Potrivit învăţăturii noastre creştine, împărăţia lui Dumnezeu nu se poate câştiga decât în unire cu Hristos. Păcatul este o piedecă în drumul nostru spre această fericitoare împărăţie. E vorba de păcatul strămoşesc şi de păcatele personale - săvârşite de toţi oamenii în viaţa lor pământească.

Păcatul strămoşesc este o funestă realitate. Nimeni nu e scutit de această întinăciune, chiar dacă viaţa lui are numai de o singură zi (Iov, 14, 4). O spune şi psalmistul: „Intru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50, 6). Inchinăciunea aceasta aparţine - deci - şi copiilor, nu prin păcătuire personală, ci prin naştere. O singură excepţie avem - în privinţa aceasta - în persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Care S-a făcut întru toate asemenea nouă, afară de păcat (Evrei, 4, 15). O mărturiseşte singur: „Cine dintre voi mă vădeşte de păcat?” (Ioan, S, 46). Sf. Ap. Pavel consideră pe toţi oamenii, fără excepţie, supuşi păcatului din pricina lui Adam şi toţi trebuie să îngroape prin Botez pe omul cel vechi al păcatului, pentru a se naşte ca oameni noi în Hristos. „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa la toţi oamenii moartea a trecut, întrucât în acele toţi au păcătuit” (Rom., 5, 12-15). Viaţa cea nouă şi veşnică în Hristos nu o putem primi fără Botez, „prin asemănarea morţii Lui”. Numai „dacă am crescut împreună Cu El, prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui” (Rom., 6, 5).

Prin naştere, copiii împărtăşesc starea comună a firii umane nesfinţite. Ei au o stare de despărţire de Dumnezeu, prin naşterea lor din trupul părinţilor. „Ce este născut din trup, trup este” (Ioan, 9, 6). Ca atare, ei trebuie să treacă din starea de născuţi din trup şi destinaţi pierzaniei la starea de născuţi din apă şi din duh - drum spre cetatea de lumină a împărăţiei lui Dumnezeu , potrivit cuvintelor Mântuitorului: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan, 3, 5).

Există eterodocşi care sunt împotriva botezării copiilor. Aceştia administrează Botezul numai adulţilor, considerând, pe de o parte, că cei ce primesc botezul trebuie să aibă în prealabil credinţă şi să facă pocăinţă iar, pe de altă parte, cei ce îl aplică trebuie mai întâi să propovăduiască credinţa şi pocăinţa şi abia după aceea să boteze. Ori, copiii n-au credinţă, n-au făcut pocăinţă şi nici nu şi-au însuşit învăţătura de credinţă, deci e fără rost Botezul. Dintru început, zic ei. Botezul se aplică numai adulţilor. In sprijinul susţinerilor lor, cei ce sunt împotriva botezului copiilor invocă o serie de texte scripturistice. Astfel, zic ei. Mântuitorul le spune Apostolilor Săi: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, învătându-le să păzească toate câte am poruncit vouă” (Matei, 28, 19-20). Referitor la cel ce voieşte să primească Botezul, Mântuitorul zice: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu, 16, 16). Sf. Apostol Petru se adresează ascultătorilor săi cu următoarele cuvinte: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi harul Duhului Sfânt” (Fapt. Ap., 2, 38).

Dintr-o cercetare mai atentă a textelor invocate de eterodocşi, rezultă că altul este înţelesul lor decât cel pe care li-l atribuie ei. In activitatea lor de propovăduire a credinţei creştine, Sfinţii Apostoli se îndreptau - în primul rând - către adulţi. Şi nu puteau începe cu botezarea copiilor la iudei sau la păgâni. Multă vreme părinţii acestor copii nu fuseseră creştini, întâi trebuiau botezaţi părinţii şi abia după aceea copiii. Erau logic să se procedeze astfel. Cuvintele Mântuitorului din textul referitor la trimiterea Apostolilor la propovăduire: „învăţaţi” şi „botezându-i” exprimă acţiuni simultane pe care aceştia aveau a le îndeplini. Din text nu rezultă că ei trebuie să adopte neapărat o ordine cronologică în desfăşurarea activităţii-predică - Botez sau invers ci să determine, prin cuvânt convingător, la convertire, la întoarcere din rătăcirea lor şi la acceptarea Botezului. Vârstnicilor li se cerea credinţă şi pocăinţă. La cei vârstnici se refacă Mântuitorul şi când spune: „Cel ce referă va crede şi se va boteza, se va mântui...”, precum şi Sf. Apostol Petru când spune: „Pocăiţi-vâ şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos.” Uneori au fost botezaţi şi ceilalţi, fără ca aceştia să fi manifestat, înainte de a se boteza, credinţă sau pocăinţă printr-o mărturisire formală: Lidia şi toţi ai casei (Fapt. Ap.. 16, 14-15); temnicerul din Filipi şi casa sa (Fapt. Ap., 16, 33); şi chiar ucenici; din Efes (Fapt. Ap., 19, 2-6).

Facem precizarea că Botezul s-a aplicat şi pruncilor, după ce părinţii au devenit creştini. Este adevărat că în Noul Testament se vorbeşte direct de Botezul adulţilor. Dar, odată cu ei se botezau şi copiii lor. înfăţişăm câteva cazuri de familii botezate cu copiii lor: „Lidia a fost botezată - ea şi casa ei” (Fapt. Ap., 16, 14-15), „temnicerul din Filipi s-a botezat şi el şi toţi ai lui îndată” (Fapt. Ap., 16, 33). Sf. Apostol Pave! zice: „Am botezat casa lui Ştefana” (I Cor., 1, 16). Când spune: „casa”, „toată casa”, se înţelege că e vorba de toată familia, inclusiv copiii...

La ziua Cincizecimii, pogorându-se Duhul Sfânt peste Apostoli, ei au propovăduit poporului cele ce îi învăţase Duhul Sfânt, ca fiecare să se pocăiască şi să fie botezat în numelui Domnului nostru Iisus Hristos, spunând că „a voastră şi a copiilor voştri este această făgăduinţă”. Şi au fost botezaţi „ca la trei mii de suflete”. (Fapt. Ap., 2, 1-39, 41). Reţinem cuvintele: „a voastră şi a copiilor voştri este făgăduinţa aceasta”, adică a botezului, deci şi a copiilor. Nu mai încape îndoială că, în numărul celor „trei mii de suflete”, erau şi copii. Propovăduirea Apostolilor era adresată celor mari dar, inspiraţi fiind de Duhul Sfânt, spuneau că şi a copiilor este „făgăduinţa”.

Fiind preînchipuit de tăierea împrejur, care se făcea la opt zile după naştere, pentru toţi copiii din Vechiul Testament, Botezul se face la scurtă vreme după naştere. Dar, ce ne facem, că pruncii nu pot crede la vârsta când sunt botezaţi? Pot ei să se mântuiască numai cu Botezul fără credinţă? Evident că, la vârsta când sunt botezaţi, copiii nu pot crede, dar nici nu-l pot tăgădui şi nu-l pot refuza pe PIristos. Se vorbeşte în dogmatică de o receptivitate pasivă a copiilor, adică ei pot primi harul ca unii ce nu-i opun nici o piedică personală.

In privinţa mărturisirii credinţei - necesară ca şi Botezul pentru mântuire - ea se face din partea părinţilor sufleteşti, care sunt naşii. (Matei, 9, 36-37). Copiii nu au credinţă, dar au naşii. Aceştia sunt persoane în vârstă care însoţesc pe prunci la Botez şi fac cuvenita mărturisire de credinţă în locul lor, rostind Simbolul credinţei. Naşii sunt părinţii sufleteşti ai copiilor care se botează, cu îndatoriri ulterioare de mare importanţă în formarea religioasă şi morală a finilor lor.

Din Sfânta Scriptură cunoaştem nenumărate cazuri când pentru credinţa unora, Dumnezeu a mântuit pe alţii. Multe din minunile Mântuitorului au fost săvârşite asupra unor persoane, nu pentru credinţa lor, ci pentru credinţa altora. Prin credinţa sutaşului roman s-a vindecat sluga sa (Matei, 8, 13). Este bine cunoscut cazul slăbănogului din Capernaum, care a fost adus înaintea Mântuitorului, prin deschiderea acoperişului casei în care se afla Domnul. Sf. Evanghelie ne spune că: „Văzând Iisus credinţa lor, a zis: «Fiule iertate îţi sunt păcatele!... Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta»” (Marcu, 2, 3-12). La fel se petrec lucrurile cu fiica Cananeencii, pe care a vindecat-o Mântuitorul, scoţând demonul din ea, pentru credinţa mamei sale (Matei, 15, 21, 21-28). Tot astfel, pe baza credinţei Iui Iair, Iisus a înviat copila de 12 ani (Matei, 9,18-26), după cum, în temeiul credinţei unui tată, Iisus a tămăduit copilul lunatec (Matei, 17,14-18). Mărturiile acestea şi altele care ar putea fi adăugate, fac dovada că, în temeiul credinţei părinţilor, naşilor şi al martorilor care sunt la Botez, Dumnezeu împărtăşeşte copiilor izbăvire de păcate, aşa cum adevereşte Sf. Apostol Pavel, zicând: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă..., femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios” (I Cor. 7, 14).

In privinţa Botezului, Mântuitorul n-a stabilit nici o vârstă sau limită de vârstă, ci a stăruit asupra importanţei pe care va avea-o lucrarea Botezului. „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh...” (Ioan, 3, 6). Nu era nevoie să spună că va trebui aplicat tuturor, deci şi copiilor. Faptul că Mântuitorul s-a botezat ca adult, la 30 de ani, nu îndreptăţeşte pe nimeni să susţină că Botezul trebuie aplicat numai adulţilor. Cine se situează pe această poziţie greşeşte, nu cunoaşte natura botezului primit de Mântuitorul din partea Sf. Ioan Botezătorul, deosebit de cel creştin. Iisus s-a botezat, nu fiindcă avea păcate, ci ca să „plinească dreptatea”. La botez, El s-a încărcat de păcate, luând asupra sa păcatele omenirii întregi. Botezul lui Ioan era un botez pregătitor, un rit simbolic, nefiind necesar tuturor, după cum am-arătat în altă parte (Vezi: Botezul autentic, cu apă şi cu Duh Sfânt).

Unii merg aşa de departe, în rătăcirea lor, încât susţin că pruncii sunt sfinţi, deci nici n-au nevoie de botez spre mântuire. Aceştia se sprijină pe însăşi cuvintele Mântuitorului: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei, 19, 14). „De nu vă veţi întoarce şi veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei, 18, 3; Marcu, 10, 15; Luca, 18, 15-17). In sprijinul susţinerii lor, invocă şi textul paulin. „Dacă pârga (de făină) este sfântă, şi frământătura este sfântă, şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt (Rom., 11, 16).

Copiii nu sunt sfinţi, fiindcă păcatul strămoşesc apasă asupra lor. Cuvintele Mântuitorului: „că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” trebuie înţelese astfel: a celor ce se face ca ei, nevinovaţi, iar aceasta, la adulţi presupune Botezul. „ Lăsaţi copiii să vină la Mine...” înseamnă să primească Botezul, spre a se mântui. „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii” au înţelesul următor: nu pruncul este cel care va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce se va smeri ca pruncul. Prin cuvintele de la Romani, 11, 16, nu trebuie să înţelegem că pruncii părinţilor creştini ar ti sfinţi. „Pârga” şi „rădăcina”, la care se referă Sf. Apostol Pavel, nu semnifică pe părinţii creştini, ci pe patriarhii Vechiului Testament, pe strămoşii iudeilor, cu care iudeu se mândreau, susţinând că, dacă aceia au fost drepţi, atunci şi ei, ca urmaşi ai lor, sunt la fel. Textele menţionate nu sunt - deci - în favorul naşterii copiilor fără de păcat.

Biserica, de la întemeierea ei, a practicat Botezul copiilor. Dar nu a exercitat un control mai de aproape asupra celui ce se boteza, ci a dat importanţă faptului că prin Botez se deschide uşa spre mântuire, tuturor vârstelor, inclusiv copiilor. Sf. Apostol Pavel scria celor din Efes, care erau deja botezaţi: „...Voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă păgânii, în deşertăciunea minţii lor... Să vă dezbrăcaţi, faţă de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare şi să vă înnoiţi în duhul cugetului vostru, îmbrăcându-vă în omul cel nou, care este făcut după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi în sfinţenia adevărului” (Efeseni, 4, 17-24).

Când Sf. Apostol Pavel trimite aceste povăţuiri, erau deja botezaţi. Acum, le atrage atenţia că, fiind botezaţi, ei vor trebui să ducă o viaţă nouă. După învăţătura sectară, ei ar fi însemnat să ducă o astfel de viaţă înainte de Botez. Dar, Sf. Apostol Pavel le pune în vedere că, după ce Taina Sfântului Botez i-a scos din ceata celor păgâni, i-a curăţit de păcat, ei trebuie să se deosebească de aceştia printr-o purtare corespunzătoare.

Iată ce spune Sf. Grigorie de Nazianz despre Botezul copiilor: „Ai copil? Să nu-şi ia timp răutatea. Să fie sfinţit din pruncie, să fie consacrat Duhului de la început, să fie consacrat Bisericii... ” Aşezămintele apostolice glăsuiesc în acelaşi sens: „Botezaţi şi copiii voştri şi creşteţi-i în supunerea şi învăţătura Domnului, care zice: lăsaţi copiii să vină la Mine”.

Arheologia bisericească încă aduce mărturii despre Botezul copiilor. S-au descoperit în catacombe morminte de copii cu epitafe, care arată că sunt botezaţi. Spre exemplu, unul al unei fetiţe care a trăit 9 zile, altul al unui copil de 80 de zile etc... Acestea sunt dovezi că pruncii erau botezaţi din primele zile ale creştinismului.

Dovezile - scripturistice şi tradiţionale deopotrivă - pledează pentru Botezul copiilor. E şi firesc, fiindcă prin Botez copiii devin din fii ai Satanei fii ai lui Dumnezeu, din fii ai întunericului fii ai luminii. De ce unii, ce-şi zic creştini, procedează altfel decât Biserica ecumenică: ca urmare a „răstălmăcirii Scripturilor, spre a lor pierzanie” (II Petru, 3, 16). E nu numai „pierzarea lor”, ci şi a copiilor lor.

Noi mărturisim învăţătura dreptei credinţe, potrivit căreia e necesar să botezăm copiii, ca ei „să se sfinţească şi să se îndrepte în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru” (I Cor,, 6, 10). Moartea copiilor nebotezaţi e un păcat greu, care apasă asupia păr inţilor creştini. De aceea, zice Sf. Irineu: „Mântuitorul a venit ca pe toţi să i mântuiască, pe cei care se nasc din nou prin El în Dumnezeu: pruna, copii, tineri şi bătrâni”.

Ioan BUNEA

Predici la botez, cununie si inmormantare, Editura Limes

Cumpara cartea "Predici la botez, cununie si inmormantare"

 

• Ierurgiile privitoare la nasterea si botezul pruncilor
  Publicat in : Viata liturgica
• Se mai poate repeta botezul?
  Publicat in : Botez
• Despre Botez
  Publicat in : Botez

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: