Doamne, Duminica ascunde o taina! O taina adanca. Robiti de pacat, ne-am afundat in tara mortii - asemenea evreilor ajunsi robi in Egiptul faraonilor. Se parea ca eram pierduti pe veci. Mantuiti de Hristos prin Invierea Sa, nu vom uita niciodata aceasta scumpa zi a recrearii lumii, a invierii din morti, a rascumpararii neamului adamic. Hristos - Pastele nostru - ne-a trecut de la moarte la viata. Slavii sudici au ca echivalent pentru cuvantul “Pasti” termenul Velikden, ceea ce in traducere libera ar insemna Ziua cea Mare - Praznicul cel Mare, Ziua cea mult asteptata. Sofiotii au ridicat chiar o biserica in cinstea Sfintei Duminici - ziua mantuirii.

 

Catedrala  Sfanta Duminica

In capitala Bulgariei, in mijlocul verii, mireasma teilor te imbie la visare. Vitosa, muntele de la sud de oras, in care norii isi sparg adesea capetele, pare un palat de clestar ori un munte fermecat, atunci cand ploaia inceteaza, iar soarele zambeste printre nori.

Autogara moderna (fara echivalent in Balcani), rasarita in apropierea garii feroviare, te face sa uiti cenusiul orasului din anul 1990, cand studentimea Sofiei pandea drumurile, baricadandu-se noaptea  in cladirea Universitatii Kliment Ohridski, de frica „tractoristilor” - un fel de mineri, cu care avea sa fraternizeze insa. Un profesor in varsta m-a condus atunci prin vechile biserici din centrul Sofiei. Era din Cadrilater. In catedrala Sfintei Duminici (Nedelia), porumbeii, acum, la fel ca si atunci, zboara printre sfinti. Se asaza cuminti pe strane, apoi, bucurosi, fac sobor fie in piata bisericii, fie pe turla acesteia, dupa ce mai intai inconjoara lacasul, ca la slujba de Pasti.

- Sunt porumbeii Sfintei Duminici - imi ghiceste incantarea o crestina plina de bunatate, ce parea ea insasi pazitoarea din basm a casei Sfintei Duminici.

- Daca ii urmariti, zboara pana la bisericuta Sfintei Vineri, apoi se intorc acasa...

Biserica Sfintei Duminici este consemnata sub acest nume in anul 1578, de catre calatorul german Stefan Gerlag. Acesta, vizitand Sofia, descrie 12 biserici importante ale cetatii. Mai tarziu, i s-a dat si hramul Sfintei Mucenite Chiriachi (Duminica). Sfanta a patimit in orasul Nicomidia din Asia Mica, la 7 iulie 289. Biserica a mai purtat numele Sfantul Kral, in ultimii 200 de ani, in cinstea craiului sarb cu viata sfanta Stefan Uros al II-lea Milutin (1282-1321). A fost refacuta de mai multe ori, insa moastele sfantului se pastreaza si astazi in partea dreapta a bisericii, langa altar. Pe data de 16 aprilie 1925, aceasta frumoasa catedrala a fost arena uneia dintre celei mai tragice drame din istoria Bulgariei. O organizatie terorista a ucis atunci 193 de oameni si a ranit in jur de 500, printre care si numeroase oficialitati ce venisera sa asiste la slujba. Asezata fiind in centrul orasului, este cea mai iubita biserica a sofiotilor si poate cea mai vizitata de catre turisti.

 

Biserica Sfintei Vineri - “cea care nu se poate darama”

Biserica de sec. 14, ascunsa intr-un pasaj de pe acelasi bulevard cu Catedrala Sfintei Duminici, a rezistat de-a lungul veacurilor la toate incercarile turcesti de a o distruge. Ultima oara s-a hotarat demolarea ei in urma cu 40 de ani de catre puterea comunista. Comunistii, sub pretextul largirii bulevardului, doreau sa faca una cu pamantul aceasta biserica inchinata Sfintei Cuvioase Parascheva. Buldozerul a pornit. S-a indreptat catre locasul sfant, insa, inexplicabil, motorul s-a oprit in cateva clipe. L-au reparat, dar acelasi lucru s-a intamplat de fiecare data. Nu era cu putinta sa se apropie de zidul bisericii! Buldozeristul care s-a incapatanat sa demoleze biserica a avut a doua zi un deces in familie. Seful de santier, afland ca lucrarile stagneaza si ca echipa trimisa se tine de „superstitii”, i-a admonestat pe muncitori: „Va tineti numai de povesti, nu sunteti capabili de nimic! Maine o voi pune la pamant eu insumi!”. A doua zi, urcandu-se plin de furie pe buldozer, acesta s-a stricat din nou. Indata, a murit si el, in fata asistentei cutremurate de spaima. Autoritatile au renuntat la proiect. Sfanta Parascheva isi apara locasul.

 

Pelerin prin Sofia

Asemanatoare cu Biserica Sfintei Vineri este si Biserica Boiana, considerata „diamantul din perla coroanei sofiote”, insa cea mai veche biserica din Sofia este Rotonda Sfantului Gheorghe, cu picturi realizate in sec 4, 10, 12 si 14. Urmeaza, in ordinea vechimii, Biserica Sfintei Sofia, de la care vechiul oras Serdica si-a luat chiar numele, intrucat aici a fost sediu mitropolitan, in timpul celui de-al 2-lea tarat romano-bulgar (sec 12-14). La Serdica a avut loc si un important sinod local, unde s-au luat hotarari deosebite pentru viata bisericeasca. Ultima restaurare a bisericii a avut loc in anul 1878. Dainuirea pretiosului locas este pusa de sofioti pe seama patroanei acestuia - Sfanta Mare Mucenita Sofia. In imediata ei apropiere se afla cea mai mareata catedrala din capitala bulgara, intr-o piata de mari dimensiuni - Sf. Alexander Nevski. Catedrala a fost realizata dupa proiectul arhitectului rus Pomerantev si cu sprijin material din Rusia, in amintirea celor 200 000 de ostasi rusi jertfiti in timpul razboiului ruso-romano-turc (1877-1878). Constructia a inceput in anul 1904 si s-a terminat in anul 1912. Lungimea catedralei este de 73 m, iar latimea de 51 m. Materialele folosite sunt dintre cele mai scumpe (unele aduse tocmai din America de Sud). Acustica bisericii este deosebita. Dirijor al corului catedralei este fratele mitropolitului de Ruse. Cel mai mare clopot are 12 tone si se aude de la o distanta de 30 km. Sub catedrala se afla un muzeu imens, infatisand splendorile icoanei. Sunt expuse icoane bulgaresti si bizantine de o frumusete extazianta. Cea mai veche dateaza din sec al 9-lea, iar cea mai recenta din sec al 18-lea. La 5 minute de mers de Sf. Alexander Nevski, se afla biserica rusa cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae. Aici sunt moastele arhiepiscopului Serafim Sobolev (1950). La aceasta biserica vin credinciosi din intreaga Bulgarie pentru a se inchina la moastele sfantului, considerat cu multa trecere la Mantuitorul Hristos si mare tamaduitor de boli.

Cladiri staliniste, bai turcesti, apoi cladiri moderne (rasarite in ultimii ani), case in stil traditional... Poti intra in muzee uimitoare, ce adapostesc vestite comori tracice, insa gandul se intoarce mereu la biserica din povesti a Sfintei Duminici. Doresc sa ma inchin pentru ultima oara in aceasta biserica. Nu se mai vede nici „pazitoarea” casei Sfintei Duminici. Intru stingher, cautand sa nu sperii „soborul porumbeilor” din pronaos. Cand ies in fata Bisericii Sfanta Duminica, Vitosa, muntele fermecat, straluceste printre nori. Privesc cerul. Acolo este o sarbatoare fara de sfarsit, o duminica vesnica. In odihna aceasta se intra prin pogorarea inlauntrul inimii noastre. „Doamne, Duminica aceasta ascunde o taina!“...

 

                                                                                                 Gheorghita Ciocioi