Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
În Biserica Ortodoxă există o viguroasă grupare antiecumenistă. Aceasta este prezentă mereu, de câțiva ani buni, dar după Sinodul din Creta pare că a luat un avânt nemaiîntâlnit înainte, atât ca exprimare, cât și ca revendicări, mergând până la ruperea comuniunii cu unul din...
Dacă povăţuirea altora, conducerea lor la cunoaşterea lui Dumnezeu e pentru gnostic împlinirea unei datorii sfinte, acest lucru trebuie întreprins cu cea mai mare discreţie. In ce priveşte conţinutul, învăţătura trebuie să se orienteze după posibilităţile de cuprindere duhovniceasc...
Rugăciunea lui lisus este cea mai sfântă, cea mai lucrătoare, cea mai curată, cea mai înaltă, cea mai atotputernică şi atotdumnezeiească rugăciune. Ea este singura dintre toate rugăciunile care poate fi rostită fără încetare, în tot timpul şi-n tot locul, de către învăţaţi...
Cele trei mari confesiuni crestine impartasesc in comun ideea ca imediat dupa moarte sufletul defunctului este supus unei prime evaluari a evolutiei sale morale din timpul vietii
In marea Sa iubire de oameni, Dumnezeu nu i-a parasit pe acestia nici dupa ce ei i-au nesocotit porunca, ci a ales cea mai buna modalitate de a-i scoate din robia pacatului. In acest scop, la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis in lume pe insusi Fiul Sau ca sa refaca legatura
Cultura unui popor este intotdeauna tributara, in sens benefic, elementelor fundamentale care ii marcheaza devenirea istorica si de aceea expresia Omul este ceea ce mananca poate fi extrapolata si asupra culturii populare, cu intreaga diversitate a formelor ei de exprimare
Sfantul Ierarh Filip se tragea din vita boierilor Kolacev, familie vestita prin marile merite ale stramosilor si prin curata evlavie. Boierul Stepan Mihailovici se bucurase de dragostea si pretuirea marelui cneaz Vasilie, ca un vrednic si viteaz conducator de oaste. Sotia sa, Varvara, era o...
Dupa ce iese la pensie, in anul 1968, Parintele Arsenie Boca Incepe pictura bisericii din Draganescu, la care a lucrat vreme de 15 ani. "E o lumina de tonuri deschise catre lume, ca spiritul si chipul Mantuitorului coborat sa ne aduca lumina de sus, ce iradiaza din pictura sfintiei tale. E un stil...
Pentru ascetul creştin, starea de atenţie faţă de sine, rămânerea în stare de veghe şi trezie la poarta inimii are un scop unic şi precis: invocarea ajutorului lui Dumnezeu prin rugăciune. Stă astfel în puterea noastră să-i identificăm pe vrăjmaşi de îndată ce ni se înfăţi...
Descoperirea manuscriselor de la Marea Moarta se datoreaza in totalmente curatei intamplari. Un beduin palestinian pe nume Muhamad el Dib, in primavara anului 1947, cautandu-si caprele ratacite printre stancile falezei din partea de Nord a Marii Moarte
Ca practica, descantatul este foarte vechi, fiind prezent nu numai la romani, ci si la multe alte popoare, sub diferite denumiri. Scopul lui declarat este vindecarea unor boli, alungarea duhurilor necurate, intoarcerea vrajilor trimise peste oameni si animale
In fiecare dintre religiile lumii, pana la ivirea crestinismului ca si dupa aceea, se poate urmari cu interes atentia acordata sfintilor si sfinteniei. Nu exista religie fara ideea de sfant si sfintenie. Iar daca ar exista vreuna fara aceste doua notiuni, cu siguranta ca aceea
Biserica Ortodoxa, dintotdeauna, a avut si a pastrat in cultul ei rugaciunile pentru cei adormiti. De aceea este de datoria celor ramasi in viata ca in comuniunea dragostei sa se roage si pentru cei adormiti ca Dumnezeu sa-si arate mila si iertarea Sa fata de ei
Preotia este o misiune si o functiune sacra prezenta in toate religiile si la toate formele de credinta religioase ale pamantului. De la aspectele cele mai primitive ale actului religios, pana la invocatiile cele mai sublime si jertfa nesangeroasa a Fiului lui Dumnezeu. In crestinism
Marile descoperiri arheologice au prilejuit unele discutii si au facut sa apara numeroase publicatii in jurul lor. Insa, dupa cat cunoastem pana acum, nici una dintre aceste descoperiri n-a dat nastere la o publicistica in jurul ei
In operele sale preponderent exegetice, Sf. Ioan Gura de Aur scoate in evidenta sensurile profunde ale chemarii Mantuitorului la luarea crucii pentru fiecare crestin. Ca cel mai mare interpret al Sfintelor Scripturi, Sf. Ioan Hrisostom
Dihotomia existenta intre dogmaticile de scoala si viata liturgica a Bisericii Ortodoxe a fost evidentiata si condamnata de parintele George Florovsky, care a vorbit la Primul Congres al Facultatilor de Teologie Ortodoxa de la Atena
Avem noi, romanii, un proverb curios : Unde e multa minte, e si prostie multa. Sa fie romanul atat de intelept incat se teme de si prea multa intelepciune? In orice caz, ceea ce izbeste, la el - o vedem bine - e masura. Nu numai in viata sa interioara, dar peste tot: in ce face si ce se face in...
Dupa instituirea Noului Legamant, Iisus impreuna cu ucenicii au cantat cantari de lauda, asa cum atesta atat Marcu cat si Matei (14, 26, respectiv 26, 30). Prezenta cantarii lor subliniaza solemnitatea consacrarii indeplinite cu putin inainte si pun in lumina caracterul liturgic al
Existenta unei varietati mari de religii, mult diferite intre ele, nu numai in reprezentarea externa a cultului, dar si in intreaga lor invatatura si in valorile lor spirituale si morale, a fost abordata in diverse modalitati.