Manastirea Frasinei a fost in vechime doar un schit smerit, insufletit de doi cuviosi monahi nevoitori. Astazi, biserica vechiului schit ascetic este asezata in mijlocul cimitirului manastirii, pe un deal aflat la doua sute de metri distanta de biserica mare.

Schitul vechi din Frasinei

Potrivit documentelor vremii, in anul 1710, in mijlocul padurilor de frasini se vor opri, spre nevointa si rugaciune, calugarii Ilarion si Stefan. Intr-un vechi act local, pastrat in arhiva manastirii, citim urmatoarele: "Pe vremea fostului episcopului Noului Severin, Chiriu Chiru Damaschin, ce au fost numit si dascalu, care a fost tragandu-se de la Buzau, la leatul de la mantuirea lumii 1710, in vremea unei prea iuti razmeriti, pustiindu-se multe orase, manastiri si sate, au venit fugind de nevoi doi monahi cu viata si petrecere placuta lui Dumnezeu. Numele unuia Ilarion, iar al altuia Stefan. Acestia, ascunzandu-se intre acele dealuri, precum s-au zisu, de ostile rasvratirii."

Intreaga traditie locala este de acord cu faptul ca cei doi parinti au venit la Frasinei in anul 1710, lucru consemnat si in alte documente. Deoarece in zona nu a avut loc in acel an nici o rascoala sau revolta, se crede ca cei doi calugari nu au venit din Muntenia. Deoarece nici in Moldova nu a avut loc nici o rascoala, se crede ca cei doi au venit aici din Transilvania, unde sunt consemnate unele revolte la acea vreme.

Cuviosii Ilarion si Stefan s-au asezat intr-un loc izolat, intre padurile de frasini, unde pe atunci nu se putea ajunge decat cu mare greutate, pe firul apei. Deoarece la inceput cei doi nu au avut nici o aprobare oficiala, ei si-au amenajat numai doua chilii si un mic paraclis, pentru savarsirea slujbelor.

Nu dupa mult timp, cei doi vor merge la Preasfintitul Inochentie, episcopul Ramnicului si al Noului Severin, spre a obtine binecuvantarea necesara pentru intemeierea noului schit si o aprobare oficiala a locuirii pe aceste meleaguri. Desi nu se stiu exact datele zidirii primei lor bisericute, aceasta a fost zidita candva dupa anul 1927, cand incepe sa pastoreasca episcopul amintit; bisericuta de lemn a celor doi parinti va fi inchinata "Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul".

Pe langa binecuvantarea de a intemeia un schit si de a zidi o bisericuta, episcopul le daruieste calugarilor si un lot de pamant (padure, pasune, livada si gradina). Deoarece schitul nu a primit acte de proprietate asupra pamantului primit in dar, calugarii vor fi suparati de locuitorii din satul Muereasca. Pentru aceasta, episcopul va intocmi si un act scris, delimitat prin toponimele locului.

Deoarece acest schit nu a fost ctitorit de cineva anume, episcopul hotaraste ca acesta sa ramana autonom, avand conducere si administrare proprie, fara a fi supus nici unei autoritati exterioare (bisericesti sau civile): "Sa aiba schitul Frasinei de sine-si stapanire, nesuparat pentru totdeauna... de sine stapanitoru neinchinat nicaierea, casa de mila sa se numeasca."

Desi vor primi actele necesare, locuitorii din sat ii vor supara in continuare pe calugari, vazand ca o pasune considerata de ei neroditoare a fost transformata in gradini roditoare. Conflictele vor fi mai multe, fiecare fiind rezolvat insa pe cale pasnica. In anul 1737, episcopul Clement va intari schitul asupra terenului cu pricina printr-un act scris. Chiar si asa, satenii ii vor supara pe calugari.

In cele din urma, calugarii de la Frasinei vor cere ajutorul unor boieri evlaviosi din Ramnicu Valcea. Astfel, boierii Carstea si Nicolita Iovipali vor cumpara de la Episcopie terenul din jurul schitului, pe care il vor dona mai apoi parintilor de la Frasinei. Abia acum satenii nu vor mai avea nimic de zis.

In anul 1764, boierii Carstea, Damian si Nicolita, vor construi o biserica de zid, pe locul celei de lemn, inzestrand-o cu toate cele necesare savarsirii sfintelor slujbe. Bisericuta a fost zugravita de catre Teodor zugravul si ucenicul sau, Enache.

Pana in anul 1780, parintii de la Frasinei se vor bucura de linistea mult dorita. In anul amintit insa, in schitul ascuns in padurile de frasini se va refugia din calea austriecilor o brigada de voluntari romani condusa de Preduta Bujoreanu. Liderul acesteia va fi omorat, iar schitul va fi jefuit de tot ce avea mai de valoare.

Dupa jaful din anul 1780, schitul de la Frasinei ramane pustiu pana in anul 1845. In acest an vine in vechiul schit monahul Acachie, vietuitor pana atunci in Manastirea Cernica. Deoarece lucrurile de valoare fusesera furate, cladirile deazfectate, padurea taiata pe alocuri, cuviosul Acachie a trebuit sa porneasca iarasi de la zero, in jurul bisericutei de zid, ramasa in picioare.

In anul 1845, cuviosul Acachie de la Cernica, despre care se spune ca era frate al Sfantului Ierarh Calinic, reinvioreaza viata monahala, adunand in jurul sau noi vietuitori. Deoarece avea nevoie de o recunoastere oficiala, cuviosul Acachie se adreseaza boierului Gheorghe Iovipali, nepotul lui Nicolita (primul ctitor), care primeste cu multa bucurie cererea monahului. Astfel, episcopul Neofit binecuvinteaza initiativa lui Acachie, iar boierul Gheorghe il aseaza pe acesta drept staret.

Odata cu inchiderea cu zid a pridvorului vechii bisericute, cuviosul Acachie va randui zidirea de chilii si cladiri anexe, necesare traiului. Staretul Acachie pastoreste obstea Schitului Frasinei pana in anul 1863, cand Sfantul Ierarh Calinic reorganizeaza viata monahala din acest schit, dandu-i o noua conducere si administratie. Tot incepand cu acest an, in schitul devenit manastire, se vor aseza regulile monahale din Sfantul Munte Athos.

Teodor Danalache

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: