Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
În aceste zile, la muzeele etnologice din ţară au loc tradiţionalele târguri de Sfântul Nicolae, care reunesc meşteri din toate zonele ţării, iar copiii au ocazia să cunoască povestea sfântului blând şi bun care i-a ajutat pe nevoiaşi. Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datoreaz...
De 400 de ani, Biserica voievodală "Sfântul Gheorghe Nou" din Bucureşti, amplasată la kilometrul zero al României, ocroteşte mâna dreaptă a Sfântului Nicolae. De cel puţin tot atâta timp, sfântul a înflorit credinţa în oamenii acestei ţări prin minunile sale, drept care mărturiile...
La Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, marţi, 6 decembrie 2016, Patriarhul României a rostit un cuvânt credincioşilor prezenţi la Biserica Sfântul Nicolae – Vlădica din Bucureşti. Părintele Patriarh le-a evocat viaţa Sfântului.
Cel mai mult m-am bucurat, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, când am reuşit să slujesc Liturghia euharistică prelungită cu Liturghia fratelui, la Centrul Social din Uppsala, unde în anii trecuţi se aflau mulţi sărmani şi năpăstuiţi, imigranţi, cerşetori. Se aflau acolo...
Credinciosii romani din New York au intrat in febra pregatirilor de Sarbatori. Nu numai bucuria intampinarii Nasterii Domnului ii face pe romani sa fie mai aproape unul de altul in aceasta perioada ci si o serie de momente deosebit de importante pentru viata comunitatii. Biserica „Sfantul Nicolae...
Sfântul Nicolae, prăznuit în ziua de 6 decembrie, este cea mai expresivă icoană a bunătăţii şi milostivirii lui Dumnezeu faţă de oameni. Deloc întâmplător, dintre toate faptele sale de milostenie, cea mai cunoscută şi cea mai zugrăvit
Studenții și profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au participat duminică, 6 decembrie 2015, la hramul Capelei din cadrul Campusului Studențesc Nicolae Ivan.
Obştea Mănăstirii Plumbuita l-a serbat pe 6 decembrie 2016, pe Sfântul Ierarh Nicolae pentru prima dată în calitate de ocrotitor al aşezământului monahal. Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhim. Policarp Chiţulescu, Consilier Patriarhal şi Directorul Bibliotecii Sfântului Sinod.
Un grup de arheologi turci a descoperit un mormânt intact aflat sub Biserica Sfântul Nicolae din orașul Demre, regiunea Antalya, în care consideră că s-ar afla trupul Sfântului Ierarh Nicolae, informează ziarul turc Hurryet, citat de The Guardian.
Miercuri, 6 decembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Nicolae. Cu acest prilej, marți, 5 decembrie, începând cu ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica Sf. Ierarh Nicolae” din cadrul parohiei Sf. Împărați Constantin și...
In atmosfera duhovniceasca de pregatire pentru intampinarea Praznicului Nasterii Domnului, traim bucuria sarbatoririi si cinstirii Sfantului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ocrotitorul Catedralei Arhiepiscopale si al Seminarului Teologic din Ramnicu Valcea.
Biserica Parohiei Vatra Luminoasă, Protopopiatul Sector 2 Capitală, a primit, ieri, 14 februarie, moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învăţătură şi a...
Sfântul Ierarh Nicolae a fost cinstit marţi, 6 decembrie, în mai multe biserici şi mănăstiri din Mitropolia Olteniei. Sfântul Ierarh a mai fost cinstit şi în vatra vechii Mănăstiri Coşuna Bucovăţul Vechi, din incinta Seminarului Teologic Sfântul Grigorie Teologul
În luna decembrie, la Parohia Ortodoxă Nașterea Domnului din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, vor avea loc o serie de evenimente care anunță marea sărbătoare a hramului, din 25 decembrie.
Spectacolul cultural-artistic Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor este dedicat elevilor de la clasele I până la clasa a VI-a inclusiv din unităţile de învăţământ bucureştene, cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani.
Cu binecuvântarea și mijlocirea Preasfințitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Catedrala din Urziceni, în perioada 18-21 mai 2018, vor fi aduse spre închinare moaștele Sfântului Ierarh Nicolae.
Duminica, 5 decembrie 2021, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, după Sfânta Liturghie [ora 11:00], parohia Iancu Vechi-Mătăsari, din Protopopiatul Sector 2 Capitală, organizeaza serbarea SFÂNTUL NICOLAE - PRIETENUL COPIILOR, aflată la a X-a ediţie.
O serie de cateheze vor avea loc in aceasta saptamana in parohia Sfantul Ierarh Nicolae din localitatea Somesul Rece, judetul Cluj. Acestea vor fi tinute de pr. Stefanita Elefteriu, de la ora 18, dupa citirea acatistului Mantuitorului Iisus Hristos.
Racla cu cinstitele moaste ale Sfantului Ierarh Nicolae, de la biserica Parohiei "Sfantul Gheorghe“ Nou din Protopopiatul III Capitala, va fi dusa in procesiune, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, in perioada 20-21 mai, in orasul Zimnicea, judetul Teleorman.
Duminică, 25 septembrie 2016, credincioșii Parohiei Sfântul Nicolae din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un ales sobor...