Sfantul Stefan cel Mare in literatura poporului

Sfantul Stefan cel Mare in literatura poporului Mareste imaginea.


Stefan cel Mare in literatura poporului

Pomenirea lui in timpurile din urma

Poporul era intrebat deci si el despre Stefan Voda, dupa ce vorbisera despre dansul insemnarile carturarilor mai apropiati de dansul. Teranul din munti si vai, din paduri si de pe malul apelor nu stia nici ziua luptelor, nici anii si nici veacul, caci mai marii lui cuprind mai multe veacuri, nesfarsit de multe, cu trupul lor de urias; el nu stia nici numele boierilor, sfetnicilor, Doamnelor si iubitelor care nu luasera loc langa dansul innaintea lumii; el nu putea sa deosebeasca o lupta de alta, ba nici un dusman de celalalt; el nu vazuse nici un hrisov de la marele judecator, nu ajungea sa-si insemne nici una din datinele la inceputul carora statuse vointa lui; nu citise macar una din pisaniile ce stateau in fruntea bisericilor durate in cei patruzeci si septe de ani de Domnie.

El stia atat, in marea lui nenorocire si in adancul lui intuneric, pana la care ajungea insa, cu mangaiere si fagaduieli, o raza buna din acel veac mare, ca neamul sau a dat candva, - daunazi, peste trei sute de ani sau cu o mie altii in urma, - un om minunat, un sfant cum nu mai poate rasari altul: el era izvorul a toata vitejia, el era fantana tuturor dreptatilor, el era marea bunatatilor. Pamantul Moldovei nu fusese al lui numai atunci cand oamenii de demult il putuse vedea; el ramasese al lui in vecii vecilor, cu toti oamenii ce se ingropati pe rand, si, in clipe grele, suspinul si rugaciunea se suiau la dansul ca la Dumnezeu: "Saracul Stefan Voda, unde-i sa vada?!".

Poporul, innaintea caruia statusera largi deschise usile lui, il chemase la dansul prin povestea lui iubitoare, care nascocea inlocuind adevarul de care n-avea nici o stiinta: Stefan nu fusese fecior de Domn, ci copilarise intre baietasii si baietanii satelor, si se aratau la Borzesti, in Tinutul Bacaului, unde i se innalta frumoasa biserica, locurile care-i vazusera jocul de vitejie. Invartise in maini ca ale Fat-Frumosului care glumeste cu armele grele ale zmeilor, un buzdugan ieftin, taiat din trunchiurile stravechi ale codrului. El strabatuse in pesteri ca sa ucida ursii, asa precum altii de varsta lui prindeau fluturii stralucitori de-asupra florilor pajistei.

Mestesugul luptelor cu oamenii rai il invatase de la arhangheli trimisi de Dumnezeul ce plange de suferintale saracilor, si, ca sa nu sperie pe copil cu penele lor de aur orbitor, ei se facusera a fi doi mosnegi, adeca doi mosnegi de la tara, cu caciulile nalte si drepte, cu pletele si barba cazand in valuri de argint, cu ochi care vad adanc in amintirile zilelor moarte, cu vorba cuminte si inceata, venind totdeauna de foarte departe, - asa niste mosnegi cum va fi fost sus pe Scaunul de aur in hainele-i de matasa incheiate cu pietre scumpe Voda Alexandru cel Bun.

Cand s-a facut mare si a inceput luptele lui drepte si bune, nici un colt de tara n-a ramas nesfintit de biruintile lui sau de suferintile cu care le platea. In scorburile acelea mari de langa Baia s-a adapostit el, singur singurel in codru, pandind pe unguri meniti pieirii. Scarile acelea taiate in stanca au fost facute pentru dansul, care cauta varful muntelui. Colo la Voronetul din Bucovina, la Dobrovatul din Vaslui, a stat el la usa sihastrului ce se ruga pentru toti oamenii si de la care voia sfatul cel mai bun ca sa mantuie tara, ai carei aparatori perisera: sihastrul l-a primit in chilie, i-a dat invatatura dorita si i-a aratat prin luminile minunate ce se iviati in paltinii padurii, in ce loc trebuie sa se ridice manastirea de multumita.

La Podul Inalt se arata cetatea lui, fundatura unde s-au gramadit turcii batuti, beciul lui sapat in pamant; podul de colo se zice al Harapului pentru ca un Pasa din Arabia departata a cazut in acel loc, muscand de durere pamantul strain. Langa Bozienii Neamtului, padurea ce a dainuit pana daunazi a fost aceia in care s-a odihnit Stefan dupa nenorocirea fara umilinta de la Razboieni. La Cozmin se stie unde s-a risipit codrul asupra dusmanilor, care nu mai sunt lesii, ci turci adevarati, aceia de care Stefan a scapat tara. Dincoace au fost vrajiti tatarii cu fuioare fermecate si nori de fum, si taiati pana la unul. Cazacii au fost nimiciti la garla Cazacului. La Ciortarei, de unde era poate boierul sau Andreico Ciortorovschi sau Ciortoreanul, a dat Dumnezeu o pacla de a putut sa rapuie Stefan pe pagani.

Cei septe munti din Vrancea au fost daruiti de Stefan la septe voinici, pe care mama lor batrana ii daduse pentru luptele cele noua, si numele lor era scris in slovele de pe masa de piatra "a lui Bucur". Cutare cruce de la fantana din acelasi Tinut al Putnei marturiseste ca acolo si-a dat sufletul, la picioarele stapanului sau, ciobanul care colindase tara intreaga culegand ostasi pentru Voda, ramas fara tovarasi.

Dincoace Stefan a invins pe strasnicii Capcauni, cu care se putea pune numai unul ca dinsul. Aceasta-i, langa Cotnari, sau in Bucovina, Dumbrava Rosie, unde Lesii au asudat sudoare de sange supt bice si stramurari arand pentru codrul de stejari cu frunza rosie si rasunetele de gemat. Oasele acelea infipte in maruntaiele rapei pe care o spala apele manioase ale Siretiului de primavara, sunt oase de dusmani, pe care i-a rapus bratul lui Stefan.

Valea Groazei a vazut spaima turcilor stransi de arma lui razbunatoare. La Poiana Dealului Mare se vad cetatea si santurile prin care au crezut in zadar Tatarii ca se pot apara de acelasi ascutis de sabie. La Sangeri el a varsat, pe dreptate, acel sange mult ce se pomeneste in numele locului.

Din cerdacul de langa Husi, el a pindit in zare, peste Prut, mersul Tatarimii pustiului. In stancile de la Stefanesti, care ar fi intemeiat fara indoiala de dansul, Stefan si-a ascuns mama, care se pomeneste la Cetatea Neamtului, si Domnita, in camari inchise cu usi de fier.

In Cotnari ca si in Dobrogea se povestesc luptele lui cu Doamna Catalina, care a pus sa se faca fantani pentru drumeti in margenea drumului mare. Movila aceia din Vaslui care se zice a lui Burcel, a fost data de prietenul saracilor unui biet om nevoias care chiuia in auzul lui arand Duminica, pe vremea slujbei, cu boi de imprumut. Toate satele vreau sa se traga din stramosi daruiti de Stefan pentru vitejie. Unde n-a maritat el fete fara avere, unde n-a facut el biserici si cetati si fantani racoritoare? In care Tinuturi nu se canta vreo iubire a frumosului Voda Stefanita care coboara pe nestiute inelul sau de aur in cofita fetelor ce dau sa beie strainului frumos?

Tot ce a fost pe acest pamant se topeste in lumina lui.

Se stie ca el a murit si ca pe mormantul lui a ars trei zile si trei nopti o lumina pe care n-o aprinsese nimeni. Dar moartea nu i-a luat simtirea, si, cand neamul lui sufere, stramosul plange in mormantul sau. Plange, caci nu se poate misca, dand la o parte povara grea a marmurii albe.

Dar odata si odata el va invinge prin puterea strasnica a durerii sale nemargenite. Intaiu sabia-i va rasari din groapa, floare de otel, vestind "razboiul cel mare", care va da dreptate neamului romanesc. Apoi insusi va iesi in vederea dusmanilor ingroziti, calare, innarmat, sagetand ucigator din ochii sai strasnici, limpeziti de ceata mortii indelungate. Oastea lui, va fi el. Si sangele se va sui pana la coamele cailor, si poporul lui Stefan cel Mare va avea atunci pretutindeni pace si fericire. Iar el se va culca iarasi in mormantul lui de la Putna, dormind acum cu dreptii.

Carturarii aveau de unde culege fapte si povesti pentru a slavi numele lui Stefan: Letopisitele le stateau inainte, si de pe la 1850 se tipareau tot mai multe cantece ale poporului, se cercetau tot mai mult spusele lui despre timpurile batrane.

Dar ei n-aveau nici puterea de simtire, nici bogatia de inchipuire, nici invatatura si nici adevarata dragoste de tara care ar fi trebuit pentru ca un vrednic prinos sa vie si din partea lor. Aceasta trebuie s-o spunem.

Se vede si din urmatoarea imprejurare:

In 1856, Arhimandritul de la Putna, care si el va fi cetit Letopisetele, capata de la Carmuirea austriaca voia a deschide mormintele din Putna pentru a da in sfarsit lui Stefan cinstea ce i se cuvenia, pentru a ridica din adancurile mucede ale pamantului scormonit de talhari din alte neamuri, ramasitele lui sfinte.

Ceremonia se incepu in ziua de 12 noiembre din acel an.

Dupa ce se descoperira pe rand oasele Mariei, fata a doua a lui Stefan, ale Mariei sotia lui Petru Rares, ale lui Bogdan Orbul, ale lui Stefan cel Tanar si ale unui mort domnesc necunoscut, se ajunse peste patru zile la mormantul ctitorului, asezat in mijlocul bisericii, la dreapta, in locul de cinste.

O lespede groasa, lucrata cu dalta, fu gasita intaiu de sapatorii cari se lasau si ei stapaniti de evlavia ce cuprindea pe toti cei de fata, chiar si pe straini. Mormantul se boltea dedesupt. Opt tarani ridicara lespedea, pe cand soborul isi innalta cantarile, rugandu-se pentru stralucitul mort.

Se gasi ce lasa in urma o strecurare de patru sute de ani aproape: capul pastrat in cea mai mare parte si faramaturi de oase intre surcelele sicriului si peticele mantiei; odoarele: cununa, nasturii, inelele, sabia le luasera hotii. Atata se pastreaza astazi in mausoleul ce s-a ridicat pe urma lui Stefan.

Rasunetul fu foarte slab in Bucovina, in Moldova si nu razbatu in alte parti ale Romanimii. Se vorbi totusi inca in octombre de ridicarea unei statui in Iasi, dar indemnatorul, Caimacamul de atunci al Moldovei, Toderita Bals, era un dusman al Unirii, si el vorbia de Stefan cel Mare pentru a inteti patriotismul moldovenesc al Moldovenilor, in paguba patriotismului romanesc. Se gasira mai tarziu ziare mai deslusite, care laudara intre toate faptele lui Stefan luptele lui cu Radu cel Frumos si cei doi Basarabi, din care facura razboaie cu Muntenii, ceia ce n-au fost.

Iar literatura tacu...

Numai cand studentii din Viena, membrii Junimii de acolo, indemnara, cu Eminescu si Slavici in frunte, la o sarbatorire a lui Stefan la Putna, cu prilejul hramului al patru-sutelea de la intemeierea manastirii, numai atunci amintirea eroului stoarse lui Alecsandri doua poesii slabe, cu desavarsire reci, care fura cantate innaintea mormantului acoperit cu panglici tricolore si cu flori din partea romanilor din toate partile.

Cu un an innainte, Alecsandri povestise intr-un poem lupta de la Dumbrava Rosie, o lucrare din cele mai bune ale sale, plina de versuri rasunatoare, pe care din nenorocire le tot intrerup altele, mai putin ingrijite. In ea se vorbeste, fara cunostinta adevarului faptelor, de luptele ce s-au putut inclesta intre boierii nostri si fruntasii polonilor. Taranii sunt uitati cu totul, fiii codrilor care castigara marea biruinta din codru. Poemul s-a vandut pentru ajutarea ranitilor din Franta, unde invatase si traise multi ani din viata sa cantaretul lui Stefan cel Mare.

De baladele, mai vechi, ale lui Bolintineanu aproape nu mai e nevoie sa se vorbeasca: nimeni n-a iubit mai mult pe Stefan prin ele.

Ce-a fost mai bun in serbarea de la Putna ramane discursul, de o mare inaltare de cuget, bogat in icoane noua si in ganduri adanci si cuminti, al studentului A. D. Xenopol. Istoricul de mai tarziu al romanilor a scos din viata lui Stefan invataturi folositoare, ca acelea de a face "unirea prin gand si inima" innainte de a urmari visuri mari, de a intemeia o cultura adevarat romaneasca, si cat se poate de neatarnata, in care sa se infrateasca toti romanii, de a nu pripi lucruri mari care vin de la sine altfel si care, daca li se face sila, pier ca iubitul Psichei, picurat de untdelemnul candelei ce se apropiase fara ingaduire de fata lui cand dormia; de a "nu ne insela asupra starii in care ne aflam, de a nu ne orbi noi insine prin lingusiri si innaltari peste aceia ce suntem in adevar". Sfaturi a caror nevoie se simte din nenorocire si astazi, dupa aproape patruzeci de ani!

O statuie a lui Stefan cel Mare s-a innaltat la Iasi abia in 1883. O facuse un mester strain, si a facut-o rau, cum nici nu se putea altfel, caci numai cine face parte dintr-un popor ii poate intelege in adevar eroii, ii poate iubi si li poate da viata bronzului, a marmurii, a picturii sau a cantecului. Intre cuvantarile rostite atunci au fost si de acele care n-au tinut seama de sfaturile intelepte pe care le daduse studentul Alexandru Xenopol celor mai batrani decat dansul la 1871.

Iar in literatura romaneasca a fost o tacere...

Afara de marele poet Eminescu: cunoscator desavarsit al poporului, al trecutului, minte adanca si bogata, inima cuprinzatoare, de la care pornise si gandul serbarii din 1871. Dar in Iasii instrainati, in mijlocul marii serbari oficiale, el s-a lasat furat de ganduri triste, si, unde era sa se innalte imnul mandru catre ceruri, de pe buzele-i ingalbenite zbura duiosia deznadajduita a unei doine de plangere si razbunare.

Vor sti poetii, scriitorii de astazi sa dea glas iubirii nemargenite cu care, de patru veacuri, miile de mii ale poporului au incunjurat, si mai departe decat hotarele Moldovei, chipul de viteaz bun, cuminte si sfant al celui mai mare om ce s-a ridicat dintre romani? Se vor infrati ei innaintea acestui altar, macar pentru clipa in care se innalta liturghia recunostintii de marile multimi care nu pot nici sa vorbeasca, nici sa cante?

Nu prin silinti razlete, ci prin buna intelegere la lucrul harnic, se intemeiaza invatatura, cultura unui popor, care e vitejia de astazi, si la aceasta munca locul carturarilor e in frunte, ca sa indemne si sa indrepte.

Nicolae Iorga

25 Mai 2012

Vizualizari: 6478

Voteaza:

Sfantul Stefan cel Mare in literatura poporului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE