Manastirea Cheia

Istoricii afirma ca prima biserica a manastirii Cheia a fost ridicata la 1770. Se presupune ca aceasta biserica a fost din lemn si avea hramul hramul Sfantul Nicolae. Parintele Ioanichie Balan mentioneaza ca anumiti calugari din Sihastria Valeni au intemeiat Sihastria Teleajen, cunoscuta si sub numele de "Cheia Teleajenului", cu hramul "Sfantul Nicolae". Aici se nevoiau si calugari ardeleni care treceau in Tara Romaneasca prin pasul Bratocea din cauza persecutiilor religioase. Dupa sapte ani aceasta biserica a fost distrusa de turci. Initiativa pentru a doua ctitorie apartine staretului Atanasie, primul staret cunoscut dupa nume al Cheii. A fost ridicata la poalele muntelui Rosu si purta hramul Adormirea Maicii Domnului. La data construirii celei de a doua biserici si in anii urmatori, chinovia de la Cheia era saraca. De aceea calugarii si-au indreptat gandul catre domnul tarii din acea vreme. Un hrisov din 14 decembrie 1792, al lui Mihail Sutu, arata ca "dand numitii calugarasi rugaciunea domniei mele", s-a gasit "ca cererea lor este cu cale, spre a se putea haladui la acel loc de piatra"... de aceea, li s-a acordat mila domneasca "sa aiba a tinea lude cinci... ca sa-i aiba... de ajutor la cele trebuincioase schitului si pentru hrana lor".

          

Alexandru Ipsilant constata in 1797 ca cei 19 calugarasi sihastri traiau greu cu mila acordata de Mihai Sutu, deoarece schitul se afla "in loc pustiu si intre piietri, unde nici roduri ale pamantului, de hrana omeneasca, nu se pot face..." si pentru ca schitul nu avea pe atunci "nici mosiie, nici viie, nici aitcevasi nimicu cu vreun venit...", de aceea le-a harazit o mila mai mare: "zece lude, oameni streini, ca sa le posluseasca" ...si "a lua pa fiecare an, din vama Valenilor (de Munte)... cate talere cincizeci... ca sa fie schitului de intarire si parintilor calugari de hrana si  chiverniseala...". In 1798, Constantin Hangerli intarea aceasta noua mila. Manastirea primea o asemenea intarire si reinnoire si la 1799 de la Alexandru Moruz. Confirmarile si reinnoirile s-au repetat in 1803 de catre Constantin Ipsilant, in 1814, de Ion Caragea si in 1825, de Grigore al IV-lea Ghica. Starea economica a schitului "Cheia de pe Teleajen..." "si a parintilor ce sihastresc la numitul schit..." avea sa se imbunatateasca, incepand cu anul 1800. In acel an, la 25 martie, paharnicul Manolache Hrisoscoleu din Bucuresti le daruia "sfoara de mosie ce se numeste Ciocrac, in gura Drajnii, de 80 stanjeni".Sfoara se invecina spre nord cu "(mosiea) dumnealui Alexandru Drajneanu", spre est cu "Caldarusani", adica mosia manastirii Caldarusani, mosie aflata in comuna Carbunesti, judetul Prahova, pe atunci in judetul Secueni, spre sud cu sfoara Balaneasca, iar spre apus cu apa Drajnei. Paharnicul a mentionat ca la randul sau, cumparase aceasta sfoara de mosie, la 25 martie 1800, de la diaconul Stan din Ogretin, pentru optzeci de galbeni imparatesti. In 1826, Dragan Dan din Maneci, care se despartise de sotie, a daruit schitului casa sa cu pivnita, cu livada de pruni din jur, trei buti, doua tocitori si doua butoaie. El motiva darul sau astfel: "am lasatu lumea... parintii ma primira la schit... si parintele Stefan... imi dete si cinu calugarii". Se vede ca Dragan era clacas, deoarece nu uitase sa mentioneze in zapisul de danie : "insa dijma sa si-o dea (schitul) din toate ce sa va agonisi...". Din inscris se retine numele staretului din acea vreme, Stefan.  

           

Intre staretul Atanasie, vag amintit in traditia pastrata in manastirea Cheia si Stefan care l-a
calugarit pe Dragan Dan, a fost semnalat precis un alt staret, Domitie sau Domitian, pe la 1820. Figura acestui staret a fost conturata de E. Virtosu. Acest cercetator il socoteste pe Domitie "un calugar cu indeajunsa stiinta de carte  chirilica"  si autorul unei remarcabile lucrari de arta populara cu data certa. Scrisul si semnatura staretului sculptor in lemn Domitie se poate vedea pe un scurt inscris tot din 1821. In acel an, la 15 septembrie, el ruga pe "arhon paharnic" Nicolae Greceanu sa instiinteze pe macelari ca au sosit, la grajdurile schitului din munte, viteii destinati vanzarii. Se dezvaluie astfel una din sursele de venit ale schitului, cresterea animalelor. Lucrarea studiata de E. Vartosu este un preistoric sau priscornic rotund, lucrat din lemn de mar, cu ajutorul caruia se stampilau prescurile in brutaria schitului, apoi folosite la nevoile cultului. Este in realitate un sigiliu de lemn. Interesul pe, care il prezinta priscornicul consta in faptul ca pastreaza imaginea foarte schematizata de altfel, a celei de a doua ctitorii de lemn. Dupa aceasta imagine, biserica pare prezentata din latura sa de nord. In realitate este cea de sud, daca se tine cont ca pe prescura ea apare rasturnata. Planul orizontal al acelei biserici este redus la ultima expresie. Apare ca un simplu dreptunghi, despartit in trei compartimente : pridvorul, naosul, si altarul. Pridvorul, sprijinit pe stalpi de lemn cu unele inflorituri, la o treime din inaltime, sprijinea acoperisul in prelungirea dinspre capatul de vest. Acoperisul era invelit cu sindrila sau dramita. Sculptura lui Domitie nu permite sa se distinga. Doua turle mici  impodobeau acoperisul pe pridvor si pe altar. Nu le lipseau crucile metalice. Pe naos, in loc de turla, o calota sferica, de inaltimea celor doua prisme din capete, lasa sa fie depasita de acoperisurile piramidale ale acestora. In schimb, pe calota se inalta o cruce de doua ori mai inalta si impodobita, decat cele de pe turlele mici. In cimpul dintre cruci, Domitie a crestat o luna in descrestere si soarele, legand astfel biserica de cosmosul. inconjurator. Cele patru ferestre, dintre care trei la naos si una la altar, au fost numai conturate. Asadar, biserica durata din lemn in 1790, cum se presupune sa fi fost si cea din  1770,  era de plan orizontal dreptunghiular,  cu altarul nedecrosat fata de naos.

          

In ansamblul ei, imaginea arata ca sculptorul popular avea un real simt al proportiilor si o deosebita indemanare. Indemanarea la cizelura in lemn a lui Domitie staretul reiese si din inscriptia sapata in lemnul priscornicului. Pentru aceasta, el a limitat campul cu doua cercuri concentrice in care a inscris biserica. Pe spatiul dintre cercuri, in realitate o coroana geometrica, si-a asternut inscriptia, incepand de jos in sensul de miscare a acelor ceasornicului. Se retine ca cizelura, privita chiar pe priscornic, apare ca negativul unei fotografii. Numai cand era aplicata pe coca prescurei, ea putea fi citita, deoarece era rasturnata. Pastrand cronologia, se pare ca urmasul lui Stefan la staretie sa fi fost Dorothei ieromonah. Acesta arendase, la 10 aprilie 1833, mosia "ce are Sfanta Manastire Cheia, Ciocraca, in gura Ogritinului, pa trei ani...", postelnicului Stan Tugui. Postelnicul achitase deja 192 de taleri, drept arenda. Se mai obliga sa permita calugarilor sa ia "cate un car de fan ; sa-l facem noi". Zapisul de arendare prezinta interes intrucat arata modul de exploatare al celor 80 de stanjeni. Schitul nu exploata direct, aceasta mosie, asa cum avea sa se intample cu celelalte bunuri imobile ale schitului pana la secularizare, inscrisul mai poarta interes prin semnatura, proprie a staretului Dorothei si in sfarsit sigiliul manastirii. Dupa urma lasata de sigiliu, se vede ca el are gravat in camp, aceeasi biserica, cu trei turle ca cea de pe priscornic, deci imaginea stilizata a  celei de a doua ctitorii. Pe marginea sigiliului este gravat textul: "Schitul Cheia, 1832".

          

Din timpul cat a existat cea de a doua ctitorie la Cheia, se pastreaza, intre altele, o serie de carti. Mineiele, editate la Buda in 1804 si 1805, aproximativ 13 tomuri, pentru toate lunile anului.
Meritul specific al amintitelor carti insa este reprezentat de faptul ca ele au fost achizitionate si daruite schitului Cheia de oieri din Sacele si localitatile apropiate. Iata cateva nume de asemenea donatori: Oprica Tirca, Sacele, Gheorghe Zaharia, Ieremia Tirca, Radu si Nica Barbu, Radu si Zaharia Bratu, Ion si Vlad Manole, Stan si Stoica Pitea, toti din Satulung. Aceasta dovedeste, o data mai mult, ca unul din izvoarele materiale dar si spirituale care au contribuit la inaltarea si existenta manastirii Cheia l-au constituit acesti minunati oieri ardeleni.
A doua biserica din Cheia a purtat si un al doilea hram, Sfanta Troita, dupa cum reiese si din inscriptia de pe priscornic. Dupa aproape 30 de ani de la construire, biserica de lemn Sfanta Troita a fost mistuita de un incendiu. Dintre lucrurile salvate de la incendiu se cunosc usile imparatesti, niste strane, niste sfesnice, sigiliul din 1832 si un antimis. Nu se cunoaste pana acum data exacta a acestui parjol. Cei ce s-au ocupat de trecutul schitului Cheia au fixat perioada 1832-1835. Se poate sustine ca s-a produs prin 1833-1834. Aceasta ar reiesi dih amanuntul ca la 11 iulie 1834 a aparut la Cheia un nou staret, Damaschin Ieroschimonahul. In acea zi se intocmea catagrafia averii schitului si era luata in primire de noul staret. Episcopul Chesarie al Buzaului, in eparhia caruia se afla si schitul Cheia, a intuit in monahul Damaschin din chinovia de la Caldarusani, pe omul care avea sa ridice Cheia intr-o noua infatisare. De ce a facut episcopul o astfel de alegere ? Raspunsul la aceasta intrebare poate fi dat de priscornicul amintit si de insemnarile lasate de cei doi frati Barsanu, Damaschin si Justin ieroschimonahi.
In afara de interesul artistic, priscornicul reprezinta si o dovada in plus ca cei doi frati, cum poate ca a fost cazul si cu Domitie sculptorul, au adus la Cheia influenta paisiana sub care au trait la Caldarusani timp de 20 de ani. Ei au intronat la Cheia, stilul si regimul de viata de la fosta lor chinovie. Cuvantul "opstejatie", traiul in comun, de pe priscornic indica tocmai acest fel de viata. Intemeietorul acestui fel de viata la Caldarusani, ca si la Cernica, a fost staretul Gheorghie, tot ardelean, unul dintre cei 64 de emuli ai lui Paisie Velicicovschi, cu care venea in tarile romane. Pana la urma centrul acestuia a fost manastirea Neamtu.

          

