MEMBRII BISERICII: CLERUL ŞI CREDINCIOŞII. IERARHIA BISERICEASCĂ

Alegându-i pe cei doisprezece Apostoli şi pe cei şaptezeci de ucenici, Mântuitorul i- a pregătit pe aceştia pentru a exercita întreita slujire în Biserică, în calitate de urmaşi ai Săi: vestirea cuvântului Evangheliei, săvârşirea lucrărilor sfinte şi conducerea credincioşilor la mântuire. Iar după Pogorârea Duhului Sfânt, când a fost inaugurată Biserica, Apostolii fiind conştienţi de misiunea lor, spre a satisface nevoile celor ce se botezau şi intrau astfel în Biserică, al căror număr sporea încontinuu, au împărtăşit puterea preoţească şi altora, hirotonind episcopi, preoţi şi diaconi, spre a-i lăsa pe aceştia ca urmaşi în slujirea apostolească. Astfel, în Biserică dintru început au existat două categorii de membri: cler şi popor, ierarhie bisericească şi laici sau mireni.

Ierarhia bisericească aparţine în mod fiinţial Bisericii, fiindu-i întru totul necesară. Ca instituţie, Biserica nici nu poate fi concepută fără ierarhie sacramentală, adică fără un sistem propriu şi specific de administrare, prin care să se exercite întreita slujire a Mântuitorului, pe care a încredinţat-o apoi Bisericii spre a fi continuată, şi anume: vestirea cuvântului dumnezeiesc, săvârşirea Sfintelor Taine şi conducerea credincioşilor.

Cei dintâi înainte-stătători ai Bisericii, chemaţi direct şi personal de însuşi Mântuitorul, au fost deci Apostolii, după care, pe o treaptă mai jos, cei şaptezeci de ucenici, iar după aceştia, treapta diaconilor.

Apostolatul, posedând plenitudinea harului preoţiei şi a darurilor duhovniceşti, ca şi unele daruri harismatice extraordinare, necesare primei faze din viaţa Bisericii, potrivit înţelepciunii divine, nu s'a transmis mai departe la urmaşii Apostolilor. Dar Apostolii, ca trimişi ai Domnului şi conduşi de Duhul Sfânt, au acordat urmaşilor lor puterea preoţească, hirotonind episcopi, preoţi şi diaconi pentru continuarea slujbei apostoleşti. De aici provine împărţirea membrilor Bisericii în ierarhie şi credincioşi, cler şi popor.

Harul transmis de Apostoli urmaşilor lor este cel al episcopatului, iar apoi, prin episcopi, cel al preoţiei în sens strict - treapta a doua, cea a urmaşilor celor şaptezeci de ucenici, al diaconatului - treapta a treia. Acestea trei sunt treptele sau gradele hirotoniei după har: de episcop, de preot şi de diacon, existente încă din timpul Apostolilor şi mărturisite de Sfânta Scriptură şi de întreaga Sfântă Tradiţie (FA 14, 23; 1 Tim 3, 2- 6; Tit 1, 5-7; 1 Tim 3,17; 5, 22; FA 6, 3-6; 1 Tim 3, 8).

Existenţa ierarhiei bisericeşti dintru început o adeveresc Părinţii apostolici. Astfel, Clement Romanul face deosebire între clasa laicilor şi clerul sfinţit, încredinţat cu o slujire specială; Ignatie de Antiohia face deosebire între ierarhie şi popor, afirmând că fără episcopi, preoţi şi diaconi, Biserica nu există; Policarp al Smirnei îi îndeamnă pe credincioşi să se supună preoţilor şi diaconilor ca lui Dumnezeu.

In cursul vremii - poate datorită lărgirii câmpului administrativ-bisericesc şi o dată cu creşterea numărului personalului de administraţie - au apărut gradaţii în cuprinsul fiecăreia din cele trei trepte, fără însă ca prin aceasta să se micşoreze sau să se sporească harul hirotoniei din treapta respectivă. Astfel au apărut grade la fiecare treaptă, conferite prin hirotesie: la prima treaptă, cea a episcopatului, au apărut gradele de arhiepiscop, mitropolit şi patriarh; la a doua, cel de protopresbiter sau arhipresbiter, iar la a treia, cel de arhidiacon sau protodiacon. Dar nici un grad dintre acestea nu-i conferă mai mare putere sacramentală celui ce-l primeşte, decât cea a treptei din care face parte, deosebirea constând doar în funcţia administrativă de drept bisericesc uman, dar nu de har.

Este însă adevărat că în primele veacuri creştine, numirile de presbiter şi episcop se întrebuinţau în mod egal atât pentru numirea celor din treapta episcopatului, cât şi a preotului. Astfel, episcopului i se spunea presbiter, sau preotului i se spunea episcop. Dar dacă în acea vreme exista confuzie de numiri, niciodată n'a existat confuzie de trepte ierarhice, deoarece, fie că se numeau episcopi, fie presbiteri, urmaşii Apostolilor care posedau plenitudinea harului preoţiei îi aveau sub jurisdicţia lor pe presbiteri sau pe preoţi, chiar dacă aceştia erau numiţi uneori episcopi, precum şi pe diaconi. Această aparentă confuzie venea din faptul că atât preotul, cât şi episcopul erau „bătrâni" şi totodată „supraveghetori" ai credincioşilor.

Episcopul stă pe cea mai înaltă treaptă ierarhică, instituită de Hristos şi de Apostoli, ca prim păstor bisericesc într'o anumită regiune, sub conducerea lui bisericească aflându-se tot clerul şi poporul teritoriului respectiv. Preoţii primesc de la episcop, prin hirotonie, harul şi puterea de a săvârşi Sfintele Taine (afară de hirotonie), de a propovădui dreapta învăţătură şi de a-i conduce pe credincioşi spre mântuire. Dar, totodată, trebuie remarcat că episcopul nu stă şi nu poate sta în izolare. Iar întrucât eparhiile în fruntea cărora stă câte un episcop constituie împreună o Biserică autocefală, sinodul episcopilor acelei Biserici este acolo autoritatea cea mai înaltă; iar ca urmare şi prin extindere, autoritatea cea mai înaltă a întregii Biserici, a Bisericii soborniceşti, universale, este cea a Sinodului ecumenic, al tuturor episcopilor, întruniţi personal în sinod sau prin reprezentanţi, lucrând totul şi rămânând în permanent acord chiar dacă spaţial nu se găsesc la un loc. Ca semn de manifestare a acordului general bisericesc este şi faptul că hirotonia de episcop se face de cel puţin doi sau trei episcopi, ei reprezentând unitatea întregului corp bisericesc. Totalitatea episcopilor întruniţi în sinod direct sau prin reprezentanţi recunoscuţi este Sinodul ecumenic.

Sinodul ecumenic fiind al întregii Biserici, ea avându-L pentru totdeauna ca învăţător pe „Duhul Adevărului" (In 4,16; 16,13), prin aceea că este „stâlp şi temelie a adevărului" (1 Tim 3, 15), bucurându-se astfel de infailibilitate şi el, ca organ prin care se exprimă Biserica întreagă, este infailibil. Sinodul ecumenic este autoritatea supremă, infailibilă a Bisericii. Ierarhii întruniţi în sinod au conştiinţa că sunt purtători ai Duhului Sfânt şi că, în hotărârile lor, stau sub asistenţa ocrotitoare a acestuia, ceea ce se exprimă prin formula împrumutată de la Sinodul apostolic din Ierusalim: „părutu-s'a Duhului Sfânt şi nouă" (FA 15, 28).

In această formulă se cuprind două lucruri importante, şi anume: principiul sau temeiul hotărârilor sinodale este Duhul Sfânt, iar autoritatea sinodului este întemeiată pe demnitatea episcopală. Şi totodată, prin aceasta se afirmă şi că în sinod, ierarhii se adună sinodic şi discută liber, după model apostolesc, pentru „multă cercetare" (FA 15,7), nu ca delegaţi ai credincioşilor, ci după drept divin, aceasta constituind temeiul intern al infailibilităţii hotărârilor sinodale. Consimţământul ulterior al Bisericii este doar un semn, un criteriu extern, că episcopii, reprezentanţii legitimi ai Bisericii, formulând învăţătura de credinţă, au fost conduşi de Duhul Sfânt.

Prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt în Sinoadele ecumenice nu înseamnă inspirare şi descoperire de dogme noi, ci ajutor şi supraveghere, păzindu-i pe membrii sinodali în hotărârile lor. Biserica încredinţată cu păzirea adevărului revelat, dogmele, îl vesteşte, îl explică, pentru a-i învăţa pe credincioşi, precum şi pentru a respinge şi condamna explicările greşite şi falsificările eretice.

Cuprinsul activităţii infailibile a Bisericii este învăţătura de credinţă, cuprins determinat de scopul Bisericii, care este mântuirea membrilor ei. De aici urmează nemijlocit că
tot ce stă în legătură cu mântuirea constituie obiect al activităţii infailibile a sinoadelor.

De aceea, hotărârile referitoare la credinţă şi morală ale sinoadelor sunt neschimbabile; însă cele referitoare la disciplină şi administraţie, deşi obligatorii, pot fi schimbate, corectate, îmbunătăţite, amplificate sau reduse, simplificate, de către alt sinod, potrivit noilor condiţii externe din viaţa Bisericii, toate acestea referindu-se la relaţii umane externe.

Din corpul Bisericii, alături şi împreună cu membrii ierarhiei, fac parte şi mirenii sau laicii. Ei pot participa la activităţi bisericeşti administrative, venind uneori cu valoroase contribuţii, ceea ce confirmă însăşi istoria Bisericii noastre. Mai mult chiar, printre credincioşii mireni se găsesc unii ce pot contribui efectiv la activitatea învăţătorească a Bisericii, adică pot vesti adevărurile de credinţă, în Biserică. Este însă de la sine înţeles că o astfel de activitate a mirenilor în Biserică se poate desfăşura numai din încredinţarea şi sub îndrumarea autorităţii bisericeşti episcopale, care are o răspundere deosebită. Şi tot pe atât de evident este că întrucât şi preotul primeşte puterea de a învăţa prin hirotonie de la episcop, după o prealabilă pregătire în şcoli teologice, şi el urmează a fi supravegheat în continuare tot de către episcop.

Dat fiind acest fapt, cu atât mai mult mireanul nu poate îndeplini lucrare de predicator sau de catehet decât prin încredinţarea episcopului, ierarhul fiind responsabil pentru corectitudinea învăţăturii propovăduite în eparhia sa. Căci ierarhia bisericească, deşi este în Biserică, iar nu deasupra Bisericii, are fiinţial în ea rolul de supraveghere a corectitudinii învăţăturii religioase, pe temeiul unui dar special dat ei de Duhul Sfânt. Acest dar, deşi este prezent în tot cuprinsul Bisericii, deci şi în mireni, aparţine şi este dăruit numai ierarhiei bisericeşti continuatoare şi împlinitoare a întreitei slujiri a Mântuitorului Hristos.

Astfel, ierarhia bisericească are un rol important şi reductibil în viaţa Bisericii, Biserica fiind zidită fiinţial şi organic în mod ierarhic. Aceasta o mărturisesc numeroşi Sfinţi Părinţi, ca: Atanasie cel Mare, Fericitul Augustin şi în mod deosebit PseudoDionisie Areopagitul. 

Fragment din cartea "Teologia dogmatica si simbolica. Manual pentru facultati vol. II", Editura Renasterea

Cumpara cartea "Teologia dogmatica si simbolica. Manual pentru facultati vol. II"

• Ierarhia bisericeasca
  Publicat in : Sfintele Taine
• Ierarhia bisericeasca
  Publicat in : Istoria bisericii in primele trei secole
• Comunicat de presa - Patriarhia Romana
  Publicat in : Credinta
• Protopopul
  Publicat in : Organizare B.O.R.
• Eparhia
  Publicat in : Organizare B.O.R.

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: