Sfantul Petru Damaschinul

Sfantul Petru Damaschinul Mareste imaginea.

Unii zic faptul că Sfantul acesta Petru Damaschinul a trăit în veacul al VIII-lea, iar alţii, că în al XII-lea. Această nelămurire vine din aceea că au fost doi Damaschini, adică sfinţi locuitori în Damasc - oraş în Siria de astăzi,ambii cu numele de Petru.

Cel despre care vorbim acuma fost un mare nevoitor. El era preamilostiv. Pentru aceasta Damaschinul nu avea nici măcar o carte; ci mai curând împrumuta cărti ca să le citească. El citea cu râvnă, strângând înţelepciunea precum albina mierea. Un timp el a fost episcop în Damasc, dar când a stat împotriva credinţei islamice şi a ereziei manihee, arabii i-au tăiat limba şi l-au aruncat în surghiun (exil) în Arabia cea mai dinăuntru. Dar cu toate acestea Dumnezeu i-a dat darul grăirii, astfel încât şi în surghiun el predica Sfânta Evanghelie şi îi întorcea pe mulţi la credinţa în Hristos.

Petru Damaschin a fost un monah, cel mai probabil isihast, pe care Nicodim Aghioritul, orientându-se după apelativul „Damaschin”, îl identifică cu Petru, episcop în Damasc în cea de-a doua jumătate a secolului al VIII-lea.

Petru Damaschinul este autorul unei scrieri în două cărţi, o veritabilă sinteză a spiritualităţii creştine de până la el. Aceasta poate fi considerată prima metodă, sau primul itinerar al vieţii duhovniceşti apărut în Răsăritul creştin. Faţă de autorii mai vechi, el evidenţiază legătura organică dintre virtuţi şi pune accentul pe caracterul practic al vieţii duhovniceşti.

A murit mărturisitor şi mucenic şi s-a mutat la locaşurile cele cereşti ale Împărăţiei lui Hristos.

Sfantul Nicolae Velimirovici,
"Proloagele de la Ohrida", vol I, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Proloagele de la Ohrida"

Mare bine este dragostea si sfatul cu smerenie
Acestea deci si alte multe le sfatuieste Domnul. De asemenea si Apostolii care scriu: “va rugam pe voi, iubitilor, se faceti aceasta si aceasta”. Dar noi nu binevoim sa-i rugam pe cei ce cer de la noi sfat, ca vazandu-ne pe noi cum ne smerim si-i cinstim, sa asculte cu bucurie si sa ia [in]credintare ca le graim cuvantul Scripturii cu multa dragoste si smerenie, si sa se grabeasca sa raspunda la cinstirea si dragostea pe care le-o aratam noi si impreuna cu acestea sa primeasca cele grele si prin dragoste sa li se arate usoare. Caci stim ca Sfantul Apostol Petru, auzind adeseori de cruce si moarte; se bucura si se simtea cu sufletul ca si cand n-auzea nimic de felul acesta, din dragostea care avea de invatator. Iar despre minuni n-avea nici o grija, ca necredinciosii, ci zicea: «Tu ai cuvintele vietii vesnice…» si celelalte. (…). Si iarasi zice Apostolul Pavel, scriind catre frati: «Uneori suntem cuprinsi de dorinta sa va dam nu numai Evanghelia lui Hristos, ci si sufletele noastre; iar alteori, sa ne facem robii vostri pentru Hristos». Iar scriind lui Timotei ii spune sa aiba pe cei mai batrani ca pe parinti, iar pe cei mai tineri ca pe niste frati. Dar cine este in stare sa cuprinda smerenia sfintilor si dragostea arzatoare pe care o aveau catre Dumnezeu si catre aproapele?

Dar nu numai la acestia suntem datori sa luam aminte, ci si la cei catre care graim sau scriem. Caci cel ce vrea sa indrume sau sa dea sfat cuiva sau sa-i aduca aminte de ceva, cum zice Scararul, e dator mai intai sa se curateasca de patimi, ca sa cunoasca in chip nemincinos scopul lui Dumnezeu si starea celui ce cere de la el cuvant. Fiindca nu tuturor li se potriveste acelasi leac, chiar daca neputinta este poate aceeasi. Pe urma sa se incredinteze de la cel ce cere sfat, daca face aceasta din faptul ca e supus cu trup si suflet, sau se roaga de la sine cu caldura credintei si cauta sfat, fara sa-l aduca dascalul la aceasta, sau dimpotriva il sileste vreo alta trebuinta spre a se preface ca e datornic sa auda sfat. Sa ne incredinteze de aceasta, ca nu cumva sa cada amandoi in minciuna si vorbarie, in viclesug si in alte multe. In acest caz, unul e silit de cei ce invata, zice-se, pe el, sa spuna lucruri pe care nu le voieste si minte cu nerusinare si se preface ca vrea sa faca binele. Iar celalalt linguseste cu viclesug pe cel pe care-l invata, ca sa afle cele ascunse in cugetul lui, punand in miscare orice mestesug si cat mai multa vorba. Din vorba multa insa, cum zice Solomon, nu lipseste pacatul. De asemenea si marele Vasile a scris care sunt pacatele acesteia.

Iar acestea s-au zis nu ca sa ne oprim de a sfatui pe cei ce vin la noi supusi si cu credinta tare, mai ales cand suntem nepatimitori, ci ca sa nu invatam cu infumurare, din slava desarta, pe cei ce nu vor sa asculte cu lucrul si din credinta fierbinte, cum o facem cand suntem patimasi. Nici sa nu facem aceasta ca niste stapani, ci cum ziceau Parintii: Fara intrebare de la frati nu trebuie sa graiasca cineva de dragul folosului, ca binele sa se faca din hotarare libera. Caci Apostolii ne cer sa fim nu ca unii ce stapanesc peste turma, ci ca unii ce ne facem chip turmei! Iar catre Sfantul Timotei zice Apostolul: «Trebuie ca mai intai plugarul sa se impartaseasca din roade»; prin aceasta cere ca cele ce vrea sa le invete cineva sa le implineasca intai el insusi. Sau iarasi: «Nimeni sa nu dispretuiasca tineretea ta», adica sa nu faci nimic ca un tanar, ci sa fii ca un desavarsit in Hristos.

Asemenea si in Pateric se zice ca fara intrebare de la frati, nu graiau Parintii pentru mantuirea sufletului, ci socoteau aceasta graire desarta. Si pe drept cuvant. Caci noi ne pomenim dand drumul cuvantului, prin aceea ca ne inchipuim ca avem o cunostinta mai presus de altii. Si de fapt cu cat suntem mai vinovati, cu atat socotim ca avem mai multa slobozenie. Pe cand sfintii, cu cat sunt mai aproape de Dumnezeu, cu atat se tin pe ei mai pacatosi, zice batranul Dorotei. Caci fiind coplesiti de cunostinta despre Dumnezeu, ca unii ce s-au impartasit de ea, simt ca nu mai stiu ce sa spuna. Asemenea si Sfintii Ingeri, din pricina bucuriei si a uimirii nemarginite, nu se mai satura de a preamari. Si pentru ca s-au invrednicit sa preamareasca pe un astfel de Stapan, neincetat preamaresc, minunandu-se de cele facute de El, cum a zis Gura de Aur, si sporind la o tot mai mare cunostinta, cum zice Teologul. Si precum puterile intelegatoare isi impartasesc unele altora luminare, tot asa si oamenii cuvantatori se invata unii de la altii; unii, luand cercarea din dumnezeiestile Scripturi, invata pe cei mai de jos; iar altii invatand mintal de la Duhul Sfant descopera si altora tainele descoperite lor prin Scriptura. De aceea toti trebuie sa ne smerim inaintea lui Dumne¬zeu si intreolalta, ca unii ce am primit existenta si toate celelalte de la Dumnezeu; si tot de la El cunostinta unii prin altii.

Si cel ce are smerenie se lumineaza si mai mult. Iar cel ce nu vrea sa se smereasca ramane in intuneric, ca cel ce a fost mai inainte Luceafar, iar mai pe urma diavol. Aceasta fiind cel dintai din ceata cea mai de jos a puterilor intelegatoare, adica a zecea de la ceata cea mai de sus, care sta inaintea scaunului infricosat, si din cea dintai de la pamant, pentru ca s-a inaltat, a ajuns impreuna cu cei ce au ascultat de el nu numai dedesubtul celor noua cete si al nostru al pamantenilor, ci si dedesubtul celor de sub pamant, fiind aruncat in tartar, din pricina nerecunostintei. De aceea s-a spus adeseori ca ajunge nebunia [mandriei] fara alt pacat, pentru pierderea sufletului.

Caci cel ce are pacate mici e lasat sa cada in mai mari, spune Sfantul Isaac, si cel ce a luat de la Dumnezeu dar, si se arata cu nemultumire, isi pregateste pierderea acestui dar, fiindca s-a facut pe sine nevrednic de darul lui Dumnezeu, cum zice marele Vasile. Caci multumirea se roaga. Darsa nu fie multumirea ca a fariseului aceluia, care osandeste pe altii, iar pe sine se indreptateste, ci mai degraba ca una ce se indatoreaza pe sine mai mult decat toti, si multumeste, coplesita de uimire, ca una ce a cunoscut negraita indelunga-rabdare si ingaduinta lui Dumnezeu. Ba nu numai atat, ci ea trebuie sa se minuneze cum Dumnezeu cel supralaudat, neavand lipsa de nimic, primeste multumire de la noi, care-L maniem si-L amaram pururea dupa atatea binefaceri de obste si particulare despre care a scris Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si ceilalti Parinti, binefaceri nu numai trupesti, ci si sufletesti, de multe feluri, carora nu este numar.

Una din acestea este si aceea ca unele lucruri aflatoare in dumnezeiestile Scripturi sunt limpezi si usor de inteles, iar altele nelamurite, greu de cuprins, ca prin cele dintai sa ne atraga pe cei mai trandavi la credinta si la cautarea si a celorlalte, ca sa nu cadem, dintr-o prea mare intelegere, in deznadejde si necredinta; iar prin celelalte, ca sa nu ne atragem o si mai mare osanda, dispretuind cuvantul inteles, ci ca, cei ce vor, ostenindu-se de bunavoie sa caute cu lucrul cele ascunse si sa aiba lauda din aceasta, cum zice Gura de Aur.

Sfantul Petru Damaschinul, Filocalia, vol. 5

 

09 Februarie 2016

Vizualizari: 424

Voteaza:

Sfantul Petru Damaschinul 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Sfantul Petru Damaschinul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE