Moartea Sfantului Ioan Botezatorul


Relatarea uciderii Sfantului Ioan Botezatorul apare in Evangheliile dupa Matei si Marcu inserata intr-un context privind reactia tetrarhului Irod la primirea vesti lor despre minunile savarsite de Iisus.

Acela care cutezase sa jertfeasca pe ultimul mare profet al lui Israel traia cu obsesia crimei care-i apasa cugetul. De aceea, atunci cand afla - poate chiar prin intermediul unor slujitori ai sai, deveniti adepti ai lui Iisus - de activitatea Acestuia, isi inchipuie ca Iisus era Botezatorul, care revenise din Imparatia mortii: "Este Ioan, caruia eu am pus sa-i taie capul; el s-a sculat din morti" (Marcu 6, 16). Aceasta afirmatie a lui Irod pune in lumina atat teama superstitioasa a tiranului, cat si impresia extraordinara starnita de minunile lui Hristos, ale caror ecouri ajunsesera pana la curtea tetrarhului Galileii.

Conform versiunii lui Marcu, moartea Sfantului Ioan a avut loc putin dupa trimiterea apostolilor.

Stirile cu privire la minunile savarsite de Iisus au ajuns la urechile lui Irod dupa reintoarcerea acestora din prima lor misiune, care, dupa modul cum este rezumata de evanghelist, pare sa-si fi atins telul: "Si iesind, ei propovaduiau sa se pocaiasca. Si scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau" (6, 12-13). Moartea Botezatorului s-ar situa deci, dupa majoritatea autorilor, in luna martie a anului 29.

Irod Antipa, cel ce poarta teribila raspundere a uciderii Precursorului lui Hristos, era fiul lui Irod cel Mare, care uzurpase tronul urmasilor Macabeilor. Din domeniul stapanit odinioara de tatal sau el mostenise Galileea si Pereea, pe care le-a guvernat de la anul 4 inainte de Hristos pana la 39 dupa Hristos.

Ca si Irod cel Mare, el a fost un suveran vicios, robit patimilor si dispus sa incheie orice compromis cu stapanitorii romani, spre a-si mentine situatia si privilegiile. In bune relatii cu imparatul Tiberiu, inaltase in cinstea acestuia, pe malurile lacului Ghenizaret, orasul Tiberiada, metropola cu caracter cosmopolit, care provoca indignarea evreilor piosi.

Sfantul Ioan a intrat in conflict cu Irod din pricina imoralitatii suveranului. Irod isi repudiase propria sotie, pe fiica regelui arab Areta, si luase in casatorie pe Irodiada, sotia fratelui sau Irod Filip. Acela care venise spre a chema poporul la pocainta si a-i infiera pe cei ce calcau Legea nu putea tolera ca insusi conducatorul unui stat evreu sa nesocoteasca poruncile Decalogului in vazul intregului popor.

De aceea, asemenea profetului Ilie din epoca regilor lui Israel, cu care de altfel are atatea afinitati, Botezatorul se ridica necrutator impotriva tiranului strain de poporul evreu si il cearta pentru fapta sa: "Nu-ti este ingaduit sa tii pe femeia fratelui tau" (6, 18), rasuna glasul mustrator al Sfantului Ioan.

La indemnul sotiei sale, Irod, desi il pretuia pe Ioan, se hotara sa-I inchida in temnita de la Macheronte, eveniment petrecut in luna mai a anului 28, putin inainte de inceperea misiunii lui Iisus in Galileea. Timp de zece luni a zacut Botezatorul intre zidurile fortaretei aflate in pustiul din jurul Marii Moarte.

Totusi, dupa chiar marturia evanghelica, in acest timp profetului i se ingaduia sa apara inaintea suveranului, pe care nu inceta sa-l mustre. Se pare ca Irod era totusi tulburat de predicile profetului, caci Marcu spune: "Irod se temea de Ioan, stiindu-l barbat drept si sfant, si-l ocrotea. Si auzindu-l, multe facea si cu drag il asculta" (6, 20).

Din modul cum se va purta si cu Iisus rezulta ca Irod manifesta interes fata de profeti si de taumaturgi. Poate ca astfel se explica si protectia pe care el i-o acorda Botezatorului: profetul ii starnise curiozitatea, dar si o oarecare teama, caci asemeni tuturor suveranilor orientali, Irod pare sa fi fost sensibil la semnele venite din lumea de dincolo si doritor de a nu intra in conflict cu aceia care ii apareau investiti cu putere de sus.

Din proprie initiativa, cu toate mustrarile pe care Botezatorul nu se sfia sa i le repete, Irod nu s-ar fi hotarat niciodata sa-l sacrifice pe profet. Aceea insa care il unnarea pe Ioan cu o ura tenace era Irodiada, jignita in onoarea ei si obsedata de gandul ca, la un anumit moment, Antipa ar fi putut sa urmeze sfatul profetului si sa o izgoneasca, asa cum facuse cu prima sa sotie. De aceea, ea se inversunase impotriva lui Ioan si urmarea uciderea lui, act la care Irod se impotrivea, in ciuda slabiciunii sale.

In timpul celor zece luni petrecute de Botezator in temnita de la Macheronte, el se bucurase deci de oarecare libertate: i se ingaduia sa se infatiseze inaintea suveranului si, de asemenea, ucenicii sai veneau sa-l vada si sa primeasca de la el sfaturi si indemnuri.

In toamna anului 28 unii dintre ei fussera trimisi, dupa cum s-a mai aratat, la Iisus, spre a-I pune intrebarea ce dezvalui a criza prin care trecea precursorul Domnului. Este de presupus ca raspunsul lui Iisus, adus in graba de ucenicii Botezatorului, a avut darul sa risipeasca tulburarea acestuia si sa-i pricinuiasca ultima bucurie inainte de sfarsitul ce se apropia.

Cuvintele Mirelui i-au reamintit prietenului Sau locul pe care Tatal i-l randuise in iconomia mantuirii si i-au intarit, fara indoiala, puterile launtrice spre a infrunta cu incredere clipa suprema ce se apropia.

Dupa primirea marturiei pe care de data aceasta Iisus i-o daduse Inaintemergatorului Sau, indraznim sa credem ca nedumeririle si usoara indoiala ce se strecurasera in sufletul neinfricat al profetului facura loc unei asteptari senine. Acum el putea rosti din nou cuvintele auzite odinioara de ucenici: "Aceasta bucurie a mea s-a implinit" (Ioan 3, 29).

Prilejul cautat de Irodiada spre a obtine capul profetului se iveste atunci cand, in cinstea zilei suveranului, are loc un mare ospat la care fiica acesteia, Salomeea, dansa cu atata avant incat Irod fagadui, in fata tuturor comeseni lor, ca ii va implini orice dorinta.

La indemnul mamei sale, fata ceru capul profetului, iar Irod, desi, dupa marturia lui Marcu, "s-a mahnit adanc" (5, 26), totusi, spre a nu-si calca juramantul, porunci ca Sfantul Ioan sa fie ucis si capul lui sa fie adus Salomeei pe tipsie.

In ciuda prestigiului pe care Botezatorul il avea in ochii lui Irod, el nu sovai deci sa-l dea pe profet pe mainile calaului "pentru juramant si pentru cei care sedeau cu el la masa" (Matei 14, 9), dupa cum precizeaza evanghelistul.

Irod prefera sa respecte o fagaduiala necugetata facuta la intamplare si in felul acesta sa-si atraga mania Cerului, decat sa-si asume riscul de a parea lipsit de cuvant in fata oaspetilor sai. Prestigiul sau cantareste mai mult pentru el decat viata unui om, de aceea, fiind lipsit de orice scrupule, este capabil chiar de o crima spre a-l pastra neatins.

Mantuitorul, vorbind cu alt prilej despre Irod, il va califica drept vulpe (Luca 13, 32), porecla menita sa scoata in evidenta duplicitatea tiranului. Acesta, dupa cum consemneaza Luca, in ciuda fricii pe care i-o pricinuise ivirea lui Iisus in mijlocul lui Israel, era dornic sa-L cunoasca (Luca 9, 9), poate tocmai spre a constata in ce raport se gasea El cu Botezatorul, precum si din simpla curiozitate, ce-si avea originea in setea sa de miraculos.

In momentul arestarii lui Hristos, acest lucru va aparea foarte limpede. Cand Pilat Il va trimite la Irod, acesta se va bucura, nadajduind ca va fi martorul unei minuni, si Ii va pune tot felul de intrebari. Iisus nu va rosti insa nici un cuvant catre acela care il ucisese pe Prietenul Sau si atunci Irod va incepe sa- L insulte impreuna cu ostasii sai, imbracandu-L intr-o haina stralucitoare, emblema derizorie a suveranitatii Sale.

Calaul Botezatorului apare astfel prezent si in drama Patimilor. Destinul Precursorului si acela al Unsului evolueaza mereu pe linii paralele, fiecare pastrandu-si insa caracterul propriu. Din marturia lui Luca rezulta ca la sfarsitul anului 29, cand Iisus calatorea prin Pereea, provincie aflata sub dominatia lui Irod, fariseii au venit sa-L vesteasca: "Iesi si du-Te de aici, ca Irod vrea sa Te ucida" (Luca 13, 31). Daca nu este vorba de o intriga a fariseilor, ar insemna ca acela care il ucisese pe Sfantul Ioan ar fi putut deveni si autorul mortii Celui vestit de profet.

Prin sfarsitul Sau, Sfantul Ioan anticipeaza asadar asupra Patimilor Domnului. Dupa cum remarca Origen, el a fost intru toate precursorului Iisus. Moartea Botezatorului poseda acelasi caracter ambivalent, propriu vocatiei sale, ce s-a aflat la confluenta celor doua Testamente. Ea are un caracter mucenicesc, asemeni celei a lui Iisus, desi Sfantul Ioan nu va muri pentru Hristos, nici pentru Evanghelie. El a pierit din cauza propriei sale intransigente, precum si a zel ului manifestat in apararea poruncilor Legii.

Botezatorul nu a facut parte din cohortele martirilor crestini, dupa cum nu i-a fost dat nici sa devina apostol al lui Hristos. Vocatia sa cerea ca el sa se resemneze, sa renunte de a merge alaturi de Hristos si sa afle dintre zidurile reci ale inchisorii cum Iisus dobandea noi si noi adepti.

Aceasta renuntare constituie o jertfa mai grea decat aceea adusa de apostoli, care aveau sa lucreze impreuna cu Hristos si asistati permanent de Sfantul Duh, in vederea raspandirii Evangheliei.

Pe linia misiunii sale, care consta in mustrari adresate celor pacatosi si in chemare la pocainta, moartea Sfantului Ioan apare ca o consecinta fireasca a atitudinii lui. El a patimit spre a pastra nealterat vechiul asezamant, nu spre a raspandi printre neamuri cuvantul Evangheliei.

De aceea ultimul profet al Legii Vechi a murit departe de Hristos si fara sa fi asistat la proslavirea Sa. Lui nu-i fusese ingaduit sa vietuiasca si sa predice impreuna cu Hristos, ci doar sa-L descopere lui Israel.

Si totusi, chiar daca nu a fost prezent la intemeierea Bisericii, Sfantul Ioan, plin de Duh Sfant inca din pantecele maicii sale, a vietuit si a murit la umbra Duhului, sub semnul caruia s-a desfasurat toata viata sa.

Ultima data cand Iisus va vorbi despre el va spune: " Acela era faclia care arde si lumineaza" (Ioan 5, 35). Domnul nu-l mai caracterizeaza deci pe profet in functie doar de misiunea sa - "ingerul, glasul" - ci Se refera la natura lui proprie. In el ardea un foc divin care lumina si radia injur. Acea putere launtrica, datatoare de lumina, era rodul lucrarii Sfantului Duh, Care Se coborase peste profet inca din clipa zamislirii sale si i-L descoperise, la timpul potrivit, pe Fiul Tatalui.

Tot datorita darului Sfantului Duh, pe care Botezatorul il primise fara masura, avusese el privilegiul unic de a recunoaste in Iisus pe Mielul care ridica pacatul lumii si pe Mirele creatiei indumnezeite.

Bucuria suprema pe care i-o pricinuise glasul Mirelui (Ioan 3, 29) nu a mai putut fi stearsa nici de grelele zile de recluziune, nici de misiunea ingrata care il obliga sa stea deoparte si sa fie ucis inainte de a vedea zorile Imparatiei.

Sfantul Ioan, ultima intruchipare a profetismului veterotestamentar, isi da duhul inainte ca Imparatia sa ia definitiv fiinta si ca Biserica, instrumentul de realizare a Imparatiei, sa se intemeieze.

Moartea sa preceda atat minunea inmultirii painilor, care va reprezenta o anticipare a misterului euharistic, cat si marturisirea lui Petru de pe drumul Cezareii, moment hotarator ce va face posibila nasterea Bisericii.

Aceste evenimente marcheaza trecerea in noua etapa istorica, in care Botezatorului nu ii era ingaduit sa patrunda. El moare inainte ca umbra Crucii sa inceapa a se profila la orizont - prima vestire a Patimilor va avea loc tocmai pe drumul Cezareii - si ca lumina biruitoare a Invierii sa fie intrezarita de ucenici pe muntele Taborului.

Evanghelia consemneaza ca, dupa uciderea lui Ioan, ucenicii sai au luat trupul Botezatorului si l-au pus in mormant. Apoi ei s-au dus si au dat de stire lui Iisus despre cele intamplate. Matei adauga ca Domnul, la auzul acestei vesti, a plecat de unde Se afla si S-a dus intr-un loc singuratic (14, 13).

Moartea Sfantului Ioan pare ca L-a tulburat adanc pe Hristos, asa cum reiese din retragerea Lui trecatoare in singuratate, desi, pentru firea Sa dumnezeiasca, aceasta nu va fi constituit o surpriza. Evanghelia nu consemneaza insa nici un cuvant rostit de Iisus in aceasta imprejurare.

Ca in toate clipele hotaratoare din viata Sa, Domnul va fi resimtit si acum nevoia de a se reculege si de a se ruga pentru sufletul neintinat al prietenului si poate si pentru a cere noi puteri de la Tatal in vederea intampinarii Patimilor, care acum stia sigur ca se apropiau.

Natalia Manoilescu

.

28 August 2007

Vizualizari: 4075

Voteaza:

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE