Prin Sfintele Taine ale Bisericii, care vestesc moartea şi îngroparea Domnului, ne naştem şi noi la viaţa duhovnicească. Cu ajutorul lor creştem duhovnicește şi ajungem să ne unim în chip minunat cu însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Sf. Botez este prima Taină, numită a iniţierii, pentru că deschide uşa Bisericii şi prin aceasta face posibilă primirea și a celorlalte Taine.
Pentru a arăta cât de important este Botezul şi Sfintele Taine în general, Bătrânul Hagi-Gheorghe le povestea ucenicilor săi şi vizitatorilor întâmplarea cu un pustnic, care l-a întrebat odată pe diavol despre lucrurile cele mai înfricoşătoare pentru ei.
Vrăjmașul a răspuns: „Taina Botezului, prin care noi pierdem cu desăvârşire stăpânirea şi dreptul asupra voastră. Crucea, care ne chinuieşte, ne alungă şi ne arde. Iar în mod deosebit Împărtăşania. Împărtăşania – a continuat diavolul – este pentru noi mai înfricoşătoare şi decât gheena focului. De cel care s-a împărtăşit cu vrednicie nu numai că nu ne putem apropia, ci ne temem să-l privim chiar şi de departe.
Dar cu toate că acestea sunt pricinuitoare de moarte pentru noi, noi le suntem recunoscători oamenilor care, prin neatenţia şi obişnuitele lor păcate, singuri îndepărtează lucrarea Tainelor de la ei înşişi. Şi astfel ei singuri ne dau dreptul să stăpânim inimile lor” (Sf. Paisie Aghioritul, „Bătrânul Hagi-Gheorghe Athonitul”, Edit. Publistar, Bucureşti, 1999, p. 35).
La Sfântul Botez, preotul foloseşte apa ca să-l plăsmuiască pe om din nou, aşa precum Dumnezeu odinioară l-a făcut, luând ţărână din pământ (Fc. 2, 7).
Apa are semnificaţia curăţiei, de aceea preotul, în timpul Botezului, îl afundă pe om în apă. Omul se spală de păcatul strămoşesc, se curăţă de păcate, îl umbreşte harul lui Dumnezeu, se îmbracă în Hristos şi se face om renăscut.
„Aceasta este lucrarea Botezului. I-a spus-o clar Hristos lui Nicodim, atunci când acela L-a întrebat cum se poate renaşte omul: << Amin, amin, spun ţie, dacă nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu >>.
Prin Botez se reface noua creatură desăvârşită a lui Dumnezeu de după cădere. De aceea, omul, când nu întinează Sfântul Botez, are mult har dumnezeiesc. Dar şi când îl murdăreşte, există Botezul pocăinţei. Dacă îşi simte greşala şi îl doare pentru ea, se spală într-un fel cu lacrimile pocăinţei şi vine iarăşi harul lui Dumnezeu” (Sf. Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, pp. 165-166).
Sf. Paisie Aghioritul spunea că păcatele mari, cele de moarte, întinează Sf. Botez şi atunci harul dumnezeiesc se îndepărtează de la om. Dar nu-1 părăseşte, așa cum nici îngerul păzitor nu-l părăseşte pe credincios.
Botezul ne izbăveşte de blestemul păcatului strămoşesc şi de toate păcatele, dar nu şterge şi înclinaţiile rele pe care le moştenim. Când omul se botează, el se îmbracă în Hristos, se izbăveşte de păcatul strămoşesc şi vine asupra lui harul divin. Oare Dumnezeu nu ar fi putut ştearge, prin Sfântul Botez, și aceste înclinații spre păcate? Cu siguranță da, însă le lasă pentru a ne lupta, a birui şi a ne încununa cu cununa cea veșnică (Sf. Paisie Aghioritul, „Patimi şi virtuţi”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2007, pp. 19-20).
Penticostalii se botează din nou, întrucât ei consideră, în mod greşit, că atunci când au fost botezaţi erau mici şi nu erau conştienţi în legătură cu cele săvârşite, în timp ce acum la maturitate s-ar boteza întru cunoştinţă.
Ei se rebotează şi cred că astfel îşi curăţesc păcatele. Dacă Biserica nu ar fi avut Botezul pruncilor, ce s-ar fi întâmplat cu toţi cei care ar fi murit înainte de a fi botezaţi la maturitate? De aceea, naşul se face garant, spune Simbolul Credinţei şi are răspundere pentru copil până ce acesta va creşte.
Nu cumva este nedreptăţit copilul pentru că se botează de mic? Nu, ci mai mult este ajutat, pentru că se împărtăşeşte. Şi chiar de ar întina Sfântul Botez cu vreun păcat atunci când s-ar face mare, există pocăinţa şi mărturisirea care îi vor spăla acest păcat şi nu trebuie să meargă să se boteze din nou (Sf. Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, p. 230).
Stareţul Paisie a atras atenţia şi asupra faptului că nu este bine să „ciuntim” numele noastre, ci să le pronunţăm întregi, aşa cum le-a rostit preotul când ne-a botezat, lucru pe care l-a spus şi unui credincios cu numele Xrisovalantis, care pe pomelnic trecea Valantis:
„Când te botezi, fiul meu, eşti înscris aici pe pământ într-o carte lumească. Dar în acelaşi timp eşti înscris şi în Cer, în cartea lui Dumnezeu. Aşadar, cum te va striga Hristos? Dacă va striga Xrisovalantis şi nu vei răspunde, vei rămâne afară. De aceea îngrijeşte-te ca să te strige toţi cu numele cu care te-a botezat preotul” (Nicolae Zurnazoglu, „Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2006, p. 371).
Noi avem puterea Sfintei Cruci, a harului dumnezeiesc, doar atunci când păstrăm harul Sf. Botez, prin care ne lepădăm de satana, ne unim cu Hristos şi primim „Pecetea darului Sfântului Duh”.
În ce privește această sfântă pecete, Părintele Paisie spunea: „Atunci când se botează creştinul, preotul îl pecetluieşte în chipul Crucii pe frunte spunând: << Pecetea darului Sfântului Duh >>. Apoi, de fiecare dată când creştinul îşi face Cruce, se închină Patimii celei mântuitoare a Domnului şi cere puterea Sfintei Cruci, care este puterea morţii pe Cruce a lui Hristos. Când spunem: << Cruce a lui Hristos, mântuieşte-ne cu puterea ta >>, chemăm puterea jertfei de pe Cruce a Domnului. De aceea Crucea are mare putere!” (Sf. Paisie Aghioritul, „Trezire duhovnicească”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 268).
Sf. Paisie Aghioritul a vorbit și despre controversata problemă a pecetluirii pe mână sau pe frunte a numărului 666, numele lui Antihrist: „Şi, deşi vedem că Apostolul Petru, care s-a lepădat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevărat lepădare, aceştia se leapădă de Sfânta pecete a lui Hristos, ce le-a fost dată la Sfântul Botez, care este << Pecetea darului Sfântului Duh >>, prin primirea peceţii lui antihrist şi mai spun apoi că îl au pe Hristos înlăuntrul lor. (...) Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfânt, şi harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci când ne îndestulăm cu Sfânta pecetluire a Botezului, prin care ne lepădăm de satana, ne unim cu Hristos şi primim sfânta pecetluire...” (Atanasie Rakovalis, „Părintele Paisie mi-a spus…”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2000, pp. 169-171).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.