Invatatura despre Biserica

Invatatura despre Biserica

 

Biserica

 

Prin intrupare, rastignire, inviere si inaltare, Mantuitorul Hristos pune temelie Bisericii Sale. Prin acestea toate si indeosebi prin Cruce si inviere, Biserica ia fiinta in mod obiectiv, dar virtual. Fiul lui Dum­nezeu nu S-a facut om pentru Sine, ci pentru ca din Trupul Sau sa ex­tinda mantuirea ca viata dumnezeiasca in noi.

 

Aceasta viata dumne­zeiasca extinsa din trupul Sau in umanitate, mai exact in cei care se incorporeaza dinamic in Hristos, constituie Biserica insasi Pogorarea Duhului Sfant sau Cincizecimea este actul de trecere de la lucrarea mantuitoare a lui Hristos insusi, in umanitatea Sa personala, la extinderea acestei lucrari in oameni.

 

Duhul Sfant, Care este Duhul lui Hristos, coboara in chipul limbilor de foc peste apostoli, peste fiecare in parte in mod distinct (Fapte, 2, 1, 3, 4), precum si peste cei care, ascultand predica apostolilor, s-au bo­tezat (Fapte, 2, 37, 38, 41) dand nastere Bisericii ca comunitate vazuta sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu, intrata in istorie.

 

Cel care ii zideste pe oameni in Hristos, ca Biserica vie, vazuta, comunitate concreta a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos, este Duhul Sfant, odata cu venirea Lui personala in lume la Cincizecime, de la Tatal, trimis de Fiul (Ioan, 15, 26). Prin Sfantul Duh, in ziua Cincizecimii, adunarea apostolilor si ucenicilor la care s-au adaugat, chiar din prima zi, cei care au primit cuvantul Evangheliei lui Hristos si s-au botezat, ca la trei mii de suflete, a devenit loc si locas al prezentei Cuvantului, adica al prezentei lui Hristos insusi, a devenit Biserica. Biserica este deci, prin Duhul Sfant, venit in lume in chip personal la Cincizecime, loc al prezentei lui Hristos cel mort si inviat pentru mantuirea noastra a tuturor.

 

Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Duhului Sfant in lume, de la Tatal de catre Hristos sau de catre Tatal prin Hristos sau de catre Tatal (Ioan, 14, 26) si Fiul Sau intrupat (Ioan, 15, 26), ca despre un act prin care Duhul Sfant ar lua locul lucrarii lui Hristos in lume. In acest caz, Biserica ar fi numai opera Duhului Sfant, Care a preluat lucrarea lui Hristos.

 

In realitate insa, Duhul Sfant trebuie vazut intotdeauna ca Du­hul lui Hristos insusi, deci nu trebuie conceput sau vazut in nici un fel despartit de Hristos. Este total falsa imaginea unui Hristos in cer si a Duhului Sfant in Biserica, fiindca nu ia in serios unitatea si comuniunea Persoanelor treimice care se in­conjoara, se cuprind si se oglindesc reciproc.

 

Aceasta disociere duce sau la rationalism sau la sentimentalism sau la amandoua ca atitudini paralele, ducand fie la instituirea unui loctiitor al lui Hristos, ca in catolicism, fie la afirmarea unui individualism  inspirat de capriciile sentimentale, considerate ca impulsuri ale Duhului Sfant si netinute in frau de prezenta unui Hristos, Care ne infatiseaza o umanitate de model bine conturata si ne ofera prin Duhul Sfant puterea de a ne dezvolta dupa chipul ei.

 

Biserica este viata de comuniune a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos, in Duhul Sfant, manifestata concret prin acte de credinta, prin participarea la aceleasi sfinte Taine si slujbe savarsite de cei investiti, cu puterea Duhului Sfant. Constitutia Bisericii este teandrica, pastrand ca existente distincte pe cei uniti, pe Dumnezeu si pe oameni, dupa cum si comuniunea din sanul Sfintei Treimi pastreaza distincte persoanele divine.

 

 

Pe aceeaşi temă

11 Iulie 2012

Vizualizari: 11674

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact