Unde sa fie, evident ca la Sighisoara! Dar nu in vechea cetate medievala, acolo unde s-a pastrat inclusiv casa in care s-a nascut si a trait aprigul domnitor valah, ci la circa 4 km distanta de oras. Acolo se afla una dintre cele mai noi si mai interesante vetre de vietuire monahala din Romania. Iar staretul manastirii cu hramul Sf. Mc. Dimitrie Izvoratorul de Mir este protosinghel si se numeste Ghelasie... Tepes. Acesta, evident, dupa bunul obicei al calugarilor, nu trage pe nimeni in teapa, in afara propriilor sale pacate...

Am ajuns la manastire la lasarea serii, dupa ce am strabatut printre nameti un drum asfaltat care pleca chiar din oras. Acea sambata seara avea un aer sclipitor: pomii erau tavaliti prin zaharul pudra al zapezii ce tocmai cazuse, dealul la poalele caruia se afla asezamantul reverbera o respiratie proaspata si rece, linistea era desavarsita (tocmai buna pentru cativa Psalmi...), siluetele negre ale fratilor sfidau albul rasfrant in irizari surprinzatoare. Numai cateva mate - alintate! - trageau la manseta pantalonului, a dezmierdare.Parintele staret ne-a cucerit de la prima aparitie, de la primele cuvinte. Si acum, cand scriem aceste randuri, simtim ca atunci atmosfera acelei intalniri. Persoana duhovniceasca bine constituita, flancat de o obste selectata si hotarata, parintele Ghelasie desfide ideea de neputinta, de om cazut sub vremi. Chiar daca vadeste un profil trupesc destul de fragil, ai zice ca este reprezentantul bine ales al Bisericii Luptatoare la acest sfarsit de lume. Pentru ca pana acum a dus o lupta acerba, in toate „transeele” in care a fost pus ca soldat al Duhului.

Venit de pe valea Ariesului, de la Manastirea Lupsa unde a savarsit multe fapte de zidire duhovniceasca si conservare patrimoniala, staretul Ghelasie a fost omul providential al acestei vetre de rugaciune transilvanene. Caci, pana la venirea lui in 1998, timp de 3 ani, un frate din obstea Frasineilor - Zaharia Boitos - s-a nevoit laolalta cu protopopul de atunci, Ioan Boian, sa ridice asezamantul. Mare lucru nu au reusit, din pricina saraciei zonei, dar mai ales a lipsei calugarilor care sa dea curaj si incredintare credinciosilor. Atunci, Arhiepiscopul Andrei al Alba Iuliei a decis: 4 vietuitori de la Lupsa (ieromonahul Emanuel, rasoforii Ioil si Irineu, fratele Simion Grama), condusi de parintele Ghelasie, sa descinda la Sighisoara, pentru a urni lucrarile. Initial, parintele Ghelasie era, in acea perioada, in cautarea unui loc de retragere si pauza administrativa, dupa efortul depus la Lupsa. Numai de asta nu a avut parte! Aici nu exista literalmente nimic, in afara unui container in care se aciuiase mica obste.

Asa se face ca pe locul donat de familiile Ferezan, Toma si Stanciu a inceput ridicarea chiliilor, care s-au terminat (impreuna cu paraclisul) in anul 2000. Avand paraclis, calugarii deja se puteau ruga dupa tipic, iar oamenii au inceput sa-i caute. Anul urmator au inceput lucrarile la biserica, finalizate in 2002, laolalta cu arhondaricul, clopotnita si incinta viitorului muzeu. S-au aratat si ispitele: un incendiu devastator a mistuit multa munca si cheltuiala, in februarie 2001. Biserica mare este impresionanta. Construita in forma de cruce greaca inscrisa, are pardosea de marmura, catapeteasma si stranele din stejar sculptat, candelabrele aurite. Pictura – realizata si ea in timp record - este deosebita. Autorul ei este pictorul Constantin Bumbu, iar abordarea artistica dovedeste mare maiestrie si cunoastere a erminiei bizantine.

De la Dracula, la Sfantul Dimitrie

Va veti intreba, desigur, ce are special acest loc si de ce l-am prezentat inainte altora, poate mai rasarite, mai cunoscute... De ce? Pentru ca manastirea de langa Sighisoara este o minune. Da, o minune, cata vreme despre acest loc din inima Transilvaniei se vorbea numai in termenii lui Dracula si stolurilor sale de vampiri sans frontičres, aterizati aici de aiurea, in ultimii 15 ani. Aici trebuia sa se construiasca - va amintiti? - Dracula Park, o investitie uriasa, si asta in timp ce calugarii agonizau intr-un container supraincins vara si inghetat-bocna iarna! Dumnezeu, prin acesti rugatori tenace, se „incapatana” insa sa arate oamenilor calea mantuirii, care era la doar 4 km de ei. Adica la poalele unei paduri care se revarsa de pe un deal molatec. La aceste lucruri te poti gandi ca la o minune: atunci cand stai cu ochii pironiti in tavanul chiliei care ti s-a oferit, la caldura caloriferelor si a centralei termice, cu baia alaturi, pe cand afara sunt -10 grade Celsius. Asprimea iernii, cautatura rece a muntelui, pustiimea padurii, toate par acum departe. De fapt, numai un zid de BCA le desparte de trairea de fata. Ele insa erau prezente, pana maian, ca singura evidenta a acestor locuri. Caldura a fost smulsa iernii, chilia rapita padurii. Asta este minunea: aceasta transformare (transfigurare) a functiilor de obarsie, a proprietatilor initiale preschimbate in accesorii ale mantuirii. Induhovnicirea stihiilor, mai mult, prezenta Domnului aici, cu Trupul si cu Sangele Lui, in fosta poiana de langa Sighisoara, aducerea Lui aici, iata marea minune!

Cum a venit insa Domnul tiptil, aproape pe nedibuite? La glasul jertfei a venit, al plansului, al grijilor, al nevointelor, al rugaciunii. Numai parintele staret Ghelasie stie cat nesomn, ce tabarceala a calatoriilor dupa ajutoare (adevarate calatorii misionare ale secolului 21!), ce stress... Da, si calugarii pot sa sufere de stress. De stressul unei constructii, al grijii de ceilalti, al cuvantului dat, al unui angajament in fata unei icoane. Cine stie toate aceste lucruri? Dar cine vorbeste despre ele? Parintele staret Ghelasie, in nici un caz...

Razvan Bucuroiu

Lumea credintei, anul III, nr. 3 (20) 

• Manastirea Sighisoara
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: