l sa blesteme, caci Domnul i-a poruncit. Poate va cauta Domnul la umilirea mea si-mi va rasplati cu bine pentru acest blestem al lui."

Si s-a dus David si oamenii lui in drumul lor, iar Simei mergea pe coasta muntelui, in preajma lui, mergea si blestema, aruncand spre el cu pietre si cu praf" (II Regi 16, 5-13).

Eu sunt de vina, Doamne !

"Degeaba as incepe sa-i invinuiesc pe stramosi pentru pacatul ce mi l-au transmis, caci eu sunt eliberat din robia pacatului de catre Rascumparatorul meu, si, de aici inainte, cad in pacate nu de sila, ci de buna voie.

Stramosii au savarsit o data, in Rai, calcarea unei singure porunci dumnezeiesti, iar eu, aflandu-ma in sanul Bisericii lui Hristos, calc neincetat toate poruncile dumnezeiesti ale lui Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul meu."

Ne cunoastem cu adevarat ?

"Cartile necitite de multa vreme, care zac de timp indelungat prin dulapuri, sunt macinate de carii. Cel ce ia o astfel de carte intampina o mare greutate in citirea ei. Fiind necercetata de multa vreme, nu s-a putut deschide decat cu anevoie. Asa este si constiinta mea - deschizand-o, nu aflu multumirea asteptata. Numai pacatele mari se cunosc destul de lamurit; insemnarile marunte, care sunt foarte multe la numar (precum nisipul), aproape ca s-au sters, ba nici nu mai poti pricepe acum ce au inchipuit ele."

"Eu sunt in intregime ocupat cu grijile lumii si prea putin ma ingrijesc de nevoile mele sufletesti. Osandesc cu asprime cele mai mici greseli savarsite de aproapele meu, pe cata vreme eu, care sunt plin de pacate, orbit de ele, prefacut in stalp de sare asemenea femeii lui Lot, nu sunt in stare sa fac nici un fel de miscare duhovniceasca."

"N-am pasit pe urmele pocaintei, pentru ca inca nu vad pacatul meu. Si nu-mi vad pacatul fiindca mai lucrez inca in folosul pacatului. Caci cel ce se indulceste de pacat nu-si poate vedea pacatul, precum nu-l poate vedea nici cel ce-si ingaduie sa guste din el macar numai cu gandul si cu consimtirea inimii."

"Numai acela poate sa-si vada pacatul care, s-a lepadat cu o hotarare libera de orice prietenie cu pacatul, care sta ca un strajer treaz, la poarta casei sale, cu sabia in mana, cu cuvantul lui Dumnezeu; care respinge si taie cu aceasta sabie pacatul, in orice infatisare s-ar apropia el." (Sfantul Ignatie Briancianinov)

Nu-s vrednic de Tine, Doamne !

"Fericit este sufletul care neincetat se invata in Legea Domnului! Caci intr-insa el poate vedea chipul si frumusetea Omului Nou, iar prin comparatie cu el, isi poate cerceta si indrepta neajunsurile sale."

"Fericit este sufletul care si-a dat seama ca este pe deplin nevrednic de Dumnezeu, care s-a judecat ca unul ce se afla ticalos si pacatos! Un astfel de suflet se afla pe calea mantuirii, intr-insul nu este inselare de sine."

"Dimpotriva, cine se crede gata sa primeasca darul, cine se socote chiar vrednic de Dumnezeu si cere venirea Lui tainica, cine spune ca e gata sa-L primeasca, sa-L auda si sa-L vada pe Domnul, acela se inseala pe sine, acela se linguseste pe sine, acela a atins culmea cea inalta a mandriei, de unde urmeaza caderea in intunecoasa prapastie a pierzarii."

"Toti sfintii s-au recunoscut ca sunt nevrednici de Dumnezeu si prin acest lucru ei si-au aratat vrednicia, care consta in smerenie", zice Sfantul Isaac Sirul.

Defaimarea de sine, un leac amar

"Daca ai nevoie sa stai de vorba cu tine insuti, adu-ti inaintea ta nu lingusirea, ci defaimarea de sine. In starea noastra de cadere ne sunt foarte folositoare leacurile amare. Cei ce se lingusesc pe ei insisi au si primit aici, pe pamant, rasplata lor, care este lingusirea de sine, lauda si dragostea lumii, vrajmasele lui Dumnezeu; in afara de osanda, ei nu au ce astepta in vesnicie." (Sfantul Ignatie B.)

Ce raspuns vom da, suflete al meu ?

Un frate a intrebat pe Avva Ammona, zicand:

- Spune-mi un cuvant, ca sa ma mantuiesc!

Si i-a raspuns batranul:

- Mergi si-ti fa gandul tau, precum fac facatorii de rele, care sunt in temnisa. Ca aceia ii intreaba pururea pe oameni: "Unde este stapanitorul si cand va veni?" Si, din acea asteptare, plang. Tot asa, calugarul trebuie sa ia aminte totdeauna si sa-si mustre sufletul sau, zicand: "Vai, mie! Cum am sa stau inainte la judecata lui Hristos si cum am sa-i dau Lui raspuns?" Daca asa vei cugeta totdeauna, posi sa te mantuiesti.

Rugaciunea Sfantului Ignatie Briancianinov

"Doamne, daruieste-ne sa ne vedem gresalele noastre, pentru ca mintea noastra, atrasa in intregime de catre luarea aminte de propriile pacate, sa inceteze de a mai vedea pacatele aproapelui si, in felul acesta, sa-i vada pe toti oamenii buni. Daruieste inimii noastre sa lase grija pierzatoare fata de neajunsurile aproapelui, ci toate grijile sa si le uneasca intr-o singura grija, aceea pentru dobandirea curateniei si sfinteniei poruncite si pregatite noua de Tine.

Daruieste-ne sa vedem, in lumina Darului Tau, feluritele neputinte ce traiesc in noi, care distrug in inima miscarile cele duhovnicesti, care introduc in ea miscari trupesti, vrajmase Imparatiei lui Dumnezeu. Daruieste-ne marele Dar al pocaintei, care se naste ca urmare a vederii pacatelor proprii.

Pazeste-ne, cu aceste mari daruri, de prapastia inselarii de sine, care se deschide in suflet din cauza neluarii in seama si neintelegerii pacatoseniei noastre; care ia nastere din lucrarile iubirii de placeri si de slava desarta, care nu sunt luate in seama si raman neintelese de noi.

Pazeste-ne, cu aceste mari daruri, pe calea noastra ce duce la Tine, daruieste-ne sa ajungem la Tine, Tu, Cel care ii chemi pe cei ce se recunosc pacatosi si ii respingi pe cei ce se recunosc drepti, ca sa Te blagoslovim vesnic in fericirea vesnica pe Tine, Unul si Adevaratul Dumnezeu, Rascumparatorul celor robiti, Mantuitorul celor pierduti."

*

"Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste, ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea" (Psalm 50, 3-4).

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

12 Mai 2014

Vizualizari: 3570

Voteaza:

Invinovatirea de sine 5.00 / 5 din 6 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE