Prin Botez, Hristos încorporează pe om în Sine, extinzându-Se şi sălăşluindu-Se în el. Şi anume, Botezul este o încorporare personală şi fiinţială a omului în Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt. „Când ieşim din apa Botezului, subliniază Nicolae Cabasila, noi avem în suflete pe însuşi Mântuitorul nostru şi încă nu numai în suflet, ci şi pe frunte, în ochi, ba şi în mădulare şi în cel mai ascuns ungher al fiinţei noastre şi anume îl avem plin de mărire, curat de orice stricăciune aşa precum a înviat, aşa cum S-a arătat Apostolilor, precum era când S-a înălţat la cer şi, în sfârşit, cum va fi când va veni iarăşi să ne ceară comoara pe care ne-a încredinţat-o". Botezul realizează o relaţie personală, particulară între cel care vine să fliărturisească credinţa sa în Dumnezeu cel în Treime închinat, în Biserică şi în Taine, întemeiate pe Hristos şi se botează pe de o parte, şi Hristos săvârşitorul suprem al Tainei Botezului, Capul Bisericii, pe de altă parte. „Această relaţie poate să se exprime în multe chipuri, cum remarcă foarte just şi teologul protestant reformat Andre Benoit. Astfel, pentru unii, Hristos Cel înălţat dăruieşte Botezul, pentru alţii, Hristos este Cel care trebuie să fie imitat, pentru alţii, în fine. Hristos este Domnul Care îşi afirmă domnia Sa asupra credinciosului. Oricare ar fi însă maniera în care se exprimă această relaţie cu Hristos, stabilită prin Botez, ea constituie elementul fundamental al ritului şi veritabilul centru al celebrării Botezului în Biserica primară”.

Această relaţie, de comuniune cu Hristos şi de încorporare în Hristos este un fel de pecetluire cu însuşi chipul lui Hristos, subliniază Nicolae Cabasila, prin cuvintele: „după naşterea prin Botez, noi am fost însemnaţi intr-un fel oarecare cu chipul şi pecetea lui Hristos Care de acum încolo stăpâneşte toate ieşirile fiinţei noastre, pentru ca nimic străin să nu mai pătrundă în noi. Cele două căi pe care se face respiraţia şi hrana trupului nostru sunt tot aceleaşi prin care Domnul pătrunde în sufletele noastre; amândouă căile ne unesc cu fiinţa Sa, una sub formă de ungere cu bună mireasmă, iar alta sub formă de mâncare duhovnicească. Domnul devine suflarea noastră şi hrana noastră şi astfel, împreunându-Se cu noi şi amestecându-Se totdeauna în unitatea fiinţei noastre, El se face Trupul nostru mistic şi în acest trup ajunge cu vremea să ne fie ceea ce este capul pentru mădulare. Prin Domnul, noi ne facem părtaşi la toate binefacerile Duhului, pentru că El este capul nostru şi ceea ce se ţine de cap e firesc să treacă şi asupra mădularelor.

Ca încorporare în Hristos. Botezul constituie începutul relaţiei şi comuniunii noastre personale cu Hristos, care se va adânci şi desăvârşi prin celelalte două Taine: Mirungerea şi Euharistia. Botezul apare, deci, nu numai ca un dat, ca un rezultat, ci şi ca o misiune şi drum spre întreaga viaţă a Duhului care ne vine prin Hristos. Capul Bisericii.

Prin Hristos. cel botezat intră în relaţie personală cu toate persoanele Sfintei Treimi. Formula trinitară a Botezului, indicată chiar de Mântuitorul Hristos odată cu trimiterea Apostolilor la propovăduirea Evangheliei şi instituirea Tainei înseşi după înviere: "Mergând învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte Eu v-am poruncit..." (Mt. 28, 19, 20) - subliniază tocmai acest lucru. De altfel, Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, nu se poate concepe singur şi nu este singur, ci împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. „In tot timpul Cuvântul a avut cu Sine ca împreună lucrător pe Duhul, iar Duhul a făcut înţelese şi eficiente cuvintele lui Dumnezeu ca anticipări ale altor cuvinte mai lămuritoare şi în ultimă analiză ca anticipări ale venirii Cuvântului ipostatic în trup”.

Deci ca Dumnezeu, adică în calitatea Lui de Fiul din veci al Tatălui, Cuvântul îl are pe Duhul cu Sine şi împreună cu Sine în Tatăl din veci, iar după natura Sa omenească Mântuitorul Hristos este uns şi plin de tot Duhul de la întruparea Sa din Sfânta Fecioară Maria. Căci "Porumbelul de la Botezul Său în Iordan nu inaugurează prezenţa Duhului în lisus. ci îl arată astfel lumii. Viaţa întreagă a lui Iisus Hristos este o viaţă ca plenitudine de har şi Duh Sfânt. Noi atingem aici misterul creşterii harului în copilul Iisus înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor". Iar „prezenţa Duhului în Iisus este atât semnul ascultării filiale cât şi al deplinei intimităţi a lui Iisus cu Tatăl. Duhul Sfânt este în Hristos Duhul Tatălui. Acela care străbate pe Iisus, care îl poartă în pustie, întărindu-L pentru mărturia Cuvântului Evangheliei. Iisus este străbătut de Duhul, îi este ascultător. In Duhul Iisus vorbeşte, lucrează, învaţă, se roagă, tămăduieşte, alungă pe demoni, şi în Duhul El se aduce ca jertfa, se sfinţeşte şi această jertfa
este bine plăcută lui Dumnezeu (Evr. 9, 14)". Dacă înălţarea Domnului suprimă vizibilitatea istorică a lui Hristos, Cincizecimea, încheind iconomia trinitară a mântuirii, „restituie lumii prezenţa interiorizată a lui Hristos şi îl revelează acum nu în faţa, ci înlăuntrul ucenicilor Săi. «Eu voi veni la voi... voi fi cu voi până la sfârşitul lumii», prezenţa Mântuitorului este tot aşa de reală ca şi despărţirea Sa (fizică de ei). «In această zi (ziua Cincizecimii) voi veţi cunoaşte că Eu sunt în voi» (In. 14, 20).

Cel botezat intră în relaţie personală cu Hristos cel interiorizat de Duhul Sfânt înăuntrul lui şi se bucură de dragostea Tatălui, al cărui fiu după Har a devenit prin Botez. Intrarea celui botezat în relaţie personală cu Hristos şi prin Hristos cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, indicată de Hristos însuşi în mesajul dat Apostolilor îndată după înviere (Mt. 28, 19), este concretizată prin pronunţarea distinctă a numelui fiecărei persoane a Sfintei Treimi, însoţită de cufundarea şi ridicarea din apă a primitorului Tainei. Intreita cufundare şi înălţare din apă semnifică atât cele trei zile petrecute cu Hristos în mormânt şi deci moartea şi învierea lui Hristos a celui botezat, cât şi Cele trei persoane ale Sfintei Treimi cu care cel botezat intră în comuniune existenţială pentru mântuirea sa.

Prin urmare, Cincizecimea face început istoriei Bisericii, ca şi comunitate concretă de oameni în comuniune cu Dumnezeu, inaugurează Parusia şi anticipează împărăţia. La Botez, Acelaşi Duh Sfânt ne face prezent şi ne interiorizează pe Hristos. Integrându-ne în Trupul Său Biserica, ca împreună moştenitori cu Hristos, ne face „fii in Fiul" şi în Fiul avem acces la Tatăl. Duhul realizează înfierea noastră divină, harică. pentru care Sfântul Irineu aplică Bisericii numele de „fii ai lui Dumnezeu" şi cel de „copil adoptiv al Tatălui".

Relaţia personală cu Hristos în Duhul Sfânt realizată în Taina Botezului are drept consecinţă eliberarea omului din robia păcatului, adică a păcatului strămoşesc şi a eventualelor păcate personale şi renaşterea lui la o viaţă nouă de comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii în Biserică; pătrunderea şi sălăşluirea lui Hristos în adâncul fiinţei noastre înnoite şi creşterea noastră în Hristos prin Duhul Lui.

Iată aici şi explicaţia pentru care Botezul este o veritabilă Taină pascală. El, Botezul, face pe om participant la moartea şi învierea lui Hristos. Textul biblic capital în această privinţă este cel din Rom. 6, 3-5; ,,Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin Botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii, căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui". Şi „... omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului... Iar dacă am murit împreună cu Hristos credem că vom şi vieţui împreună cu El. ştiind că Hristos înviat din morţi nu mai moare'” (Cap. 6, 6 şi 8).

După învăţătura ortodoxă, omul iese din Botez ca o existenţă cu totul nouă. Nu se înnoieşte numai într-o privinţă, ci însăşi existenţa lui e alta. El este ca un nou născut, dar în alt plan; în planul vieţii comune cu Hristos. plină de virtuţile pnevmatizării. Existenţa lui are acum o altă temelie şi o altă mişcare; ea e într-un fel enipostaziată în Hristos, deşi nu pierde libertatea de a se despărţi de El. Dar paradoxul este că cel botezat rămâne totodată acelaşi subiect. Botezul nu produce naşterea unui om care n-a mai fost, ci naşterea din nou a aceluiaşi (Tit 3, 5), adică a unui om care a existat şi înainte. Dar pentru ca omul născut a doua oară să nu se adauge celui dinainte, trebuie ca omul cel vechi să moară. Naşterea lui din nou urmează morţii omului născut înainte din trup.

Succesiunea moarte-renaştere care are loc în om la Botez, legată de participarea acestuia la moartea şi învierea lui Hristos, este inversă faţă de succesiunea naştere-moarte a lui Hristos. Şi anume, cum arată Nicolae Cabasila, ,,noi începem unde El a terminat şi terminăm unde El a început. El s-a coborât pe Sine ca să ne înălţăm
noi; El coboară ca să urcăm noi la Dumnezeu". Botezul este o împreună moarte cu Hristos a omului vechi şi un împreună-urcuş cu El ca fiinţă nouă, sau mai exact ca fiinţă total reînnoită prin învierea lui Hristos, la care participam personal în Botez.

Dar moartea omului în Botez are şi un alt înţeles: ea este o predare deplină a omului lui Dumnezeu, ca să nu mai trăiască sieşi, ci exclusiv lui Dumnezeu. ,.E renunţarea totală la noi înşine, e uitarea de noi înşine într-o predare totală lui Dumnezeu. In aceasta «ne-am făcut cu Hristos o singură tulpină întru asemănarea morţii» (Rom. 6, 5). Prin această moarte noi ne scufundăm, însă, în Dumnezeu, adică în adevărata viaţă. Căci în Dumnezeu e viaţa nesfârşită. Murind lui Dumnezeu intrăm propriu-zis în viaţă. Succesiunea nu se mai observă decât în faptul că prin intenţie aşteptăm moartea unei vieţi care nu e propriu zis viaţă sau e viaţă spre moarte. Dar în realizarea acestei intenţii apare în noi viaţa lui Dumnezeu, viaţa cea adevărată. Moartea omului vechi şi naşterea omului nou din Dumnezeu sunt aproape simultane. De aceea nu e nicio distanţă între moarte şi începutul vieţii noi în Botez".

Desigur moartea noastră, în Botez, nu este identică cu cea a lui Hristos. ci „numai întru asemănarea morţii Lui", căci noi nu murim numai pentru ne preda Iui Dumnezeu, ci şi pentru faptul că murim ca om vechi, păcătos, nu ca Hristos, omul fără de păcat. Din această pricină, moartea noastră nici nu trebuie să fie o încetare de a exista în continuare, căci pe când Hristos avea la moartea Sa viaţa desăvârşită întru curăţie, prin stăruinţa Lui în ea înainte de moarte, noi, oamenii, trebuie să ne asimilăm această viaţă întru curăţie şi prin eforturile noastre după Botez, desigur aprinse şi susţinute în noi de harul dumnezeiesc primit la Botez.

Sfântul Chiril al Ierusalimului vorbeşte despre o „imitare" a morţii şi a învierii lui Hristos în Botez, prin participarea omului la acestea, fiind atras de Hristos însuşi. Dar imitarea este efort şi ea merge până la identificarea cu actele Celui care le face primul. In actul de imitare iniţială se concentrează tot efortul nostru de imitare ulterioară a lui Hristos. Şi anume: această imitare începe la Botez şi durează toată viaţa omului. înscriind o creştere continuă a omului pe linia asemănării tot mai mari cu Hristos până la adâncirea într-o stare de jertfa asemănătoare cu însăşi starea de jertfa a lui Hristos de pe Cruce. Paradoxal este că nu suferim în realitate ce a suferit Hristos pe Cruce şi totuşi noi participăm la ceea ce a suferit şi săvârşit El: "Ce lucru străin şi minunat! Am înviat cu toate că n-am murit cu adevărat, n-am fost îngropaţi cu adevărat şi n-am fost răstigniţi cu adevărat. Imitarea este în închipuire, dar mântuirea în realitate. Hristos a fost răstignit cu adevărat, a fost îngropat cu adevărat şi a înviat cu adevărat. Pe toate acestea ni le-a dăruit spre a câştiga în realitate mântuirea, cu toate că n-am participat la patimile Lui decât prin imitare. Cât este de covârşitoare iubirea Sa faţă de oameni’'.

Puterea acestei imitări este dată de harul Botezului ce se împărtăşeşte omului, căruia trebuie să-i vină întru întâmpinare şi spre lucrare cu el omul însuşi. Omul participă la durerea şi moartea lui Hristos. fiindcă El, Hristos, se prelungeşte în cel botezat prin harul Duhului Sfânt, deschizându-i voinţa pentru El. Botezul creştin este. pe de o parte, chip al Naşterii şi Botezului lui Hristos. cum subliniază Teofan al Niceii, iar pe de altă parte, chip al morţii şi învierii lui Hristos. Noi ieşim din baia Botezului la viaţa de curăţie pe care o are Hristos însuşi. Dumnezeu-Omul întru toate asemenea nouă. afară de păcat, şi aceasta datorită faptului că noi am murit păcatului şi ne-am predat cu totul lui Dumnezeu întru asemănarea morţii Lui.

Efectul principal al Botezului este. deci. naşterea la o viaţă nouă pe pământ. Şi aceasta pentru că Hristos însuşi lucrează asupra noastră ca Cel ce S-a născut de sus ca om prin puterea Duhului Sfânt şi şi-a închinat viaţa total lui Dumnezeu printr-o moarte ca dăruire care il va duce la moartea ca încetare a vieţii pământeşti. In Hristos este unită naşterea cu moartea Sa, fiindcă în El este implicată jertfa chiar de la naştere.

In Botez participăm la moartea şi învierea lui Hristos, dar nu murim cum a murit Hristos la sfârşitul activităţii Sale pământeşti, ci ne ridicăm la o viaţă reală de curăţire şi de fapte bune, închinată lui Dumnezeu. De aceea, nici nu înviem cum a înviat El după moarte. Viaţa la care ne ridicăm prin Botez este numai un drum spre înviere. „Naşterea noastră cea prin Botez închipuie începutul vieţii ce va să fie. Dobândirea de noi mădulare şi de simţiri noi formează o pregătire pentru viaţa ce ne aşteaptă. Or. pentru viaţa viitoare nu ne putem pregăti în alt chip decât câştigându-ne de aici, de jos, viaţa lui Hristos care s-a făcut «Părinte al veacului ce va să vie» (Is. 9. 6), după cum Adam este părinte al vieţii de acum, prin aceea că a lăsat oamenilor ca moştenire viaţa cea plină de stricăciune'’.

Şi fiindcă Hristos continuă să fie pentru noi şi cu noi în stare de jertfa şi de înviere şi ne comunică starea Sa de jertfa şi de înviere intr-o eficienţă tot mai mare. naşterea noastră din Botez are şi alt sens. Şi anume: „Hristos se naşte în noi prin Botez şi odată cu El ne naştem şi noi. Căci este un lucru prea lămurit că cel ce dă naştere cuiva nu împărtăşeşte viaţă decât celui ce se naşte din el".

Iar învierea noastră din Botez înseamnă reînnoirea sau restatornicirea firii omeneşti în starea ei cea dintâi. Iar aceasta nu poate fi decât un dar al lui Dumnezeu, făcut omului la Botez.

Sintetizând cele spuse până aici, reţinem că în Botez, după ce am acceptat moartea faţă de păcat, odată cu moartea ca ofrandă a fiinţei noastre adusă lui Dumnezeu, trebuie să murim în continuare, dar nu moartea omului vechi, căci acesta a murit definitiv, ci să acceptăm moartea ca predare continuă lui Dumnezeu împreună cu Hristos. In cazul acesta, nici Hristos nu mai moare în mod principal pentru păcatele noastre, ale celor botezaţi, ci El rămâne în starea de jertfa, ca predare lui Dumnezeu ca să fim şi noi, în continuare, în stare de jertfa. Fiind în stare de jertfa continuă, noi ne vom bucura de roadele învierii şi vom creşte continuu în Hristos, până la vârsta deplinătăţii Lui (Efes. 4, 13). Starea de jertfa vie şi de creştere continuă în Hristos sunt date, odată cu moartea faţă de păcat, în Botez. Pe acestea creştinul trebuie să le arate ca fiind reale în fiinţa şi viaţa sa, căci numai în starea de jertfa curată, vie, putem avea intrare la Tatăl.

Botezul este deci un eveniment pascal, adică de trecere a omului spre un alt tărâm al existenţei noastre, al existenţei în Hristos. Prin întreaga lucrare de răscumpărare săvârşită de Hristos, Dumnezeu a instaurat o nouă alianţă sau legământ cu umanitatea şi omul este inserat în această alianţă nouă prin Botezul său. Angajamentul solemn şi mărturisirea de credinţă şi, în fine, întreita cufundare baptismală îl fac pe om să traverseze limitele morţii şi ale păcatului şi omul pătrunde într-o dimensiune nouă în care harul Duhului Sfânt îl eliberează de determinismul paralizant al păcatului. Imbrăcându-l în Hristos: "Câţi în Hristos v-aţi Botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat" (Gal. 3, 27).

Pr.prof.univ. dr. Dumitru Gh. Radu

Fragment din cartea "Despre innoirea si indumnezeirea omului in Hristos", Editura Mitropolia Olteniei

 

• Taina Botezului
  Publicat in : Sfintele Taine
• De la semnul lui Iona la Taina Botezului
  Publicat in : Religie
• Norme canonice privitoare la Taina Botezului
  Publicat in : Botez
• Legatura liturgica intre Paste si Taina Botezului
  Publicat in : Sfintele Pasti