Paisianismul a fost, in acelasi timp, o impulsionare a culturii religioase romanesti. Traducerile, copierea scrierilor, miniatura, zugravind si sculptura in lemn, cum este insusi priscornicul, se practicau intens in viata monahala de sub conducerea staretului Gheorghe si a altor ucenici ai lui Paisie, la Caldarusani. Este de retinut ca printre "diadohii" lui Gheorghie la conducerea manastirii Caldarusani a fost si Dositei, intre 1807-1837. Acesta a crescut si a calugarit pe cei doi frati care aveau sa reanimeze Cheia. N.Iorga a scris ca: "cei dintai calugari de aici, care au venit cu carti multe, cu unele manuscripte bune, cu icoane si portrete de invatatori ai lor, au pornit de la Caldarusani". Tot N. lorga amintea portretele aduse de ucenicii din manastirea Caldarusani si aflate la el la Cheia. Unul prezinta chiar pe "Paisie arhimandritu si staritu sfintei manastiri Neamtului si Secului". Altul il infatisa pe "Gheorghie si staritu sfintei manastiri Caldarusani i Cernica obstejitel, 1802, iunie ,20". Altele trei sunt ale lui "Dorotheiu arhimandritu i diadohu" al staretului Gheorghie, apoi Chesarie episcop, care i-a incredintat staretia Cheii lui Damaschin si in sfarsit, Calinic cel de curand sanctificat.Tatal lui Damaschin se numea "Ionas Birzanu tinutul Salistea". Asa a insemnat pe un Evhologhion tiparit in 1833 "Ilie Hasiganu dinu Lunca al Neichia", la 11 septembrie 1837, cand daruia schitului Cheia aceasta carte. Este de presupus ca Ionas Birzanu, sau mai curand Birsanu, sa fi fost oier ca cei mai multi dintre salistenii vremii sale si sa fi cunoscut in peregrinarile sale, schitul Cheia. Ionas a avut cel putin doi feciori. Se pare ca Damaschin a fost cel de al doilea. Celalalt fiu, al carui nume de mir de asemenea nu se cunoaste, a fost Justin. Din notatiile proprii reiese ca Justin s-a nascut la 16 decembrie 1794. Se cunoaste si numele unui al treilea, fiu al lui Ionas Birsanu, Nicolae. Acesta daruia schitului Cheia, la 8 septembrie 1838 o carte intitulata "Slujba" ...patriarhului Nifon, editata la Sibiu in 1806. De altfel, se pare ca Birzanii se trageau din neam de ctitori. Nu se stie prin ce imprejurari a ajuns Justin in manastirea Caldarusani, la 13 septembrie 1811. Nu implinise nici 17 ani. Destul ca dupa nici doi ani, el si-a calauzit fratele mezin la Caldarusani. Se vadeste ca cei doi frati sufletesti si trupesti, cum au tinut sa treaca in insemnari, s-au remarcat prin comportarea si ravna monahala, pentru ca Justin a fost calugarit in 1814, iar Damaschin in 1815. Le trecuse metania "parintele Dositheiu arhimandrit si staretu".

          

Damaschin a trecut in scurt timp inaintea fratelui mai mare. In 1825 mitropolitul Grigore il hirotonisea diacon. Despre stiinta lui de carte, despre munca si ravna ce le desfasurase la Caldarusani, ajunsese si la cunostinta episcopului Chesarie al Buzaului, care a facut parte din locotenenta mitropolitana, urmatoare mitropolitului Grigore. Acesta l-a hirotonit preot la 12 iulie 1831. Deosebita apreciere a episcopului s-a manifestat insa in momentul cand schitul Cheia trecuse prin pirjolul amintit si a ales pe Damaschin staret. Noul staret nu s-a despartit de fratele sau Justin care ii calauzise pasii spre monahism. Caci sta scris in insemnari:  "1835, iulie 30 : cand am venit de la Caldarusani cu parintele Justin ieroschimonah, cu fratele nostru cel sufletesc si trupesc, iubit si dorit de Hristos, la schitul Cheia, cu blagoslovenia prea sfintiei sale parintele Chesarie episcopu(l) sfintei episcopii Buzau si cu ajutorul lui Dumnezeu si cu rugaciunile prea curatei maici(i) sale, ne-am apucat cu sfintia sa parintele Justin ieroschimonahul, fratele nostru si cu parinti(i) ce s-au aflat la schit, de am facu(t) sfanta biserica din temelie de zidu si cu toate cele trebuincioase, dupre cum sa vede in fiinta, cu ajutorul lui Dumnezeu". Mai inainte insa, la 8 februarie 1835, Justin fusese si el hirotonisit diacon iar a doua zi preot de catre Chesarie "in sfanta episcopie Buzau". Justin a mai adaugat la insemnari, ca dupa ce au terminat biserica, au innoit schitul "de iznoava, cu toa(te) cele trebuincioase, ca era(u) toate vechi". Amanunte interesante in legatura cu constructia noii biserici sunt cuprinse si in pisania de deasupra usii de la intrarea in biserica. Iat-o :
"Intru mare slava si lauda prea sfintei si de viata facatoare si nedespartitei Troite, intru a cariia cinste si hramul sa praznuieste, la anul 1835, iulie 16, s-au ridicat aceasta sfanta biserica din temelie cu toate imprejurarile ei, in zilele prea inaltatului nostru domn Alecsandru Dimitrie Ghica voevod, cu voia fratini-sau, marele dvornic Mihalache Ghica, stapanul mosii, de la care s-au si rascumparat la anul 1846, cu blagosloveniia prea sfintitului nostru episcop al Buzaului, dumnealui domnul Chesarie, de care s-au si sfintit in anul 1839, iulie 20, prin osardia si os¬teneala prea cuviosiei sale parintelui Damaschin, ieromonah si starit al sf(i)ntului schit Cheia si a toata sidoniia sa si cu ajutorul si cheltuiala a multor iubitori de H(ristos) pravoslavnici crestini si mari ctitori ai sf(i)ntului lacas acestuia, spre vecinica lor pomenire".

          

Este firesc sa se puna intrebarea de ce s-a ras unul dintre randurile pisaniei si apoi s-a scris cu vopsea verde textul "cu voia fratini-sau, marele dvornic Mihalache Ghica, stapanul mosii, de la care s-au si rascumparat la anul 1846". Dupa cum se intelege, razuirea randului s-a produs dupa 1846, adica dupa sapte ani de la sfintirea bisericii. Se poate-presupune ca se promisese la inceput conducerii schitului ca vornicul va inzestra schitul prin danie, cu terenul pe care se ridicase noua cladire si in felul acesta sa fi fost trecut in pisanie drept ctitor. Promisiunea vel dvornicului insa nu s-a realizat, iar staretul Damaschin a fost nevoit sa cumpere terenul in 1846, precum scrie in randul cu vopsea verde si precum se va vedea in continuare. Insinuarea ca Mihail sau Mihalache Ghica, fratele domnului Alexandru Ghica sau insusi acest domn ar fi inaltat noua biserica din fonduri proprii a ramas totusi prin unele lucrari, dar ea nu corespunde adevarului. Tot pe atat de important este sa se precizeze, in consens cu textul pisaniei, ca episcopul Chesarie nu a contribuit la constructia cu fondurile episcopale si deci nu este trecut ctitor, cum eronat lasa sa se inteleaga unele scrieri. El a fost incontestabil patronul spiritual si indrumatorul celor ce au reconstruit schitul, ca in multe alte cazuri.
Una din trasaturile fundamentale ale schitului Cheia este ca cele trei biserici, primele doua de lemn, iar a treia de zid, ce s-au ridicat in Cheia Teleajenului, au fost rezultate exclusiv din initiativa, stradania, munca si fondurile proprii. De obicei, mai ales manastirile, dar si unele biserici de mir au fost initiate si finantate de ctitorii din sfera lor: voievozi, ierarhi, boieri, comercianti etc. In cazul schitului Cheia, nici vatra nu i-a fost daruita, ci a platit-o.

In afara de staretul Damaschin "Cheianu" sunt amintiti si alti calugari care s-au dovedit cu ravna deosebita la inaltarea si infrumusetarea noului lacas. Printre acestia, in loc de frunte este ieroschimonahul Justin, fratele staretului si Serafim ieroschimonah, pare-se spiritualul care le-a daruit celorlalti doi "schimnicia", in 1869 martie 25.

Trebuie mentionat ca in 1864 Ministerul Cultelor a decis mutarea obstii de la Cheia la Varzaresti, intrucat manastirea Cheia urma sa fie transformata in cazarma de graniceri, insa, asezarea a fost salvata de interventia Mitropoliei. Ajunsa in stare de ruina, Cheia nu mai poate face fata nevoilor de intretinere, iar numarul monahilor scade continuu (36 in 1875, 30 in 1878, 18 in 1884, 10 in 1908). Constatand situatia precara in care se afla manastirea, forurile bisericesti au hotarat, in 1903, in vederea redresarii vietii monastice, sa transforme schitul Crasna - Izvoarele in metoc al manastirii Cheia. Masura nu si-a atins scopul, iar criza s-a accentuat - in 1906 s-a renuntat la viata de obste.

Cel care reuseste sa readuca la viata comunitatea de la Cheia este Grigorie Munteanu - Georgescu, ales staret la inceputul anului 1909, pozitie pe care a detinut-o pana in 1934. Realizarea sa cea mai importanta este zidirea paraclisului manastirii, de care era mare nevoie, intrucat gerul impiedica oficierea slujbelor in biserica mare. Aprobata in 1919, constructia a fost terminata 8 ani mai tarziu.

O noua perioada de inflorire materiala si spirituala a manastirii Cheia se consemneaza in anii 1980  cand se revine la viata de obste.

Monahii de la Cheia s-au implicat activ in viata sociala prin actiunile de caritate si lupta pentru eliberarea Ardealului.

• Parintele Grigorie Babus
  Publicat in : Religie
• Pelerinaj la manastirile prahovene
  Publicat in : Pelerinaje
• Nicolae Popovici, episcopul Oradei
  Publicat in : Parinti

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: