Poezii religioase - Cuviosul Schimonah Iosif de la Radeni; Editie ingrijita de Ierom. Pamvo Juganaru si Prof. Pavel Lala, Radeni, comuna Pastraveni, jud. Neamt; 2012
Se pogoara cerul pe pamant Floarea raiului si steaua cereasca, Vine Domnu’n iesle sa se nasca, Din pacat pe noi, sa ne izbavesca.
Inima mi-e plina de tristete, De atata rautate-n noi, De ce lasi Doamne sa ne-nghete, Lacrimi neplanse in puhoi
Zorii Anului s-au revarsat acum In inima ce’asteapta primenita Prin lacrima Golgotei ce a ingenunchiat Si patima si fapta neimplinita.
Haos, confuzie, disperare. Privesc cu groaza spre soare. Asta vrei Tu oare Doamne
Am promis, Doamne, ca ne vom intalni cand secundele torc a tacere fara vaiet de stele si alai de flori, doar un zambet adus de durere.
Ruga mea din noapte, pare obosita In genunchi se pune, bratul in amin Dragostea aprinde inima firava, Trup si suflet Doamne, Tie ma inchin
Venim pe rand, plecam dar pe sarite Cand scrierile cartii se sfarsesc, Cand clipa’n lumanare nu mai arde Si lepadam, vesmantul omenesc.
Cea din urma fericire, s-a dat unui poet: Cum n-a fost de cuviinta s-o ia vreun arlechin, i-a fost ingaduita, in traiul desuet, celui ce scrie vesnic, un ranjet in suspin.
Cumva ne-asteapta totul: Ne-asteapta ora care fuge, Ca un strain sezand in gara, Tot nemiscata si cuminte
Degeaba aruncati cu zaruri din Ursita, Sa regasiti in astre o veste potrivita La anul nou, stiu bine, cum imi zicea strabunul, Se deschidea tot cerul, de lumina pamantul.
Pe manastirea-n piatra, Am devenit pamant, m-am prefacut in nori, copaci, apa si vant Si am tacut ca noaptea
Pantecele Sau ingenuncheaza ingeri, Perfect, sta ca un glob, precum pamantul ; Si apara intr-insu, ca-ntr-o cochilie, adamii, toti martirii, apostolii
Am intins mana sufletului, neputincioasa, spre Dumezeu pe palma s-a asezat lacrima rotunda ca un bob de roua glumea cu ziua de ieri si de azi, stingea lumanarile noptii in timp ce Crezul din Biserica Inimii
Cunvintele lasa urme abia deslusite pe bratul inghetat al saraciei il invoc pe Dumnezeu in numele deznadejdii lacrima dumnezeasca imi mangaie sufletul
Tacut, umil, privesc spre Tine Cum stai si rabzi plangand; Ma-ntreb, ce cauti langa mine, Un biet talhar, gol si flamand.
De-ai stii tu inima ce-i Raiul, Te-ai smulge singura din piept Ai alerga spre cer cu duhul Si m-ai lasa doar trup inert.
Nu au primit în trup Lumină, în niciun Paşti din câte-au fost, decât cei care-n duh suspin
Doamne, nu Te îndepărta de noi Şi nu-Ţi întoarce faţa, Căci nu ne-ai fost Şi nu ne eşti oaspete... Ci părinte... Şi oricât de răi
Mă sperii de-atâta cădere de frunze în toamnă Plâns este cerul cu lacrimi de ploi Doamne, toţi norii cei grei se destramă Tu ce-ai rânduit pentru noi
Aștept să revină marea sărbătoare, La începutul Anului Bisericesc, Sfintei Marii de Dumnezeu Născătoare, Precum e orânduit de Tatăl Ceresc.