Sfantul Gherman, Patriarhul Constantinopolului

Sfantul Gherman, Patriarhul Constantinopolului Mareste imaginea.

Sfântul Ierarh Gherman, Patriarhul Constantinopolului, este cinstit pe 12 mai.

Patria Sfântului Ghermano a fost Constantinopolul. Tatăl lui era unul dintre cei dintâi senatori, cu slava şi cu cinstea mai aleasă decât alţii, cinstit cu dregătoria de patrician, şi având numele Iustinian. Pe acesta l-a ucis din zavistie Constantin Pogonatul, când a luat împărăţia grecească. Şi ucigând pe acel ales senator, a poruncit să scopească pe fiul său, fericitul Ghermano, încă fiind prunc, şi l-a dat la bisericeasca rânduială a clericilor. Împăratul a făcut aceasta pentru ca Ghermano, venind în vârstă, să nu poată fi în rânduială mirenească de senator şi să nu poată face vreo răzbunare asupra casei lui Pogonat, pentru uciderea tatălui său. Deci, fericitul Ghermano, fiind în rânduiala clericilor, vieţuia ca un înger al lui Dumnezeu, depărtându-se de toată poftirea pământească şi de toate deşertăciunile lumeşti. El îşi avea mintea ridicată spre Dumnezeu şi totdeauna purta lauda Domnului în gură, îndeletnicindu-se ziua şi noaptea cu citirea cărţilor dumnezeieşti, de unde a cercat adâncul înţelepciunii şi a scos apele cele de viaţă ale învăţăturii celei insuflate de Dumnezeu, din care adăpa Biserica lui Hristos, fiind rânduit păstor şi învăţător.

Şi ajungând la vârsta cea desăvârşită şi la anii cei de bărbat, strălucea prin chipul vieţii sale celei îmbunătăţite şi cu cuvântul învăţăturii, ca un luminător luminos. Deci, a fost pus mai întâi episcop al cetăţii Cizicului, şi s-a împotrivit eresului monoteliţilor, împreună cu preasfinţitul Chir, patriarhul Constantinopolului, cu care a pătimit izgonire de la răucredinciosul împărat Filipic. După aceea, prigonitorul acela pierind cu sunet şi preasfinţitul Chir murind în surghiun, iar mincinosul patriarh Ioan ereticul fiind dat jos, a luat scaunul patriarhiei Constantinopolului Sfântul Ghermano, pe vremea împărăţiei lui Artemie, care s-a numit Anastasie al doilea.

El a fost ridicat cu multă bucurie de cei dreptcredincioşi, ca un om vrednic şi plin de darul lui Dumnezeu, care se cunoştea într-însul din mai înainte vederea lui, căci pe cele ce urmau să fie, mai înainte le vedea şi le spunea poporului. Căci pe când îl duceau la început în soborniceasca biserică a sfintei Sofia şi poporul alerga la biserică, dorind să vadă- pe patriarhul nou ales, o femeie oarecare, Ana, fiind însărcinată, s-a apropiat de patriarh şi a strigat către el, zicând: „Binecuvintează, părinte, pe cel zămislit în pântecele meu!" Iar patriarhul, căutând spre dânsa şi mai înainte văzând cu ochii cei dinăuntru ceea ce va să fie, i-a zis: „Să-l binecuvinteze Domnul pe acela cu rugăciunile Sfântului întâiului Mucenic". Prin aceste cuvinte a proorocit că are să se nască un prunc de parte bărbătească şi de un nume cu Sfântul întâiul Mucenic Ştefan.

El a încredinţat cu minune această proorocie, deoarece, pe când grăia cuvintele acestea, a văzut femeia, precum singură mai pe urmă a spus la toţi cu jurământ, o văpaie de foc ieşind din gura lui împreună cu cuvântul, şi din aceasta s-a încredinţat că este adevărată proorocia sfântului. Iar după ce s-au împlinit zilele, Ana a născut un prunc de parte bărbătească şi i-a dat lui numele Ştefan, după proorocia preasfinţitului patriarh Ghermano. Apoi acest Ştefan, ajungând în vârstă, a pustnicit cu cuvioşie în muntele lui Axentie şi s-a făcut mărturisitor şi mucenic al lui Hristos, pătimind pentru sfintele icoane de la răucredinciosul Copronim.

Şi despre acest Copronim a proorocit Sfântul Ghermano, că are să fie un cumplit prigonitor şi muncitor al dreptcredincioşilor. Pentru că luând împărăţia grecească Leon Isaurul, a născut pe acest fiu Constantin. Iar când s-a botezat pruncul acesta de mâinile sfinţitului patriarh Ghermano, a spurcat sfânta scăldătoare cu fireştile sale prisosinţe; şi a grăit despre dânsul Sfântul Ghermano: „După ce va creşte, pruncul acesta are să fie o mare răutate creştinilor şi la toată Biserica, pentru că va spurca Sfânta Biserică cu învăţături eretice şi va vărsa mult sânge al robilor celor binecredincioşi ai lui Hristos". Şi s-a numit Constantin acela mai pe urmă Copronim, adică "băligosul"; şi s-a împlinit despre dânsul proorocia Sfântului Ghermano, pentru că Copronim a muncit pe mulţi, pentru închinarea cinstitelor icoane, precum şi pe Sfântul Ştefan cel numit mai sus.

Iar eresul luptătorilor de icoane a început pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, tatăl lui Copronim, şi se întărea foarte mult, împuternicindu-se şi lăţindu-se chiar de împăratul care se afundase în rătăcirea aceea. El a dat porunca sa cea păgânească în toate părţile, ca sfintele icoane să se lepede de pretutindeni din Biserica Domnului, să se calce cu picioarele şi să se ardă cu foc, pentru că le numea pe ele idoli, iar pe cei ce se închină lor, închinători de idoli.

Deci preasfinţitul patriarh Ghermano i se împotrivea lui tare trimiţând uneori la dânsul bărbaţi din duhovniceasca rânduială, cu bună înţelegere şi cinstiţi; iar alteori, mergând singur şi vorbind cu dânsul, îl învăţa şi îl sfătuia ca să înceteze cu acea rea pornire; dar nimic nu sporea.

Odată a zis către dânsul: „Am auzit proorocia oarecărui bărbat sfânt, cum că are să fie oarecând lepădarea sfintelor icoane de cei răucredincioşi, însă aceasta să nu fie într-a ta împărăţie". Atunci împăratul a întrebat cu dinadinsul, în ce timp şi în care împărăţie avea să fie aceea. Ghermano i-a răspuns: „Are să fie un împărat cu numele Conon; acela se va ridica împotriva sfintelor icoane". Leon Isaurul a zis: „Eu sunt cu adevărat Conon, pentru că acest nume mi s-a dat la botez, iar Leon m-am numit mai pe urmă; deci bine are să se întâmple acea proorocie în vremea împărăţiei mele".

Sfântul Ghermano a zis: „Nu, stăpâne, să nu fie una ca aceasta. O răutate ca aceasta să nu se săvârşească în zilele stăpânirii tale; pentru că cel ce va voi să facă răutatea aceea este antihrist şi vrăjmaş al întrupării lui Dumnezeu. Adu-ţi aminte, o, împărate, de jurământul cu care te-ai jurat înainte de a lua împărăţia, ca să păzeşti sfânta credinţă fără de prihană, nimic scoţând din rânduielile Sfinţilor Apostoli şi ale părinţilor celor de Dumnezeu insuflaţi, nici aşezând ceva nou, potrivnic".

Iar împăratul, auzind nişte cuvinte ca acestea ale patriarhului, pe de o parte se ruşina, iar pe de alta se mânia, şi căuta asupra lui pricini cum să-l izgonească din scaun; nu ca pe un mărturisitor al adevărului, ci ca pe un oarecare clevetitor şi tulburător. Deci a găsit ajutător la scopul său cel rău pe Anastasie, ucenicul lui Ghermano, cu rânduiala preot; iar cu obiceiul, al doilea Iuda. Aceluia i-a făgăduit împăratul patriarhia Constantinopolului, după izgonirea lui Ghermano; iar el a făgăduit împăratului, ca să-l ajute la lepădarea şi sfărâmarea sfintelor icoane.

Deci Anastasie vrăjmăşea asupra Sfântului Ghermano, sârguindu-se ca mai înainte de izgonirea aceluia, să-i ia scaunul lui. Iar Sfântul Ghermano îi vedea cu duhul dorinţa lui cea rea şi mai înainte ştia despre cele ce au să-i fie după aceea lui Anastasie, pe care chiar mai înainte i le-a spus lui aşa. Odată intrând Sfântul Ghermano în palatele împărăteşti, iar Anastasie mergând după dânsul cu mândrie, a călcat dinapoi pe marginea hainei lui. Deci, întorcându-se sfântul, i-a spus lui Anastasie: „Nu te grăbi, că va veni ceasul, când vei fi dus de popor cu grăbnicie la Dipin". Însă Anastasie şi ceilalţi ce erau cu dânsul, auzind acelea, n-au înţeles cele grăite de Sfântul Ghermano; dar mai pe urmă, aducându-şi aminte, au cunoscut când s-au împlinit cele grăite. Iar Dipin era un loc la Constantinopol în care se obişnuia a se face privelişte; şi se va spune mai pe urmă cum s-a împlinit acea proorocie a sfântului.

Deci, Sfântul Ghermano, ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, luptându-se cu bărbăţie şi fără de temere împotriva ereticilor cu sabia cuvântului lui Dumnezeu, a trimis pe unul din cei mai cinstiţi slujitori bisericeşti la împărat, zicându-i: „O, împărate, nu se cădea ţie să te ridici fără de rânduială împotriva lui Dumnezeu, Ziditorul tău, Cel ce ţi-a dat ţie viaţa şi împărăţia şi, precum se spune, să mişti pe cele nemişcate. Nici nu îţi era ţie cu cuviinţă să calci hotarele Sfinţilor Părinţi, pe care ei le-au pus în vremurile de demult; căci, precum s-au pierdut toate slujbele diavoleşti prin chipul cel omenesc al lui Dumnezeu Cuvântul, Care S-a luat din Preacurata şi Preasfânta Fecioară, aşa şi toată închinarea idolească a rămas deşartă. Iar a cinsti asemănarea omenirii lui Hristos cea închipuită cu vopsele pe scândură şi chipul aceleia ce L-a născut pe El în chip negrăit, şi chipurile sfinţilor lui Dumnezeu, aceasta s-a dat nouă de la părinţi şi dascăli. Şi s-a dat aceasta de şapte sute douăzeci şi cinci de ani, de când Domnul nostru Iisus Hristos a luat trup omenesc şi a venit la noi; iar după a Lui înălţare, o femeie tămăduindu-se de curgerea sângelui prin atingerea de marginea hainelor Lui, a făcut asemănarea Aceluia spre semn de mulţumită.

Şi mai întâi chiar Domnul nostru Iisus Hristos închipuind pe mahramă faţa Sa cea dumnezeiască, a trimis-o lui Avgar, regele Edesei. După aceea, Sfântul Evanghelist Luca a zugrăvit chipul Preacuratei Fecioare, Maica lui Dumnezeu. Pentru toate acestea, dumnezeieştile Sinoade ale Sfinţilor Părinţi, care s-au ţinut în deosebite vremi şi locuri, nu ne-au poruncit a călca, ci a cinsti sfintele icoane. Deci, să ştii cu dinadinsul, o, împărate, că de vei voi să întăreşti acea dogmă fără de lege şi luptătoare împotriva sfintelor icoane, eu cel dintâi nu mă învoiesc la aceasta nicidecum; ci sunt gata să-mi vărs şi sângele meu pentru chipul Hristosului meu, Care şi-a vărsat sângele Său, ca să înnoiască chipul cel căzut al sufletului meu. Pentru că este arătat că necinstea cea făcută chipului lui Hristos, se revarsă spre Cel întâi închipuit al său, adică spre Hristos. Deci, se cade nouă să şi murim ca robi credincioşi ai lui Hristos, pentru cinstea Domnului nostru". Altădată, Sfântul Ghermano a zis către împărat: „Dacă eu sunt Iona, aruncaţi-mă în mare, căci fără sobor a toată lumea, nu sunt puternic a legiui ceva nou pentru credinţă".

După aceea, văzând sfântul că nicidecum nu poate să schimbe pe împărat de la acel eres, a pus omoforul său cel patriarhicesc în dumnezeiescul altar, pe Sfânta Masă, lăsându-şi dregătoria. Iar împăratul, umplându-se de mânie pentru cuvintele lui îndrăzneţe, a trimis pe ostaşii săi înarmaţi ca de război, care, bătându-l cu palmele pe sfântul şi în tot chipul lovindu-l şi împingându-l, cu necinste l-au izgonit din casele patriarhiei. Iar el, ducându-se la liniştea monahicească, a petrecut restul zilelor între monahi şi a adormit cu pace întru Domnul. El a fost patriarh paisprezece ani şi cinci luni.

După izgonirea sfinţitului patriarh Ghermano, împăratul a ridicat în scaunul lui pe Anastasie, ereticul cel pomenit mai înainte, care, împreună cu împăratul, au dat afară din Biserică sfintele icoane şi au întărit eresul luptei împotriva sfintelor icoane. Şi s-a împlinit, după aceea, proorocia Sfântului Ghermano asupra lui, aşa: murind rău credinciosul împărat Leon Isaurul, a luat împărăţia după el Constantin Copronim, fiul lui, iar pe acesta l-a izgonit de pe scaunul împărătesc Artavasd, ginerele lui Leon. Deci Anastasie Patriarhul a ajutat la aceasta pe Artavasd şi l-a încoronat ca împărat cu fiul lui.

Iar după trei ani, Copronim adunând putere ostăşească, a luat Constantinopolul, a scos ochii lui Artavasd, ginerelui şi fiului lui, şi a pierdut nepoţii cei de soră ai lui şi pe mulţi boieri; iar pe patriarhul Anastasie dezbrăcându-l la locul cel mai de sus zis, Dipin, l-a bătut înaintea poporului şi a poruncit să-l încalece, cu faţa înapoi, pe un asin; şi astfel să-l poarte prin cetate cu batjocură.

Atunci s-a împlinit proorocia Sfântului Ghermano, cea grăită către Anastasie: „Că de popor vei fi dus la Dipin...". Şi voia răucredinciosul împărat Copronim ca să-l surpe pe Anastasie de la patriarhie, dar de vreme ce n-a putut afla pe altul la fel cu el în păgânătate, l-a lăsat tot pe el pe scaun unde, petrecând douăzeci şi patru de ani, ca o urâciune a pustiirii la loc sfânt, a căzut într-o boală ce se numeşte cordaspos; pentru care gura lui cea urâtă de Dumnezeu, care a grăit multe hule împotriva sfintelor icoane şi asupra Sfântului Ghermano, învăţătorul lui, a fost prefăcută în ieşire, pentru că murdăria lui dinăuntru îi ieşea pe gură; şi în această boală şi-a lepădat ticălosul său suflet.

Deci el a dobândit un sfârşit atât de amar, iar Sfântul Ghermano a aflat viaţa cea dulce cu sfinţii ierarhi, întru împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine cinstea, slava şi închinăciunea acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Condacul Sfântului Ierarh Gherman, Patriarhul Constantinopolului

Cel ce Te-ai înălţat...

Minunata însoţire a ierarhilor, să o lăudăm credincioşilor după datorie, împreună cu Gherman, pe dumnezeiescul Epifanie. Că aceştia au ars limbile celor fără de Dumnezeu, şi dogme preaînţelepte au vestit tuturor, celor ce cu dreaptă credinţă întru cântări laudă pururea marea taină a dreptei credinţe.

12 Mai 2016

Vizualizari: 282

Voteaza:

Sfantul Gherman, Patriarhul Constantinopolului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE