Intalnirea de vara a copiilor din familiile numeroase

A început Întâlnirea de Vară 2016 a copiilor din familiile numeroase

Pe data de 16 august Pro Vita Iași a dat startul celei de-a patra ediții a Întâlnirii de Vară dedicată copiilor înscriși în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sfântul Stelian. În cadrul acestui proiect vor participa 35 de copii din familiile numeroase (cu peste 8 copii) înregistrate în județul Iași,cu vârste cuprinse între 6 – 17 ani.

Timp de 7 zile tinerii vor participa la ateliere educative, menite să le dezvolte anumite competențe și să le descopere noi talente. Fiecare copil va fi implicat la atelierele de comunicare, muzică, lucru manual și creație artistică. Toate activitățile se vor desfășura la Parohia Sfântul Haralambie din Iași și la Căminul Casei Corpului Didactic „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Iași.

„Ne dorim ca prin acest proiect să îi aducem împreună pe acești copii care provin din familiile numeroase și să le oferim oportunitatea de a socializa și de a se împrieteni. De multe ori familia cu mulți copii este marginalizată sau stigmatizată, iar acești copii trebuie să învețe că defapt familia cu mulți copii este un dar de la Dumnezeu, o binecuvantare și o șansă pe care nu mulți oameni o au.”,a declarat Sorina Hîngănescu, referent Pro Vita Iași.

Participanții vor fi implicați în activități si programe sportive, religioase și turistice. Pe data de 18 august va fi organizată o excursie la Mănăstirea și Castelul Miclăușeni, unde copiii vor putea intra în contact cu lumea artei și a creației, lumea credinței și cea a istoriei.

„Un alt obiectiv al acestui proiect este identificarea tinerilor care au potențial de a studia și de a-i susține acolo unde este nevoie. Țin să menționez că anul școlar trecut am susținut material lunar 20 de astfel de copii care deși au o aplecare spre studiu, condițiile sociale și materiale le îngreunau parcursul. Sperăm ca și anul acesta să trăim experiențe foarte frumoase alături de acești copii.” Sorina Hîngănescu, referent Pro Vita Iași.

O noutate pentru ediția de anul acesta a Întâlnirii de Vară este că acest proiect va fi implementat pentru prima oară și la Piatra Neamț, unde for participa tineri din județul Neamț.

Mai multe informații despre acest proiect dar și despre activitatea Departamentului Pro Vita puteți găși pe www.provitaiasi.ro sau pe pagina de facebook Pro Vita Iasi.
Responsabil Întâlnirea de Vară 2016 a copiilor din familiile numeroase:

Sorina Hîngănescu
Tel: 0753 472 067
Tel Verde: 0800 800 116
E-mail: departament.provita@gmail.com
www.provitaiasi.ro
www.facebook.com/ProVitaIasi

 

16 August 2016

Vizualizari: 81

Voteaza:

Intalnirea de vara a copiilor din familiile numeroase 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE