Manastirea Daphni

In starea actuala a documentarii de care dispunem, Daphni este monumentul care arata rezultatul prefacerilor introduse in arta spre a raspunde aspiratiilor unei societati devenite mai umana, mai putin dominata decat innainte de grija fata de o maretie intransigenta si la care gustul Antichitatii se impletea cu acela al luxului. Aceasta arta corespunde stadiului de civilizatie reprezentat in literatura si gandire de un Mihail Psellos. Noua biserica a manastirii Daphni a fost construita in ultima treime a veacului al XI-lea cu o intelegere foarte sensibila a elegantei liniilor arhitecturale. Mozaicurile sunt probabil contemporane cu constructia. Faptul ca egumenul avea rangul de episcop arata ca pe atunci manastirea era bogata si puternica.

In ansamblul decorului, Pantocratorul ramane, in virtutea traditionalismului legat de subiect, o figura izolata prin caracterul sau de severitate. Ai impresia ca vezi capul unui calugar din Rasarit, aspru si intransigent. In fata acestui chip crancen si amenintator, iti amintesti cuvantul: " Eu sunt Domnul Dumnezeul si Judecatorul Lumii. Si iata ca inaintea Judecatii ma aplec asupra voastra si va poruncesc sa paziti toate legile mele si toate oranduielile mele si sa le pliniti. Daca imi calcati poruncile, va voi arunca pe toti in iad ". Pe spatiile dintre ferestre se inalta proorocii tinand fasii cu scurte inscriptii in care se proclama slava lui Dumnezeu sau care vestesc venirea imparatiei lui.

Restul mozaicurilor poarta pecetea unui stil nou: simtamantul gratiei nobile, supletea desenului, prospetimea si vioiciunea coloritului, finetea modeleului, grija fata de linia decorativa. Fara sa piarda vreodata simtul dramei sacre, autorii acestor panouri au regasit lectia modelelor antice prin intermediul manuscriselor, dar si al statuilor si chiar al basoreliefurilor vechi, care niai puteau fi inca vazute in marile orase ale Imperiului, mai ales la Constantinopol si la Atena. Personajele au proportii zvelte, gesturi de o dezinvoltura si o eleganta care presupun o indelungata studiere a tinutei impecabile. Parul si barbile sunt ingrijite, foarte adesea ondulate. Fetele barbierite, cu obrajii plini, nu mai au caracterul ascetic al chipurilor verzui sau negricioase din biserica Hosios Lukas. Vesmintele sunt tratate cu o arta a draparii care presupune cunoasterea modelelor antice.

Cuburile de mozaic sunt mai mici decat in monumentele anterioare, asa incat sa permita efecte de culoare mai delicate si mai stralucitoare. Siruri de cuburi in tonuri diferite alterneaza pentru a compune nuante in degradeuri.

Pe cand mozaicurile precedente apareau adesea ca niste icoane marite, cele de la Daphni sunt ca transpunerile unor miniaturi. Dupa doua secole si jumatate, entuziasmul iconodulilor umanisti, care creau in sobrietate, a facut loc cautarilor unor artisti rafinati. Tehnica devine superioara, dar academismul ameninta uneori sa se substituie clasicismului.

Daca Rastignirea se reduce, ca si aceea de la Hosios Lukas, la elementele sale esentiale, ea se deosebeste insa total prin stil. Trupul lui Hristos, care a fost comparat cu trupurile elenistice ale lui Marsyas, este mai zvelt, mai armonios inclinat si mai delicat modelat. Apa si sangele care-i tasnesc din coasta nu mai deseneaza doua oblice rectilinii, ci o curba eleganta. In figura Sfantului Ioan frontalitatea devine mai putin riguroasa, prin imitarea personajelor de pe stelele grecesti, un picior suportand greutatea trupului si celalalt fiind indoit. Pe Golgota, lasata cu totul pustie la Hosios Lukas, cresc cateva plante cu frunze stufoase. Deasupra crucii, simbolurile cosmice sunt inlocuite cu ingeri in zbor. Blandetea coloritului si a desenului nu rapesc nimic din intensitatea emotiei, care este sugerata cu o sobrietate de mijloace demna de arta greaca clasica.

Reprezentarile episoadelor din viata lui Hristos au devenit mai numeroase in interiorul naosului. Reduse la patru in biserica Hosios Lukas si ajunse la opt in Nea Moni, ele se ridica la unsprezece in Daphni. Aceasta extindere progresiva a unei iconografii cu aspect narativ, chiar daca poseda o valoare teologica si dogmatica, dovedeste ca gustul pentru povestile istorisite prin imagini redobindea teren.

Intrarea lui Hristos in Ierusalim ilustreaza aceasta conceptie mai narativa a picturii religioase, care avea sa se dezvolte tot mai mult in secolele urmatoare. Compozitia stabileste un remarcabil echilibru intre partea dreapta aerata si partea stanga, inghesuita, comprimata intre limitele de sus si de jos.

Biserica fiind inchinata Adormirii Maicii Domnului, sub efectul acestei inclinari catre scenele narative s-a introdus aici un ciclu al copilariei Mariei, care se desfasoara in pronaos, insasi scena Adormirii a fost plasata pe peretele de vest al naosului, deasupra usii dinspre pronaos, in locul pe care acest subiect il va ocupa din ce in ce mai des. Nasterea Fecioarei a fost si ea reprezentata in naos din pricina insemnatatii date sarbatorii liturgice pe care o ilustra. In distinctia aristocratica a acestei scene invaluite intr-o atmosfera de maretie solemna si unde nu evolueaza decat femei cu atitudini de o rezerva eleganta, pare ca se strecoara amintirea ceremonialului prin care patricienele aduceau omagiu imparatesei in Camera Purpurei, cu prilejul nasterii printilor.

Figurile sfintilor si ale proorocilor au o expresie de noblete si de melancolie visatoare care ii face sa apara drept eroii religiei noi.

C. Delvoye

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: