Hramul Sfintilor Mari Mucenici Serghie si Vah la Biserica Palatului Cotroceni

Biserica Ortodoxa ii pomeneste in fiecare an, la 7 octombrie, pe Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah, martirizati pentru credinta lor la inceputul secolului al IV-lea. Fragmente din moastele acestor doi sfinti se pastreaza in Catedrala mitropolitana din Craiova si, incepand cu anul 2009, si in biserica din incinta Palatului Cotroceni, ridicata pe locul vechii ctitorii cantacuzine demolate de Ceausescu in 1984, informeaza 'Ziarul Lumina'.

Sfintii Mucenici Serghie si Vah, ofiteri crestini in armata imperiala a lui Maximian Galeriu, care au patimit in prima decada a secolului al IV-lea, sunt prezentati in cele mai vechi dintre colectiile martirice. 'Acta Sanctorum' noteaza ca Serghie era primicer al garzilor cezarului Maximian al Orientului, iar Vah era secundul sau. Apreciat de imparat, Serghie izbutise sa promoveze guvernator al provinciei Augusta Eufrat pe un prieten al sau, Antioh. Tocmai acest Antioh este cel care condamna, dupa indelungi staruinte si indemnuri la apostaziere, mai intai pe Vah si apoi pe binefacatorul sau, Serghie, la moarte muceniceasca. Mormintele si moastele sfintilor au devenit loc de pelerinaj inca din perioada primara a crestinismului, numeroase lacasuri de cult primindu-i drept ocrotitori.

Cinstirea sfintilor in Tarile Romane

Si in Tarile Romane acesti sfinti s-au bucurat de o cinstire deosebita, moastele lor aflandu-se in Muntenia inca din secolul al XVII-lea. Insemnarile de calatorie ale diaconului Pavel de Alep, insotitorul patriarhului Macarie al III-lea Zaim in vizitele sale in Tarile Romane, confirma ca la jumatatea secolului al XVII-lea, aceste sfinte odoare se aflau depuse spre inchinare in Catedrala Sfantului Voievod Neagoe Basarab din Curtea de Arges: 'Printre nepretuitele moaste ale sfintilor, pastrate in aceasta biserica, ne-am inchinat la capul Sfantului Serghie si de asemenea la al lui Vacho, precum si la capul lui Nifon, patriarhul Constantinopolului, care a murit la Sfantul Munte; si pe langa acestea si la multe alte moaste'. In anul 1948, moastele Sfintilor Mucenici Serghie si Vah au fost mutate in biserica inchinata Sfantului Mare Mucenic Dimitrie din Craiova, catedrala a noii mitropolii a Olteniei.

Renasterea bisericii de la Cotroceni

Parintele arhimandrit Irineu Dogaru, slujitor la biserica avand regim de paraclis al Palatului Cotroceni, a oferit un scurt istoric al acestui lacas de cult: 'Biserica de la Cotroceni este o reparatie morala care s-a facut istoriei, neamului si Bisericii, pentru ca, dupa cum se stie, in 1984, biserica vechii Manastiri Cotroceni, cea construita de Serban Cantacuzino, a fost demolata. A ramas numai temelia bisericii si pe aceasta fundatie s-a recladit, mai intai in 2003, un memorial al Cantacuzinilor, aducandu-se inapoi osemintele familiei Cantacuzino, care dupa demolare au fost mutate la Biserica Fundenii Doamnei. Atunci s-a refacut pronaosul intr-un memorial, iar in 2008 a fost rezidita biserica in forma ei initiala, dupa toate documentele care existau: fotocopii, inscriptii, fotografii. Toate acestea la un loc au facut sa renasca biserica de la Cotroceni in forma ei initiala. Au fost readuse coloanele originale de la manastirile Cernica si Caldarusani, inclusiv ancadramentele de la usi si ferestre, si repuse pe locurile lor. Biserica, in proportie de 90%, este intocmai precum cea construita de Serban Cantacuzino. Ii lipseste amvonul, care exista atunci cand a fost demolata. Pe 11 octombrie se implineste un an de cand biserica a fost tarnosita de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel impreuna cu Inaltpreasfintitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, si Inaltpreasfintitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Targovistei, in prezenta a foarte multi preoti si credinciosi. Din acel moment, biserica a fost redata cultului si este legata de Sfintii Mucenici Serghie si Vah, pentru ca, din bunavointa IPS Mitropolit Irineu, ne-au fost daruite particele din moastele celor doi sfinti, intr-o racla frumoasa daruita de PF Parinte Daniel, care se gasesc in biserica de la Cotroceni si care sunt scoase spre inchinare in duminici si sarbatori si, mai ales, in ziua praznuirii sfintilor. Iata ca exista aceasta legatura intre biserica de la Cotroceni si catedrala din Craiova, pentru ca acolo se gasesc capetele celor doi sfinti, iar noi ne consideram un fel de frati mai mici ai acestei catedrale, pentru ca beneficiem de prezenta acestor sfinte moaste'.

Protectori ai imparatului, pe pamant, si ai voievodului, din inaltul cerului

In continuare, parintele arhimandrit Irineu Dogaru a aratat motivul pentru care biserica de la Cotroceni a primit in dar aceste cinstite moaste: 'Al doilea hram, dar tot atat de important ca si primul - Adormirea Maicii Domnului - este inchinat Sfintilor Mucenici Serghie si Vah, pentru ca exista o istorie legata de primul ctitor al bisericii vechi a Manastirii Cotroceni, Serban Cantacuzino. In luptele pentru castigarea domniei, cand a fost fugar, fuga lui s-a produs chiar in ziua de 7 octombrie, a praznuirii sfintilor si, ca multumire adusa lui Dumnezeu si celor doi sfinti, a ridicat aceasta biserica avand hramul Sfintilor Serghie si Vah si Adormirea Maicii Domnului. Avea mare evlavie voievodul Serban Cantacuzino la cei doi sfinti, si de aceea a daruit acest hram, nu numai pentru faptul ca l-au ocrotit, dar si pentru ca acesti doi sfinti, dupa cum aflam din sinaxar, au fost ofiteri si sefi ai garzii imparatului Maximian. Asadar, erau oarecum considerati din anturajul imparatului si atunci Serban Cantacuzino si i-a luat ca protectori. Daca ei au asigurat protectia imparatului in timpul vietii, Serban Cantacuzino i-a luat ca protectori din inaltul cerului, din imparatia lui Dumnezeu'.

Primul hram al bisericii dupa redeschidere

Astazi, 7 octombrie, se serbeaza primul hram al bisericii, dupa actul de 'dreptate civica, de demnitate politica si de spiritualitate crestina', conform cuvantului Preafericitului Parinte Daniel cu ocazia tarnosirii bisericii la 11 octombrie 2009. In acest sens, parintele arhimandrit Irineu Dogaru, slujitor al lacasului de cult, indeamna credinciosii sa se indrepte catre biserica Palatului Cotroceni, la ceas de sarbatoare: 'Este primul hram sarbatorit anul acesta; ne-am fi dorit sa fie de o amploare deosebita, dar, deocamdata, multa lume nu stie. Am incercat si vom continua sa popularizam, sa facem cunoscut faptul ca la Cotroceni exista o biserica avand doua hramuri, si Adormirea Maicii Domnului - sarbatorit anul acesta cu mare bucurie pe 15 august - si Sfintii Serghie si Vah, pe care dorim sa-l impamantenim, ca multi credinciosi sa vina, sa participe la slujba si sa se inchine sfintelor moaste ale Sfintilor Serghie si Vah, pe care le avem in biserica'.

Parintele arhim. Irineu Dogaru a mai declarat pentru TRINITAS TV ca implinindu-se un an de la sfintirea bisericii si fiind pentru prima data cand se serbeaza hramul,cu aceasta ocazie, aseara, a fost oficiata Slujba Vecerniei unita cu Litia, iar astazi, in ziua praznuirii, va fi oficiata Sfanta Liturghie si Slujba Parastasului pentru ctitori.

Sursa: basilica.ro

07 Octombrie 2010

Vizualizari: 1392

Voteaza:

Hramul Sfintilor Mari Mucenici Serghie si Vah la Biserica Palatului Cotroceni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact