Arhitectura religioasa
Epoca iconoclasta nu mai ofera acea diversitate de tipuri, cu aspect inca roman, care alcatuise bogatia si farmecul arhitecturii paleocrestine. Razboaiele impotriva arabilor sau a bulgarilor si certurile religioase nu au fost favorabile construirii unor noi biserici. Constructorii au exploatat formulele arhitecturii cu cupole elaborate in cursul veacurilor al VI-lea si al VII-lea, retinand mai ales pe acelea care se trageau din planul bazilical, dar fara sa le aduca inovatii esentiale.
Sfanta Irina de la Constantinopol
Atunci cand, sub Constantin al V-lea Copronimul, s-a rezidit Sfanta Irina de la Constantinopol, distrusa, cu exceptia pronaosului, de cutremurul de pamant din 26 octombrie 740, s-au respectat temeliile bisericii lui Iustinian, dar, fara indoiala, s-a modificat putin aspectul elevatiei. Pe o bazilica cu trei nave, precedata de un nartex si de un atrium cu trei porticuri, se ridica o cupola cu tambur sprijinita de bolti in leagan, care desenau cele trei brate ale unei cruci, la est, la nord si la sud.
La Sfanta Sofia de la Salonic, a carei data nu este sigura si pe care inclin sa o consider, impreuna cu multi alti arheologi, cu putin posterioara Sfintei Irina de la Constantinopol, s-a reluat, ameliorandu-i in anumite puncte de detaliu, un plan de bazilica cu cupola care fusese practicat in secolul al VII-lea: cupola este sprijinita aici de patru bolti in leagan, pe care stalpii goi pe dinauntru - si nu masivi, ca mai inainte - o inscriu intr-un careu marginit la nord, la vest si la sud de galeria in forma de -re rasturnat, desenata de colaterale si de pronaos. Proscomidia si, diaconiconul se afla tot in dreptul stalpilor de la est si nu sunt inca asezate in axul colateralelor, asa cum aveau sa fie ulterior. Cupola, incastrata la exterior intr-un cub, este greoaie ca orice lucrare dintr-o epoca de tatonari.
Venetia
Tanara cetate a Venetiei, care intra in istorie la inceputul secolului al IX-lea ca un oras apartinand Imperiului bizantin, nu putea decat sa se intoarca spre Constantinopol pentru a-si gasi modelele bisericilor cu care intelegea sa isi sfinteasca si sa isi impodobeasca solul.
Sub dogele Agnellus Partecipacius (Parteciaco) (811-827), al carui prenume, foarte raspandit la Ravenna, aminteste de legaturile care ii unisera pe locuitorii lagunei cu vechea capitala a exarhatului, cazuta sub dominatia longobarzilor, episcopul Ursus - alt nume ravennat ! - a decis sa se reconstruiasca sau sa se mareasca, la Olivolo, in grupul insulelor rialtine, catedrala consacrata Sfantului Petru, sfantul cel mai venerat in Italia. Nu cunoastem planul acestui edificiu, dar stim ca Agnellus Partecipacius a mutat aici moastele Sfintilor Serghios si Bacchos, patroni ai curtii imperiale de la Constantinopol. Capela ducala, dedicata sfantului militar grec Teodor, a fost ridicata in anul 819, sau putin mai inainte, de catre un grec bogat, cu numele de Narses, pe care cronicile l-au confundat cu vestitul sau omonim, generalul lui Iustinian. Nici planul acestei biserici nu ne este cunoscut, dar textele ne arata ca era decorata cu picturi - fresce sau mozaicuri - si ca era impodobita cu coloane si placaje de marmura.
Fiul lui Agnellus, dogele Iustinian Partecipacius (827-829), statuse un timp la Constantinopol, de unde se intorsese incarcat de onoruri. Luase titlul de "consul imperial si smerit duce al Venetiei". Prenumele sau arata cata admiratie exista in familia sa fata de Bizant si, comparat cu acela al tatalui sau, dovedeste ca influentele Mediteranei rasaritene se exercitau direct, pornind din capitala Imperiului si nu ca mai inainte prin intermediul Ravennei. La cererea lui Leon al V-lea Armeanul, Iustinian Partecipacius a pus sa se construiasca o biserica intru cinstirea Sfantului Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul. Dupa marturia cronicilor, imparatul "ii trimise nu numai aur, argint si alte lucruri necesare, ci si oameni si mesteri minunati in arhitectura ". Nu avem mai multe informatii decat pentru edificiile precedente asupra planului acestei biserici, distruse de un incendiu in 1105, dar, datorita interventiei unor constructori greci, s-a presupus ca ea a fost poate acoperita de o cupola, cum a putut sa fie si Sfantul Teodor.
Iustinian Partecipacius lasa prin testament vaduvei sale si fratelui si urmasului sau Ioan (829-836) grija de a construi biserica destinata sa adaposteasca ramasitele pamantesti ale sfantului Marcu, pe care doi negutatori, Buono di Malamocco si Rustico di Torcello, pretindeau ca le adusesera de la Alexandria, in 828-829, pentru a oferi Venetiei un avantaj pretios in lupta sa impotriva patriarhatului rival de la Aquileia, controlat de longobarzi. Sapaturile efectuate de prof. Forlati in 1950 au aratat ca prima biserica San Marco nu a fost - asa cum s-a crezut in general pana atunci - o bazilica cu sarpanta, ci un edificiu in cruce libera, avand cupole peste bratele laterale, dupa modelul Sfintilor Apostoli de la Constantinopol si al Sfantului Ioan de la Efes. Aceasta imitare a unui plan arhitectural care nu mai era practicat pe atunci in Imperiu, dar care daruise monumente maiestuoase sub Iustinian, este un indiciu ca Venetia era stapanita de ambitia - care, cu timpul, a crescut - de a-si aroga titlurile de noblete de care era lipsita, pretinzand a fi mostenitoarea si continuatoarea unui prestigios trecut. Interpretand marturiile unor cronicari, dl. Demus a presupus ca cupolele primei biserici San Marco ar fi fost de lemn, ca si acelea ale bisericilor San Donato de la Murano si Santa Fosca de la Torcello. Biserica a fost grav avariata de un incendiu, cu prilejul unei rascoale, in 976. Ea a fost refacuta pe cat se pare dupa acelasi plan.
C. Delvoye
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.