Manastirea din oras si lupta cu patimile lumii

Manastirea din oras si lupta cu patimile lumii Mareste imaginea.

Ma straduiesc sa va spun si voua, parintilor si fratilor, un cuvant dupa puterile mele, ca sa am cat de cat rod si la voi, ca si la altii. Si ce va voi spune ? Vazand asezarea manastirii voastre - aflata in fata lumii -, nu stiu ce trebuie sa vad in ctitorii acestui lacas: o deosebita intelepciune sau o miopie fara seaman ? Si in voi, cei ce intrati in aceasta manastire: o deosebita vitejie sau o slabiciune fara pereche ?! Amintiti-va de cuvantul despre ispite al unui staret intelept. Cel de care ispita este aproape se aseamana unuia care sta pe marginea prapastiei si o singura suflare de vant usor poate sa-l prabuseasca in hau. Iar cel ce se afla departe de ispita se aseamana aceluia aflat departe de prapastie. Vrajmasul trebuie mai intai sa-l ademeneasca spre prapastie, ca apoi sa-l impinga in ea. Dar, in timp ce-l ademeneste, fratele isi poate veni in fire, se va dezmetici si-l va alunga pe ispititor.

Intemeind lacasul atat de aproape de lume, ctitorii lui i-au pus pe calugari in situatia celor de care ispita este aproape, a celor care stau pe marginea prapastiei. Vrajmasul poate in orice clipa sa-l impinga pe oricare dintre voi in prapastie. Dar, daca este asa, inseamna ca au intemeiat lacasul calugaresc pentru pierzania calugarilor, caci monahul cazut prada ispitei si care ramane in ea nu mai este monah. Si desigur ca, daca nu s-ar fi gasit nici un motiv cuvios pentru intemeierea lacasului in mijlocul lumii, atunci ctitorii lui nu ar fi avut nici o indreptatire. Dar iata ce gand imi vine in minte.

Cine intemeiaza, de pilda, o scoala doreste, desigur, ca cei ce invata acolo sa-si termine invatatura cat mai repede. Nu este oare o dorinta similara cea care i-a facut pe ctitori sa construiasca acest lacas intr-un asemenea loc ?! Caci, de fapt, asa se si intampla: invatam, de pilda, sa mergem mergand; invatam sa inotam inotand; invatam sa citim citind. La fel, si calugaria sau viata de nevointa nu se poate invata altfel decat prin nevointa, purcezand la fapte eroice, luptand cu patimile si cu poftele.

Patimile si poftele, in cea mai mare parte a timpului, tac atunci cand nu este cine sa le atate; iar cand apare o provocare, ele se ridica si astfel le dau motiv de razboi celor ce si-au pus drept lege sa se lupte cu ele; pornind la acest razboi si batandu-se cu ele, acestia invata sa lupte, sa se razboiasca duhovniceste, sa se nevoiasca sau sa-si duca viata calugareasca asa cum se cuvine. Cu siguranta ca acest gand bun a stat la temelia zidirii lacasului vostru. Ctitorii au dorit ca lumea, aflata in fata ochilor vostri, sa va metina neincetat in starea celor ispititi si astfel sa va dea motiv de razboi; impingandu-va in batalia cu patimile si cu poftele, sa va invete legile acestui razboi, ca sa deveniti mai repede ostasi incercati si, astfel, sa va indeparteze de primejdia invecinarii cu ispitele.

De a fost asa ori ba, acum va este tot una; dar, cei ce va insingurati aici, acesta este gandul pe care trebuie sa-l aveti in vedere. Fiind supusi unei astfel de ispitiri usoare din partea lumii, nu cedati lumii, ci biruiti-o si rusinati-i atacurile pe care le porneste asupra voastra, prin indiferenta sau chiar prin dezgust fata de amagirile ei. Apropierea ispitei ne cheama si ne obliga la vitejie in lupta si in nici un caz nu-i poate servi drept indreptatire celui care, slabindu-si chingile, s-a predat ademenirii ispitelor. Oricat de puternica ar fi ispita, sunteti datori sa o invingeti si s-o rusinati. Iar de cadeti, taria ispitei nu va va sluji drept dezvinovatire.

Caracterul vietii monahale ramane neschimbat, indiferent de asezarea manastirii; el consta in pastrarea curatiei si, ca urmare, in lupta si in asceza; si, intrand in manastire, aceasta trebuie s-o aveti in gand, iar nu vreo inlesnire. Cel ce intra aici nadajduind sa se intalneasca mai des cu ispitele lumesti, acela de la bun inceput nu este calugar, iar mai tarziu, ce sa mai vorbim ? ! Daca vrei sa traiesti lumeste, nu iesi din lume; dar, din momentul in care ai lasat lumea, nu te mai intoarce in ea nici cu fapta, nici cu dorinta, nici cu gandurile. Manastirea care sta in fata lumii nu obliga lumea la o viata monahala; nici lumea, stand in fata manastirii, nu ii obliga pe cei ce traiesc in ea sa se supuna pravilelor ei. Si aici, si acolo, este o problema de libertate.

Intelegeti aceste lucruri, fratilor si parintilor, si asa duceti-va viata. Manastirea din pustie este o comoara ascunsa undeva, in inima, campiei. Manastirea aflata in apropierea lumii este lumina lumii. Voi sunteti cetatea construita pe varful muntelui, care nu poate fi ascunsa. Voi sunteti luminatorul care se cuvine sa stea ridicat in sfesnic, ca sa lumineze tuturor celor aflati in templul lumii.

Intelegeti cum se cuvine cuvantul acesta: cetatea de pe varful muntelui. Muntele este suma tuturor virtutilor crestine, iar cetatea de pe el este suma tuturor nevointelor calugaresti. Dar voi, virtutile crestine trebuie sa le fi parcurs deja, trebuie sa fiti deja desavarsiti in ele, aceasta truda cu voi insiva trebuie sa o fi dus deja la bun sfarsit. Ceea ce va caracterizeaza sunt asceza, nevointele. Virtutile crestine ale calugarului sunt aceleasi cu ale tuturor mirenilor. Diferenta dintre ei este ca mireanul se straduieste doar sa sporeasca in virtuti, iar calugarul trebuie sa fie deja desavarsit in ele, inca de la intrarea in manastire. Truda calugarului este atintita spre altceva: spre asceza, spre eroism, prin care trebuie sa-si biruiasca firea, ca sa se arate desavarsit in viata duhovniceasca.

Aceste nevointe sunt viata lui launtrica cea mai ascunsa, iar virtutile crestine firesti calugarului trebuie sa fie vizibile tuturor. Caci prin acestea, de fapt, calugarul lumineaza lumea; iar mirenii care se uita la el se povatuiesc nu din nevointe - care le raman necunoscute -, ci din virtutile crestine. Privind calugaria din acest punct de vedere, spuneti-mi ce fel de calugar este acela care in multe virtuti ramane in urma mirenilor ? Si, mai mult: ce fel de calugar este acela supus slabiciunilor, pe care nici mirenii adesea nu le au?

Punandu-va aceasta intrebare, vreau sa va amintesc ca, o data ce ati priceput toata nesocotinta acestor situatii ale vietii monahale, sa va fiti singuri paznici. Va asemanati unui om inconjurat din toate partile de dusmani sau unui copac mladios, supus din toate directiile unor vanturi puternice. Luati-va, deci, toate armele Domnului, prin care sa puteti sta drepti si sa rezistati, si anume: postul, privegherea, slujbele bisericesti, cititul, lucrul de mana, ascultarea, intrebarea celor, incercati si altele. Acestor fapte trupesti adaugati-le faptele mintii: atentia mintii si rugaciunea, discernerea gandurilor si neincetata umblare in fata Domnului, pentru ca, ingradindu-va si pe dinauntru, si pe dinafara, sa petreceti neclintiti in lucrarea inceputa si sa mergeti cu izbanda spre ceea ce v-ati propus, tinand minte ca insusi incepatorul nevointelor va vede stradaniile, si sa va insufletiti cu acest gand. Lucrand in acest duh, veti rezista si ispitelor, iar in virtuti va veti arata desavarsiti. Ceea ce va doresc sa va daruiasca Domnul si Mantuitorul nostru, intru slava preasfantului Sau nume. Amin.

Sfantul Teofan Zavoratul (19 iunie 1864, Predica rostita in Manastirea de calugari Muronsk)

 

10 Septembrie 2009

Vizualizari: 2396

Voteaza:

Manastirea din oras si lupta cu patimile lumii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE