
Mă sperii de-atâta cădere de frunze în toamnă
Plâns este cerul cu lacrimi de ploi
Doamne, toţi norii cei grei se destramă
Tu ce-ai rânduit pentru noi?
Vara e dusă, pustia ne cheamă
Trec oile blânde în turmă
Doamne, în mersul tăcut mi-este teamă
Că-s mielul cel slab de pe urmă.
Tu-n suliţi aprinse cobori solii nopţii
Veacul e orb de-atâtea ispite,
Păstorii sânt singuri sub streaşina porţii
Cu umbrele lor obosite.
E-atâta cădere de frunze în toamnă
Mi-e teamă ca melcului straniu, de cretă
Pădurea de umbre de-acum se destramă
Pe fibra durerii secretă.
E vifor în mine şi-i vifor afară
Cerul îşi pune cămaşă de ploi
Corbii tăcerii-n pustiuri ne cară
Doamne, Tu ce-ai rânduit pentru noi?
Marin Mihalache, Chicago, USA
-
Pamantule sfant
Publicat in : Poezie Ortodoxa -
Se pogoara cerul pe pamant
Publicat in : Poezie Ortodoxa -
Tristete
Publicat in : Poezii ortodoxe
-
Zorii Anului
Publicat in : Poezii ortodoxe -
Haos
Publicat in : Poezii ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.