Stapanirea gandurilor

Stapanirea gandurilor Mareste imaginea.

Spun Sfintii Parinti ca nimic nu-i mai saraca decat mintea aceea care filosofeaza pentru fapta buna, neavand lucrare. Paza mintii are atata legatura cu rugaciunea mintii, ca si trupul cu sufletul. De la paza mintii putem trece imediat la rugaciunea mintii. Si, totodata, in paza mintii intra multe lucrari duhovnicesti.

Sfantul Isihie Sinaitul spune ca nimeni nu va putea scapa de capeteniile tartarului - mi-aduc aminte din Filocalie -, fara de paza mintii, macar de ar fi cat de mare filosof si cat de mare intelept in lume.



Ce este paza mintii, dupa invataturile Sfintilor Parinti? Este o lucrare prezenta, foarte usoara, care n-are nevoie de mare osteneala decat numai de frica lui Dumnezeu. Ea se naste chiar din frica lui Dumnezeu! Iar aceasta din urma se naste din credinta in Dumnezeu. Dumnezeiescul parinte Maxim spune: „Cela ce crede, se teme“. Eu nu am nici o pricina sa ma tem de cineva, daca nu cred ca-i de fata, iar cand cred ca Dumnezeu este de fata, ma tem!

Deci, iata cum din credinta in Dumnezeu se naste frica de Dumnezeu. Iar din frica de Dumnezeu se naste trezvia atentiei, sau paza mintii, sau ferirea mintii de la pacat, sau privegherea mintii. Cand auzim la Sfintii Parinti: „paza mintii“, „trezvia atentiei“, „linistea mintii“, „ferirea mintii“, „privegherea mintii“ sau toate acelea, este acelasi lucru, cum am zice: paine, bucata de paine, felie de paine; dar tot de paine este vorba, numai sub alte cuvinte.

Paza mintii, dupa invatatura Sfintilor Parinti, consta in aceasta: a ne trezi cu mintea, a ne impotrivi pacatului cu mintea si a chema pe „Doamne Iisuse.“ prin rugaciunea mintii.

Vezi cata legatura are rugaciunea mintii cu paza mintii? Dar nimeni sa nu se bazeze pe trezvia sau pe vointa sa, ca-i tare impotriva pacatului, ca ramane foarte, foarte inselat! Pentru ca, negresit, vointa noastra si trezvia noastra trebuie sa fie intarite de Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea ne trezim, ne impotrivim, cu voia de sine stapanitoare si chemam pe „Doamne Iisuse.“.

Ca sa ne trezim cu mintea, sa ne impotrivim pacatului cu mintea, avem nevoie de smerenie. Sa chemam pe „Doamne Iisuse.“ si sa avem mare smerenie a inimii si cunostinta de sine, fiindca ne luptam cu demonii cei mandri. Caci, indata ce se ridica din noi parerea de sine, sau ingamfarea, sau cinstea de sine, indata ne paraseste Domnul si ne lasa in propriile noastre puteri: „Ia sa vedem ce ai sa faci tu fara Mine?“ Caci i-a spus oarecand lui Israil: „Sa nu iesi la razboi fara Mine!“ Stii ce-a patit cand a iesit la razboi cu amoreii, fara sa cheme ajutorul lui Dumnezeu!

Aceasta indrazneala - sa zicem asa -, sau semetie de cuget, sau cutezanta de sine a omului de a se bizui pe trezvia si pe puterea lui de vointa este izvorata din iubirea de sine. Egoismul! Adica, dupa cum arata dumnezeiestii parinti, din mama tuturor pacatelor, care este iubirea de sine. Caci din iubirea de sine se naste si mandria, si trufia, si semetia si celelalte. Din iubirea de sine se naste mai intai mila de sine, crutarea de sine, indreptatirea de sine, multumirea de sine, lauda de sine, placerea de sine, parerea de sine; apoi, inchipuirea de sine, simtirea de sine „ca sunt ceva!“, ingamfarea de sine, cinstea de sine, increderea in sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine si, daca vreti sa va talcuiesc, acestea au o multime de ramificatii.

Apoi vine moartea mintii si omorarea sufletului, mai inainte de moartea trupului, adica nesimtirea inimii. Nesimtirea, nu numai ca omoara sufletul, ci omoara mai intai partea privitoare, adica mintea; nesimtirea este moartea mintii si omorarea sufletului mai inainte de moartea trupului. Daca i-ai omorat ochiul, ai intunecat trupul. Asa si sufletul, prin minte moare; si de aici inainte diavolul a pus stapanire peste toate puterile sufletului. Aceasta se intampla cand omul are incredere in sine si in puterea lui de trezvie si zice: „A! Eu sunt un om intelept. Ce sa ma mai rog, ce sa mai stau in genunchi, ce-L chem pe Iisus, doar eu ma pazesc de pacat!“.

Cand vede Dumnezeu in sufletul nostru aceasta rezemare pe sine, ne lasa in mana diavolilor. Atunci, ispita ne arata cat putem, fara harul lui Dumnezeu si fara mila Lui. Daca ne incredem in puterea noastra de virtute, de intelegere si de filosofie, mai intai mireasma Duhului Sfant nu mai este cu noi. Indata ce Duhul simte o mica licarire a mandriei, Se fereste si-l lasa pe om in propriile sale puteri. Si atunci vedem ca am ajuns la cadere; ori cu mintea, ori cu cuvantul, ori cu lucrul, ori - Doamne fereste - cadere care ne desparte prea tare de Dumnezeu. Iar cine are lucrarea trezviei, trebuie sa fie treaz si in privinta asta. Nu-mi incape mie in putere sa ma trezesc, sa ma lupt cu pacatul. Ma trezesc, dar Il chem pe „Doamne Iisuse.“!

Legea soborniceasca a Bisericii aceasta este: sa ma trezesc, sa ma impotrivesc, sa chem pe „Doamne Iisuse.“. Aceasta este lucrarea trezviei atentiei. Gandurile pacatoase, cum au rasarit in minte si imaginatie, trebuie ucise prin rugaciunea lui Iisus, ca sa pierzi din cetatea Domnului - cetatea fiind sufletul - pe toti cei ce lucreaza faradelegea. Daca am ucis pe pacatosii pamantului, adica gandurile pacatoase, cand rasar din minte, am pierdut din cetatea Domnului pe toti cei ce lucreaza faradelegea, caci prin gandurile patimase vin faptele patimase. Caci zice dumnezeiescul Parinte Maxim: „Stapaneste-ti gandurile, o, monahule! Ca daca nu-ti vei stapani gandurile, indata vei ajunge sa nu-ti poti stapani faptele!“.

Parintele Ilie Cleopa

.

17 Mai 2013

Vizualizari: 7443

Voteaza:

Stapanirea gandurilor 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE