In prima saptamana a Postului Mare, in bisericile ortodoxe se canta una dintre cele mai frumoase creatii imnografice ale ortodoxiei: Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul.

La Catedrala Episcopala din Drobeta Turnu Severin, alaturi de credinciosi va fi prezent si, Preasfintitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei care va savarsi slujba Pavecernitei Mari alaturi de soborul de preoti si diaconi ai Catedralei.

Credinciosii severineni sunt poftiti sa se indulceasca de minunatele imne ale Sfantului Andrei, spre castigarea unui cuget sincer, constient de dimensiunea pacatului, intru nadejdea bucuriei pascale dobandite printr-o perioada de pocainta si asceza.

In fiecare seara, incepand cu ora 18:00, clopotele vor vesti inceputul mantuitoarelor slujbe de seara, imbietoare la meditatie duhovniceasca si indemnatoare la ascultarea poruncilor lui Dumnezeu.

Crestinii, indiferent de varsta, sunt chemati de glasul Domnului din Edenul de odinioara la o reconciliere interpersonala, fundamentata pe legea universala a iubirii si demonstrata in ascultare si in faptele milei trupesti si sufletesti.

Fara parcurgerea de catre fiecare dintre noi a acestor zile prielnice rugaciunii, faptelor bune si pocaintei, nu vom putea gusta desavarsit bucuria Invierii Domnului, asa cum nici nu vom aprecia deplin gestul teandric unic in istoria umanitatii, de sacrificiu al Fiului lui Dumnezeu pentru slobozirea omului din pacat.

Una dintre treptele pocaintei ce conduc spre Ziua Invierii lui Hristos o reprezinta Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeste in perioada Postului Mare. In primele patru zile ale Postului, credinciosii au prilejul de a lua parte la citirea cate unei parti din acest Canon, in cadrul slujbei Pavecernitei mari.

Canonul cel Mare este una dintre cele mai importante, daca nu chiar cea mai importanta opera a imnografiei despre pocainta. Desi abunda in episoade biblice, totusi nu este o simpla concentrare a unor teme biblice. Dimpotriva, in acest Canon toate faptele scripturistice la care s-a facut partas omul - crearea, caderea, alungarea din Rai, intoarcerea, asteptarea, rascumpararea - sunt personalizate. Ele se transforma in faptele fiecaruia dintre noi: crearea mea, caderea mea, rascumpararea mea. Istoria personajelor devine istorie personala, iar subiectul devine constient de profunzimea ei: “De unde voi incepe sa plang faptele vietii mele celei ticaloase?”. Canonul ne introduce pe fiecare dintre noi in istoria Sfintei Scripturi si ne determina sa constientizam, prin intermediul modelelor de pocainta, amplitudinea pacatelor noastre si instrainarea fata de Dumnezeu.

Nici o alta cantare religioasa nu reuseste sa dea atat de magistral expresie pocaintei precum o face Canonul cel Mare.

Sf. Andrei a adunat la un loc fapte vechi si nou-testamentare, de la caderea lui Adam la moartea pe cruce a Mantuitorului si Invierea Sa, toate rememorate cu profunda durere si sentiment de pocainta. Din acest motiv, Canonul este un exemplu de poezie spirituala, in care fiecare fapta este individualizata si personalizata, atribuita siesi (si implicit, fiecaruia dintre noi). Fiecare fapt se constituie intr-un impuls amplificat spre redresarea morala, dupa cum arata si ultimele strofe: „Roade vrednice de pocainta nu cere de la mine… Daruieste-mi inima pururea umilita si saracie duhovniceasca, ca sa-Ti aduc acestea ca o jertfa primita, Unule, Mantuitorule“. Actului pocaintei i se dau dimensiuni cosmice: „Ia aminte, cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu“. Dupa ce sufletul constientizeaza starea de pacatosenie in care se afla, i se aduc in fata realitatea iubirii dumnezeiesti, ce doreste intoarcerea pacatosului, si robia in care il taraste pacatul, dar si rasplata pe care o va primi pentru indreptarea sa. Apoi, Sf. Andrei evoca diferite personaje biblice (Adam, Eva, Cain si Lameh, Esau, Iacov, Lia si Rahela, David, Solomon etc.), pe care le promoveaza drept pilde de urmat sau le acuza, in functie de faptele lor. Maria Egipteanca constituie prototipul de pocainta preferat de Sf. Andrei, caci, trecand dintr-o extrema in alta, „a uimit toate cetele ingeresti si adunarile omenesti cu viata ei cea minunata“. Din acest motiv, o data cu citirea integrala a Canonului, miercuri seara se citeste si viata Sf. Maria Egipteanca, scrisa de patriarhul Sofronie al Ierusalimului.

Prin Canonul de pocainta, Sfantul Andrei a inaintat un puternic protest impotriva pacatului. Ca principiu de viata, el promoveaza permanenta pocainta pentru pacatele pe care le savarsim clipa de clipa, precum si dorinta continua de a urma lui Hristos si celor care s-au apropiat de el prin curatirea de pacate.

Daca la inceput Canonul cel Mare se citea doar in manastiri, in prezent el se citeste si in majoritatea bisericilor de parohie, credinciosii participand in numar mare la aceasta slujba deosebita. Invocatia „Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!“, insotita de o metanie mica si semnul Sfintei Cruci, este cea care uneste comunitatea in actul de pocainta.

Canonul poate fi cel mai bine descris ca o plangere de pocainta care ne vorbeste despre proportiile si adancimea pacatului, tulburand sufletul cu jale, cainta si nadejde. Cu o maiestrie unica, Sfantul Andrei impleteste marile teme biblice – Adam si Eva, Raiul si caderea in pacat, Noe si Potopul, David, Pamantul fagaduintei si, in cele din urma, Hristos si Biserica – cu marturisirea pacatului si cu pocainta. Evenimentele istoriei sfinte sunt dezvaluite ca evenimente ale vietii mele, faptele lui Dumnezeu din trecut ca fapte indreptate spre mine si mantuirea mea, tragedia pacatului si a tradarii ca drama mea personala. Viata mea imi este prezentata ca o parte a luptei marete si atotcuprinzatoare dintre Dumnezeu si puterile intunericului care s-au razvratit impotriva Lui.

Rolul si scopul Canonului cel Mare este sa ne descopere pacatul si, astfel, sa ne conduca spre pocainta; sa descopere pacatul nu prin definitii si insiruiri ale faptelor noastre ci printr-o adanca meditatie asupra maretei istorii biblice, care este, cu adevarat, o istorie a pacatului, a pocaintei si a iertarii. Aceasta meditatie ne duce intr-o cultura duhovniceasca diferita, ne ispiteste cu o viziune total diferita asupra omului, asupra vietii sale, asupra telurilor si motivatiilor sale. Ea reface in noi spatiul spiritual fundamental in cadrul caruia pocainta devine din nou posibila.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

.