Manastirea Lipnita

Manastirea Lipnita

Manastirea Lipnita este o manastire ortodoxa noua aflata in localitatea Lipnita, judetul Constanta, la mica distanta de Manastirea Dervent. La aceasta manastire se ajunge pe drumul national 3, care leaga intre ele localitatile Constanta si Ostrov; asezamantul monahal din Lipnita se afla la 102 kilometri distanta de Constanta si la 22 de kilometri distanta de Ostrov.

Biserica cea mare a manastirii este inchinata Sfantului Ioan Botezatorul, iar paraclisul acesteia este inchinat Sfantului Mucenic Dasie. Obstea monahala, indrumata duhovniceste de monahia Onufria Matei, numara astazi abia cateva vietuitoare.

Manastirea Lipnita - scurt istoric

Manastirea Lipnita se afla intre Manastirea Pestera Sfantului Andrei si Manastirea Dervent, fiind mai aproape de cea din urma. Asezamantul monahal din Lipnita a fost intemeiat in luna noiembrie a anului 2004, fiind asezat sub ocrotirea Sfantului Ioan Botezatorul, primul dascal al Sfantului Apostol Andrei. La randul sau, Sfantul Dasie, un martir dobrogean din secolele III-IV, este si el ocrotitorul manastirii, sfintele lui Moaste fiind pastrate cu evlavie in paraclisul amenajat sub biserica cea mare.

Manastirea Lipnita

Initial, pe locul actualei manastiri s-a aflat numai un grajd parasit. Aceasta cladire, aflata pana atunci in proprietatea lui Danciu Stelian, a fost donata pentru nevoile micutei obsti monahale. Astfel, in cele cateva camere amenajate, s-au pus bazele actualei manastiri, in acelasi loc functionand paraclisul, chiliile si bucataria.

In toamna anului 2005 s-a pus temelia actualei case monahale, pe un teren donat manastirii de primaria localitatii Lipnita. Aceasta cladire, desi modesta, este de ajuns de incapatoare pentru a cuprinde o bucatarie, o trapeza, staretia, cancelaria si cateva chilii.

Manastirea Lipnita

In data de 29 august 2006 s-a pus piatra de temelie a noului paraclis, inchinat Sfantului Mucenic Dasie, sfant praznuit de Biserica Ortodoxa in data de 20 noiembrie. Cu ocazia acestei slujbe s-au sfintit si cele doua clopote ale acesteia, donate de familia Marian si Elena Simuloiu.

Sfantul Dasie era soldat in armata romana si facea parte din legiunea care stationa la Dunare, in provincia Moesia Inferior. Pentru credinta lui, sfantul a fost arestat si condamnat la moarte, iar martiriul se pare ca l-a suferit la Axiopolis (Cernavoda), impreună cu alti doi martiri.

Manastirea Lipnita

Manastirea Lipnita

Moastele sfantului au ramas in Silistra (Durostor) pana in anul 579, cand au fost duse in localitatea Ancola, Italia, spre a fi pazite de navalirea avarilor. Odata ajunse acolo, ele au fost asezate cu mare cinste in Biserica Sfantul Chiriac, iar inscriptia greaca, pastrata pe racla sfantului, marturiseste: "Aici zace Sfantul martir Dasios, adus din Durostor." In anul 2003, o parte din moastele Sfantului Dasie au fost readuse in Silistra, Bulgaria.

In data de 6 iulie 2006, din mila lui Dumnezeu, Inalt Preasfintitul Ilarion, mitropolitul din Silistra (Bulgaria) a daruit acestei manastirii o particica din mana Sfantului Mucenic Dasie; racla cu cinstitele sale Moaste se afla asezata cu multa evlavie in paraclisul inchinat lui.

Manastirea Lipnita

Sfintirea noului paraclis al Manastirii Lipnita a avut loc in data de 29 august 2009. Acesta a fost construit dupa planurile intocmite de arhitectul Ion Barladeanu si inginerul Gheorghe Oprea. Mai apoi, pictura in fresca a fost lucrata de zugravul Adrian Botea; printre sfintii dobrogeni, in paraclis se afla zugravita si viata Sfantului Dasie, in cateva scene deosebite.

In data de 29 august 2010, in biserica Manastirii Lipnita soseste, din mila lui Dumnezeu, o particica din Moastele Sfantului Ioan Botezatorul. Cinstitele sale Moaste vor fi asezate si ele in paraclisul de sub biserica, aproape de cele ale Sfantului Dasie.

 Manastirea Lipnita

In biserica cea mare se pastreaza, cu multa evlavie, o copie a icoanei rusesti numita "Maica Domnului - Potoleste intristările noastre". Aceasta icoana, renumita ca facatoare de minuni, mangaie mult obstea monahala si pe pelerinii care se opresc pentru inchinare.

Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul

Comuna Lipnita, judetul Constanta, Romania.
Cod postal: 907165
E-mail: manastirea_lipnita@yahoo.com
Telefon: 0241.85.66.25
Cont bancar: IBAN: RO16 RNCB 0121-0151-3190-0001
Banca Comerciala Romana, Constanta.

Teodor Danalache

Manastirea Lipnita

Pe aceeaşi temă

11 Iunie 2012

Vizualizari: 15355

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 27.00 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 22.00 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 40.00 Lei
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2 Mă tot întrebi despre vremurile de la sfârșitul lumii. Oare tu chiar nu știi că, pentru un om muritor, orice timp este al sfârșitului? Cine cunoaște sau poate să prezică propriul său sfârșit? Nimeni și niciodată. Anume acesta este adevărul. Trebuie să 23.26 Lei
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc Pentru mintea şi inima tuturor ­iubitorilor de noime şi tâlcuri duhovniceşti, am cules din ­cărţile Sfân­tului Nicolae Velimirovici - noul Hrisostom al Bisericii Ortodoxe - isto­rii şi pilde călăuzitoare spre viaţa veşnică. Scrise în grai ales şi drese 15.86 Lei
Educarea copiilor pentru Imparatia lui Dumnezeu. Un ghid practic
Educarea copiilor pentru Imparatia lui Dumnezeu. Un ghid practic Principiile ortodoxe de creștere a copiilor al lui Philip Mamalakis a fost publicat și tradus în mai multe limbi. Faptul că a fost pus în practică de părinți de diverse confesiuni vine să confirme încă o dată regăsirea unui bun simț comun în privința 21.14 Lei
Cum ne tamaduim ranile si gasim ajutor in necazuri. Povatuiri, minuni, rugaciuni
Cum ne tamaduim ranile si gasim ajutor in necazuri. Povatuiri, minuni, rugaciuni Nu vă întristați, fiilor, pentru ispitele pe care le înfruntați fiecare, ci aveți răbdare, și rugați‑L pe Dumnezeu, și spuneți: „Nu ne duce pe noi în ispită, Doamne, ci ne izbăvește de cel viclean!” În ispite, necazuri, mâhniri să cereți ajutor de la 21.14 Lei
Sa prindem un loc pe corabia mantuirii
Sa prindem un loc pe corabia mantuirii Biserica Mântuitorului Hristos este corabia mântuirii noastre. Ori de câte ori suntem loviți de furtunile greu­tăților, ispitelor, necazurilor, venim grabnic și ne adăpostim în această corabie duhovnicească, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Atunci când 15.86 Lei
Jane - Vacanta pe insula
Jane - Vacanta pe insula Romanul scriitoarei canadiene Lucy Maud Montgomery (1874‑1942) prezintă povestea unei fetițe aflate în pragul adolescenței, care se confruntă cu o serie de încercări dificile, cea mai dureroasă fiind separarea părinților săi. Două vacanțe pline de 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact