Gavriil Callimachi, ctitorul Catedralei mitropolitane Sf. Gheorghe din Iasi


Astazi se implinesc 220 de ani de la trecerea la cele vesnice a mitropolitului Moldovei Gavriil Callimachi. Fratele domnitorului Ioan Callimachi, Gheorghe Callimachi, calugar al Putnei, a fost pentru multa vreme arhidiacon al Patriarhiei ecumenice de Constantinopol, apoi mitropolit al Salonicului, de unde ajunge mitropolit al Moldovei. Ctitor al Catedralei mitropolitane „Sf. Gheorghe“ din Iasi, numita si Catedrala veche, astazi se odihneste in pridvorul acesteia.

 

Mitropolitul Gavriil provine dintr-o familie curat romaneasca, tatal sau, Teodor Calmasul, fiind de loc din partile Orheiului, „din mazilii de jos“; se stabileste apoi la Campulung, unde va ridica o biserica.

Cronicarul il infatiseaza drept „crestin bun si cu frica lui Dumnezeu, petrecand viiata cu putin prilej si cu paza besericii si cu alte fapte bune, dupa putinta“ (Ioan Canta).


Ioan, fiul mai mare al lui Teodor Calmasul, dupa studii facute la Lvov intra in serviciul lui Ioan Mavrocordat si al lui Grigore II Ghica, dovedind la Istanbul pricepere in activitatea diplomatica. Timp de saisprezece ani este mare dragoman al Portii (responsabil cu politica externa), familiarizandu-se cu problemele de politica internationala ale timpului. Isi va greciza numele din Calmasul in Callimachi, iar la 1758, cand primeste domnia Moldovei, este deja la o varsta inaintata.

 

Mitropolitul Salonicului calugarit la Putna

 

Fratele lui Ioan Callimachi, Gheorghe, se calugareste la Manastirea Putna, primind numele Gavriil, dupa care merge la Constantinopol, unde, cu ajutorul lui Ioan, ajunge arhidiacon la Patriarhia ecumenica si, din 1745, mitropolit al Salonicului. Se integreaza perfect in mediul de adoptie si este initiat in problemele politice importante. Chemat in tara de fratele sau, renunta la scaunul de la Tesalonic si vine la Iasi unde, cu aprobarea patriarhului ecumenic, i se incredinteaza arhipastorirea Moldovei. Ramane in scaun pana la 20 februarie 1786, cand trece la cele vesnice. Este inmormantat in pridvorul noii Catedrale mitropolitane cu hramul „Sf. Gheorghe“, ctitoria sa.

 

O noua catedrala mitropolitana la Iasi

 

Dupa instalarea la Iasi, (.) in timpul sau, la 1763, Manastirea „Sf. Spiridon“ din Iasi (pe langa care functioneaza si un spital), ctitorita la 1758 pe locul alteia mai vechi, capata statutul de stavropighie a Patriarhiei ecumenice, egumenul ei devenind arhiereu de Irinopoleos. La initiativa si sub indrumarea mitropolitului Gavriil este inaltata la Iasi o noua catedrala mitropolitana, cu hramul „Sf. Gheorghe“ (lucrarile incep la 1760 si continua sub purtarea de grija a lui Iacov Stamati, viitorul mitropolit al tarii).


Gavriil se ingrijeste si de activitatea Academiei grecesti, al carei epitrop este dupa reorganizarea din 1767, precum si de instruirea clerului (la 15 noiembrie 1775 Grigorie III Ghica cere ierarhilor ca „pe nimenea sa nu inalte la cinstea preotiei de nu vor avea cartile dascalilor celor preotesti, carii carti sa arate pricopseala la toata bisericeasca invatatura“).

 

Un diplomat si un promotor al culturii

 

Pentru folosul Bisericii si al preotilor, sunt tiparite la Iasi Evanghelia (1762), Ceaslovul (1763, 1773, 1777), Molitvelnicul sau Evhologhionul (1773, 1774, 1785), Catavasierul (1778), Indreptarea pacatosilor, adeca invatatura catra cel ce se pocaieste, cum se cade sa se ispoveduiasca (1768), Invatatura crestineasca pentru cei care voiesc a lua vreun cin din cele sfintite si dumnezeiesti slujbe (1770), Cathehisis sau in scurt Pravoslavnica marturisire (1777), Pravilioara in care sa cuprind cele sapte Taine bisericesti cu care sa se deprinda preotii, mai ales duhovnicii (1784).


Angajat in dezbaterile politice ale timpului, se ingrijeste in 1769, alaturi de Toma Dumitriu, de traducerea si tiparirea Nakazului tarinei Ecaterina a II-a (in care sunt cuprinse principiile, unele imprumutate din filosofia iluminista, dupa care aceasta isi propunea sa guverneze).

 

Intalnirea cu Sf. Paisie

 

In 1763 il primeste pe Cuviosul Paisie Velicicovschi, care se intoarce in Moldova de la Muntele Athos (in Tara Romaneasca nu gaseste ospitalitate).


S-a afirmat ca mitropolitul Gavriil, care fusese intaistatator la Salonic, „l-a cunoscut pe Cuviosul Paisie inca de cand acesta era la Athos“ (Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei). La Dragomirna si apoi la Secu si la Neamt, unde va fi asezata noua comunitate (care va ajunge sa reuneasca peste 1.000 de vietuitori de mai multe etnii intr-un „sobor fara pereche ca mod de viata harnic si ideal“ - N. Iorga), Sf. Cuvios Paisie va alcatui un Asezamant, prezentat si mitropolitului tarii. Ca urmare a activitatii sale, curentul de reinnoire filocalica initiat acum in Moldova, se va raspandi in intreaga lume ortodoxa, mai ales in Ucraina si Rusia.

 

Readucerea sub jurisdictia Mitropoliei de la Iasi a teritoriilor din sudul tarii si a Hotinului

 

In timpul razboiului ruso-turc dintre anii 1769-1774, mitropolitul Gavriil Callimachi, la cererea comandantului trupelor rusesti, trimite la Sankt Petersburg o delegatie, condusa de episcopul Inochentie al Husilor, primita de tarina in aprilie 1770, de Florii, impreuna cu cea a Tarii Romanesti (in fruntea careia se afla mitropolitul Grigorie). Se cere stabilirea unor noi relatii cu Rusia, precizandu-se totodata si dorinta de „a ramane in toate oranduielile si obiceiurile cele vechi ale noastre“. Mitropolitul Gavriil dispune la 10 ianurie 1770 readucerea sub jurisdictia Mitropoliei de la Iasi a teritoriilor din sudul tarii si a Hotinului, care fusesera „dintru inceput din hotarul pamantului si din pastoria Moldovei“, in decursul timpului fiind anexate de Imperiul otoman si transformate in raiale. Situatia dureaza pana la incheierea tratatului de pace de la Kuciuk-Kainargi (1774), cand se revine la vechiul statut.


Desi compromis prin angajamentul sau din timpul razboiului, mitropolitul Gavriil ramane in scaun, tratatul din 1774 prevazand ca nu se vor lua masuri punitive impotriva oponentilor intereselor otomane.

 

Chestiunile politice afecteaza viata Bisericii

 

Ca urmare a Conventiei austro-turce din mai 1775, prin care Curtii de la Viena i se concede o „rectificare“ de frontiera, zona nordica a Moldovei este anexata la Imperiul austriac si integrata in structura sa administrativa. In teritoriul anexat se intindea jurisdictia Episcopiei Radautilor, la conducerea careia se afla, de la 1750, Dosoftei Herescu. Acesta se calugarise la Manastirea Putna si era unul dintre apropiatii fostului mitropolit Iacov. Noua stapanire il va mentine in scaun, insa la 1781 sediul Episcopiei este transferat la Cernauti. Doi ani mai tarziu, Dosoftei primeste titlul de „episcop exempt al Bucovinei“, fiind trecut sub jurisdictia Sinodului Mitropoliei Ortodoxe de la Karlowitz. In 1786 este adoptat un Regulament care, intre altele, prevedea o noua organizare administrativa a Episcopiei, desfiintarea unui mare numar de manastiri si schituri (raman doar manastirile Putna, Sucevita si Dragomirna; multi calugari trec acum in tara libera) si constituirea Fondului religionar pentru administrarea in folosul Bisericii a averilor acesteia.

 

Suferinta Bucovinei sfarsitului de secol XVIII

 

In aceste imprejurari, episcopul Dosoftei se remarca prin grija sa pentru pastoriti, protesteaza impotriva incurajarii influentei strainilor in Biserica, vegheaza la moralitatea clerului, ctitoreste sau repara biserici si se opune etatizarii proprietatilor Episcopiei. In urma demersurilor facute in 1783, sunt aduse la Suceava moastele Sf. Ioan cel Nou, luate de fostul mitropolit al Moldovei, Dosoftei, in exilul sau polonez.

In ajunul razboiului ruso-austro-turc dintre anii 1788-1791, mitropolitul Moldovei, Leon Gheuca, ii scrie la 28 noiembrie 1787 „prea iubitului frate“ Dosoftei, cerandu-i sa mijloceasca bunavointa austriecilor; ierarhul bucovinean este numit de Leon „fiu al patriei“ si „impreuna cu noi patriot al acestei ticaloase patrii“.

Trece la cele vesnice pe 22 ianuarie 1789, in cele din urma osemintele sale fiind asezate in cripta ierarhilor bucovineni din Cernauti.

Succesorul lui Dosoftei Herescu este Daniil Vlahovici (1789-1822), numit de imparatul Iosif al II-lea la propunerea mitropolitului sarb si hirotonit la Karlowitz. Noul episcop al Bucovinei si baron al Imperiului se dovedeste un slujitor obedient al imparatului, favorizeaza influenta ruteana in Biserica, iar in timpul sau scolile primare romanesti trec sub conducerea episcopului romano-catolic de la Lemberg. Reuseste insa sa i se recunoasca dreptul de a controla administrarea Fondului religionar. Moare la 20 august 1822 in Vatra Dornei si este inmormantat la Manastirea Dragomirna. (fragment din volumul Pastori ai Bisericii si promotori ai culturii. Mitropolitii Moldovei de la inceputuri pana azi, Editura Trinitas, 2005)

 
de pr. asist. dr. Nita Dan Danielescu

.

19 Februarie 2006

Vizualizari: 1754

Voteaza:

Gavriil Callimachi, ctitorul Catedralei mitropolitane Sf. Gheorghe din Iasi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE