Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Imitarea lui Dumnezeu
In istoria spiritualitatii tema imitarii ocupa un loc important. Hristos este Dar si Exemplu, de aceea nu se poate imita Hristos ca un erou uman, caci El fiind Dumnezeu, exista intre El si ai Sai o participare radical diferita, care nu se poate identifica, in relatia pe care Increatul o sustine cu...
Vechiul Testament in lumina Noului Testament
Vechiul Testament sta la temelia organizarii religioase a poporului evreu, pe care l-a ales Dumnezeu pentru a primi Revelatia divina prin Patriarhi si Profeti. Alegerea se refera la monoteism, fiindca numai in cadrele acestei conceptii religioase
SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT (1722-1794) Viata Cuviosul Paisie de la Neamt a fost unul dintre cei mai mari stareti pe care i-a avut monahismul nostru romanesc. El s-a nascut la 21 decembrie, 1722, in Poltava, din parinti foarte evlaviosi. Tatal sau era preot la catedrala orasului. In aceasta c
Epoca la care am ajuns este aceea in care Bizantul, indepartandu-se de mostenirea romana pe care o primise, si-a dobandit caracterele cele mai originale. Atunci si-a desavarsit institutiile, si-a alcatuit culegerile de legi si enciclopediile
Familia in Vechiul si Noul Testament
Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietuitoarele ce se misca pe pamant si peste tot pamantul! - Fac. 1,28- Textul acesta, scris de profetul...
Invierea fiicei lui Iair
Mantuitorul se intorcea din tinutul Gadarenilor unde vindecase un indracit. Dupa Matei, fusesera doi (Matei 8, 28). Am explicat alta data acest lucru. Imaginea unui Iisus care nu era iubit "in patria Sa", adica in Nazaret si mai apoi in Capernaum, pentru ca circula zicala ca "nimeni nu e profet in...
Templul lui Irod cel Mare
Templul numit "al lui Irod" este de fapt Templul lui Zorobabel, adica "al doilea Templu" din Ierusalim, amplu restaurat, la porunca regelui amintit. Irod cel Mare, numit de istorie si Irod I, s-a nascut in anul 74 i.Hr, in Idumeea, undeva la sud de Iudeea. Intre anii 43-40 i.Hr, el a ocupat functia...
Scrierile iudeilor
Majoritatea datelor despre poporul si religia iudeilor sunt cunoscute din cartile Vechiului Testament. Aceste scrieri servesc la cunoasterea religiei evreilor pana in anul 70, cand Ierusalimul este asediat si daramat de catre romani. Dupa anul 70, odata cu dezvoltarea literaturii rabinice, gasim...
Sfantul Gherasim Palladas, patriarhul Alexandriei, s-a nascut candva intre anii 1625-1630 si a trecut la cele vesnice in ziua de 15 ianuarie 1714, la Manastirea Vatoped, din Sfantul Munte Athos. El a ocupat scaunul patriarhal din Alexandria, intre anii 1688-1710, in vremea stapanirii otomane, si...
Sfantul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei...
Sfintii Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest Pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian, toata stapanirea romana era plina de nedumnezeiasca intelepciune idoleasca si toti oamenii, ravnind unul altuia, ca niste turbati se sarguiau in acea paganatate. Mai ales cand se
Scoala romaneasca Istoria invatamantului romanesc din Covasna si Harghita este strans legata, mai ales pentru perioada de inceput, de aceea a bisericilor romanesti. In tinda modestelor lacasuri de cult, si in locuintele modeste ale dascalilor bisericesti sau ale preotilor, au fiintat cele mai vec
Poate exista Biserica fara Drept canonic
desea intalnim opinii ale unor teologi, profesori, clerici si mireni, care inca mai pun la indoiala locul pe care-l ocupa si pe care trebuie sa-l ocupe Dreptul canonic in viata Bisericii si in cadrul invatamantului teologic. Dureros este faptul ca si unele voci foarte autorizate (teologi importanti...
Colegialitate episcopala - o noua problema
Pentru ortodocsi singura pozitie din care e permisa intelegerea "tainei" Bisericii este Taina Botezului care constituie poporul lui Dumnezeu. Asa ne-au invatat Parintii Bisericii, aceasta o canta ziua si noaptea textele liturgice, aceasta este explicarea pe care o face invatatura ortodoxa la...
Crestinul si autoritatile civile
Infuriaţi de parabola Mântuitorului şi înţelegând foarte bine gravul reproş pe care îl cuprindeau imaginile acesteia, arhiereii, cărturarii şi bătrânii căutau să-L prindă, dar se temeau de popor (12) şi nu îndrăzneau să recurgă la violenţă făţişă, ci s-au folosit de noi...
Sfantul Andrei - Intaiul chemat Apostol
Sfântul Apostol Andrei s-a născut în anul 6 înainte de Hristos și a decedat la 30 noiembrie, în anul 60 după Hristos. Născut în Betsaida-Galileea, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte, Sfântul Andrei a fost fiu de pescar și se ocupa cu pescuitul...
Trei decenii de la trecerea in vesnicie a...
La comemorarea a 30 ani de la trecerea in vesnicie a Patriarhului Justinian Marina, luni, 26 martie a.c., in cursul diminetii, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, inconjurat de ierarhi ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a oficiat slujba de
Sfanta Parascheva
In fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxa de pretutindeni praznuieste pe Cuvioasa Maica Parascheva. In chip deosebit ea este cinstita in Moldova, intrucat de 350 de ani moastele ei se gasesc la Iasi. Este cunoscuta in popor si sub numele de Sfanta Vineri sau Vinerea Mare. Se cuvine, asadar...
Sfanta Cuvioasa Parascheva
Sfanta Cuvioasa Parascheva - In fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxa de pretutindeni praznuieste pe Cuvioasa Maica Parascheva. In chip deosebit ea este cinstita in Moldova, intrucat de 350 de ani moastele ei se gasesc la Iasi. Este cunoscuta in popor si sub numele de "Sfanta Vineri
Mantuirea neamului
Daca aruncam o privire - chiar si superficiala - asupra Vechiului si Noului Testament, observam intre ele multe diferente, dar si o evidenta continuitate, a carei cheie spre intelegere este Hristos. Una dintre diferente insa, destul de evidenta, este discutia despre "neam" sau "popor". Daca in...
Sfintii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici si...
Sfintii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici si Iosif al Maramuresului sunt praznuiti pe 24 aprilie. Aparatori ai Ortodoxiei in fata influentelor calvine, Sf. Ierarhi Marturisitori au intarit unitatea romanilor in jurul dreptei credinte, amandoi fiind intemnitati si torturati pentru a renunta la...