Daca aruncam o privire - chiar si superficiala - asupra Vechiului si Noului Testament, observam intre ele multe diferente, dar si o evidenta continuitate, a carei cheie spre intelegere este Hristos. Una dintre diferente insa, destul de evidenta, este discutia despre "neam" sau "popor". Daca in Vechiul Testament textele abunda in referinte la "popor" si "neam", in Noul Testament nu mai intalnim aceasta densitate.

Aceasta ar putea duce la parerea conform careia discutia despre neamuri nu isi mai are locul in teologia crestina.

Pentru a putea sesiza sursa acestei diferente de orientare intre legea veche si cea noua, trebuie sa intelegem ca Legea Veche a fost si legea de functionare a unui intreg popor, si anume poporul iudeu. Urmasii lui Avraam, condusi ulterior de Moise inapoi in Canaan, au fost alesi si separati ca neam de catre Dumnezeu, care S-a constituit ca si conducator al lor. Dumnezeu Insusi i-a hranit cu mana in desert, i-a condus in razboaie si prin mainile conducatorilor lor a facut numeroase minuni.

Poporul evreu a devenit astfel o insula de credinta dreapta intr-o intreaga lume de necredinta. Aceasta "osebire" a iudeilor a avut ca scop principal pregatirea pentru Intruparea Fiului lui Dumnezeu, lucru care s-a petrecut prin nasterea Sa din Fecioara Maria, desavarsindu-se in Iisus Hristos planul de mantuire a lumii.

In Hristos "nu mai este iudeu, nici elin". Credinciosi lui Dumnezeu, suntem toti poporul Lui. Impartasirea cu Hristos care "prinde chip in noi" devine mult mai puternica, ca legatura intre noi, decat orice legatura pamanteasca. De aceea "Biserica Ortodoxa Romana" este o sintagma care desemneaza doar o organizare vazuta a poporului lui Hristos. Toti "numele Lui chemam", si prin aceasta, prin inchinarea pe care I-o aducem, credem si marturisim ca El este conducatorul real al vietilor noastre. Poporul lui Dumnezeu revendica o conducere mai inalta decat toate cele care sunt in lumea aceasta.

Dar acest lucru nu inseamna ca nationalitatile - neamurile - au fost desfiintate. Desi suntem un singur popor in Hristos, fiecare dintre noi apartine in continuare unui neam; iar neamul are si el o istorie a lui si o cale a lui. Iar daca un singur om este atat de important pentru Hristos incat mare bucurie se face in cer pentru mantuirea lui, cu cat mai mult este important un popor. Si precum un om cade in pacat dar se poate ridica, la fel si un popor - dupa cum vedem in cazul poporului iudeu - poate cadea in pacate grave, dar isi poate si reveni.

Se pune asadar problema mantuirii neamului, mai ales ca, asa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel, toti vom invia in Hristos, "dar fiecare in randul cetei sale". Chiar daca legatura in duh este mai puternica decat legatura de sange, cea din urma nu este desfiintata; in propria fire umana simtim necesitatea de a fi parte a unei familii, a unei comunitati si in cele din urma a unui neam.

Facandu-ne parte a unui popor, in mod necesar ne identificam intr-o anumita masura cu el, avand fata de cel de un neam cu noi responsabilitatea pe care o avem catre un frate. Si precum atunci cand intr-o familie nu domneste dragostea frateasca se petrece o neoranduiala si o alunecare de la calea dreapta, lipsa de dragoste de neam conduce la o dezorganizare si la o scarbire a oamenilor fata de propriul popor. Si putem considera ca, precum vedem ca diavolul lupta impotriva familiei cautand sa distruga dragostea dintre soti si dintre copii, la fel duce o lupta si impotriva popoarelor, binestiind ca un popor dezbinat si pacatos isi raceste dragostea pentru Dumnezeu. Iar un popor care nu asculta glasul lui Dumnezeu, la fel ca o turma ratacita, este in pericol oricand sa cada in prapastie.

Dar chiar si pe marginea prapastiei, turma poate fi salvata de pastorul care este in cautarea ei, atata vreme cat este dispusa sa asculte glasul lui, chiar si in ultimul ceas. Asa se face ca vedem popoare binecredincioase pe care vicisitudinile pe alocuri groaznice ale istoriei nu le descumpanesc decat in aparenta. Cu picioarele intarite de credinta, orice popor este imposibil sa fie clintit.

De aceea consider ca este nevoie de rugaciune pentru mantuirea neamului, in acest ceas intunecat, in care nu doar conducatorii lumesti ai poporului il conduc pe cai gresite, dar nici poporul nu mai aude glasul lui Dumnezeu. Parafrazand un celebru cuvant al Sfantului Siluan Atonitul, cred ca nu avem conducatori buni si pentru faptul ca noi insine nu suntem oameni buni. Deznadajduiti, nu credem in posibilitatea ca Dumnezeu sa inmoaie si sa intoarca inimile conducatorilor, sa le dea intelepciune si dragoste pentru cei obiditi. Ne dovedim astfel necredinciosi in puterea lui Dumnezeu de a mantui poporul sau.

Si ca sa intelegem ca nu doar conducatorii sunt responsabili de soarta neamului in fata lui Dumnezeu, iata cum explica Sfantul Nicolae Velimirovici soarta Romaniei in Primul Razboi Mondial: "Romania a intrat in razboi tarziu, si atunci cu socoteala sa castige, iar nu pentru dreptate si pentru slava lui Dumnezeu. De aceea a fost lovita si infranta fulgerator de catre vrajmas, care i-a ocupat si capitala. Asta s-a intamplat din pricina depravarii si vietii usuratice a bogatilor ei boieri, care faceau ce este rau inaintea Domnului. Dar in cele din urma Romania a intrat in randul invingatorilor si mult pamant a castigat. Si asta datorita poporului ei patimitor si iubitor de osteneala, precum si datorita dreptatii aliatului ei, Serbia".

Asadar pentru lucruri ca acestea se cuvine sa ne rugam lui Dumnezeu: sa ne dea dragoste pentru patimire si osteneala, sa dea intelepciune conducatorilor sa nu faca ce este rau inaintea Domnului; nu in cele din urma, sa ne dea aliati binecredinciosi, nedorind asadar aliati bogati si puternici dar rai.

In vremea cand intunericul se intinde peste toate neamurile, doar Dumnezeu este "Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in lume", si aceasta este mantuirea neamului.

Paul Cocei

.