PATIMIREA SFANTULUI MUCENIC EMILIAN DE LA DUROSTORUM

"Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui, Dumnezeul lui Israel." (Ps. LXVII, 36)

 
Durostorum, cetatea de aparare a laturii de rasarit a Imperiului roman, de pe malul drept al Dunarii, se slaveste dupa vrednicie si cu buna cuviinta se impodobeste cu sfintii sai, robi ai lui Hristos, ce au inmultit credinta prin sangele lor curs pe acest pamant. Afirmatia marelui scriitor bisericesc, Tertullian din Cartagina, se adevereste si in acest loc din spatiul carpato-danubian "sangele crestinilor este samanta care rodeste".

Printre  vrednicii  marturisitori  din Durostorum, nu putini fiind, se numara si mucenicul Emilian. El este ultima veriga a lantului de marturisitori din primele veacuri crestine ai maritei cetati: Sfantul Pasicratie, Sfantul Valentinian (24 aprilie), Sfantul Nicandru, Sfantul Marcian impreuna cu 47 de soldati (8 iunie); Sfantul Iuliu Veteranul (27 mai), Sfantul Dasie (20 nov.); iar in 362, in vremea imparatului Iulian, Sfantul Mucenic Emilian (18 iulie).

Imparatul Iulian Apostatul (361- 363) (numit astfel pentru ca,  desi fusese botezat, abjurase crestinismul la varsta de 20 de ani), in al patrulea an al consulatului sau, a dat un edict care interzicea crestinismul in tot imperiul. Iata cu cata amaraciune ne zugraveste Sfantul Grigorie de Nazianz, colegul lui Iulian la Atena, ispravile printului in sanctuarele Eladei: "De ce sa le mai insir pe fiecare in parte? Asa l-am vazut pe Iulian inainte de a-si incepe opera, cum l-am cunoscut in timpul operei insasi... Dupa ce am vazut acele lucruri, am declarat imediat (celor din jur): «Ce monstru hraneste Imperiul roman!», prevestirile in care m-am rugat sa fiu prooroc mincinos. Ar fi fost mai bine ca intreg pamantul sa se umple de nenorociri decat sa apara o asemenea fiara." 

Edictul anticrestin s-a aplicat cu consecventa in tot imperiul, dar atentia imparatului a fost indreptata spre tinuturile daco-romane, explicata prin declaratia ca neamul sau se tragea din moesii care locuiau langa Dunare (Istru), intre traci si panonieni. Orgoliul hranit de putere n-a reusit decat sa inmulteasca numarul marturisitorilor lui Hristos. Actul martiric al Sfantului Emilian - act ce da autenticitate patimirii mucenicului ne releveaza ca in cetatea Durostorum a fost trimis de imparatul Iulian, prefectul Traciei, pe nume Capitolin, sa cerceteze daca se afla ostasi ai lui Hristos. Chemand pe conducatorii cetatii, Capitolin a fost asigurat cu juramant ca in cetate nu se afla nici un crestin. Bucuros de asemenea raspuns, i-a invitat la un ospat. In timp ce ei se veseleau si petreceau, soldatul Emilian, din garnizoana cetatii Durostorum, a intrat in templul zeilor si a spart cu un ciocan de fier statuile zeilor si sfesnicele cele mari, a rasturnat altarele si jertfele puse pe ele, precum si vasele cu libatiuni, plecand neobservat de nimeni. Servitorul lui Capitolin, intrand in templul zeilor si vazand acel dezastru, alerga sa anunte prefectului Capitolin cele intamplate. Acesta, plin de manie, da ordin sa fie gasit imediat vinovatul. Slujitorii iesind in graba, au vazut trecand prin fata templului un taran venit de la munte. Cum, primul suspect este cel ce se afla in preajma locului savarsirii faptei, indata au arestat, ducandu-l in batai si sudalmi spre locul de judecata. Zadarnic plangea bietul om ca nu se stie vinovat cu ceva fata de stapanire, pentru ca soldatii nici nu luau in seama cuvintele lui. Izbavirea ii vine, insa,  din alta parte. Crestinul Emilian, care din umbra urmarea ce va sa se intample dupa cele savarsite de dansul, incepe sa traiasca o grava problema de constiinta. El nu poate admite ca din cauza sa un nevinovat sa indure batjocura si chinurile. Constiinta tanarului Emilian, sustinuta de puterea de judecata, de taria credintei in valoarea semnificatiei marturisirii de crestin, devine activa, aprinzandu-se cu duhul. Inalta constiinta si credinta in cuvantul Evangheliei  il intaresc, avand doar o tinta mantuirea sufletului. A zis intru sine "De voi ascunde faptul, mantuirea mea va fi pierduta, fiindca s-a apropiat Cel ce m-a chemat pe mine prin moarte la Imparatia Lui cea nemuritoare". Mi s-a clatinat la gandul urmarilor, pe care lamurit le vedea cu ochii mintii: infruntarea lui Capitolin, amagirile din timpul interogatoriului, amenintarile, chinurile si chiar moartea. Educatia crestina primita in familia tatalui sau, Sabbatianus - prefectul cetatii - isi arata roadele. Hristos din el a biruit. Astfel, denunta fapta sa slujitorilor, iar acestia l-au arestat, eliberandu-l pe nevinovatul taran. Era in ziua de 16 iulie 362 cand l-au dus in fata lui Capitolin, spre a fi judecatei condamnat. In timpul primului interogatoriu, Sfantul Emilian a marturisit cu indrazneala in fata lui Capitolin ca este crestin si "Dumnezeu si sufletul  meu mi-au poruncit sa calc in picioare zeii cei neinsufletiti, ca sa cunoasca toti ca sunt pietre fara suflet, muti si surzi, in care nu se afla nici un fel de graire". Manios de aceasta marturisire, Capitolin a poruncit ca Sfantul Emilian sa fie dezbracat si intors cu fata in jos, iar servitorii l-au batut cu cruzime cu vine de bou. Apoi porunci soldatilor sa-l intoarca cu fata in sus, pentru a fi lovit pe piept.

Fiind interogat a doua oara, Sfantul Emilian a marturisit: "Rob sunt al lui Hristos, iar fiu sunt al lui Sabbatianus, prefectul acestei cetati". Vazand statornicia Sfantului Emilian in credinta crestina, Capitolin il condamna sa fie ars de viu, iar pe Sabbatianus il amendeaza cu o livra de argint, fiindca nu s-a ingrijit de purtarea fiului sau. In acelasi timp, a condamnat pe mai-marii cetatii Durostorum sa plateasca o mare amenda, constand din o livra de aur, pentru ca l-au informat gresit. In ziua de 18 iulie, servitorii l-au luat pe Sfantul Emilian si l-au dus pe malul Dunarii, in locul numit Gedina, unde se afla rugul pregatit. Prea puternicul atlet al lui Hristos a cerut sa fie eliberat din legaturi pentru a se ruga lui Dumnezeu. Si, incheindu-si rugaciunea, a fost aruncat in foc. Dar acesta nu l-a mistuit, ci l-a pazit intreg si neatins, recunoscandu-l de stapan, in vreme ce servitorii care strajuiau focul, au fost cuprinsi de vapaie si pe loc i-a mistuit. Sfantul Emilian, iesind din foc nevatamat, a dat slava lui Dumnezeu, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci. Apoi, ridicandu-si privirile spre cer a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, primeste sufletul meu!" Si asa a adormit in pace. Alergarea atletului lui Hristos nici nu se putea sfarsi altfel, caci nimeni (de pe pamant) nu avea sa ofere cununa de care se facuse vrednic. Sufletul sau a fost chemat de Domnul pe Care L-a marturisit, pentru a primi din mainile Sale cununa cea nevestejita a vesniciei; iar trupul, iesit din vapaia focului precum aurul din topitoare, l-a lasat drept marturie a patimirii sale si spre binecuvantare binecredinciosilor ce-l vor cinsti. Sotia prefectului Capitolin, fiind in taina crestina, a fost solia credinciosilor catre persecutor. Ea a ridicat sfintele  lui moaste si impreuna cu cetatenii crestini si barbatii cucernici l-au inmormantat, cu psalmi si cu cantari, in locul numit Gedina, ca la trei mile de Durostorum, precum ne relateaza Actul martiric. Cu adevarat, nici o forta din lume n-a putut distruge institutia divino-umana a Bisericii, care a format sufleteste marturisitori, precum Mucenicul Emilian de la Durostorum. Condamnarea exemplara a sfantului (dupa socotinta lui Capitolin), urmata de minunea de a iesi nevatamat din foc, nu au facut decat sa intareasca duhul credinciosilor din cetate, iar amintirea mucenicului sa fie dusa din generatie in generatie, peste secole si milenii, in toata Biserica luptatoare a lui Hristos Dumnezeu. Din  anul martirizarii,  362,  Mucenicul Emilian este praznuit ca sfant si trecut in sinaxar in ziua de 18 iulie, ziua patimirii si mutarii sale in locasurile ceresti. Cultul pentru marturisitorul lui Hristos a depasit de mult spatiul Silistrei,  fostul Durostorum, oras aflat pe granita romano-bulgara. In vechea Elada, in Atena, acolo unde Iulian Apostatul a fost initiat in misterele eleusinice, s-a ridicat un altar de inchinaciune al Domnului Hristos, avandu-l drept ocrotitor pe  Sfantul Emilian, cel ce si-a dat viata pentru credinta, din ordinul imparatului ce s-a lepadat de Hristos. Pentru romani este un marturisitor al acestui neam, un daco-roman. Locasurile de inchinaciune ridicate in cinstea mucenicului sunt  un semn graitor de cinstire, dupa cuviinta, a sfantului. Dupa evenimentele din 1989, s-a ridicat o biserica in Bucuresti cu hramul  Sfantului Emilian,  iar in  inima Moldovei, ocrotitor al complexului monahal de la Ciolpani, din judetul Bacau, sfantul se afla prezent cu duhul dar si cu trupul (precum in Silistra): o particica din sfintele sale moaste au fost daruite de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Bulgare, in anul 1997. Cele doua Biserici surori, Romana si Bulgara, sunt unite prin mucenicii care au marturisit "un Domn, o credinta si un botez" in fata celor mai de temut persecutori ai credintei crestine. Multi credinciosi vin cu bucurie sa se inchine sfantului al carui nume l-au primit la botez, altii, cu lacrimi se roaga sfantului pentru cei adormiti care au purtat numele sfantului, avand incredintare de la Bunul Dumnezeu ca iubitul patimitor al lui Hristos nu oboseste a mijloci la tronul Dumnezeirii, arzand de dragoste pentru cei de un neam cu el. Nu de putine ori au fost solicitari in vederea procurarii Slujbei sfantului si a Acatistului pentru praznuirea sfantului si in alte biserici si manastiri, Fata de evlavia manifestata a credinciosilor, P.S. Parinte Dr. Ioachim Bacauanul, cu noblete de suflet, a raspuns in duhul dragostei parintesti, alcatuind Acatistul Mucenicului -cununa de lauda pe care l-a inaintat Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, impreuna cu Slujba imbunatatita a sfantului, componenta a Mineiului pe luna iulie. Astfel, in 2004, Sfantului Sinod a aprobat si binecuvantat Acatistul si Slujba cu litie, oferindu-le evlaviei poporului cinstitor de mucenici. La  manastirea al carei ocrotitor este, Ciolpani, de cand sfantul Emilian si-a ales acest locas, s-a format o traditie: pe 18 iulie, ziua praznuire a sfantului, vin pelerini din intreaga tara sa depuna rugaciunile lor de multumire si de cerere catre patimitorul lui Hristos, dand slava lui Dumnezeu pentru bogatele Sale binecuvantari si daruri duhovnicesti. Ecoul cantarilor ne indeamna sa ne adunam in sfintitele locasuri si sa zicem: „Veniti, iubitorilor de mucenici, sa laudam astazi pe ostasul cel nebiruit al lui Hristos, pe mucenicul Emilian. Caci toate ale lumii desertaciuni le-a socotit si, intrarmandu-se cu arma Crucii, in lupta cu vrajmasul a intrat. Si, ca un atlet prea laudat, a alergat cu bucurie sa ia cununa nevestejita a vesniciei, iar acum se bucura neincetat in ceruri, impreuna cu cetele sfintilor, rugandu-se pentru cei ce cu dragoste praznuiesc cinstita pomenirea sa." (Slava de la Litie)

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: