Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Conform învățăturii Sfintei Scripturi și experienței marilor sfinți ai Bisericii, cele mai cunoscute și eficiente mijloace pentru dobândirea Sfântului Duh sunt următoarele
Duminică, 25 septembrie 2016, credincioșii Parohiei Sfântul Nicolae din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un ales sobor...
Duminică, 5 martie 2017, Duminica Ortodoxiei, cu începere de la ora 9,30, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Episcopală din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoţi, din care a făcut parte pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial...
Pe 14 iulie, credincioşii mehedinţeni din satul Godeanu au prăznuit Ciumarca, o sărbătoare instituită de însuşi Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, ocrotitorul Eparhiei Severinului și Strehaiei. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită după tradiţie
Duminică, 26 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul. Cu acest prilej, începând cu ora 8.15, IPS Teodosie va sfinți pictura bisericii Sfântul Stelian din localitatea Săcele, apoi va oficia Sfânta Liturghie. Credincioșii vor putea cinsti moaștele...
Preacuvioase Părinte Iosif, cu negrăite nevoinţe şi osteneli peste fire te-ai sălăşluit în peşterile cele pustniceşti ale Athonului, iar prin puterea Numelui lui Hristos ai urcat în Cer ploaia lacrimilor tale, spălând picioarele Celui Care a adus curcubeul Luminii nezidite înlăuntrul...
Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, s-a născut pe 20 ianuarie 1719 la Rădăuți. Sfântul Iacob a fost canonizat în 2016 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la Mănăstirea Putna în data de 14 mai 2017.
După cum Maria Egipteanca însăşi mărturiseşte duhovnicului său Zosima, s-a născut în Egipt şi când era de 12 ani a lepădat iubirea părintească şi s-a dus în Alexandria. Acolo şi-a întinat fecioria şi 17 ani a petrecut în nesaţiul desfrânării, ca o femeie pierdută. Când a...
Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor este prăznuit pe 18 iulie. În vremea domniei păgânului împărat Iulian (361-363), cel ce s-a lepădat de Hristos, s-a ridicat de către el o cumplită prigoană asupra creştinilor, tulburând toată lumea. Pentru că, în toată împărăţia Romei...
Aparatorului credintei dreptmaritorilor, Cuviosului Parintelui nostru Spiridon, sa-i aducem din inima marturisiri multumitoare, toti care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta, si sa-i cantam : Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni
Inaltarea Domnului - Ce sarbatoare este astazi? Este o sarbatoare inalta si mare, care covarseste mintea omeneasca, si vrednica de marea bunatate a Aceluia ce a asezat-o, adica a lui Dumnezeu. Astazi neamul omenesc iarasi s-a impacat cu Dumnezeu
Atat de frumos este chipul celui credincios. Ce minunata este bucuria lui! Frumusetea lui tainica te atrage, iar expresia fetei lui marturiseste credinta in Dumnezeu. Calmul si pacea ce se pot vedea pe chipul sau sunt o reflectare a pacii ce se gaseste in sufletul sau
Rar se se afla in lume persoane care sa fie daruite cu atatea daruri lumesti ca si Ecaterina: nascuta in Alexandria in familie de imparat, bogata, frumoasa si mai ales extraordinar de inteleapta - Homer, Aristotel, Platon, Virgiliu, Hipocrat sunt doar cativa dintre cei al caror mestesug
In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. Astazi, cei aflati in suferinte vin aici pentru a-si redobandi sanatatea
Stau la marginea patutului si-mi privesc ingerasul dormind linistit. Doarme exact ca tati al ei, cu manuta sub perna. Si lacrimile imi curg pe obraji. E a mea? E chiar a mea? Au trecut 3 luni si inca nu-mi vine sa cred...
Povestea mea si a sotului meu a inceput acum 20 de ani, cand intr-o excursie ...
De cate ori nu ne-am minunat in fata sfinteniei, de cate ori nu ne-am infiorat la atingerea sfintelor moaste!?
Cata iubire sa fi fost intre sfinti si Dumnezeu, ce imbratisare definitiva si nemuritoare! Cand privesti trupurile nestricacioase ale sfintilor, nu ai cum sa nu exclami, macar o data, impr...
Informatiile privind viata Sfintei Imparatese Elena sunt putine, lacunare si uneori tendentioase. Imparateasa Elena a iesit din anonimat prin doua lucrari principale. In primul rand prin faptul ca a fost mama primului imparat crestin, fiind raspunzatoare de atitudinea imparatului Constantin fata de...
Sfântul Dumitru, izvorâtorul de mir, este praznuit pe 26 octombrie. Sfântul Dumitru a trăit în cetatea Tesalonicului din Grecia, în veacul al IV-lea, in timpul împăraţilor romani Diocleţian şi Galeriu.
Sfântul Apostol Filip este praznuit pe 14 noiembrie. Sfântul Filip a fost cinstit de Domnul între cei doisprezece Apostoli mai aleşi, ca un vrednic, având dar de la El şi îndrăzneală de prieten, după cum se arată în cele ce urmează.
În luna decembrie, la Parohia Ortodoxă Nașterea Domnului din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, vor avea loc o serie de evenimente care anunță marea sărbătoare a hramului, din 25 decembrie.