Urmarea faptelor si vietuirii Sfantului Nicolae

Urmarea faptelor si vietuirii Sfantului Nicolae Mareste imaginea.

Urmarea faptelor şi vieţuirii Sfântului Nicolae - „strategia” prin care Biserica poate cuceri inima poporului lui Dumnezeu1

Cel mai mult m-am bucurat, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, când am reuşit să slujesc Liturghia euharistică prelungită cu Liturghia fratelui, la Centrul Social din Uppsala, unde în anii trecuţi se aflau mulţi sărmani şi năpăstuiţi, imigranţi, cerşetori. Se aflau acolo pentru că nu aveau acoperiş altundeva. Şi unde dacă nu în mijlocul celor nevoiaşi este cel mai potrivit a-l prăznui pe Sfântul Nicolae?

Ce ne arată nouă viaţa acestui mare sfânt al Ortodoxiei noastre? O permanentă, neobosită, mereu reînnoită iubire de aproapele manifestată concret prin fapte care salvează vieţi de la distrugere socială. Desigur că scopul faptelor era mântuirea celor pe care-i ajuta, aşa cum scopul minunilor Mântuitorului ţinea întotdeauna de mântuire, de vindecarea sufletului, nu doar de vindecare trupească. Insă observăm, ca o particularitate a Sfântului Nicolae, faptul că a fost întotdeauna alături de cei lipsiţi, de cei săraci şi de cei nedreptăţiţi. Faptele sale sunt binecunoscute: a salvat de la prostituţie tinere dintr-o familie scăpătată, a intervenit pentru oameni condamnaţi pe nedrept, a făcut nenumărate şi neştiute fapte de milostenie. Cum scrie în viaţa sa, neîncetat se dedica păstoriţilor, ascultând nevoile celor ce veneau la dânsul, iar uşile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun şi apropiat faţă de toţi. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângâietor celor ce plângeau; ajutător celor năpăstuiţi şi tuturor mare făcător de bine. Bun către toţi si apropiat - iată, modelul fiecărui păstor şi arhiereu al Bisericii, dar şi al fiecărui credincios!

Să revenim acum puţin la exemplul pe care-l dă Sfântul Nicolae atunci când salvează de la prostituţie trei fecioare. Intr-o familie decăzută social, foarte săracă, din cauza disperării, tatăl a luat decizia ca cele trei fete ale sale să se prostitueze. Sfântul Nicolae a mers la această familie nu să o moralizeze sau sa-i bată obrazul şi să-i ţină predici. Blândul ierarh, în taină, le-a ajutat concret, oferindu-le zestre fetelor şi a salvat acele fecioare de la prostituţie şi de la pierderea sufletească! Inţelegem de aici că efectele decăderii sociale pot fi grave şi pe plan moral. Sărăcia poate fi o virtute; mizeria însă, adică sărăcia care te înjoseşte, care te pune în situaţii în care, din cauza disperării, ajungi sa faci lucruri necugetate sau împotriva moralei, este o pacoste, un flagel. Şi mă doare inima să văd cum, nu atât din cauza sărăciei ca atare, cât din cauza mizeriei, a decăderii sociale, mulţi, prea mulţi români de-ai noştri au plecat în bejenie în Occident şi îi regăsesc pe atâţia muncind în locuri grele sau şi mai râu, pe unii îi întâlnesc pe străzi ori la gurile dc metrou, cerşind. Imi amintesc cum la un atentat care a avut loc la Stockholm una dintre victime era o persoană de etnie romă, o femeie în vârsta, care a fost rănită în timp ce cerşea. Am cercetat-o atunci la spital, gândindu-mă că avem atâţia conaţionali risipiţi pe meleagurile străine, plecaţi de acasă, majoritatea din cauza sărăciei, încât aproape la fiecare tragedie din „lumea bună” printre victime sunt şi români.

Este o mare durere sâ-mi ştiu ţara, altfel atât de bogată, plină de familii ca cea pe care Sfântul Nicolae a izbăvit-o de nenorocire. Nu se ajunge la prostituţie decât în cazuri extreme, dar se ajunge la destrămarea familiei, la despărţirea părinţilor de copii, la tot felul de false soluţii care, de fapt, nu doar că nu ajută, ci chiar duc la distrugerea sufletească a acestora, care e mai gravă decât cea socială. Or, aici noi trebuie să arătăm că ştim să fim empatici, ca ştim să fim solidari cu aceşti semeni ai noştri, necautând la „faţa” lor, ci la nevoile lor. Multe se pot repara, multe se pot întoarce dintr-un drum fatal dacă ne străduim să facem puţin bine, dacă ne străduim să arătăm consideraţie, atenţie, preocupare faţa de aproapele aflat în nevoie. Să nu minimalizăm răul care poate h produs de o astfel de stare de sărăcie şi de lipsuri.

Este cumplit să trăieşti într-o stare de părăsire, de neîncredere în semenii tăi, pe care-i vezi doar ca egoişti indiferenţi faţă de necazurile şi lipsurile cu care te confrunţi.

Efectele sunt la fel de cumplite şi pentru copii. Cât de dureros este să fii copil şi să te uiţi cu jind la ceilalţi care se pot bucura de o viaţă îmbelşugată şi de dragostea celor din jur, tu fiind sărac sau orfan sau dintr-o familie disfuncţională! Ce urme adânci pot lăsa astfel de simţăminte în sufletul fraged al unui copil... Sunt atâţia copilaşi care, fără nici o vină, se nasc în familii din medii foarte sărace, copilaşi care au tot dreptul de a avea şi ei parte de mese calde, de haine bune, de jucării care să-i stimuleze, de cărţi, de şcoală. Au dreptul să se bucure ca şi ceilalţi copilaşi! Ce bucurie mare pot trăi aceşti inocenţi atunci când văd că celorlalţi le pasă de ei! Când simt nu frustrare şi furie pentru că sunt dispreţuiţi de ceilalţi, ci recunoştinţă şi mulţumire pentru că, iată, există omenie! Au om care să le uşureze necazurile! Să fim, aşadar, oameni pentru aceşti fraţi mai mici ai noştri!

Imi aduc aminte cu emoţie de faţa luminoasă şi bucuroasă a copiilor din zona defavorizată Copşa Mică când au primit cele o sută de biciclete, dăruite la început de vacanţă de vară prin generozitatea enoriaşilor Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Acest mic dar şi ofranda pe care le-o transmitem lunar prin programul burselor sociale le arată că nu sunt uitaţi şi nu sunt singuri. Pentru că a fi Biserică înseamnă a fi împreună, iar a fi împreună înseamnă să împărtăşim necazurile şi bucuriile, dar şi grijile şi nevoile. Şi să fim gata de slujire faţă de cei care sunt mai vulnerabili, mai expuşi, mai nedreptăţiţi.

Intre noi, cei din Biserică, să nu fie ca în lume!

Biserica nu este ca oricare altă adunare omenească, unde primează oamenii de succes, oamenii realizaţi! Biserica nu este pentru aşa ceva, ci pentru a aduce în dragoste şi slujire, întru Hristos, oamenii laolaltă! In Biserică este primul cel care, urmând cuvântul Mântuitorului, slujeşte celor mai mici decât el: „Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel njai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte” [Luca 22,26). Adică intre noi, cei din Biserică, să nu fie ca în lume, unde cei de sus au puterea şi bogăţia şi îi controlează pe cei de jos, ci cei de sus, care se află în fruntea ierarhiei, trebuie să-i ţină pe umerii lor pe cei de jos, preluându-le durerile, necazurile, strâmtorările, facându-se „tuturor toate” {ICorinteni 9,22).

Iar aceasta faţă de toţi fraţii noştri şi surorile noastre, căci pentru toţi Mântuitorul a venit şi S-a răstignit. Nu ne uităm la obrazul celui de lângă noi, după cum spune şi Sfântul Apostol Iacov: „Nu căutând la faţa omului să aveţi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei” (Iacov 2,1). Şi continuă, zicând: „Ascultaţi, iubiţii mei fraţi: Au nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei pe care a făgăduit-o El celor ce îl iubesc ?” (Iacov 2, 5). Iar prin „faţa omului” putem înţelege nu doar starea lui socială, că e mai sărac, ci şi dacă acel om este de alt neam sau etnie. Biserica este pentru toţi: şi pentru bogaţi şi pentru săraci şi pentru cei de-un neam şi pentru toate neamurile. De altfel, Biserica noastră şi inclusiv Episcopia noastră au multe misiuni în zone sărace ale lumii, unde fraţi de credinţă se zbat în nevoi despre care cu greu ne putem imagina cum sunt. Iată, în Kenya vom avea un orfelinat construit pentru copiii sărmani şi orfani, cu jertfa făcută de Episcopia noastră, a Europei de Nord, orfelinat dedicat Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeş, copila martiră, iubitoare de cei sărmani.

Inapoi la Sfinţii Părinţi!

Aşadar, cum spunea cineva, înapoi la Sfinţii Părinţi! Inapoi la Sfântul Nicolae, să învăţăm de la el ce înseamnă blândeţea activă, lucrătoare, ce înseamnă dragostea faţă de săraci şi nedreptăţiţi, ce înseamnă un mărturisitor al dreptei credinţe, căci Sfântul Nicolae era la fel de săritor în a mărturisi dreapta credinţă pe cât era de săritor în a ajuta pe cei săraci.

Viaţa Sfântului Nicolae ne arată cât de mare impact are o astlel de prezenţă evanghelică în lume, este un exemplu concret despre ce este şi cum arată o Biserică vie.

Faptele sale au străbătut timpurile şi întinderile geografice, au devenit sursă de inspiraţie pentru frumosul obicei de a face daruri apropiaţilor, de a-i bucura pe cei sărmani şi necăjiţi. Aş zice chiar că urmarea faptelor şi vieţuirii Sfântului Nicolae este poate singura strategie prin care Biserica poate recuceri inimile poporului lui Dumnezeu. „Strategia” unei inimi fierbinţi care bate pentru poporul lui Dumnezeu neîncetat.

+MACARIE

Fragment din cartea "Sa topim ghetarii sufletului! 10 ani cu Hristos in Scandinavia", Editura Sophia

Cumpara cartea "Sa topim ghetarii sufletului! 10 ani cu Hristos in Scandinavia"

 1.Publicată în volumul colectiv: Cele mai frumoase predici la sărbătorea Sfântului Ierarh Xh ol.ie, Editura Lumea Credinţei, 2018,
 

Pe aceeaşi temă

06 Decembrie 2018

Vizualizari: 310

Voteaza:

Urmarea faptelor si vietuirii Sfantului Nicolae 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE