Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Cantari si rugaciuni adresate Maicii Domnului
Calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe cuprinde numeroase sarbatori, rugaciuni si cantari in cinstea Maicii Domnului, fapt care arala rolul ei deosebit in iconomia mantuirii si atentia pe care i-au acordat-o Sfintii Parinti in invataturile lor
IPS Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei si...
Inalt Prea Sfintia Sa Doctor Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, s-a nascut la data de 22 iulie 1951 in satul Dobresti, comuna Bara, judetul Timis, ca al treilea copil in familia invatatorului Alexie si Stela Ciobotea
Desi roman, Sf. Antipa de la Calapodesti este mai putin cunoscut la noi, dar foarte cinstit de rusi si de greci. Rusii, in special cei din regiunea de nord, numita Karelia, il cinstesc drept „sfant cuvios“, bucurandu-se si de prezenta moastelor sale intregi.
Manastirea "Adormirea Maicii Domnului" de la Nicula se pregateste de hram. Pelerinajul de aici, poate cel mai mare din tara, aduna an de an zeci de mii de credinciosi din Romania dar si de peste granite. Pelerinii vin sa participe la sfintele slujbe, dar si sa se inchine icoanei facatoare de minuni...
Sfanta Parascheva - Ca in fiecare an, sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere si de marturisire comuna pentru credinciosi din tara si din strainatate, care vin la Iasi pentru a se inchina la moastele Sfintei Parascheva si ale altor sfinti ai Bisericii Ortodoxe.
Sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva
Sfanta Cuvioasa Parascheva este praznuita pe 14 octombrie. In Acatistul inchinat ei, este numita "mult folositoare", pentru ca daruieste celor ce ii cer ajutorul harul lui Hristos. Fie ca vorbim de boli, de necazuri, suferinte etc., ea aduce neincetat alinare, mangaiere si vindecare. Prin toate...
Aducerea la Iasi a unui fragment din moastele Sf. Ap. Pavel de sarbatorea Sf. Cuv. Parascheva va prilejui, la Catedrala mitropolitana, un program liturgic deosebit. Incepand de pe 9 octombrie a.c., cand vor sosi sfintele moaste din Grecia, pana pe 16 octombrie, pe langa slujbele zilnice, vor fi...
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Timotei, Episcopul Spaniei si Portugaliei, pentru prima data, romanii ortodocsi din localitatea El Barco de Ávila, situata in provincia Ávila, au participat duminica, 17 noiembrie anul curent, la slujba Acatistului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Bolnita Cozia
Bolnita Cozia, ctitorie a fostului egumen de la Arges, Radu Paisie, pe numele sau de boier - Petru, a fost construita intre anii 1542-1543, in anii de domnie ai ctitorului. Biserica are hramul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si a fost ridicata sub
Sarbatoarea Acoperamantului Maicii Domnului va fi marcata astazi in mai multe biserici din Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Aseara a fost oficiata slujba Vecerniei unita cu Litia, iar astazi vor fi savarsite Utrenia, Acatistul, Sfanta Liturghie si pomenirea pentru cei adormiti.
IPS Bartolomeu - Valeriu Anania
1921 - 18 martie: in localitatea Glavile, judetul Valcea, se naste Valeriu Anania, fiul lui Vasile si al Anei, nascuta Margaritarescu; 1927-1933 - urmeaza scoala primara in comuna natala; in clasa a doua de seminar, are loc intalnirea cu Anton Holban, profesor de limba romana
Patimirea Sfantului Mucenic Emilian de la...
Durostorum, cetatea de aparare a laturii de rasarit a Imperiului roman, de pe malul drept al Dunarii, se slaveste dupa vrednicie si cu buna cuviinta se impodobeste cu sfintii sai, robi ai lui Hristos, ce au inmultit credinta prin sangele
Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul...
Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov - Unul dintre reprezentantii de seama ai vietii crestine, odraslit de fratii nostri romani care traiesc in sudul Dunarii, a fost Sfantul Dimitrie zis "cel nou" sau "Basarabov", ale carui moaste se gasesc azi in catedrala patriarhala din Bucuresti
Manastirea Dionisiu - Sfantul Munte Athos
Manastirea Dionisiu este una dintre maretele manastiri de pe Sfantul Munte Athos, a cincea in ordine ierarhica, in care se pastreaza extrem de mult duhul si contributia dreptcredinciosilor domnitori romani. Manastirea se afla la poalele muntelui, in partea sud-vestica a acestuia, intre Manastirea...
Sfanta Liturghie arhiereasca va fi oficiata de PS Ioachim Bacauanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, care in ultimii ani a fost nelipsit de la hramul de la Ciolpani. Aseara, dupa slujba Privegherii
Astazi, Biserica noastra il praznuieste pe Sf. Ioan Iacob de la Neamt. In Mitropolia Moldovei si Bucovinei, lacasurile de cult inchinate Sf. Ioan Iacob Romanul isi intensifica, de ziua ocrotitorului lor, programul liturgic, care este completat cu manifestari cultural-religioase.
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a prezidat vineri, 25 octombrie 2019, sedinta Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei si Dobrogei. Lucrarile s-au desfasurat la Resedinta Patriarhala.
Sute de pelerini au venit de sambata, 13 august, la Manastirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, pentru a participa la slujbele oficiate cu ocazia hramului acestui asezamant monahal. In cadrul programului slujbelor, vineri, 12 august, credinciosii au participat la Acatistul...
Moastele Sfantului Ierarh Calinic de la Manastirea Cernica vor fi aduse in Oltenia la data de 28 aprilie 2012, in cadrul unei procesiuni care va dura pana pe 5 mai. Racla cu sfintele moaste va ramane spre inchinare in Catedrala Mitropolitana din Craiova pana in dimineata zilei de luni, 30 aprilie...
Limbile liturgice - necesare pentru depasirea...
Mantuitorul a intrebuintat limba pe care o vorbeau obisnuit Sfintii Apostoli, adica limba siro-caldeiana sau aramaica. Primii crestini, recrutati dintre iudei, au folosit in cult limba aramaica.Cat timp propovaduirea Sfintilor Apostoli