Manastirea Sihastru si-a sarbatorit hramul

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Mănăstirea Sihastru din județul Vrancea și-a serbat hramul principal, informează Ziarul Lumina. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori.

Sute de credincioși au poposit luni la Mănăstirea Sihastru din Vrancea pentru a par-ticipa la Sfânta Liturghie și pentru a se ruga în acest loc de liniște și reculegere.

Mănăstirea a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul hramului de anul acesta, maicile care viețuiesc aici îngrijindu-se din timp pentru primirea pelerinilor și înfrumusețarea așezământului monahal. Pentru că la hram au participat mulți pelerini, iar vremea a fost însorită, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori, pe un podium amenajat în vecinătatea bisericii mari a mănăstirii vrâncene. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul~ al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial.

„Vă mulțumesc și vă felicit că în această zi ați venit să îi cinstiți pe cei doi mari Apostoli aici, la Mănăstirea Sihastru, ce reprezintă o oază de spiritualitate, de duhovnicie, pentru zona în care dumneavoastră trăiți. Prezența dumneavoastră și participarea la Sfânta Liturghie în fiecare duminică și sărbătoare trebuie să constituie un prilej binecuvântat de rugăciune și de meditație. Trebuie să pleci de aici, de la mănăstire, sau de la biserică, mai încărcat cu putere de Sus. Deschideți-vă inimile și sufletele ca să intre Hristos, să pogoare harul Sfântului Duh în sufletele dumneavoastră, pentru că avem multă nevoie de ajutor de la Dumnezeu!”, a spus IPS Părinte Arhiepiscop Ciprian. La finalul Sfintei Liturghii s-a săvârşit o slujbă de pomenire pentru ctitorii mănăstirii şi pentru monahia Teofana, trecută la cele veşnice la începutul acestei luni.

Cu prilejul hramului, credincioșii care au venit la Mănăstirea Sihastru au avut posibilitatea să se închine şi la o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei. Mănăstirea Sihastru a fost ctitorită, în anul 1748, de către boierul Sandu Şendrea şi călugărul sihastru Sebastian, cel dintâi stareţ al obştii monahale, de la care provine și numele mănăstirii. Actuala biserică, având hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", a fost construită între anii 1882 şi 1891 pe locul unui locaş de cult mai vechi. Între anii 1996 şi 1997, s-a construit şi un paraclis cu hramul „Adormirea Maicii Domnului". În apropierea aşezământului monahal de la Sihastru se află Schitul Oancea, care a fost întemeiat în anul 1932.

Sursa: basilica.ro

.

01 Iulie 2015

Vizualizari: 81

Voteaza:

Manastirea Sihastru si-a sarbatorit hramul 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Manastirea Sihastru

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE