Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Astazi, soseste la Cluj, pentru doua zile, celebra icoana Maica Domnului de la Guadalupe-Patroana copiilor nenascuti, prilej cu care va fi organizat de catre Episcopia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica de Cluj Gherla
IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, sarbatoreste astazi, 20 iulie 2006, implinirea a 55 de ani de viata. Cu acest prilej, la Catedrala mitropolitana din Iasi, la finalul Sfintei Liturghii a fost oficiata o slujba de Te-Deum
Primul episcop al Tulcei, Preasfintitul Visarion Baltat, a fost intronizat astazi la Catedrala Buna Vestire" din Tulcea. Ceremonia de intronizare a avut loc la sfarsitul slujbei Sfintei Liturghii unita cu slujba Vecerniei oficiata de catre Preafericitul Parinte Daniel
Maine, 22 iulie a.c., Preafericitul Parinte Patriarh Daniel implineste 57 de ani. Aniversarea zilei de nastere a Patriarhului Romaniei va fi marcata prin oficierea Sfintei Liturghii in paraclisul cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe al Resedintei patriarhale
In prima Cuvantare teologica, Sf. Grigorie de Nazianz, dupa ce scrie ca "a exprima pe Dumnezeu este cu neputinta, dar a-L intelege e si mai imposibil", indeamna: "Filosofeaza-mi despre lume sau despre lumi
Racosul de Sus Satul Racosul de Sus apartine orasului Baraolt. Se afla pe malul drept al raului Cormos, la o altitudine de 670 m, la poalele sud-estice ale Muntilor Rica. Vestigii arheologice. De pe teritoriul satului de altadata provin, fara precizari topografice: un topor de piatra cu taisul a
Sita Buzaului Sita Buzaului este centrul comunei suburbane cu acelasi nume al orasului Intorsura Buzaului si este situat in valea raului Buzau, la o altitudine de 695 m, pe DN 10. Vestigii arheologice. Pe teritoriul satului se afla o statiune paleolitica in aer liber, iar in urma sapaturilor execu
Mult prea usor ii este omului sa-L uite pe Dumnezeu, pentru ca prea nu intelegem ca fara de El suntem pierduti. Nu am inteles nimic din Dragostea Lui, nu am "vazut" nimic din iertarea mult prea rabdatoare cu care suntem inconjurati. Mai grav este ca ne complacem in aceasta lasa, in aceasta...
Manastirea Adormirea Maicii Domnului - Koimisi tis Theotokou, Koimesis Theotokos - este o minunata biserica bizantina din Kalambaka. Biserica cea veche din Kalambaka este asezata chiar la poalele abruptelor pietre pe care se inalta manastirile de la Meteora. Mai aproape de realitate pare a fi...
Mormantul lui Tache Ionescu se afla in Manastirea Sinaia, asezata la poalele masivului Bucegi, catre capatul de apus al tapsanului neted dintre Valea Pelesului si Valea Rea. Manastirea a fost construita intre anii 1690-1695, de catre spatarul Mihail Cantacuzino. In curtea veche a Manastirii Sinaia...
Orasul - resedinta domneasca este sintagma ce inlocuieste in cazul romanesc din evul mediu si din prima epoca moderna obisnuitul concept de "oras-capitala", folosit de istorici pentru Occident. Rasaritul continentului a oferit invatatilor, o data cu mijlocul secolului al XV-lea, dupa caderea...
Prin introducerea casatoriei civile ca obligatorie, cununia ramanand numai facultativa, de constiinta dupa spiritul laic al rationalistilor, Biserica a luat pozitie fata de aceasta situatie, casatoria civila nefiind recunoscuta fara binecuvantarea Bisericii, ci numai efectele sale civile...
Manastirea Cotroceni este una dintre vechile si minunatele manastiri brancovenesti din Bucuresti, pe locul acesteia fiintand astazi Palatul Cotroceni. Palatul Cotroceni este sediul Presedintiei Romaniei. Complexul se afla in municipiul Bucuresti, vis-avis de Gradina Botanica, in interiorul sau...
Dumnezeu, in necuprinsa Lui intelepciune, ne-a dat libertatea de a alege, de a urma binele sau raul. In acelasi timp insa, ne-a facut dupa chipul si asemanarea Lui. Asta inseamna ca avem tiparit in fiinta noastra, pana in adanci strafunduri, binele, (caci El este bunatatea suprema), adica firescul...
Personalitati ale lumii teologice din tara si strainatate participa in aceste zile la Alba Iulia la cea de-a X-a editie a Simpozionului international „Familie, Filantropie si Etica sociala - Parteneriatul Stat-Biserica in Asistenta Sociala”. Aceasta manifestare este organizata de Facultatea de...
Comunismul , care s-a pretins o noua civilizatie, superioara celei capitaliste pe care a negat-o, a fortat sute de milioane de oameni sa traiasca intr-un univers inchis repersiv si umilitor. Asa cum bine stim dictatul leninist asupra realitatii a urmarit sa transforme individul intr-o simpla rotita...
Grigore Lese este un artist desavarsit. Dumnezeu l-a inzestrat cu un glas rascolitor, cu talent si sensibilitate; si pentru ca a socotit, pesemne, ca nu i-a daruit destule, i-a mai dat o minte ascutita, o seriozitate aproape germanica si o dorinta neostoita de autoperfectionare. Toate aceste...
Cimitirul Bellu se afla pe Calea Serban Voda, la numarul 249. Cimitirul Bellu a aparut datorita "Legiuirii pentru inmormantari afara din oras" din 1831, prin care s-a horatat desfiintarea cimitirelor de pe langa bisericile centrale. Mentionam ca pana la jumatatea secolului al XIX-lea, bucurestenii...
Joi, 15 decembrie 2011, incepand cu ora 17:00, cu binecuvantarea si in prezenta Preasfintitului Parinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, la Catedrala „Inaltarea Domnului” din municipiul Slobozia va avea loc
In perioada 26-29 aprilie 2012, in Eparhia Ramnicului se desfasoara o serie de manifestari spiritual-culturale prilejuite de aniversarea a 20 de ani de la infiintarea Ligii Femeilor Crestine Ortodoxe de pe langa Arhiepiscopia Ramnicului.