Sfântul Sfinţit Mucenic Valerian Novitki

(23februarie)

Să iubeştipe aproapele cape tine însuţi. (Matei 22,39). O poruncă deasupra puterilor noastre atâta timp cât nu ajungem să ne iubim pe noi înşine. Iar ne-iubirea aceasta nu reprezintă doar un sentiment, nu este imboldul unui gest sau al unei vorbe, ci reprezintă însăşi temelia vieţii noastre. De fiecare dată, în acest sens, sfinţii, sfinţii mucenici prin excelenţă, sunt cei mai buni pedagogi.

Cazul Valerian Noviţki nu reprezintă o excepţie. Doar o nuanţare. Născut în 1898 în satul Hrabovo din regiunea Minsk, in familia protopopului Vasili Noviţki, primind la botez numele unuia dintre cei 40 de Mucenici, urmează cursurile şcolii parohiale şi, apoi, ale seminarului teologic din Minsk. Nu reuşeşte să îşi finalizeze studiile, instituţia de învăţământ fiind închisă şi, de aceea, considerând că nu poate să fie vorba decât de pronia divină, se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii minskiene. In 1921, tatăl său se mută la cele veşnice şi pe fondul tulburărilor din Teliadovici Kopîl, satul în care părintele Vasili a slujit întreaga sa viaţă, după hirotonire, acceptă să devină paroh, în ciuda rezervelor mamei, Ludmila, şi ale soţiei, Domnica. Motivul asumării acestei poveri este riscul ca situaţia de la biserica Sfânta Treime să fie utilizată de către Consiliul sătesc în favoarea închiderii ei şi, de aceea, argumentul esenţial pentru acceptarea misiunii este: Se cuvine să apăr credinţa potrivit ştiinţei şi puterilor mele. Prezenţa sa dă roade în extrem de puţin timp, opunându-se ferm propagandei atee şi avertizându-i pe cei ispitiţi de avantajele participării la cercurile de leninism-marxism că nu este posibil să se afle şi alături de păcat, şi în pridvorul mântuirii.

Veţi culege ceea ce semănaţi. Eu nu pot să amestec catranul cu mierea şi, de aceea, să nu vă aşteptaţi să vă fiu alături atunci când veţi trece pragul acestei lumi. Cuvintele sunt pe măsura a ceea ce le oferă sătenilor, indiferenţa şi abuzurile autorităţilor izbindu-se de preocuparea permanentă a parohului pentru situaţia fiecăruia dintre enoriaşi. Soluţiile sale, adesea aparent uto-pice, dau roade şi, astfel, prin predicile sale, prin Taina Spovedaniei şi a împărtăşaniei, prin ajutorul deosebit al mamei şi soţiei, mulţumită sprijinului oferit de foşti colegi, reuşeşte să creeze una dintre cele mai puternice comunităţi înaintea ofensivei comuniste. Principalul îndemn este tocmai acela de a se iubi pe ei înşişi şi, pentru aceasta, a fi cu grijă în fiecare moment al zilei la faptele şi! cuvintele lor. Prin Sfânta Taină a Spovedaniei, păcatele de sunt cu sinceritate mărturisite, iertate ne sunt. Insă ni de puţine ori, nouă ne este cumplit de greu să ne iertăr pe noi. Şi atunci ne zidim în propria-ne furie şi neputinţă, celălalt încetând a mai fi parte din noi şi noi din el. De aceea, să veghem. Şi să nu ne lăsăm purtaţi de cele ce ne îngreunează sufletul.

Aşa încât arestarea sa, la 14 ianuarie 1930, nu îl surprinde. Ceea ce îl întristează este faptul că cel care a oferit mărturia necesară pentru a fi incriminat este învăţătorul satului, membru al Consiliului local, unul dintre promotorii activităţilor clubului sătesc, cu care a purtat lungi discuţii privind ceea ce se cuvine să ne oferim noua înşine şi celorlalţi atunci când timpurile devin tot mai mohorâte. Sâmburele întâlnirilor - organizarea colhozurilor, dezavuată de învăţător, care, în mărturia sa, nu ezită să precizeze, ca pe cea mai de seamă învinuire, că preotul Noviţki este unul dintre propagandiştii de seamă împotriva cooperativelor agricole de producţie, intervenţiile sale aducând mari pagube prin refuzul sătenilor de a-şi îndeplini obligaţiile ce le revin în zilele de sărbătoare şi duminica. De asemenea, îndemnul la respectarea postului aduce prejudicii unităţilor de comerţ socialist, iar clubul este mai mereu gol de la venirea lui în sat.

Sfântul Valerian este trimis la închisoarea din Sluţk,fiind acuzat de sabotarea economiei naţionale. Supus torturii, i se cere să renunţe la preoţie şi să denunţe falsele credinţe răspândite de Biserică pentru a profita de naivitatea oamenilor muncii de sate şi oraşe. In schimb, i se oferă locuinţă în oricare dintre localităţile Uniunii Sovietice, un loc de muncă şi facilitarea continuării studiilor cu atât mai mult cu cât este o mare nevoie de jurişti bine pregătiţi. Pentru a putea lua decizia potrivită, i se permite să corespondeze cu familia, ba chiar Domnica Noviţkaia obţine permisiunea de a-şi vizita soţul, întâlnirea - extrem de scurtă.

- Cum te descurci cu copiii?Mi s-a cerut să renunţ la Dumnezeu şi la preoţie. Mi se promite, în schimb, cruţarea vieţii şi o existenţă bună pentru voi. Ştiu care este răspunsul firesc, însă îmi fac griji pentru voi. Ce s-ar cuveni să fac?

- Să nu renunţi. Este singurul lucru pe care ţi-l pot cere. Fiecare are propria sapustie a Carantaniei, însă nu glasul diavolului este cel ce contează, ci răspunsul tău. De noi, ca şi până acum, Dumnezeu va avea grijă. Dumnezeu să ne întărească!

La 23 februarie este condamnat la moarte. Câteva zile mai târziu, alături de un alt preot şi de un laic, este dus în pădurea Timkoviceski. Li se cere să îşi sape mormântul. Li se acordă ultima şansă de a abjura. Refuză. Sunt împuşcaţi. în aceeaşi zi, familia Noviţki este evacuată la 200 de kilometri de sat şi i se confiscă toate bunurile. Pînă la moartea sa, Ludmila Noviţkaia a adresat numeroase memorii pentru a intra în posesia celei mai mărunte informaţii despre soţul ei. I-au fost oferite numele a diverse lagăre în care ar fi fost transferat. In 1957 obţine permisiunea revenirii acasă. înainte de a părăsi această lume, este anunţată că soţul său a decedat, în urma unei afecţiuni a stomacului, în 1935. In august 2000, este canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă.

Totuşi, aceasta este doar un început al istoriei vieţii sale. Fratele său mai tânăr, Veniamin, cel alături de care cânta în corul bisericii din Teliadovici, continuă drumul început de Sfântul Valerie, în 1928, după absolvirea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Varşovia, devenind monah în obştea Lavrei Poceaev. In 1958 este ales arhiepiscop de Irkuţk şi Cita, reuşind, din noua poziţie, să intensifice demersurile în favoarea obţinerii de date precise privind soarta fratelui său. Totodată, model fiindu-mi el în decursul vieţii, desfăşoară una dintre cele mai importante activităţi misionare din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. In 1973, ocupă jilţul de arhiepiscop de Cebocsarî şi Ciuvaşia, impunându-se, prin predică, generozitate şi apărarea drepturilor preoţilor, monahilor, credincioşilor de sub păstorirea sa cu maximă eficienţă. Se mută la Domnul la 14 octombrie 1976, având conştiinţa de a-L fi slujit până la capăt pe Dumnezeu, împlinind astfel şi misiunea a cărei temelie a fost pusă de fratele său mai mare.

Vincentiu Dascalu
Articol preluat din cartea "Gulagul in Sinaxare", Editura Lumea Credintei

Cumpara cartea Gulagul in Sinaxare