Patriarhul Teoctist si Papa Ioan Paul al II-lea, impreuna pentru unitatea Bisericii


Patriarhul Teoctist si Papa Ioan Paul al II-lea, impreuna pentru unitatea Bisericii

Patriarhul Teoctist si Papa Ioan Paul al II-lea au impartasit ideea ca Biserica Ortodoxa si Catolica "trebuie sa contribuie impreuna la o misiune care caracterizeaza cel de al treilea mileniu", aceea de unitate in si prin credinta, dupa cum atesta declaratia lor comuna adoptata in 2002 la Vatican.

Prezentam integral Declaratia comuna a Papei Ioan Paul al II-lea si a Patriarhului Teoctist, data publicitatii la Vatican, la trei ani de la vizita istorica a fostului suveran pontif in Romania:

"Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, Eu le-am dat-o lor, pentru ca ei sa fie una, asa cum una suntem Noi. Eu intru ei si Tu intru Mine, pentru ca ei sa fie desavarsiti intru una; si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei asa cum M-ai iubit pe Mine" (Ioan 17, 22-23).

Cu bucuria profunda de a ne regasi impreuna in cetatea Romei, aproape de mormantul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, ne dam sarutarea pacii, sub privirea Celui care vegheaza asupra Bisericii Sale si care ne calauzeste pasii; si meditam inca o data la aceste cuvinte pe care Sfantul Evanghelist Ioan ni le-a transmis si care constituie rugaciunea emotionanta a lui Hristos, inaintea Patimilor Sale.

1.

Aceasta intalnire a noastra este continuarea imbratisarii pe care noi am schimbat-o la Bucuresti, in luna mai, 1999, in timp ce in inima noastra mai rasuna inca apelul emotionant: "Unitate, Unitate !", cu care o mare multime de credinciosi ne-au intampinat cu acea ocazie. Acest apel era ecoul rugaciunii Domnului nostru pentru ca "toti sa fie una" (Ioan 17, 21).

Intalnirea de astazi reinnoieste angajamentul nostru de a ne ruga si lucra pentru a ajunge la unitatea vizibila deplina a tuturor ucenicilor lui Hristos. Scopul si dorinta noastra arzatoare o constituie comuniunea deplina care nu este absorbire, ci comuniune in adevar si in dragoste. Aceasta cale este una ireversibila, pentru care nu exista alternativa: este calea Bisericii.

2. Marcate inca de trista perioada istorica, in timpul careia s-a negat Numele si Stapanirea Mantuitorului, comunitatile crestine din Romania intampina inca, in mod frecvent, astazi, dificultati in a depasi efectele negative pe care acei ani le-au produs in relatiile de fratietate si de impreuna-lucrare, precum si redescoperirea comuniunii. Intalnirea noastra trebuie sa fie considerata ca un exemplu: fratii trebuie sa se regaseasca pentru a se impaca, pentru a medita impreuna, pentru a descoperi mijloacele prin care sa ajunga la intelegere, pentru a-si expune si explica argumentele unii altora. Ii indemnam, asadar, pe cei care sunt chemati sa traiasca alaturi pe acelasi teritoriu romanesc, sa gaseasca solutii de dreptate si caritate. Printr-un dialog sincer, trebuie sa se depaseasca conflictele, neintelegerile si suspiciunile aparute in trecut, pentru ca, in aceasta perioada decisiva a istoriei lor, crestinii din Romania sa poata fi marturisitori ai pacii si ai reconcilierii.

3. Relatiile noastre trebuie sa fie oglinda comuniunii adevarate si profunde in Hristos, comuniune care, fara sa fie deplina, exista deja intre noi. Recunoastem, de fapt, cu bucurie ca avem impreuna traditia Bisericii nedespartite, centrata pe Taina Euharistiei, despre care dau marturie sfintii pe care noi ii avem in comun in calendarele noastre. Pe de alta parte, numerosii marturisitori ai credintei in vremurile de opresiune si de persecutie din secolul ce s-a scurs, care au demonstrat fidelitatea lor fata de Hristos, sunt un germen de speranta in dificultatile actuale.

Pentru a incuraja cautarea deplinei comuniuni, chiar si in divergentele doctrinare care raman inca, este necesar sa gasim mijloace concrete, consultandu-ne periodic, cu convingerea ca nici o situatie dificila nu este menita sa dureze in mod iremediabil si ca, datorita atitudinii de deschidere catre dialog si a schimbului periodic de informatii, pot fi gasite solutii satisfacatoare pentru aplanarea tensiunilor si pentru a ajunge la o solutie echitabila in problemele concrete. Trebuie sa consolidam acest proces, pentru ca adevarul plenar al credintei sa devina un patrimoniu comun, impartasit si de unii si de ceilalti, capabili sa creeze o convietuire cu adevarat pasnica, inradacinata si fondata pe dragoste.

Stim bine cum sa actionam pentru a stabili liniile care sa ne conduca opera de evanghelizare, atat de necesara dupa perioada sumbra a ateismului de Stat. Suntem de acord in a recunoaste traditia religioasa si culturala a fiecarui popor, precum si libertatea religioasa.

Evanghelizarea nu poate fi bazata pe un spirit de competitie, ci pe respect reciproc si pe cooperare, recunoscand fiecaruia libertatea de a trai dupa propriile convingeri, in conformitate cu propria apartenenta religioasa.

4. In dezvoltarea relatiilor noastre, incepand cu Conferintele Panortodoxe si cu Conciliul II Vatican, am fost martorii unei promitatoare apropieri intre Rasarit si Apus, bazata pe rugaciune, pe dialogul in dragoste si in adevar, apropiere atat de bogata in momente de profunda comuniune. De aceea, privim cu ingrijorare dificultatile prin care trece, in perioada actuala, Comisia Mixta Internationala pentru Dialogul Teologic intre Biserica Catolica si Biserica Ortodoxa si, cu ocazia intalnirii noastre de acum, ne exprimam dorinta de a nu se neglija orice initiativa pentru a reactiva dialogul teologic si pentru a relansa activitatea Comisiei. Avem aceasta datorie, pentru ca dialogul teologic va face sa devina mai puternica afirmarea vointei noastre de a adanci comuniunea, in fata situatiei actuale de diviziune.

5. Biserica nu este o realitate inchisa in ea insasi: ea este trimisa in lume si este deschisa catre lume. Noile posibilitati care se creeaza intr-o Europa deja unita si care isi extinde granitele pentru a imbratisa popoarele si culturile din partea centrala si rasariteana a continentului, constituie o provocare pe care crestinii din Rasarit si din Apus trebuie sa o intampine impreuna. Cu cat vor fi mai uniti in marturisirea Unicului Dumnezeu, cu atat ei vor da expresie, consistenta si spatiu sufletului crestin al Europei, sfinteniei vietii, demnitatii si reconcilierii, valorilor familiei, apararii creatiei. Europa intreaga are nevoie de bogatia culturala creata de Crestinism.

Biserica Ortodoxa Romana, centru de intalnire si de schimburi intre traditiile bogate slave si bizantine ale Rasaritului, si Biserica Romei, care, in componenta sa latina, exprima vocea occidentala a unicei Biserici a lui Hristos, trebuie sa contribuie impreuna la o misiune care caracterizeaza cel de al treilea mileniu. Dupa expresia traditionala si asa de frumoasa, Bisericilor locale le place sa se numeasca Biserici surori. Deschiderea spre aceasta dimensiune inseamna a colabora pentru a reda Europei etosul sau cel mai profund si chipul sau autentic uman.

Cu aceste perspective si cu aceste intentii, prin care dam marturie comuna inaintea Domnului, il rugam sa ne faca vrednici de a lucra spre zidirea Trupului Sau "pana ce toti vom ajunge la unitatea credintei si a cunoasterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de barbat desavarsit, la masura varstei plinatatii lui Hristos" (Efeseni 4, 13).

Sursa: NewsIn

 

.

30 Iulie 2007

Vizualizari: 3451

Voteaza:

Patriarhul Teoctist si Papa Ioan Paul al II-lea, impreuna pentru unitatea Bisericii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE