Teza de doctorat sustinuta public la Sibiu

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a fost susținută public o nouă teză de doctorat. Evenimentul academic a avut loc luni, 14 noiembrie, candidat pentru obținerea titlului academic de doctor în Teologie fiind părintele Ioachim Tomoiagă de la Mănăstirea „Sfânta Ana”-Rohia. Teza de doctorat a părintelui Ioachim Tomoiagă este intitulată „Elemente materiale utilizate în Taina Euharistiei. Simbolism, semnificație istorico-liturgică, studiu comparativ cu Bisericile vechi-orientale” și a fost elaborată sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Comisia de evaluare a fost prezidată de decanul Facultății de Teologie din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, alături de care s-au aflat pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică de la facultatea gazdă.

Lucrarea părintelui Ioachim Tomoiagă a fost apreciată de membrii comisiei și de publicul numeros pentru acrivia științifică, noutatea abordării și materialul bibliografic vast.

Cercetare și misiune
După depunerea jurământului de credință în cadrul unei ceremonii oficiate în capela facultății părintele Ioachim Tomoiagă a fost declarat doctor în Teologie. În cuvântul de felicitare părintele decan Nicolae Chifăr l-a îndemnat pe proaspătul doctor în Teologie să continue munca de cercetare în acest domeniu.

„Vă primim cu toată dragostea în galeria doctorilor în Teologie pe care facultatea noastră i-a proclamat și vă dorim ca și pe viitor să lucrați cu aceași râvnă și conștiinciozitate. Ceea ce ați deschis acum ca perspectivă de cercetare să continuați în alte lucrări academice și să ne bucurăm cu toții de rezultatele acestor cercetări”, a spus pr. Nicolae Chifăr.

Autor: Ștefan Mărculeț
 

Pe aceeaşi temă

15 Noiembrie 2016

Vizualizari: 736

Voteaza:

Teza de doctorat sustinuta public la Sibiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE