Duminica Ortodoxiei la Catedrala mitropolitana din Craiova

Catedrala mitropolitana "Sfantul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova a devenit neincapatoare pentru numarul credinciosilor veniti la rugaciune, in prima Duminica a Postului Mare, numita si a "Ortodoxiei". Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inalt Preasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi.

Prima duminica din Postul Sfintelor Pasti, asezata de Sfanta noastra Biserica sub denumirea teologica de "Duminica Ortodoxiei" sau a "cinstirii Sfintelor Icoane", a reprezentat pentru credinciosii craioveni o prima treapta urcata pe scara nevointelor duhovnicesti. Dupa ce, pe intreg parcursul saptamanii trecute, glasul cererilor de umilinta s-a impletit cu impartasirea euharistica din Liturghia "Darurilor mai inainte sfintite", la inceput de saptamana, nevointele credinciosilor craioveni au fost plinite in tainicul rugaciunii Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare, oficiate duminica, 24 martie, la altarele sfintelor lacase de inchinare.

De la altarul Catedralei mitropolitane, IPS Parinte Mitropolit Irineu a implinit pelerinajul de rugaciune, parcurs alaturi de credinciosii craioveni in Saptamana Duhovniceasca. Astfel, dupa ce luni, 18 martie, a deschis ciclul slujbelor specifice primei saptamani din Postul Mare, la Paraclisul mitropolitan "Madona Dudu", miercuri seara a savarsit Taina Sfantului Maslu in aceeasi locatie, vineri a slujit la Catedrala mitropolitana, iar sambata a liturghisit la altarul Paraclisului "Sfantul Grigorie Teologul", al Seminarului Teologic din Craiova.

 "Suntem chemati de Dumnezeu din actul creatiei noastre"

Dupa slujba, a fost citita Pastorala Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane la "Duminica Ortodoxiei". A urmat cuvantul de invatatura al IPS Irineu, in care au fost detaliate principalele elemente de continut dogmatic desprinse din pericopa evanghelica duminicala. In acest context, IPS Parinte Mitropolit a explicat chemarea adresata de apostolul Filip catre Natanael: "Vino si vezi!". "In Biserica noastra Ortodoxa aceasta zi este inchinata cinstirii Sfintelor Icoane. Este prima duminica a Postului Mare si totodata prima treapta pe scara valorilor si virtutilor crestine care duce la Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. In aceasta duminica, la Sfanta Evanghelie s-a vorbit despre intalnirea Domnului cu unii dintre Apostolii Sai. Astfel, Sfantul Evanghelist Marcu ne spune ca Mantuitorul l-a intampinat pe Natanael, cel care a fost adus inaintea Sa, cel care a marturisit despre dumnezeirea Sa si a vorbit despre credinta si harul pe care oamenii trebuie sa il aiba atunci cand cred in Dumnezeu si Il cinstesc pe Fiul Sau. Acestuia i s-a spus: «Vino si vezi!», cuvinte care au ramas ca o chemare si in acelasi timp ca o dorinta a tuturor credinciosilor. Suntem chemati de Dumnezeu, din actul creatiei noastre, de cand am fost facuti de mainile Sale, de cand Tatal cel Ceresc, cu Fiul si cu Sfantul Duh au modelat pe Adam cel dintai si de cand  a fost suflat asupra cestuia suflare de viata datatoare. De atunci, Preasfanta Treime a iesit din vesnicia ei si s-a pogorat spre lumea creata si a facut pe om ca partener de dialog si comuniune".

Permanenta dorinta spre complementaritate si impartasire

Chemarea devine in acest sens, o restaurare a adevaratei noastre identitati antropologice, aceea de fii dupa har ai Tatalui Ceresc si frati mai mici ai Mantuitorului Hristos". Asa se face ca   "Dumnezeu a dorit sa arate iubirea Sa nemarginita in oameni. Acestia, fiind facuti dupa Icoana Tatalui Ceresc, au primit si chemarea de a fi in comuniune cu Creatorul lor. Avem aceasta apropiere de Dumnezeu si aceasta chemare prin actul facerii noastre de catre Dumnezeu. De atunci omul este o fiinta sociala, o fiinta care doreste sa iubeasca si sa se impartaseasca de iubire in acelasi timp, o fiinta care comunica si doreste sa fie permanent in comuniune. El, omul, nu mai este o fiinta separata de lume si de Dumnezeu, ci, prin aceasta lucrare dumnezeiasca a Duhului Sfant se gaseste permanent in comuniune cu El, cu sfintii si cu semenii sai in acelasi timp. De aceea, darurile bogate pe care Dumnezeu ni le-a dat sporesc in interiorul nostru pentru ca ne impartasim intotdeauna de ceva care ne lipseste. Cel de langa noi ne ofera ceva care nu se afla in viata noastra. Tocmai pentru aceea am fost creati complementari, spre a ne impartasii unii de la altii. In Biserica darurile sunt impartite, in viata sociala de asemenea si intotdeauna avem nevoie de cel de langa noi pentru ca sa intensificam si mai mult iubirea. Asa doreste Dumnezeu, ca fratii sa fie impreuna, in unire, El Insusi daruindu-Se noua permanent in Sfanta si Dumnezeiasca Impartasanie, in rugaciune, in meditatie si in orice fapta buna pe care o savarsim", a conchis Mitropolitul Olteniei. (Diac. Ionita Apostolache)

Sursa: mitropoliaolteniei.ro

Pe aceeaşi temă

25 Martie 2013

Vizualizari: 718

Voteaza:

Duminica Ortodoxiei la Catedrala mitropolitana din Craiova 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE