Cuviosul Serghie de la Radonej

Cuviosul Serghie de la Radonej Mareste imaginea.


Cuviosul Serghie a vorbit de trei ori din sanul mamei sale in timpul Sfintei Liturghii

Cuviosul si de Dumnezeu purtatorul parintele nostru Serghie s-a nascut in cetatea Rostovului, din parinti binecredinciosi, pe nume Chiril si Maria. Deci, l-a ales pe el Dumnezeu pentru slujba Sa inca din pantecele mamei sale, caci, intrand oarecand mama lui dupa obiceiul sau in Biserica, la Sfanta Liturghie, si avand in pantece pe acest prunc, «cand au vrut sa inceapa a citi Sf. Evanghelie pruncul a glasuit, incat au auzit toti cei ce erau aproape de maica sa. De-asemenea, in vremea cantarii heruvicului, a doua oara a strigat pruncul. Si cand preotul a glasuit "Sfintele sfintilor", a treia oara s-a auzit, glasul pruncului din pantecele mamei. Din aceasta au, inteles toti ca o sa se arate mare luminator lumii si slujitor Sfintei Treimi. Caci, precum Sfantul Ioan Botezatorul a saltat cu bucurie in pantece inaintea Maicii Domnului, asa si acesta a saltat inaintea Domnului in sfanta biserica. Deci s-a cuprins de frica si de spaima mama lui de minunea aceea, si toti cei ce auzisera se mirau foarte. Iar dupa acestea s-au implinit zilele nasterii si a nascut fiu si i-a pus numele Vartolomeu. Si, de cand s-a nascut, nu sugea Miercurea si Vinerea niciodata si nici altceva nu gusta. Iar aceasta era incepatura a infranarii si a postirii lui celei mari, pe care mai pe urma a aratat-o in varsta cea desavarsita. Iar fiind de sapte ani a fost dat la invatatura cartii, dar nu invata lesne, caci era zabavnic la minte. Si cu multa silinta il invata pe el dascalul, insa cu greu sporea ceva. Aceasta era insa dupa randuiala lui Dumnezeu, ca de la Duhul Sfant, iar nu de la oameni, sa se dea copilului intelegerea cartii.

Intr-o zi umbland singur printr-o dumbrava - caci iubea din tinerete linistea si de multe ori se preumbla singur prin locuri linistite - a gasit un calugar, sau mai curand un inger in chip calugaresc, trimis de Dumnezeu, stand acolo si facand rugaciuni. Iar el, apropiindu-se, a asteptat sfarsitul rugaciunii, si apoi i-a facut inchinaciune. Iar calugarul l-a intrebat: "Ce-ti trebuie, fiule?" A raspuns copilul, zicand: "M-au dat, parinte, sa invat carte si nu pot sa inteleg nimic; din cele ce-mi spune dascalul meu, de care lucru tare ma necajesc si nu stiu ce sa fac. Ma rog sfintiei tale, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine ca sa ma intelepteasca cu sfintele tale rugaciuni". Iar calugarul, facand rugaciune, l-a binecuvantat, zicandu-i: "Iata, de acum, fiule, iti daruieste Dumnezeu sa intelegi cele ce-ti trebuie, incat sa poti si pe altii sa-i ajuti!"

Din vremea aceea fericitul copil, precum pamantul adapat din destul de ploaie se face roditor, luand binecuvantare de la sfantul acela calugar - mai bine zis de la inger - s-a facut lesnicios spre invatatura a toata intelepciunea cartii fara de osteneala. Pentru ca, Dumnezeu i-a deschis lui mintea sa inteleaga scripturile".

Si crestea copilul cu anii, cu intelegerea si cu faptele bune, caci iubea postul si infranarea, fugea de jucariile cele obisnuite copilaresti; iar la citirea dumnezeiestilor carti sezand, invata acea intelepciune, a carei incepatura este frica Domnului. Si asa, din treapta in treapta mergand, crestea spre barbatia cea desavarsita.

Dupa aceasta, parintii lui s-au mutat din cetatea Rostovului la locul ce se chema Radonej, nu pentru ca era acel loc mai mare sau mai vestit, ci pentru ca Dumnezeu asa a binevoit, ca la acel loc sa proslaveasca pe placutul sau, despre care ne este noua acum cuvantul. Drept aceea, mutandu-se acolo parintii fericitului, nu dupa multa vreme s-au mutat si din viata aceasta la locurile cele luminoase si racoroase, lasandu-si toata averea mostenitorului lor, Vartolomeu. Iar el se gandea intru sine la moartea parintilor sai, zicand: "Si eu sunt muritor, si cu adevarat voi muri si eu ca si parintii mei". Deci binecunoscatorul copil, socotind viata aceasta scurta, a impartit averea ce ramasese dupa parinti, nelasandu-si lui nimic spre hrana cea de nevoie, caci nadajduia spre Dumnezeu Cel ce da hrana celor flamanzi.

Apoi s-a dus in pustie si, facandu-si o chiliuta, petrecea acolo nevoindu-se si rugandu-se lui Dumnezeu neincetat. Iar dupa o vreme a venit la dansul un sfintit calugar, anume Mitrofan, de catre care fericitul Vartolomeu s-a tuns in calugareasca randuiala, avand de la nasterea sa douazeci si trei de ani, si l-a chemat din calugarie cu numele de Serghie. Deci a petrecut acel sfant calugar cu Serghie putine zile si dupa aceasta i-a zis lui: "Eu, fiule, ma duc in calea mea, iar pe tine te dau in mainile lui Dumnezeu". Si a proorocit, zicand: "Va face Dumnezeu la locul acesta o manastire mare si preamarita". Si facand rugaciune s-a dus.

Iar Sfantul Serghie a ramas la locul acela si se ostenea, zdrobindu-si trupul sau cu privegherea, cu postul si cu multe feluri de osteneli, in vreme de iarna, crapand pamantul de ger, el rabda intr-o haina, ca unul fara de trup aratandu-se. Iar diavolii, nesuferind nevointele lui, se sarguiau sa-l alunge de la locul acela, inchipuindu-se uneori in fiare, alteori in serpi, infricosand pe sfantul si repezindu-se la dansul cu salbaticie. Iar el, cu rugaciunea, precum cu o arma, ii alunga pe ei si infierbantarile lor le rupea ca paianjenul, prin vitejia sufletului. Odata, intr-o noapte, a napadit aievea o tabara draceasca asupra lui, ca o oaste oarecare si cu manie mare striga: "Iesi din locul acesta, iesi, sa mori ca un rau!"

Si acestea zicandu-le, o vapaie mare iesea din gurile lor. Iar el, cu rugaciunea inarmandu-se, indata a alungat tabara draceasca si fara de temere a ramas, cantand si laudand pe Dumnezeu. Acestea facandu-se asa, a inceput a strabate pretutindeni slava despre dansul si se adunau la el multi din cetatile si tinuturile dimprejur pentru folos sufletesc. Altii voiau sa locuiasca impreuna cu dansul si sa fie povatuiti de el la calea mantuirii; iar el cu dragoste-i primea pe cei ce veneau. Si a zidit mai intai o biserica mica, din porunca lui Teognost, care atunci era arhiereu, s-a sfintit in numele Preasfintei Treimi, apoi si manastire cinstita a ridicat, care este si astazi cu darul lui Hristos.

Deci, rugat fiind de frati, a luat preotia, prin hirotonire de catre episcopul Atanasie, si pastea binecuvantatoarea turma cea incredintata lui, povatuind-o la pasunea cea duhovniceasca, iar pe lupii cei rau ganditori ii alunga cu rugaciunea.

Dar dupa putina vreme iar se sculara diavolii, nesuferind a fi alungati de sfantul. Si, inchipuindu-se in serpi, au intrat in chilia lui, incat era chilia plina de serpi. Iar sfantul, degraba s-a intors la rugaciune si indata diavolii cu nalucirile lor s-au stins ca fumul. Din acea vreme i s-a dat de la Dumnezeu putere asupra duhurilor celor necurate, incat nici nu indrazneau a se mai apropia de dansul. Iar ducandu-se vestea despre dansul pretutindeni si multi din partile dimprejur adunandu-se, a venit un arhimandrit de la Smolensc, anume Simon, care s-a dat pe sine in supunere sfantului si multa avere aducand a dat-o in mainile lui, ca sa zideasca o biserica mai mare.

Si ajutand Dumnezeu, Cuv. Serghie degrab a ridicat, cu acea avere, o biserica mai mare si manastirea a largit-o si vietuia ingereste, ca in cer, cu ceata fratilor sai, ziua si noaptea laudand pe Dumnezeu. Deci s-a intamplat oarecand in manastirea lui a fi lipsa de hrana si erau fratii in mahnire mare, petrecand flamanzi fara de hrana trei zile. Iar randuiala cuviosului era ca sa nu iasa calugarii din manastire sa ceara la mireni paine, ci sa-si puna nadejdea spre Dumnezeu Cel ce hraneste toata suflarea, si de la Acela cu credinta sa-si ceara cele trebuincioase.

In timpul acela nu era viata de obste in manastirea cuviosului. Deci fratii fiind stramtorati de foamete, au inceput a carti impotriva sfantului, zicand: "Pana cand ne opresti pe noi a merge la lume si a cere cele de trebuinta? Vom mai rabda inca aceasta noapte, iar dimineata vom iesi din locul acesta, ca sa nu murim de foame". Iar sfantul ii mangaia pe ei, spunandu-le din vietile sfintilor parinti, cum au rabdat multe necazuri, foame si sete si lipsa de imbracaminte pentru Domnul si le graia lor cuvintele lui Hristos: "Cautati la pasarile cerului, ca nici nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal Ceresc le hraneste pe ele. Si daca hraneste pasarile, oare pe noi nu poate sa ne hraneasca? Iata acum este vremea rabdarii, iar noi ne-am aratat nerabdatori, nevrand a suferi putina vreme ispita ce ni s-a intamplat, pe care de am fi primit-o cu multumire, mare folos ni s-ar fi socotit noua, caci fara de lamurire aurul nu se savarseste!" Si a proorocit, zicand: "Acum putina vreme ni s-a intamplat lipsa, iar dimineata va fi indestulare de toate bunatatile".

Si s-a implinit proorocirea sfantului, caci a doua zi s-au adus in manastire multime de paini proaspete si peste mult si alte feluri de bucate de curand gatite, de la un om nestiut, care le zicea: "Un iubitor de Hristos a trimis acestea lui Avva Serghie si fratilor celor ce locuiesc cu dansul'? Deci rugau fratii pe aceia ce le adusesera, ca sa manance cu dansii bucate, iar ei n-au vrut, spunand ca li s-a poruncit ca

degraba sa se intoarca si, grabindu-se, au iesit din manastire. Apoi fratii vazand multimea de budate, au inteles ca o cercetare cereasca este, si facura ospat, multumind lui Dumnezeu.

Deci au fost acele bucate pentru multe zile fratilor, si le-a zis cuviosul: "Vedeti, fratilor, si va minunati ce fel de rasplatire da Dumnezeu rabdarii, pentru ca nu va uita pe saracii Sai pana in sfarsit. Niciodata nu va trece cu vederea locul acesta sfant si pe robii Sai cei ce locuiesc intr-insul si ii slujesc Lui ziua si noaptea".

Inca se cade a pomeni si aceasta: "La inceputul venirii sale in pustie, Cuviosul parinte Serghie s-a salasluit la un loc fara de apa si aceasta spre adaugarea ostenelii; ca, de departe aducand apa, sa-si osteneasca trupul sau mai mult. Iar cand, cu voia lui Dumnezeu, s-au inmultit fratii si manastirea s-a asezat, era nevoie mare pentru apa, caci se aducea de departe cu multa osteneala. Si pentru acea pricina carteau unii impotriva sfantului, zicand: "Pentru ce cu rea chibzuire ai intemeiat manastirea pe acest loc si s-au facut atatea zidiri, nefiind apa aproape?" Iar sfantul le raspundea: "Eu, fratilor, singur am vrut sa ma linistesc in locul acesta, dar de vreme ce bine a vrut Dumnezeu ca atatea cladiri sa fie ridicate, apoi puternic este ca sa dea si apa nelipsita, numai sa nu slabiti de la datorie, ci rugati-va cu credinta. Pentru ca daca poporului celui neplecat i-a izvorat apa din piatra in pustie, cu atat mai mult nu va va trece cu vederea pe voi, cei ce slujiti Lui!" Iar odata, luand in taina pe un frate cu sine, s-a pogorat in valea de sub manastire si in valea aceea nu era apa curgatoare mai inainte, precum spuneau oamenii batrani. Deci sfantul, afland intr-o groapa putina apa stransa din ploaie, si-a plecat genunchii si s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul Si indata s-a aratat un izvor mare, care si pana astazi este vazut de toti; si se scoate dintr-insul apa pentru toata trebuinta manastireasca, si multe tamaduiri se fac cu apa aceea la cei ce o iau cu credinta. Si facea Cuviosul Serghie si alte feluri de minuni. Pentru ca atata putere facatoare de minuni luase de la Dumnezeu, incat a inviat si un mort. Un om credincios din hotarele locasului lui, avand un fiu, singurul nascut, cuprins de boala, l-a dus la cuviosul spre a-l tamadui. Dar copilul, slabind de boala, a murit. Si se tanguia tatal lui dupa el nemangaiat. Deci, vazand Cuv. Serghie tanguirea omului aceluia, i se facu mila de el si, facand rugaciune, a inviat copilul si l-a dat viu tatalui lui. Si s-a intors omul bucuros cu fiul viu si sanatos la casa sa. Inca veneau la dansul si cei cuprinsi de duhuri necurate si, inainte de a ajunge ei la sfantul, fugeau dintr-insii necuratele duhuri. Si cei leprosi se curateau si orbii vedeau si, in scurt a zice, toti cei cuprinsi de felurite neputinte si care mergeau la sfantul, cu credinta, primeau nu numai sanatate trupului, ci si folos sufletului, si se intorceau cu indoita tamaduire la casele lor. Pentru aceea era cinstit si slavit de toti Cuviosul Serghie si multi, dorind a vedea cinstita lui fata si a se indulci de vorba lui cea dulce, se adunau la dansul din nenumarate cetati si tinuturi. Iar multi din calugari, lasandu-si manastirile lor, veneau la dansul, dorind sa vietuiasca si sa fie povatuiti de el. Domnii, boierii si oamenii de rand alergau cu sarguinta la acest fericit parinte, caci toti il aveau in mare cinste, ca pe unul din parintii cei de demult, au ca pe unul din prooroci.

Un taran oarecare, lucrator de pamant, din locuri indepartate, auzind de Sfantul Serghie a vrut sa-l vada. Mergand in manastirea cuviosului, intreba de dansul. Se intamplase insa ca atunci cuviosul era in gradina si sapa, pamantul. Spunandu-i-se aceasta acelui om, el a mers acolo, si vazand pe sfantul in haina proasta, rupta si mult carpita, sapand pamantul, i se parea ca cei ce i-au spus au glumit, pentru ca nadajduia sa-l vada pe sfant in mare slava. Intorcandu-se in manastire, iar a intrebat, zicand: "Unde este Sfantul Serghie? Aratati-mi, caci am venit de departe ca sa-l vad!" Iar ei i-au zis:

"Cu adevarat acela este pe care l-ai vazut". Dupa aceea, iesind sfantul din gradina, l-a vazut taranul si, ingretosandu-se de el, si-a intors fata si nu voia nici sa caute la fericitul. Si se defaima in sinea lui, zicand: "O, cata osteneala am suferit in desert! Eu am venit sa vad un prooroc mare, de care auzeam, si nadajduiam sa-l vad in mare cinste si iata acum vad un sarac si necinstit staret".

Deci sfantul, intelegandu-i gandurile lui, era foarte multumit, caci, precum mandrul de lauda si de cinste se bucura, asa se bucura cel smerit cu gandul de necinstire si de defaimare. Si luand pe taranul acela la sine, i-a pus masa si l-a ospatat cu dragoste. Dupa aceasta i-a zis: "Sa nu te mahnesti, omule, ca pe acela pe care doresti sa-l vezi, degrab il vei vedea".

Iar cand sfantul graia acestea, iata un vestitor a venit, spunandu-i de venirea unui domn mare in manastire. Si sculandu-se, sfantul a iesit in intampinarea acelui domn, care venea cu multime de slugi. Si vazand acel domn pe sfantul sarguindu-se, a alergat la dansul si, apucand inainte cu inchinaciune pana la pamant, a luat binecuvantare de la cuviosul, iar el, binecuvantandu-l, l-a dus in manastire cu cinstea ce i se cadea. Si mergand amandoi impreuna, staretul si domnul vorbeau, iar ceilalti toti mergeau inainte. Iar taranul acela a fost impins undeva departe de slugile ce mergeau inainte, si pe staretul de care se ingretosa uitandu-se la dansul de departe, dorea sa-l vada, dar nu putea. Deci a intrebat in taina pe unul din cei ce mergeau inainte zicandu-i: "Cine este, stapane, staretul cel ce sade cu voievodul?" Si i-a spus lui acela ca este Sfantul Serghie. Apoi a inceput taranul a se necaji si a se ocari pe sine, zicand: "O, Doamne, cat m-ai orbit si n-am crezut celor ce-mi aratau pe sfantul parinte si nu i-am dat lui vrednica cinste? Cu dreptate este numele nostru taran si prost. Cum ma voi arata fetei sfantului, cuprins fiind de rusine?"

Dupa ce a plecat voievodul din manastire, taranul a alergat la cuviosul si, rusinandu-se a privi la fata lui, i-a cazut la picioare, cerandu-i iertare, caci din nestiinta a gresit. Sfantul l-a mangaiat cu dragoste, zicandu-i: "Sa nu te mahnesti, fiule! Pentru ca tu singur ai socotit adevarul despre mine, zicandu-mi ca sunt nimic, iar toti ceilalti s-au amagit, parandu-le ca sunt mare". De aici s-a aratat aievea in cata smerenie era Cuviosul parinte Serghie, caci pe lucratorul de pamant, ce se ingretosa de el, l-a iubit mai mult decat cinstea ce i se facea de voievod.

Oarecand, intr-o seara tarziu, stand fericitul dupa obiceiul sau la citirea rugaciunilor si rugandu-se cu dinadinsul lui Dumnezeu pentru ucenicii sai, a auzit un glas, zicandu-i: "Serghie!"

Iar el, mirandu-se de neobisnuita chemare noaptea tarziu, a facut rugaciune si a deschis fereastra chiliei, vrand sa vada cine l-a chemat. Si iata a vazut o lumina mare din cer stralucind, incat s-a luminat noaptea aceea mai mult decat o zi luminoasa, apoi a venit la dansul a doua oara glasul, zicand: Serghie, te rogi pentru fiii tai si rugaciunea ta este primita. Cauta si vezi numarul calugarilor celor adunati in numele Sfintei Treimi la pastoria ta". Si cautand, sfantul a vazut multime multa de pasari preafrumoase, nu numai in manastire, ci si imprejurul manastirii, sezand si cantand cantari ingeresti cu nespusa dulceata. Si iar se auzea glasul, zicandu-i: "In ce chip ai vazut pasarile acestea, asa se va inmulti turma ucenicilor tai, si dupa tine nu se va imputina, si asa cu minune si in multe feluri vor fi impodobiti cu bunatatile lor, cei ce vor urma pasilor tai". Iar sfantul, vazand, se mira de acea minunata vedenie. Si vrand sa aiba partas si martor la vedenia aceea, a chemat pe Simeon cel mai sus pomenit, caci era aproape, iar Simeon, mirandu-se de neobisnuita chemare a staretului, a alergat degrab la dansul, dar nu s-a invrednicit sa vada toata vedenia ci numai o parte a vazut din lumina aceea cereasca. Insa sfantul i-a spus lui toate cele ce a vazut si s-au bucurat amandoi impreuna, proslavind pe Dumnezeu.

Dupa aceasta, intr-una din zile, au venit grecii de la Constantinopol, trimisi la sfantul de Preasfintitul Patriarh Filotei, si i-au adus lui de la patriarh binecuvantare si daruri: "o cruce, un paraman, o schima si o scrisoare care avea in sine scris asa: "Cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Constantinopolului si a toata lumea patriarh, Domnul Filotei, celui intru Sfantul Duh fiu si impreuna slujitor al smereniei noastre, Serghie, dar si pace si a noastra binecuvantare sa fie cu voi! Am auzit de viata voastra cea dupa Dumnezeu foarte imbunatatita si am laudat si am preamarit pe Dumnezeu. Insa o randuiala inca va mai trebuie, caci n-ati castigat inca viata cea de obste. Caci stii, cuvioase, ca si singur Sf. Prooroc si imparat David, cel ce pe toate le-a cercetat cu intelegere, nimic alt n-a putut sa laude, fara numai a locui fratii impreuna. Iar dupa acela si noi sfat bun va dam, ca sa alcatuiti viata de obste, si mila lui Dumnezeu si binecuvantarea noastra sa fie cu voi". Aceasta scrisoare a patriarhului luand-o cuviosul, a mers la Preasfintitul Alexie, fericitul mitropolit a toata Rusia si, aratandu-i scrisoarea, il intreba, zicandu-i: "Tu, preasfintite stapane, cum poruncesti?" Iar mitropolitul a raspuns staretului, zicand: "De vreme ce te-ai invrednicit de atatea bunatati, cuvioase, preamarind Dumnezeu pe cei ce-L slavesc pe El, incat si in tarile cele departate a ajuns auzul numelui si al vietii tale, iar marele patriarh a toata lumea te sfatuieste spre folos, apoi si noi la aceeasi te sfatuim si laudam o asa randuiala". Deci din vremea aceea Cuviosul Serghie a asezat viata de obste in locasul sau, poruncind sa se pazeasca statornic randuielile vietii de obste: "nimic sa nu castige cineva pentru sine, nici sa numeasca ceva al sau, ci toate de obste sa le aiba, dupa poruncile sfintilor parinti. Iar dupa asezarea vietii de obste a vrut sa fuga de marirea omeneasca si sa slujeasca lui Dumnezeu in loc nestiut, salasluindu-se in liniste, la singuratate.

Deci, gasind o vreme cu inlesnire, a iesit in taina din manastirea sa, nestiind nimeni, si a plecat in pustie. Iar mergand ca la patruzeci de stadii, a aflat un loc bineplacut lui, aproape de raul ce se numeste Carjaci, si, acolo salasluindu-se, vietuia. Apoi fratii, vazandu-se parasiti de parintele lor, erau in mare necaz si tulburare, ca oile fara de pastor, si cu dinadinsul il cautau pretutindeni. Dupa catava vreme, au aflat fratii locul si, mergand, rugau pe sfantul cu lacrimi sa se intoarca in manastire. Dar el nu voia, iubind mai mult linistea si singuratatea. Din aceasta pricina, multi din ucenicii lui, lasand lavra, s-au asezat cu dansul in pustia aceea si dupa o vreme oarecare au ridicat manastire si biserica in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Iar fratii din lavra cea mare, neputand a vietui fara de parintele lor si neizbutind a-l indupleca ca sa se intoarca la dansii, au mers la Preasfintitul Mitropolit Alexie, rugandu-l sa trimita el la cuviosul, poruncindu-i sa se intoarca la locul lui cel dintai. Deci fericitul Alexie a trimis doi arhimandriti, rugandu-l sa asculte si sa mangaie pe fratii sai prin intoarcerea sa la dansii, ca nu cumva fiind fara de dansul sa se supere si, risipindu-se, locul sfant sa se pustiasca. Apoi Cuv. Serghie, trebuind sa asculte de arhiereu, s-a intors in lavra la petrecerea sa cea dintai, unde s-au mangaiat fratii foarte mult de venirea lui.

Episcopul Permului, Sfantul Stefan, avand mare dragoste catre cuviosul, mergea oarecand pe cale, de la episcopia sa catre cetatea Moscovei, care este de la manastirea lui Serghie ca la cinci stadii. Grabindu-se spre cetate, s-a gandit sa nu mearga atunci la manastirea sfantului, ci sa vada pe cuviosul cand se va intoarce catre casa. Si cand era el in dreptul manastirii, s-a sculat din caruta sa si, citind "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim" si facand obisnuita rugaciune, s-a inchinat fiind cu fata spre manastirea Cuviosului Serghie, zicand asa: "Pace tie, duhovnicescule frate!"

Si s-a intamplat ca atunci fericitul Serghie manca la masa. Si intelegand cu duhul inchinaciunea episcopului, s-a sculat numaidecat de la masa si, stand putin si rugaciune facand, s-a inchinat asemenea episcopului celui ce se afla

care vietuind inca in trup, se invrednicea cu cei fara de trupuri, caci, slujind el Sf. Liturghie, ingerul Domnului slujea cu el, precum marturiseau ucenicii lui, Isachie tacutul si Macarie, barbati vrednici de credinta si desavarsiti in fapte bune, care intr-adevar au vazut pe ingerul lui Dumnezeu slujind cu Cuv. Serghie in altar si s-au spaimantat vazand podoaba lui negraita: Dupa acestea, fericitul mitropolit Alexie, slabind de batranete si vazand ca se apropie de sfarsit, a chemat la sine pe Cuviosul Serghie si, luand crucea sa cea arhiereasca, pe care o purta la piept, impodobita cu aur si cu pietre scumpe, o dadu cuviosului. Iar el, inchinandu-se cu smerenie, i-a zis: "Iarta-ma, stapane, caci din tinerete n-am fost purtator de aur, iar la batranete mai mult decat atunci vreau ca sa petrec in saracie". Iar arhiereul i-a zis: "Stiu, iubite, ca acestea le-ai ispravit, dar sa faci ascultare si sa primesti de la noi binecuvantarea ce ti se da". Si asa a pus cu mainile sale crucea pe pieptul sfantului, ca o logodire, apoi a inceput a grai: "Sa stii, fericite, pentru ce te-am chemat si ce vreau sa randuiesc pentru tine. Iata eu am tinut Mitropolia Rusiei, Dumnezeu incredintandu-mi-o cat a vrut El. Iar acum ma vad apropiat de sfarsit, numai nu stiu ziua sfarsitului meu, si doresc, in viata fiind sa gasesc un barbat ce ar putea sa pasca turma lui Hristos dupa mine. Si nu aflu altul asa dupa cum doresc eu, decat numai pe tine. Inca stii cu incredintare ca si marii stapanitori, domni si toti oamenii laici si duhovnicesti, pana la cel de pe urma, pe tine te vor iubi, si nu pe altul, ci numai pe tine te vor cere la scaunul acela, ca cel ce esti vrednic. Deci acum, preacuvioase, primeste randuiala episcopiei. Iar dupa iesirea mea din trup vei lua scaunul meu".

Auzind aceste cuvinte, cuviosul s-a mahnit foarte, caci se socotea pe sine a fi nevrednic de o randuiala ca aceea. Si a raspuns catre arhiereu: "Iarta-ma, stapane sfinte, dar pui pe mine sarcina mai presus de puterea mea, si aceasta nu se poate intampla niciodata. Cine sunt eu, pacatosul si mai smeritul decat toti oamenii, ca sa indraznesc a ma atinge de o randuiala ca aceasta?" Apoi fericitul Alexie a zis multe cuvinte catre sfantul din dumnezeiestile Scripturi, ca sa-l induplece pe el la voia sa. Dar iubitorul de smerenie nu s-a plecat nicidecum. La urma i-a raspuns: "Stapane sfinte, de nu vei vrea sa alungi smerenia mea din hotarele acestea si de la auzul tau, apoi sa nu mai adaugi a grai despre aceasta catre mine, nici pe altcineva sa-l lasi sa ma supere cu acest fel de cuvinte, de vreme ce nimeni nu va putea sa afle intru mine vrere la aceasta". Iar arhiereul, vazand pe sfantul neplecat, a incetat a-i grai lui despre urmarea la scaunul episcopal, temandu-se ca nu cumva, suparandu-se cuviosul, sa se duca in cele mai departate parti si pustietati si sa lipseasca Moscova de un luminator ca acesta. Si mangaindu-l cu cuvinte duhovnicesti, i-a dat voie sa plece cu pace la manastire. Iar nu dupa multa vreme, cel intre sfinti Alexie mitropolitul s-a dus din viata, si fericitul Serghie era silit prin rugaminte de domnii cei mari stapanitori si de multimea pravoslavnicilor sa primeasca scaunul Mitropoliei Rusiei, dar sfantul a ramas neinduplecat si tare ca un diamant.

Atunci a fost suit pe scaun un arhimandrit, anume Mihail, care a indraznit mai inainte de sfintire a se imbraca in vesminte arhieresti si a-si pune camilafca alba. Inca incepuse si asupra Sfantului Serghie si a locasului lui a se inarma. I se parea ca Serghie ii taie indrazneala, cautandu-si pentru sine Mitropolia. Iar fericitul, auzind ca Mihail se lauda impotriva lui, a zis catre ucenicii sai: "Mihail, laudandu-se impotriva locasului acestuia, impotriva smereniei noastre, nu va castiga ceea ce doreste si, de vreme ce este biruit de mandrie, nici cetatea imparateasca nu va vedea". Si s-a implinit proorocia sfantului, caci, calatorind Mihail in corabie spre Constantinopol pentru hirotonie, a cazut in boala trupeasca si s-a sfarsit. Iar pe scaun a fost ridicat Ciprian.

In acei ani, prin vointa lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre a fost navalirea necuratului Mamae, imparatul tataresc, asupra pamantului Rusiei. De acest lucru marele domn Dimitrie intristandu-se, Sfantul Serghie l-a inarmat cu rugaciunea si i-a proorocit biruinta, zicand: "Sa iesi impotriva barbarilor, lepadandu-ti toata indoiala, si, Dumnezeu ajutandu-ti, vei birui pe vrajmasii tai si te vei intoarce sanatos la scaunul tau". Deci marele domn, nadajduind spre ajutorul lui Dumnezeu si rugaciunile sfantului, a mers, facand razboi cu tatarii, si i-a biruit pe ei, astfel ca abia cu putini tovarasi a scapat Mamae. Iar cuviosul, fiind inaintevazator, vedea cele de departe ca pe cele de aproape si cand era razboi intre crestini si intre tatari, stand cu fratii la rugaciune in manastirea sa spunea ca in acea vreme marele, domn Dimitrie a biruit pe tatari. Mai spunea apoi si care anume din ostasii crestini au fost ucisi in razboi si aducea jertfe lui Dumnezeu pentru dansii, pentru ca toate i se descopereau lui de la Domnul. Iar cneazul, intorcandu-se izbanditor de la razboi, a mers in manastire la cuviosul, multumind mult sfantului ca i-a ajutat cu rugaciunile sale catre Dumnezeu.

Stand oarecand fericitul parinte noaptea la obisnuita sa pravila inaintea icoanei Preacuratei Maici a lui Dumnezeu si adeseori privind la icoana, zicea: "Preacurata, Maica Hristosului meu, aparatoare si tare ajutatoare a neamului omenesc, fii mijlocitoare noua nevrednicilor, pururea rugandu-te Fiului tau si Dumnezeului nostru, ca sa caute spre locul acesta sfant, care este intemeiat spre lauda si cinstea sfantului Lui nume, in veci. Pe tine, Maica dulcelui meu Hristos, ca pe ceea ce ai castigat multa indrazneala catre Dansul, inainte-rugatoare te punem noi, robii tai, caci tu esti tuturor nadejde de mantuire si adapostire". Asa se ruga, si canonul cel de multumire, adica Acatistul Preacuratei, cantandu-l, a sezut putin sa se odihneasca. Iar ucenicului sau, Mihail, i-a zis: "Fiule, trezeste-te si privegheaza, de vreme ce cercetare minunata si infricosatoare o sa ne fie noua in ceasul acesta".

Acestea graindu-le, indata se auzi un glas, zicand: "Iata, vine Preacurata!" Iar sfantul, auzindu-l, a iesit degrab din chilie in tinda, si iata o lumina mare, mai mult decat Soarele stralucind, a luminat pe sfantul, si indata a vazut pe Preacurata cu doi apostoli, cu Petru si Ioan, stralucind intr-o negraita lumina. Cand a vazut-o, sfantul a cazut cu fata la pamant, neputand suferi raza aceea stralucitoare. Iar Preacurate s-a atins de sfantul cu mainile sale, zicandu-i: "Nu te spaimanta, alesul Meu! Iata am venit sa te cercetez, caci s-a auzit rugaciunea ta pentru ucenicii tai si pentru locasul tau sa nu te mai mahnesti, ca de acum inainte vei fi indestulat cu de toate, nu numai pana ce vei fi in viata aceasta, ci si dupa ducerea ta catre Domnul, nedepartata voi fi de locasul tau, cele trebuitoare dandu-i nelipsit, pazindu-l si acoperindu-l".

Acestea zicand, s-a facut nevazuta. Iar sfantul, ca intr-o uimire a mintii, era cuprins de frica si de cutremur mare si, venindu-si in sine dupa putin, a aflat pe ucenicul sau zacand de frica, ca mort, si l-a ridicat. Iar el a inceput a se arunca la picioarele staretului, zicand: "Spune-mi, parinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunata vedenie de vreme ce duhul meu numai putin de nu s-a despartit de trupeasca-mi legatura, pentru vedenia cea stralucita?" Iar sfantul se bucura cu sufletul si fata lui stralucea de acea negraita bucurie, neputand sa graiasca altceva nimic, fara numai atat: "Asteapta, fiule, fiindca duhul meu tremura in mine de acea minunata vedenie". Si se afla tacand si mirandu-se. Apoi, dupa putin timp, a zis ucenicului sau: "Fiule, cheama la mine pe Isaac si pe Simon". Si venind ei, le-a spus toate pe rand, cum a vazut pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu cu apostolii si ce i-a zis lui. Acestea auzindu-le ei, se umplura de bucurie si de veselie si toti impreuna au cantat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfantul a petrecut toata noaptea aceea fara somn, socotind cu mintea pentru milostiva cercetare a Stapanei celei Preacurate.

Slujind oarecand cuviosul dumnezeiasca Liturghie, ucenicul lui, Simeon, de care am pomenit inainte, fiind desavarsit cu viata, era atunci eclesiarh. Acela a vazut foc umbland pe jertfelnic, inconjurand altarul si pe Serghie cand slujea. Si statea sfantul in foc de la cap pana la picioare. Iar sosind vremea impartasirii, s-a luat focul acela dumnezeiesc si, invaluindu-se ea o panza curata, a intrat in sfantul potir, si cu acela s-a impartasit vrednicul slujitor, Sfantul Serghie.

Vietuind cuviosul ani indestulati in mare infranare si osteneli si facand multe minuni, a ajuns la adanci batraneti. Acum ii erau anii lui de la nastere saptezeci si opt. El si-a vazut mutarea sa catre Dumnezeu cu sapte luni mai inainte si a chemat fratii, incredintand egumena ucenicului sau cu numele Nicon, care desi era tanar de ani, mintea lui inflorea cu caruntetele si in toata viata urma invatatorului si povatuitorului sau Serghie. Punandu-l pe Nicon egumen, Serghie a inceput singur a se linisti, iar in luna lui septembrie, cazand in boala trupeasca si cunoscandu-si cea de pe urma ducere a sa catre Dumnezeu, a chemat si a invatat pe frati indestul, dandu-le binecuvantare si iertare; iar in ceasul din urma s-a impartasit singur cu Preacuratele Taine, dandu-si astfel sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. Fata lui era luminoasa, nu ca a mortului, ci ca a unui om care doarme, ceea ce era un semn incredintat de luminarea lui cea sufleteasca si de rasplata dumnezeiasca. Iar cinstitul lui trup a fost pus in locasul in care s-a nevoit. Dupa trei ani de zile insa s-au aflat moastele lui cele sfinte intregi si nestricate. Nici de hainele lui nu se atinsese stricaciunea, ci iesea mireasma buna negraita si multa tamaduire se dadea bolnavilor. Chiar si pana acum curg de la cinstita lui racla, ca dintr-un izvor, tamaduiri tuturor celor ce alearga cu credinta. Caci, precum in viata sa, asa si dupa mutare, el face nenumarate minuni pentru marirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia se cuvine cinstea si multumita in veci. Amin
 

25 Mai 2012

Vizualizari: 4439

Voteaza:

Cuviosul Serghie de la Radonej 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE